Noe iese din corabie într-o lume nouă și o viață nouă
Pr. Iosif Trifa - Corabia lui Noe
Taina cea mare a nașterii din nou
„În anul șase sute unu, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei; s-a uitat și iată că fața pământului se uscase. Și a grăit Domnul Dumnezeu către Noe, zicând: «Ieși din corabie tu și femeia ta, feciorii tăi și femeile lor. Și toate viețuitoarele câte sunt cu tine, scoatele afară și creșteți și vă înmulțiți pe pământ”. Și a ieșit Noe și femeia lui și feciorii lui și femeile feciorilor lui și toate fiarele și toate dobitoacele - toată vietatea ce mișcă pe pământ după felul său, au ieșit din corabie” (Facere 8, 13-19).
Ieșirea lui Noe din corabia izbăvirii închipuie clipa cea sfântă când vom ajunge și noi, cei care trăim o viață cu Domnul, la țărmul dorit. Când se va sfârși călătoria vieții noastre celei pământești, când valurile lumii și ale ispitelor vor înceta să mai bată în corabia mântuirii noastre sufletești, vom scăpa și noi cu totul într-o lume nouă unde ne așteaptă un „cer nou și pământ nou”.
Ieșirea lui Noe din corabie închipuie apoi taina cea mare a nașterii din nou.
Nașterea din nou este o taină mare pe care mulți n-o înțeleg și nici n-o pot înțelege. Când Nicodim a venit noaptea la Iisus și L-a întrebat despre taina mântuirii, Domnul i-a zis că trebuie să se nască din nou. „Amin, amin, zic ție, Nicodime, de nu se va naște cineva din nou, nu va putea vedea împărăția lui Dumnezeu... de nu se va naște cineva din apă și din duh, nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu... voi trebuie să vă nașteți din nou” (In 3, 1-8). Nicodim nu înțelegea această taină. I se părea ceva de neînțeles, cum el, om bătrân, să se nască a doua oară. De s-ar fi gândit la istoria lui Noe ar fi înțeles această taină, căci Noe a trecut prin taina cea mare a nașterii din nou.
Potopul a fost urgia lui Dumnezeu, a fost „plata păcatului”. Chiar și Noe a trecut prin această urgie. Valurile urgiei izbeau și corabia lui. În mijlocul valurilor, corabia era ca un mormânt, ca un sicriu cufundat în apele morții. Dar în acest mormânt era viață din darul și îndurarea lui Dumnezeu. Noe a ieșit din corabie ca dintr-un sicriu, ca dintr-un mormânt.
A ieșit ca un om ce scăpase din urgia morții prin darul lui Dumnezeu. El trecuse prin apele morții, el trecuse prin moarte. El era acum ca un înviat din morți prin darul lui Dumnezeu. El trecuse cu adevărat prin „apă și duh”. Domnul îl trecuse „prin apă și prin duh”.
Nașterea din nou este o taină mare la care lucrează nu atât omul, cât mai ales Dumnezeu, darul Duhului Sfânt. Noe n-a lucrat nimic altceva deosebit la izbăvirea lui decât atât că a ascultat cuvântul lui Dumnezeu. Încolo Dumnezeu singur a lucrat la mântuirea lui. Dumnezeu i-a pregătit corabia... El i-a spus să intre în ea... El a încuiat-o... El a apărat-o... El a deschis-o.
Nașterea din nou este o lucrare a lui Dumnezeu, o lucrare a Duhului Sfânt, iar rodul acestei lucrări este o schimbare din temelie în viața omului... o viață nouă. Potopul a rupt în două viața lui Noe: în viața dinainte de potop și viața de după potop. După ieșirea din corabie, Noe a început o viață nouă, o viață cu totul nouă, într-o lume nouă.
Prin taina cea mare a nașterii din nou trebuie să trecem și noi. Am și trecut, căci Taina Botezului închipuie această naștere din nou. Botezul ne trece „prin apă și prin Duh”, dintr-un „om vechi face un om nou”. Însă mai târziu păcatul strică iarăși acest „om nou” și îl face iarăși „vechi”. De aceea trebuie să trecem din nou printr-o nouă naștere din nou, sufletească. Această naștere din nou o facem în duh, în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Taina nașterii din nou are două părți. O parte îl cufundă pe om, alta îl ridică. Una îl omoară, alta îl învie. Partea care cufundă este păcatul. Păcatul sloboade peste noi urgia potopului și valurile pieirii sufletești. Urgia și pedeapsa pentru păcatele noastre trebuie să vină. O cere dreptatea lui Dumnezeu. Valurile păcatelor ne îngroapă într-un adânc al pieirii sufletești.
