Nicodim I-a zis: Cum se poate naște un om bătrân?
Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască?
Într-adevăr cât de neînțelese sunt căile lui Dumnezeu. Și cât de ascunse sunt gândurile Lui!
Cu neputință de înțeles sunt atât de multe din cele ce zilnic le vedem și noi.
Cât de simplu, de ușor și liniștit face Dumnezeu răsăritul și apusul soarelui!
Venirea primăverii și rodirea holdelor!
Ce minuni sunt acestea, - și ce frumos le face El, înnoindu-le mereu.
Totuși ele rămân mereu minuni pentru noi, deși zilnic și repetat le vedem fiecare, cu aceeași obișnuință, dar totdeauna cu o nouă înfiorare.
Cum se fac toate aceste lucruri?
Nu înțelegem cum! - dar se fac așa de simplu și de frumos.
Cum se poate face nașterea din nou?
Nu știm să explicăm cum...
Dar se face tot așa de minunat cum rodește pământul dacă primește sămânța în el.
Și dacă cerul îi dăruiește ploaie!...
Pentru toate lucrurile există o explicație cunoscută sau încă nu.
- Dar chiar explicația cunoscută nu-ți dă totdeauna putința de a o pricepe și primi. La aceasta trebuie să te trudești și să ajungi prin muncă.
Dacă nu poți să ajungi singur, atunci trebuie să ceri ajutorul unuia care poate.
Pentru lucrurile firești explicația este firească și mai ușor de înțeles. Căci poți pipăi și vedea ceea ce întrebi.
Pentru lucrurile duhovnicești însă, nu poate fi explicație firească. Nici posibilitatea de a fi văzute cu ochii și cu mâinile firești. Din această cauză, și înțelegerea cea adevărată este mult mai grea (1 Cor. 15, 40-50).
Fiindcă pentru lucrurile duhovnicești există o explicație duhovnicească,
trebuie o vorbire duhovnicească
- Trebuie neapărat să fie oameni duhovnicești!
Iar dacă oamenii nu sunt duhovnicești, nu numai că nu le pot înțelege bine, dar le vor înțelege rău. De aceea este atâta haos și dezbinare în lume.
Toate marile nenorociri, dezbinări și rătăciri au venit din punctul acesta, că în lucrurile duhovnicești s-au băgat oameni firești, cu vorbiri firești, cu înțelegeri firești, cu explicații firești.
Au întrebuințat pentru lucrările Duhului termenii firii.
Amestecând totul și încurcându-le pe toate. De aici e tot răul și haosul.
În lucrurile văzute și pipăite toți oamenii se mai pot înțelege.
Când se vorbește despre masă nimeni nu înțelege poartă sau dacă se spune tren nimeni nu înțelege oaie.
- Dacă totuși ar fi cineva să spună așa, toți l-ar crede orb sau nebun.
Și nimeni nu s-ar lua după el.
Dar vai în lucrurile duhovnicești cât de mulți vorbesc aiurea.
E plină lumea de oameni neștiutori, care duhovnicește vorbind sunt niște iresponsabili,
- dar se pretind atotcunoscători,
vorbesc cu trufașă competență despre lucrurile mântuirii
și ocupă locuri în care lumea aceasta le dau toată înfumurarea, pe când ei, personal, nu L-au cunoscut niciodată pe Hristos, cu adevărat.
N-au avut niciodată părtășie adevărată cu El.
N-au avut nimic a face cu Duhul Lui. Pentru că ei nu știu ce este fiorul fericit și hotarul ceresc al nașterii din nou în viața lor.
Explicațiile și călăuzirile date de oameni în felul acesta au adus haosul de astăzi în viața creștinătății.
Oamenii aceștia și explicațiile lor, merg din groapă în groapă spre prăpastia pieirii.
Și nenorocirea este că multe suflete îi urmează. Iar ucenicii lor nici nu se împuținează nici nu se trezesc.
Toți cei călăuziți de ei vor avea soarta lor. Dar ce nenorocire că este așa!
