Foto Pr. Iosif Trifa

Mijlocirea lui Moise

Pr. Iosif Trifa - Spre Canaan

Biblia ne spune că israelienii l-au biruit pe Amalec prin mijlocirea lui Moise. Atunci Moise a zis lui Iosua: Alege niște bărbați, și ieși de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână. Iosua a făcut ce-i spusese Moise, și a ieșit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron și Hur s-au suit pe vârful dealului. Când își ridica Moise mâna, era mai tare Israel, și când își lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, și el a șezut pe ea. Aaron și Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta, și mâinile lui au rămas întinse până la asfințitul soarelui (Exod 17, 9-13).
Adică Biblia ne spune lămurit: israelienii biruiau numai până ce aveau mijlocirea la cer a lui Moise. Au biruit numai prin mijlocirea aceasta. Moise avea cu el și toiagul lui Dumnezeu, icoana puterii lui Dumnezeu. Și desigur, pe lângă mâinile ridicate, Moise avea și rugăciunea sa pentru biruința poporului său.
Ce înțeles adânc este și aici pentru noi și mântuirea noastră! Aici vom spune un lucru pe care nu l-am spus până acum. Moise este și o icoană a Mântuitorului. Sfinții Părinți au arătat tot anume această icoană. Moise era un mijlocitor între Dumnezeu și poporul său. El era icoana Marelui nostru Mijlocitor.
Israelienii au putut birui pe Amalec numai prin mijlocirea lui Moise. Tot așa e și cu războiul nostru cel duhovnicesc. La lupta noastră cu Amalec - cu lumea, cu vrăjmașul diavol și ispitele lui - noi suntem mai slabi ca el. Dar îndată ce intervine mijlocirea Scumpului nostru Mijlocitor, îl biruim pe Amalec și zdrobim gloatele lui. Fără această mijlocire nu se poate câștiga nici o biruință și nici o mântuire sufletească. Căci Unul este Dumnezeu, Unul și Mijlocitor între Dumnezeu și între oameni, Omul Isus Hristos, care pe Sine Însuși S-a dat preț de răscumpărare pentru toți (1 Tim. 2, 5). De va fi păcătuit cineva, avem Mijlocitor la Tatăl pe Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși ispășire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2, 1). În nimeni altul nu este mântuire - decât în Isus Cel Răstignit - căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți (Fap. Ap. 4, 12).
Ce Mijlocitor Scump avem noi! Mâinile Acestui Mijlocitor nu slăbesc niciodată și nici n-au lipsă de nimenea să le sprijinească. Mijlocirea Scumpului nostru Mântuitor este necurmată și desăvârșită. El trăiește pururea ca să mijlocească pentru noi (Evrei 7, 25).
Articol 30 din 42
Folosește săgețile ← → pentru navigare