Dar tocmai în acest adânc începe a lucra darul lui Dumnezeu. Domnul Iisus ne scapă de urgia morții. În fața pieirii sufletești, El ne deschide corabia izbăvirii cea făcută cu scump Sângele Lui. Ca Noe, trecem și noi prin valurile morții, dar Domnul ne trece vii prin darul Său. Valurile păcatelor ne îngroapă ca într-un mormânt, dar Domnul ne scoate din acest mormânt, ca oameni înviați din nou, născuți din nou prin darul Jertfei Sale. Acest înțeles trebuie dat cuvintelor apostolului Pavel: „Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropați împreună cu El, pentru ca după cum Hristos a înviat din morți, așa și noi să trăim o viață nouă” (Rom 6).
Nașterea din nou este o taină mare și tainică, la care lucrează mai mult Dumnezeu decât omul. Din partea lui, omul nu poate face nimic altceva pentru această taină decât să intre în corabie. Când ai intrat în „corabie”, când L-ai primit pe Domnul și Jertfa Lui, începe a lucra Duhul Sfânt pentru nașterea din nou. Numai cine a intrat în corabie, numai cine L-a aflat și L-a primit cu adevărat pe Domnul, poate înțelege și poate primi această taină.
Nașterea din nou este o lucrare tainică a Duhului Sfânt, iar rodul acestei lucrări este o schimbare din temelie a vieții omului, este o viață nouă. Potopul a rupt în două viața lui Noe. După ieșirea din corabie, Noe n-a mai întrebat: Oare aici sau acolo a fost casa mea? El a început o viață cu totul nouă, care nu mai avea nimic cu cea dinainte de potop.
O astfel de schimbare totală trebuie să facă nașterea din nou și în viața noastră. Semnul și dovada că cineva a trecut sau nu prin nașterea din nou sunt viața lui. Dacă cineva s-a schimbat dintr-odată... dacă s-a retras dintr-odată din duhul acestei lumi, acesta este semnul că Duhul Sfânt lucrează în el nașterea din nou. Dar dacă viața lui se scurge mai departe în aceeași matcă de răutăți și năravuri rele, atunci în zadar spune acest cineva că a intrat în Oastea Domnului.
După nașterea din nou, noi, copiii Domnului, vedem altfel lumea, vedem un fel de lume nouă. Avem alți ochi, alte vederi și alte gusturi. Pentru noi s-a schimbat lumea cu totul. Noi o vedem în altă lumină. Ceea ce ni se părea dulce, vedem acum că-i amar, ceea ce ni se părea mai înainte bun, vedem că-i rău.
Noi, copiii Domnului, stăm azi și ne mirăm cum am putut noi trăi în atâta orbire sufletească... stăm și ne mirăm cum de nu vedeam pieirea sufletească... stăm și plângem de mila celor ce nu văd starea grozavă și nenorocită în care trăiesc.
Slavă Ție, Mântuitorule, că ne-ai trecut prin Taina aceasta mare și sfântă ce se cheamă naștere din nou! Ajută-ne cu darul Tău să rămânem în ea până la sfârșitul vieții noastre și să putem aduce la ea și pe alții care n-o cunosc!
Dragă cititorule! Eu te întreb, cum stai tu cu mântuirea sufletului tău? Eu pun în fața ta cuvintele Mântuitorului: „Amin, amin zic ție, de nu se va naște cineva din nou nu va putea intra în împărăția cerurilor” (In 3, 5). Dar ca să te poți naște din nou, trebuie să intri mai întâi în „corabie”, trebuie să-L primești cu adevărat pe Iisus Mântuitorul și Jertfa Lui cea sfântă.
Intră, dragă suflete, intră îndată în corabie, căci această „corabie” te trece dintr-o lume veche într-o lume nouă, dintr-un „om lumesc” te face un „om duhovnicesc”, dintr-un om vechi, te face un om nou, un om născut din nou la o viață nouă.
Înainte de potop, de la Adam până la Noe, au trăit multe, multe rânduri de oameni; multe, multe milioane de oameni. Dar pe aceștia Biblia nu-i mai pomenește. Cartea neamurilor, care se citește în Evanghelia dinaintea Crăciunului, amintește numai neamurile de oameni de la Noe și Avraam, până la Mântuitorul (adică de la potop încoace). Pe celelalte neamuri și spițe de oameni nu le mai amintește. Aceștia au trăit o viață în zadar, o viață pierdută.
Așa e și cu viața noastră. Anii ce-i trăim în păcate și fărădelegi sunt ani pierduți pentru Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea sufletului. Viața noastră cea adevărată se începe numai în clipa în care am intrat în corabie. Se începe numai în clipa în care am rupt-o cu lumea și, primind pe Domnul, am început o viață nouă cu El.
Iisuse, scumpul meu Mântuitor, Îți mulțumesc că m-ai primit și pe mine în corabia mântuirii sufletești. Îți mulțumesc că m-ai ajutat să o rup cu lumea și să încep o viață nouă. Dar ajută-mă, Doamne, ajută-mă, căci ispitele sunt grele! Ajută-mă să pot trăi până la sfârșitul vieții mele în starea aceasta! Ajută-mă și mă întărește cu darul Tău, să pot rămâne până la sfârșitul vieții mele în taina cea mare a nașterii din nou!