Nebunia locuitorilor pământului
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Iată cum locuitorii pământului își suie nebunia și stricăciunea până la lună și la stele, - spre a le întina și pe acestea.
Dar ce va fi oare mâine, când corpurile acestea cerești, se vor uni toate și ele cu celelalte puteri, contra pământului care le-a întinat, ca să răzbune și ele jignirea care le-a fost adusă și lor și lui Dumnezeu, de către om? (Luca 21, 25-26; 2 Petru 3, 9-10).
2 - Sunt multe feluri de primejdii care amenință viața oamenilor pe pământ, din cauza nebuniei lor.
Sunt multe feluri de vrăjmași care gândesc și urmăresc trupul și sufletul omului slab, în toată vremea și în toată călătoria vieții omului pe pământ, căutând să-l tragă sau să-l împingă în pierzare.
De aceea ne sunt și făcute atâtea înștiințări ca să fim treji totdeauna.
Să ne rugăm totdeauna
3 - Cu deosebire trebuie să veghem în anumite zile și vremuri
și în anumite locuri,
când primejdiile sunt mai mari
și unde vrăjmașii sunt mai vicleni,
- căci răutatea oamenilor necredincioși este tot atâta de mare cât și nebunia lor.
4 - În mod obișnuit avem a face numai cu câte o primejdie de o singură dată,
iar vrăjmașul ne atacă numai dintr-o singură parte.
Dacă suntem atenți atunci, putem ușor să ne ferim,
sau să-l învingem, fiindcă o singură primejdie ușor o poți ocoli și dintr-o singură parte ușor te poți apăra.
5 - Dar în locurile și în vremile cele deosebit de rele, primejdia vine nu cum vine leul,
numai dintr-o singură parte,
- ci cum vin niște ape care năvălesc crescând din toate părțile
și de care nu mai poți să fugi și să mai scapi, nicăieri...
O, câtă nevoie avem atunci de unicul ajutor care ne poate salva: Mâna lui Dumnezeu!
6 - Ce nopți de groază trăiește sufletul când simte cum apele noroioase și reci cresc împotriva lui, venind tot mai vrăjmașe și vuind tot mai tulburi, și mai amenințătoare!
Ce nopți și zile țin sufletul într-o continuă spaimă, când vrăjmașii vin împrejurul nostru și împotriva noastră în toate felurile și atât de bine organizați din toate părțile încât nici o cale nu rămâne necontrolată de ei și nici o părticică de loc nu le scapă și nimic nu-i oprește!
Numai salvarea lui Dumnezeu este singura speranță a sufletului atunci.
7 - Sunt anumite locuri și mai primejdioase decât altele.
Sunt locuri în care un anumit duh de viață păcătoasă stăpânește apăsător, chinuitor și întunecat, ca o ceață neagră sau ca un fum gros, care s-a întins și s-a așezat statornic peste casă, peste țara sau peste sufletele de acolo.
Și nici nu se împrăștie și nici nu se ridică de peste locul acela, ci rămâne apăsătoare și chinuitoare de nu știi cât până nu știi când.
8 - Acolo oricine pătrunde este cuprins și învăluit ca de niște ape care îl moleșesc, ca de niște oboseli care îl învăluiesc, îl urâțesc, îl robesc
și apoi îl ticăloșesc de tot
și stăruie acolo un anumit duh ispititor care pătrunde deodată, prin toate simțurile în om până ce îl orbește și îl leagă trăgându-l într-o mlaștină ca în iad.
9 - Ce priveliște dureroasă este să vezi cum toată mulțimea credincioșilor dintr-un astfel de loc este ca o oaste căzută în robie.
Ca o gloată trântită la pământ și legată de vrăjmașul viclean și crud.
Ochii lor duhovnicești sunt stricați,
urechile înfundate,
mâinile și picioarele legate,
mintea și inima adormite
- și unica salvare nu pare cu putință.
10 - În apele călduțe în care lenevesc credincioșii lumești, mișună peste ei și printre ei, tot felul de lipitori ale păcatului și târâtoare scârboase ale plăcerilor lumești.
