Nicodim I-a zis: Cum se poate naşte un om bătrân?
Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?
Într-adevăr cât de neînţelese sunt căile lui Dumnezeu. Şi cât de ascunse sunt gândurile Lui!
Cu neputinţă de înţeles sunt atât de multe din cele ce zilnic le vedem şi noi.
Cât de simplu, de uşor şi liniştit face Dumnezeu răsăritul şi apusul soarelui!
Venirea primăverii şi rodirea holdelor!
Ce minuni sunt acestea, - şi ce frumos le face El, înnoindu-le mereu.
Totuşi ele rămân mereu minuni pentru noi, deşi zilnic şi repetat le vedem fiecare, cu aceeaşi obişnuinţă, dar totdeauna cu o nouă înfiorare.
Cum se fac toate aceste lucruri?
Nu înţelegem cum! - dar se fac aşa de simplu şi de frumos.
Cum se poate face naşterea din nou?
Nu ştim să explicăm cum...
Dar se face tot aşa de minunat cum rodeşte pământul dacă primeşte sămânţa în el.
Şi dacă cerul îi dăruieşte ploaie!...
Pentru toate lucrurile există o explicaţie cunoscută sau încă nu.
- Dar chiar explicaţia cunoscută nu-ţi dă totdeauna putinţa de a o pricepe şi primi. La aceasta trebuie să te trudeşti şi să ajungi prin muncă.
Dacă nu poţi să ajungi singur, atunci trebuie să ceri ajutorul unuia care poate.
Pentru lucrurile fireşti explicaţia este firească şi mai uşor de înţeles. Căci poţi pipăi şi vedea ceea ce întrebi.
Pentru lucrurile duhovniceşti însă, nu poate fi explicaţie firească. Nici posibilitatea de a fi văzute cu ochii şi cu mâinile fireşti. Din această cauză, şi înţelegerea cea adevărată este mult mai grea (1 Cor. 15, 40-50).
Fiindcă pentru lucrurile duhovniceşti există o explicaţie duhovnicească,
trebuie o vorbire duhovnicească
- Trebuie neapărat să fie oameni duhovniceşti!
Iar dacă oamenii nu sunt duhovniceşti, nu numai că nu le pot înţelege bine, dar le vor înţelege rău. De aceea este atâta haos şi dezbinare în lume.
Toate marile nenorociri, dezbinări şi rătăciri au venit din punctul acesta, că în lucrurile duhovniceşti s-au băgat oameni fireşti, cu vorbiri fireşti, cu înţelegeri fireşti, cu explicaţii fireşti.
Au întrebuinţat pentru lucrările Duhului termenii firii.
Amestecând totul şi încurcându-le pe toate. De aici e tot răul şi haosul.
În lucrurile văzute şi pipăite toţi oamenii se mai pot înţelege.
Când se vorbeşte despre masă nimeni nu înţelege poartă sau dacă se spune tren nimeni nu înţelege oaie.
- Dacă totuşi ar fi cineva să spună aşa, toţi l-ar crede orb sau nebun.
Şi nimeni nu s-ar lua după el.
Dar vai în lucrurile duhovniceşti cât de mulţi vorbesc aiurea.
E plină lumea de oameni neştiutori, care duhovniceşte vorbind sunt nişte iresponsabili,
- dar se pretind atotcunoscători,
vorbesc cu trufaşă competenţă despre lucrurile mântuirii
şi ocupă locuri în care lumea aceasta le dau toată înfumurarea, pe când ei, personal, nu L-au cunoscut niciodată pe Hristos, cu adevărat.
N-au avut niciodată părtăşie adevărată cu El.
N-au avut nimic a face cu Duhul Lui. Pentru că ei nu ştiu ce este fiorul fericit şi hotarul ceresc al naşterii din nou în viaţa lor.
Explicaţiile şi călăuzirile date de oameni în felul acesta au adus haosul de astăzi în viaţa creştinătăţii.
Oamenii aceştia şi explicaţiile lor, merg din groapă în groapă spre prăpastia pieirii.
Şi nenorocirea este că multe suflete îi urmează. Iar ucenicii lor nici nu se împuţinează nici nu se trezesc.
Toţi cei călăuziţi de ei vor avea soarta lor. Dar ce nenorocire că este aşa!