Astfel, iată cum în această tainică și Dumnezeiască lucrare a nașterii din nou, diavolul s-a amestecat cu toată viclenia strecurând o mulțime de încurcături cu privire la înțelesul ei cel adevărat și la dobândirea ei.
A mers până acolo încât se tăgăduiește existența ei și rostul ei. Și se acopere în mințile oamenilor și în vorbirile lor, tot ce este în legătură cu ea, spunându-se cu totul altceva decât ce este ea.
Nu vrem să vorbim acum, în aceste rânduri despre Sfânta Taină a Botezului, pe care o credem și o mărturisim potrivit învățăturii Bisericii noastre strămoșești și vii.
Ci vorbim despre acea renaștere sufletească despre care este vorba aici, acum, despre acea transformare duhovnicească, prin care Hristos a spus lui Nicodim că trebuie să trecem fiecare neapărat, dacă dorim să vedem și să moștenim Împărăția lui Dumnezeu.
Convertirea și condițiunea pe care trebuie s-o îndeplinească fiecare suflet care vrea să facă parte din cetățenii cerului.
După cum trebuie fiecare să fie înscris în registrele stării civile, dacă vrea să fie cetățean al țării pământești,
convertirea, pocăința și hotărârea pentru Domnul, este nașterea din nou.
iar aceasta este cu totul altceva decât botezul.
Căci nu toți cei botezați o au, taina aceasta.
Ea nu vine totdeauna odată cu botezul, ci de multe ori cu mult în urma lui, și la mulți nu se petrece niciodată.
Dar asta este miezul botezului, înțelesul și împlinirea lui.
Taina nașterii din nou este în administrația noastră bisericească Taina Pocăinței, taina a treia din cele șapte.
Prin această taină a nașterii din nou au trecut în rândul sfinților toți cei care ascultă glasul Domnului,
s-au născut de Sus, și au rămas crescând în firea cea nouă,
în omul cel duhovnicesc,
rodind prin Duhul Sfânt o viață de sfințenie după pilda și porunca Domnului Isus!
Acesta este și rostul și înțelesul adevărat al Tainei Pocăinței!
Așa s-a practicat această taină în viața primilor creștini!
Prin Taina Sfântului Botez, devenim membrii de drept ai Bisericii. Dar prin Taina Sfintei Pocăințe (adică prin nașterea din nou) devenim membrii de fapt ai Bisericii. Părți vii, mădulare vii din Templul viu al Domnului Isus!
În acest fel trebuie să se înțeleagă aici și peste tot unde este scris nașterea din nou, în cartea aceasta, înțelesul acestui Cuvânt.
Prin botez am fost îngropați împreună cu Hristos, dar prin pocăință, prin nașterea aceasta din nou, suntem prin credință înviați împreună cu El (Col. 2, 12).
Prin botez am fost cufundați în moartea Lui, iar prin credință, adică prin nașterea din nou, ne-am unit cu El într-o înviere asemănătoare cu a Lui (Rom. 6, 3-5).
După ce în Hristos ne-am botezat,
Pocăința (nașterea din nou) este îmbrăcarea noastră cu El.
Căci botezul este înmormântarea, iar aceasta este învierea.
Numai împreună, aceste două Sfinte Taine dau dreptul la mântuire și la viață veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.
După Taina Sfântului Botez, urmează Taina Sfintei Pocăințe.
Acestea nu trebuie nici amestecate, nici despărțite.
Nașterea din nou poate uneori să vină chiar și mult în urma botezului, dar trebuie neapărat să vină înainte de moarte.
O Doamne Isuse,
Cuvântul și Întruparea Tatălui,
Te rugăm fă ca puterea Ta să lumineze aceste lucruri în fiecare suflet,
și toți câți s-au cufundat în botez în moartea Ta, fă să se nască din nou prin Taina Pocăinței,
ca să vieze prin credință,
făcând astfel parte vie din Trupul Tău Viu și Sfânt care este Biserica Ta,
căci Tu ai așezat astfel mântuirea pentru noi.
Amin.
+
Lumii de-azi, fără credință, totul i-a ajuns străin
și ce-a fost păgân odată și ce astăzi e creștin.