Mărturia și crezarea
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Încă o dată: orbia urii este și prostie.
Vrăjmașii și proștii spun uneori adevăruri pe care cei dintâi nu le pot primi, iar ceilalți nu le pot înțelege.
Fariseii I-au zis lui Isus: Tu mărturisești despre Tine Însuți!
Ce mare adevăr au spus ei în aceste cuvinte
dar ei neprimindu-l s-au nenorocit pe totdeauna. În zadar l-au spus.
2 - Soarele mărturisește singur despre el însuși. Nimeni n-ar mai putea mărturisi astfel despre soare, cum el însuși mărturisește despre sine.
Căci mărturisirea aceasta a lui este strălucitoare ca și puterea și viața pe care le arată el. Nici o mărturisire nu-i mai puternică decât aceasta.
Toate celelalte mărturisiri despre soare se întemeiază cu ea.
Așa este și mărturisirea Mântuitorului Hristos despre Sine Însuși.
3 - Mărturia despre Hristos este și era El Însuși.
El Însuși mărturisește despre El.
Lucrările Lui, Viața Lui, Lumina și Puterea Lui simțite și văzute de mii de ani de miliarde de oameni,
- sunt despre Hristos o mărturie mai strălucitoare ca a soarelui, care pentru noi este o slabă închipuire a lui Hristos.
4 - Orice mărturii am ascultat, am citit sau am văzut despre Isus nu au putut să ne facă să-L cunoaștem și să-L vedem așa cum este El până ce L-am cunoscut pe El Însuși.
Până nu veți veni voi înșivă la Hristos, nimeni nu vă va putea încredința atât de convingător cât se cere, despre existența și despre viața Lui. Numai El Însuși.
5 - Dacă ar sta cineva în fața soarelui și totuși ar spune:
- nu este adevărat, tu soare nu ești soare, nu ești soarele ci te prefaci numai.
Nu ar fi acela oare și nebun și orb?
Ba da, așa ar fi!
Căci ura față de Hristos, îl face pe om nu numai nenorocit, ci și ridicol.
Nu numai nebun, ci și orb.
Vrednic nu numai de dispreț ci și de milă.
6 - Până nu face cineva parte din Hristos, din lumina și din viața Lui, până atunci nu cunoaște nici Adevărul.
Iar dacă nu cunoaște Adevărul, nu știe nimic.
Nu știe nici de unde vine, nici unde se află, nici unde merge.
Nu știe nici ce este, nici ce va ajunge, nici ce ar trebui să fie.
Nu știe nici ce este sub el, nici ce este în el, nici ce este deasupra și dedesubtul lui.
7 - Nici un astronom din lume nu știe sigur de unde vine soarele cu toți sateliții lui. Și nici unde merge el.
Soarele însă el însuși, știe.
Și planetele care merg după el, știu.
Fiindcă ele cunosc calea și au lumină asupra căii lor, iar în lumină există și direcție și înțelepciune, și orientare precisă.
Mântuitorul Isus a spus la fel despre Sine și despre ai Săi.
8 - Cunoștința lui Hristos este și Cunoașterea. Știința Lui este și Înțelepciunea.
Cine este al lui Hristos și rămâne în Hristos, știe și de unde vine și unde merge, și cunoaște toate lucrurile (1 Cor. 8, 11-15).
Ascultarea de Hristos îl păstrează în Hristos, în lumina Lui, în controlul Lui, în paza Lui,
iar rămânerea în Hristos îi face parte din toate darurile și din tot harul Lui, în toată măsura, în care sufletul are nevoie - și poate să le primească pe toate acestea.
După cum darurile soarelui sunt în el și le revarsă fiecărui satelit al său, după cât acesta, este în stare să le primească.
9 - Pentru un suflet care stă în Hristos și e luminat de El, nu mai este nimic dezorientat și nimic necunoscut, căci Hristos S-a făcut pentru el înțelepciune și descoperire... totul (Colos. 2, 3; Apoc. 1, 1).
Ci este limpede și luminoasă, chiar de la început.
El n-o ia întâi pe una iar apoi pe alta. Nu este acum așa apoi altfel. Nu merge azi așa, mâine altcum.
Dumnezeu fiind Același ieri, Azi și în Veci, - tot așa este și adevăratul Lui slujitor.
Cei nestatornici în învățătură, nu sunt ai Lui.