Astfel, iată cum în această tainică şi Dumnezeiască lucrare a naşterii din nou, diavolul s-a amestecat cu toată viclenia strecurând o mulţime de încurcături cu privire la înţelesul ei cel adevărat şi la dobândirea ei.
A mers până acolo încât se tăgăduieşte existenţa ei şi rostul ei. Şi se acopere în minţile oamenilor şi în vorbirile lor, tot ce este în legătură cu ea, spunându-se cu totul altceva decât ce este ea.
Nu vrem să vorbim acum, în aceste rânduri despre Sfânta Taină a Botezului, pe care o credem şi o mărturisim potrivit învăţăturii Bisericii noastre strămoşeşti şi vii.
Ci vorbim despre acea renaştere sufletească despre care este vorba aici, acum, despre acea transformare duhovnicească, prin care Hristos a spus lui Nicodim că trebuie să trecem fiecare neapărat, dacă dorim să vedem şi să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu.
Convertirea şi condiţiunea pe care trebuie s-o îndeplinească fiecare suflet care vrea să facă parte din cetăţenii cerului.
După cum trebuie fiecare să fie înscris în registrele stării civile, dacă vrea să fie cetăţean al ţării pământeşti,
convertirea, pocăinţa şi hotărârea pentru Domnul, este naşterea din nou.
iar aceasta este cu totul altceva decât botezul.
Căci nu toţi cei botezaţi o au, taina aceasta.
Ea nu vine totdeauna odată cu botezul, ci de multe ori cu mult în urma lui, şi la mulţi nu se petrece niciodată.
Dar asta este miezul botezului, înţelesul şi împlinirea lui.
Taina naşterii din nou este în administraţia noastră bisericească Taina Pocăinţei, taina a treia din cele şapte.
Prin această taină a naşterii din nou au trecut în rândul sfinţilor toţi cei care ascultă glasul Domnului,
s-au născut de Sus, şi au rămas crescând în firea cea nouă,
în omul cel duhovnicesc,
rodind prin Duhul Sfânt o viaţă de sfinţenie după pilda şi porunca Domnului Isus!
Acesta este şi rostul şi înţelesul adevărat al Tainei Pocăinţei!
Aşa s-a practicat această taină în viaţa primilor creştini!
Prin Taina Sfântului Botez, devenim membrii de drept ai Bisericii. Dar prin Taina Sfintei Pocăinţe (adică prin naşterea din nou) devenim membrii de fapt ai Bisericii. Părţi vii, mădulare vii din Templul viu al Domnului Isus!
În acest fel trebuie să se înţeleagă aici şi peste tot unde este scris naşterea din nou, în cartea aceasta, înţelesul acestui Cuvânt.
Prin botez am fost îngropaţi împreună cu Hristos, dar prin pocăinţă, prin naşterea aceasta din nou, suntem prin credinţă înviaţi împreună cu El (Col. 2, 12).
Prin botez am fost cufundaţi în moartea Lui, iar prin credinţă, adică prin naşterea din nou, ne-am unit cu El într-o înviere asemănătoare cu a Lui (Rom. 6, 3-5).
După ce în Hristos ne-am botezat,
Pocăinţa (naşterea din nou) este îmbrăcarea noastră cu El.
Căci botezul este înmormântarea, iar aceasta este învierea.
Numai împreună, aceste două Sfinte Taine dau dreptul la mântuire şi la viaţă veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.
După Taina Sfântului Botez, urmează Taina Sfintei Pocăinţe.
Acestea nu trebuie nici amestecate, nici despărţite.
Naşterea din nou poate uneori să vină chiar şi mult în urma botezului, dar trebuie neapărat să vină înainte de moarte.
O Doamne Isuse,
Cuvântul şi Întruparea Tatălui,
Te rugăm fă ca puterea Ta să lumineze aceste lucruri în fiecare suflet,
şi toţi câţi s-au cufundat în botez în moartea Ta, fă să se nască din nou prin Taina Pocăinţei,
ca să vieze prin credinţă,
făcând astfel parte vie din Trupul Tău Viu şi Sfânt care este Biserica Ta,
căci Tu ai aşezat astfel mântuirea pentru noi.
Amin.
+
Lumii de-azi, fără credinţă, totul i-a ajuns străin
şi ce-a fost păgân odată şi ce astăzi e creştin.