Mărturia şi crezarea
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Încă o dată: orbia urii este şi prostie.
Vrăjmaşii şi proştii spun uneori adevăruri pe care cei dintâi nu le pot primi, iar ceilalţi nu le pot înţelege.
Fariseii I-au zis lui Isus: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi!
Ce mare adevăr au spus ei în aceste cuvinte
dar ei neprimindu-l s-au nenorocit pe totdeauna. În zadar l-au spus.
2 - Soarele mărturiseşte singur despre el însuşi. Nimeni n-ar mai putea mărturisi astfel despre soare, cum el însuşi mărturiseşte despre sine.
Căci mărturisirea aceasta a lui este strălucitoare ca şi puterea şi viaţa pe care le arată el. Nici o mărturisire nu-i mai puternică decât aceasta.
Toate celelalte mărturisiri despre soare se întemeiază cu ea.
Aşa este şi mărturisirea Mântuitorului Hristos despre Sine Însuşi.
3 - Mărturia despre Hristos este şi era El Însuşi.
El Însuşi mărturiseşte despre El.
Lucrările Lui, Viaţa Lui, Lumina şi Puterea Lui simţite şi văzute de mii de ani de miliarde de oameni,
- sunt despre Hristos o mărturie mai strălucitoare ca a soarelui, care pentru noi este o slabă închipuire a lui Hristos.
4 - Orice mărturii am ascultat, am citit sau am văzut despre Isus nu au putut să ne facă să-L cunoaştem şi să-L vedem aşa cum este El până ce L-am cunoscut pe El Însuşi.
Până nu veţi veni voi înşivă la Hristos, nimeni nu vă va putea încredinţa atât de convingător cât se cere, despre existenţa şi despre viaţa Lui. Numai El Însuşi.
5 - Dacă ar sta cineva în faţa soarelui şi totuşi ar spune:
- nu este adevărat, tu soare nu eşti soare, nu eşti soarele ci te prefaci numai.
Nu ar fi acela oare şi nebun şi orb?
Ba da, aşa ar fi!
Căci ura faţă de Hristos, îl face pe om nu numai nenorocit, ci şi ridicol.
Nu numai nebun, ci şi orb.
Vrednic nu numai de dispreţ ci şi de milă.
6 - Până nu face cineva parte din Hristos, din lumina şi din viaţa Lui, până atunci nu cunoaşte nici Adevărul.
Iar dacă nu cunoaşte Adevărul, nu ştie nimic.
Nu ştie nici de unde vine, nici unde se află, nici unde merge.
Nu ştie nici ce este, nici ce va ajunge, nici ce ar trebui să fie.
Nu ştie nici ce este sub el, nici ce este în el, nici ce este deasupra şi dedesubtul lui.
7 - Nici un astronom din lume nu ştie sigur de unde vine soarele cu toţi sateliţii lui. Şi nici unde merge el.
Soarele însă el însuşi, ştie.
Şi planetele care merg după el, ştiu.
Fiindcă ele cunosc calea şi au lumină asupra căii lor, iar în lumină există şi direcţie şi înţelepciune, şi orientare precisă.
Mântuitorul Isus a spus la fel despre Sine şi despre ai Săi.
8 - Cunoştinţa lui Hristos este şi Cunoaşterea. Ştiinţa Lui este şi Înţelepciunea.
Cine este al lui Hristos şi rămâne în Hristos, ştie şi de unde vine şi unde merge, şi cunoaşte toate lucrurile (1 Cor. 8, 11-15).
Ascultarea de Hristos îl păstrează în Hristos, în lumina Lui, în controlul Lui, în paza Lui,
iar rămânerea în Hristos îi face parte din toate darurile şi din tot harul Lui, în toată măsura, în care sufletul are nevoie - şi poate să le primească pe toate acestea.
După cum darurile soarelui sunt în el şi le revarsă fiecărui satelit al său, după cât acesta, este în stare să le primească.
9 - Pentru un suflet care stă în Hristos şi e luminat de El, nu mai este nimic dezorientat şi nimic necunoscut, căci Hristos S-a făcut pentru el înţelepciune şi descoperire... totul (Colos. 2, 3; Apoc. 1, 1).
Ci este limpede şi luminoasă, chiar de la început.
El n-o ia întâi pe una iar apoi pe alta. Nu este acum aşa apoi altfel. Nu merge azi aşa, mâine altcum.
Dumnezeu fiind Acelaşi ieri, Azi şi în Veci, - tot aşa este şi adevăratul Lui slujitor.
Cei nestatornici în învăţătură, nu sunt ai Lui.