10 - Pentru un suflet luminat, nu pot exista mai multe botezuri, când e așa de limpede spus că numai unul.
Nici mai multe adevăruri decât unul,
nici mai multe credințe decât una.
Nici mai multe familii duhovnicești
nici mai multe biserici, decât una pe totdeauna după cum nu există decât un Singur Domn (Efes. 4, 4-6).
Toate acestea îi sunt singure, sigure și neschimbate pe veci.
Nu sunt în veacul acesta unele, iar în veacul viitor altele.
11 - Cel luminat de Hristos știe să deosebească duhurile totdeauna atât de ușor după cum știe să deosebească un pom după roadele sale.
Știe să cântărească drept, fără grabă și fără greș atât un om cât și o acțiune.
Fiindcă în Hristos, el are măsura exactă, criteriul negreșit, dreptarul adevărat pentru fiecare valoare.
Știe ce îi este îngăduit și ce nu îi este permis din toate,
fără să fie nevoie să-i tot arate cineva.
12 - Cel care nu este în Hristos, acela nu cunoaște nimic. De aceea el umblă prin întuneric și nu știe încotro merge,
crede și nu știe ce crede,
ascultă și nu știe de cine ascultă,
face și nu știe ce face...
Este osândit și nu știe că este osândit.
Merge singur la pierzare și nu știe că merge sigur la pierzare.
13 - Cei care au o minte sănătoasă știu că înfățișarea poate înșela totdeauna, sau aproape totdeauna.
Înfățișarea poate să deformeze adevărul...
ți se pare că este lup, dar e o tufă...
ți se pare că este învățătură bună, dar este o înșelătorie,
ți se pare un frate bun, dar este un viclean și un prefăcut.
Ți se pare că este un măr bun, dar este viermănos.
Ți se pare un lucru curat, dar este o nelegiuire, de cele mai multe ori.
Asta este judecata după înfățișare.
14 - De aceea când judeci numai după înfățișare, te poți mereu înșela, căci coaja nu este miezul.
Și cine totuși judecă, este în primejdie totdeauna să păcătuiască, fiindcă nu poate să știe tot lăuntrul nimănui.
Nu poate să vadă toată inima oamenilor, a lucrurilor sau a vremurilor.
Nu poate să cunoască toate cauzele adevărate care l-au adus pe cel judecat acolo.
Până se ajunge la convingere trebuie să adâncească mult și multe.
15 - Nu judecați deci niciodată după auzite.
Nici după vedere, doar de departe.
Nu judecați până ce veți vedea bine de aproape și dinăuntru ca să vă încredințați deplin că ați pătruns adevărul.
16 - Până la urmă credinciosul adevărat și înțelept - ajunge la încredințarea că tot mai bine este să nu judece pe nimeni (Matei 7, 1).
Căci după ce se cercetează și se cunoaște bine pe el însuși - își dă și mai mult seama, că mai drept este să nu judece pe altul.
Ci singurul pe care are drept să-l judece - este el însuși.
17 - Omul căzut chiar prin căderea lui, este un nefericit vrednic numai de milă iar nu de judecată.
Și cu cât omul căzut este mai vrednic de milă, cu atât duhul și păcatul care îl nenorocește este mai vrednic de osândă.
Atunci chiar cel vinovat se va osândi el însuși cel mai întâi. Și cel mai greu se va judeca el însuși.
Și pe cine se judecă așa pe sine însuși nimeni n-are nici voie,
și nici nevoie - să-l mai judece.
18 - În soare există lumină și căldură.
Acestea dau viață și putere ființelor sănătoase, dar tot acestea și pierd pe ființele și plantele bolnave.
Soarele dă creșterea și rodul pomilor sănătoși, dar tot el și uscă pe cei cu inima roasă de viermi.
Lumina și căldura care sunt în soare, dau înverzirea și frumusețea verdețurilor sănătoase, dar tot ele fac și să piară cele dezrădăcinate.
19 - Judecata lui Hristos este dogoarea care arde și usucă pe cei care au lăsat în inima lor să roadă viermele păcatului.
20 - Despre fiecare om mărturisesc doi: el și Dumnezeu.
Omul prin faptele sale,
iar Dumnezeu prin Cuvântul Său.
Și fiecare este cu adevărat ceea ce mărturisesc faptele sale.
Și ceea ce adeverește Cuvântul lui Dumnezeu despre el.
Doamne, mărturisește bine despre noi.
Amin.