Nelegiuirea şi ispăşirea ei
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Acei care cunoscând bine nevinovăţia şi bunătatea lui Isus din care se împărtăşiseră atât de fericit,
nu numai că n-au făcut nimic să împiedice osândirea lui Hristos, dar s-au unit şi ei întru totul cu ucigaşii Lui,
devenind apoi ei înşişi şi mai vinovaţi decât călăii Lui, prin violenţa şi ura cu care s-au purtat faţă de Isus, impunând această crimă, prin strigătele lor.
2 - Încă o dată: Când se săvârşeşte o nelegiuire de o proporţie epocală şi de o mărime istorică împotriva lui Dumnezeu,
împotriva adevărului
şi împotriva nevinovăţiei -
prima vinovăţie pentru aceasta este a celor în numele cărora se face această nelegiuire,
pentru că fie tăcând, fie vociferând, neamul acelora îşi dă învoirea. Şi autorizează fărădelegea.
Fără această învoire - ucigaşii n-ar putea ucide.
3 - Cei care săvârşesc nelegiuirea, n-ar avea nici puterea, nici îndrăzneala să o facă fără această învoire şi autorizare dată de poporul celor mulţi, prin aclamaţiile şi uralele lor.
De aceea şi când va trebui să fie ispăşită nelegiuirea - căci nu există nelegiuire care să nu trebuiască să fie ispăşită de către cel vinovat de ea, - această ispăşire trebuie să fie plătită, atunci tot aşa, cu preţul cel mai greu,
- şi în primul rând tot de cel mai mare dintre cei vinovaţi, adică de către poporul care a păcătuit autorizând-o.
4 - Poporul are totdeauna o mare putere şi o mare înţelepciune.
Când puterea poporului este condusă de înţelepciunea sa,
atunci el săvârşeşte cele mai frumoase minuni din viaţa lui.
Şi scrie cele mai minunate pagini ale istoriei sale.
- Când însă puterea poporului nu este condusă de înţelepciunea sa, ci de viclenia altora, poporul săvârşeşte cele mai costisitoare greşeli şi cele mai îndelung ispăşite.
5 - Poporul are putere totdeauna, dar curaj şi înţelepciune nu totdeauna le are.
Înţelepciunea este în primul rând prevedere. Şi cine o are pe aceasta nu se va lăsa târât în păcate care prin urmările lor sigur că se vor răzbuna peste vremuri, peste întinderi şi peste mulţimi nebănuite.
6 - Dragi suflete nevinovate, să nu ne dăm învoirea la nici un păcat şi la nici o fărădelege. Oricine ar fi aceia care au interesul ca să piardă lumina din mijlocul nostru.
Oricine ar fi acei care caută să-l ucidă pe cel nevinovat,
să-l închidă pe cel bun,
să-l osândească pe cel curat,
să-l înlăture pe cel binefăcător,
să-l înăbuşe pe cel adevărat,
- noi să nu lăsăm să o facă aceasta în numele nostru. Căci noi vom fi cei mai din greu loviţi pentru aceasta.
Noi şi copiii noştri.
7 - Oricât ar fi de mare puterea ucigaşului, să nu ne temem de el.
Oricât ar fi de cumplită ameninţarea răzbunării lui.
Oricât ar fi de greu preţul cu care ar trebui să plătim împotrivirea noastră faţă de o nelegiuire,
- să nu tăcem. Să nu o primim. Să nu ne învoim la săvârşirea ei.
8 - Mai cumplite vor fi urmările păcatului că am participat la crimă, că ne-am dat şi noi învoirea la ea - decât oricare alte urmări.
Chiar dacă n-am fi vinovaţi că am zis „da”, vom fi vinovaţi că n-am zis „nu”!
Fiindcă aceasta înseamnă acelaşi lucru.
Pentru adevăr trebuie oricum să suferi într-un fel. Ori înainte fericit, că l-ai spus sau l-ai apărat.
Ori în urmă, osândit că l-ai tăcut!
9 - Una dintre cele mai nedrepte şi răuvoitoare învinuiri care s-a adus totdeauna împotriva lui Isus, a fost învinuirea politică.
Ca să-L faci pe Hristos să fie osândit cu siguranţă, învinuitorii Domnului au căutat să-L încadreze ca pe un infractor politic.
Ca pe un vrăjmaş al orânduirii de stat.
Ca pe unul care se ridică împotriva ordinii sociale şi politice.
Ca şi cum Hristos ar avea scopuri lumeşti, ambiţii politice, dorinţe de dominaţie şi de slavă pământească.
Ce crimă nelegiuită şi josnică este invenţia şi scornirea asta satanică!
10 - Nimic nu este mai neadevărat şi mai criminal decât această cauză şi decât această încadrare.
De nimic nu este mai departe caracterul lui Hristos decât de politică şi de dominaţie lumească.
Împotriva nici unui păcat şi nici unei nebunii nu s-a ridicat toată Evanghelia lui Hristos mai cu multă hotărâre ca împotriva mândriei şi a setei de a domina lumea, care sunt trăsăturile oricărui împărat lumesc, oricărui conducător tiran, oricărui şef politic...
11 - Învinuitorii lui Isus, pentru a fi siguri de uciderea Lui, Îl înfăţişează pe El înaintea oricărui împărat lumesc, ca şi cum Hristos ar fi rival al acestuia.