10 - Pentru un suflet luminat, nu pot exista mai multe botezuri, când e aşa de limpede spus că numai unul.
Nici mai multe adevăruri decât unul,
nici mai multe credinţe decât una.
Nici mai multe familii duhovniceşti
nici mai multe biserici, decât una pe totdeauna după cum nu există decât un Singur Domn (Efes. 4, 4-6).
Toate acestea îi sunt singure, sigure şi neschimbate pe veci.
Nu sunt în veacul acesta unele, iar în veacul viitor altele.
11 - Cel luminat de Hristos ştie să deosebească duhurile totdeauna atât de uşor după cum ştie să deosebească un pom după roadele sale.
Ştie să cântărească drept, fără grabă şi fără greş atât un om cât şi o acţiune.
Fiindcă în Hristos, el are măsura exactă, criteriul negreşit, dreptarul adevărat pentru fiecare valoare.
Ştie ce îi este îngăduit şi ce nu îi este permis din toate,
fără să fie nevoie să-i tot arate cineva.
12 - Cel care nu este în Hristos, acela nu cunoaşte nimic. De aceea el umblă prin întuneric şi nu ştie încotro merge,
crede şi nu ştie ce crede,
ascultă şi nu ştie de cine ascultă,
face şi nu ştie ce face...
Este osândit şi nu ştie că este osândit.
Merge singur la pierzare şi nu ştie că merge sigur la pierzare.
13 - Cei care au o minte sănătoasă ştiu că înfăţişarea poate înşela totdeauna, sau aproape totdeauna.
Înfăţişarea poate să deformeze adevărul...
ţi se pare că este lup, dar e o tufă...
ţi se pare că este învăţătură bună, dar este o înşelătorie,
ţi se pare un frate bun, dar este un viclean şi un prefăcut.
Ţi se pare că este un măr bun, dar este viermănos.
Ţi se pare un lucru curat, dar este o nelegiuire, de cele mai multe ori.
Asta este judecata după înfăţişare.
14 - De aceea când judeci numai după înfăţişare, te poţi mereu înşela, căci coaja nu este miezul.
Şi cine totuşi judecă, este în primejdie totdeauna să păcătuiască, fiindcă nu poate să ştie tot lăuntrul nimănui.
Nu poate să vadă toată inima oamenilor, a lucrurilor sau a vremurilor.
Nu poate să cunoască toate cauzele adevărate care l-au adus pe cel judecat acolo.
Până se ajunge la convingere trebuie să adâncească mult şi multe.
15 - Nu judecaţi deci niciodată după auzite.
Nici după vedere, doar de departe.
Nu judecaţi până ce veţi vedea bine de aproape şi dinăuntru ca să vă încredinţaţi deplin că aţi pătruns adevărul.
16 - Până la urmă credinciosul adevărat şi înţelept - ajunge la încredinţarea că tot mai bine este să nu judece pe nimeni (Matei 7, 1).
Căci după ce se cercetează şi se cunoaşte bine pe el însuşi - îşi dă şi mai mult seama, că mai drept este să nu judece pe altul.
Ci singurul pe care are drept să-l judece - este el însuşi.
17 - Omul căzut chiar prin căderea lui, este un nefericit vrednic numai de milă iar nu de judecată.
Şi cu cât omul căzut este mai vrednic de milă, cu atât duhul şi păcatul care îl nenoroceşte este mai vrednic de osândă.
Atunci chiar cel vinovat se va osândi el însuşi cel mai întâi. Şi cel mai greu se va judeca el însuşi.
Şi pe cine se judecă aşa pe sine însuşi nimeni n-are nici voie,
şi nici nevoie - să-l mai judece.
18 - În soare există lumină şi căldură.
Acestea dau viaţă şi putere fiinţelor sănătoase, dar tot acestea şi pierd pe fiinţele şi plantele bolnave.
Soarele dă creşterea şi rodul pomilor sănătoşi, dar tot el şi uscă pe cei cu inima roasă de viermi.
Lumina şi căldura care sunt în soare, dau înverzirea şi frumuseţea verdeţurilor sănătoase, dar tot ele fac şi să piară cele dezrădăcinate.
19 - Judecata lui Hristos este dogoarea care arde şi usucă pe cei care au lăsat în inima lor să roadă viermele păcatului.
20 - Despre fiecare om mărturisesc doi: el şi Dumnezeu.
Omul prin faptele sale,
iar Dumnezeu prin Cuvântul Său.
Şi fiecare este cu adevărat ceea ce mărturisesc faptele sale.
Şi ceea ce adevereşte Cuvântul lui Dumnezeu despre el.
Doamne, mărturiseşte bine despre noi.
Amin.