Tot felul de broaște și șerpi ale apucăturilor rele și ai patimilor vinovate, care le sug orice vlagă duhovnicească.
Vai de acela care ajuns în astfel de locuri, nu se ține strâns de Dumnezeu!
11 - Nebunia este totdeauna rătăcirea minții,
este slăbirea și tulburarea ei, întunecarea ei parțială,
- sau pierderea ei totală.
Și după cum există o nebunie trupească, există și o nebunie sufletească. Aceasta din urmă este mult mai rea.
12 - Rătăcirea minții duhovnicești vine din abaterea omului de la Adevăr, slăbirea ei vine din alunecarea în vreo ispită și tulburarea ei vine totdeauna din căderea în vreun păcat,
dar pierderea ei totală vine din trăirea prăbușită în mai multe păcate și nelegiuiri.
13 - Câtă vreme sufletul credincios își dă toate silințele să unească în viața lui o virtute cu alta (2 Petru 1, 5),
atâta vreme omul va merge mereu crescând în putere și în frumusețe și în lumină,
după cum merge luna de pe cer când este în creștere.
14 - Atunci mintea omului se face tot mai cuprinzătoare,
se rotunjește tot mai frumoasă,
și crește tot mai limpede.
Iar în jurul lui se răspândește tot mai multă lumină și bucurie.
15 - Când râvna sufletească a omului începe să scadă, sufletul acelui om începe să dea înapoi, iar când păcatul ajunge să știrbească frumusețea credinței și lumina umblării, plinătatea dragostei și ascultării sale, adică toate virtuțile lui,
omul începe să dea tot mai înapoi, - până la pierzarea veșnică.
Vai de cine începe astfel - și nu se oprește la timp!
16 - Când începe darea înapoi, atunci omul nu mai este grabnic nici la ascultarea de sfatul bun,
nici la rugăciunea smerită.
Nici la biserică, nici la adunarea frățească,
nici la ajutorările semenului său,
nici la ostenelile pentru Domnul și pentru alții,
nici la jugul, la sarcina și la Crucea Domnului,
- pentru că el se grăbește atunci numai la păcat.
17 - Omul care dă înapoi de la toate cele bune, va întârzia tot mai mult până când va lipsi de tot.
Va întârzia în pat lenevindu-se și desfrânându-se,
va întârzia la cârciumă, ticăloșindu-se cu bețivii,
- și tot așa va întârzia și când se va închide ușa Împărăției lui Dumnezeu, rămânând afară din ea, cu acei ca și el, care vor fi și ei tot afară, în plânsul și în scrâșnirea dinților.
18 - Unii întreabă de ce începe să întârzie fratele sau sora lor, se miră, se întristează, vorbesc între ei,
dar nu înțeleg de ce s-a schimbat de la o vreme, ei din starea în care erau mai înainte, în starea în care sunt acum...
- Un păcat face aceasta. Un păcat care a pătruns în inima lor. Căutați-i cu rugăciune, cu lacrimi, cu milă și nu-i lăsați până ce vor veni iarăși.
19 - Voi nu știți dar un vierme roade inima aceasta care mai înainte era așa de înflăcărată pentru Domnul.
Voi nu știți nici din ce cauză este acuma așa de veștedă fața aceasta care mai înainte era așa de luminoasă, de senină, de râvnitoare și de plină de sănătate duhovnicească...
Un vierme al păcatului a pătruns acolo. Mergeți și căutați viermele pentru a-l înlătura.
20 - Voi vedeți inima aceasta ofilindu-se și crescându-i tot mai mult uscăciunea și pierzarea.
Vedeți cu tristețe cum mintea aceea limpede care judeca până mai ieri sănătos și se orienta drept în toate, își pierde acum cumpăna dreaptă și nu mai cunoaște calea bunelor deprinderi de la început.
Nici măsura dreptelor îndrumări, - și umblă cu nechibzuință și cu cei abătuți de la cale...
Nu lăsați sufletul pe care îl vedeți astfel - și ajutați-l cu tot ce puteți ca să-și revină iarăși.
Dacă mai este ceva bun în el își va reveni.
Dacă nu, aveți de grijă să nu vă ducă și pe voi în pierzarea lui.
Amin.