Ca şi cum scopul lui Hristos ar fi să-i ia locul acelui împărat.
Ca şi cum Lucrarea lui Hristos i-ar primejdui tronul său şi împărăţia sa, legile şi interesele sale, autoritatea şi stăpânirea sa.
O, cât de departe erau şi sunt acestea, de gândul şi scopul lui Hristos şi de alor Lui.
O, cât de uşor I-ar fi fost să le aibă, dacă le-ar fi vrut.
Şi, o, cât de departe erau acestea pentru Hristos.
12 - Ce erau toate împărăţiile lumeşti faţă de Împărăţia Nemărginită la care renunţase Isus, pentru a veni să Se dea pe Sine ca Jertfă, spre mântuirea lumii, ca un rob, fără nici o proprietate aici!
Ce slavă pământească s-ar fi putut asemăna cu Slava Sa cerească pe care o avea la Tatăl mai înainte de a fi lumea (Ioan 17-24).
Acum să le vrea El pe astea netrebnice bogăţii şi împărăţii omeneşti!
13 - Ostaşii Mei nu vor avea niciodată arme, dar voi vă veţi teme totdeauna de ei - zice Isus.
Supuşii Mei vor fi nenumăraţi şi voi nu-i veţi putea şti niciodată pe toţi câţi sunt.
Cuvântul Meu va răsuna pretutindeni şi voi nu-L veţi putea niciodată opri de peste tot.
Prezenţa Mea va străluci veşnic - şi voi nu veţi putea să scăpaţi de Ea nicăieri.
Ce înţelepţi sunt cei ce se înrolează în Oastea Lui!
14 - Voi ştiţi că Eu dispreţuiesc împărăţia voastră, - zice Isus,
că urăsc slava voastră,
şi că lepăd bunurile voastre, - şi totuşi
pentru nebunia voastră ambiţioasă,
veţi fi osândiţi să vi le temeţi de Mine zi şi noapte,
pentru ca să nu aveţi nici o clipă deplina satisfacţie că vă aparţin.
Şi nici bucuria că ele vă sunt în siguranţă.
Acesta va fi blestemul din partea lui Dumnezeu pentru temerea voastră nebunească şi zadarnică.
15 - Hristos, Mântuitorul şi Împăratul nostru a spus:
Împărăţia Mea nu este de aici, din lumea aceasta...
Credincioşii Săi, supuşii Lui, ostaşii Săi, au spus şi vor spune şi ei la fel: Nici împărăţia noastră nu este de aici, ci din ceruri.
Dar pentru că Tu Isuse Domnul nostru ne-ai învăţat să fim supuşi şi acestor împărăţii în care trăim ca nişte străini - noi pentru Tine, le iubim. Şi pentru Tine le suntem sinceri supuşi.
- dar tocmai pentru aceasta, noi ne vom supune tuturor mai marilor noştri - pentru Tine, fiindcă Tu ne-ai poruncit aceasta (1 Petru 2, 13-14).
Vom căuta să fim totdeauna cei dintâi în fapte bune, din pricina Ta, căci aşa ne înveţi Tu, prin Cuvântul Tău (Tit 3, 14).
17 - Ştim însă cu toate acestea - noi tot vom fi mereu urâţi, mereu prigoniţi, mereu închişi, - mereu răstigniţi,
fiindcă mereu Satana va face pe împăraţii pământului să se teamă de noi că le luăm împărăţiile lor. Deşartele, netrebnicele, zadarnicele lor împărăţii.
Faţă de acestea Împărăţia Ta Isuse Domnul nostru Preaiubit pe care noi neîncetat o dorim şi pentru care neîncetat ne rugăm şi o aşteptăm să vină - este nebănuit mai mult pentru noi.
18 - Acela care stă să judece pe un om, oricine ar fi omul acela pe care îl judecă el, - trebuie să aibă o singură grijă: grija pentru adevăr.
Toate simţurile celui care judecă trebuie să-l ajute lucrând numai pentru adevăr.
Tot ce vede, tot ce aude, tot ce simte şi ce presimte - trebuie să-l ducă numai la adevăr.
19 - Pentru adevăr orice judecător trebuie să nu precupeţească nimic.
Faţă de adevăr să nu renunţe la nimic.
Din calea adevărului să nu-l abată nimic.
Mai de preţ ca adevărul să nu-i fie nimic.
Şi până nu ştie sigur că a aflat adevărul, să nu hotărască nimic.
20 - Când mintea unui judecător îl înştiinţează că a găsit adevărul.
Când auzul lui îl înştiinţează că acesta este adevărul.
Când în toată fiinţa lui se face lumina şi bucuria descoperirii adevărului
- aceasta să-i fie ca întâlnirea cu Dumnezeu.
Nici toată avuţia lumii, nici toată slava pământului, nici tot aurul lumesc - să nu-l mai clintească de lângă adevăr.
Nici familia, nici libertatea, nici viaţa să nu-i fie mai scumpe.
Pentru adevăr trebuie să fie în stare să jertfească totul.
Pentru că nici o împărăţie nu este atât de veşnică şi de strălucită ca aceea pe care o dă adevărul.
Fericit cel ce o va moşteni.
Amin.