Noe înalță rugăciune de mulțumită lui Dumnezeu

Cel dintâi lucru ce l-a făcut Noe după ce a ieșit din corabie a fost să dea mulțumire lui Dumnezeu. „Și a zidit Noe altar Domnului și a luat din toate dobitoacele cele curate și din toate păsările cele curate și a adus ardere de tot pe altar. Și a mirosit Domnului Dumnezeu miros cu bună mireasmă și Domnul a zis în inima Lui: «Nu voi mai blestema pământul pentru faptele oamenilor, pentru că se pleacă cugetul omului cu dinadinsul spre cele rele, din tinerețile lui... În toate zilele pământului, semănătura și secerișul, frigul și căldura, vara și primăvara, ziua și noaptea, nu vor înceta»” (Facere 8, 19-21).

Ce minunată și ce caldă trebuie să fi fost rugăciunea lui Noe! Ea nu izvora atât din „datoria” lui Noe de a mulțumi pentru scăpare, ci izvora mai ales din gândul cât de mari au fost bunătatea și dragostea lui Dumnezeu față de el.

Opt suflete mântuite stăteau în fața lui Dumnezeu cu inima plină de bucuria mântuirii. Opt suflete mântuite stăteau în fața lui Dumnezeu cu rugăciune de mulțumire pentru izbăvirea lor.

Ei poate că se rugau astfel: „Slavă Ție, Dumnezeule, că ne-ai trecut prin valurile morții și ne-ai scos din moarte la viață! Ar trebui să zăcem și noi alături de hoiturile ce au rămas după potop, dar noi suntem vii și trăim prin darul Tău, prin dragostea Ta și iertarea Ta. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Tu ești viața noastră și mântuirea noastră! Viața noastră e un dar al Tău... Viața noastră nu mai este a noastră, ci este a Ta și o depunem la picioarele Tale. Fii Tu, Doamne, și mai departe, Stăpânul și Cârmuitorul vieții noastre”...

Ce mult se aseamănă rugăciunea lui Noe cu rugăciunea lui Moise și a israelitenilor când au trecut prin Marea Roșie, scăpând de Faraon! Ca și Noe, Moise și israelitenii trecuseră și ei prin valurile apelor. Îi trecuse și pe ei darul lui Dumnezeu. Domnul îi trecuse și pe ei „prin apă și prin duh”. Când s-au văzut scăpați, au înălțat și ei rugăciune de mulțumită lui Dumnezeu. „Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preamărit... ajutor și acoperire S-a făcut nouă spre mântuire” (Ieșire 15).

Ce rugăciune vie și caldă era și aceasta! Biblia ne spune că, cu acest prilej, o femeie, Maria, sora lui Aaron, „a luat timpanul în mâna sa, și au ieșit toate femeile după ea cu timpane și cântece. Și a început Maria, zicând: «Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preamărit»” (Ieșire 15, 20-21).

Rugăciunea israelitenilor mântuiți era un fel de beție sufletească, era o beție de bucuria mântuirii. Era un fel de beție duhovnicească ce-i ridica cu tot sufletul și cu toată inima lor spre Dumnezeu, spre Izbăvitorul lor, spre slava și slăvirea Lui.

Așa era și rugăciunea lui Noe. Rugăciunea celor opt suflete mântuite se ridica spre Dumnezeu, spre Izbăvitorul lor, ca un miros de bună mireasmă. De aceea zice Biblia că „a mirosit Domnul Dumnezeu miros plăcut de bună mireasmă”. Aceasta este rugăciunea cea adevărată de slavă și de mulțumire lui Dumnezeu.

Această rugăciune o aflăm și în psalmii lui David. Aproape jumătate din psalmii lui David sunt psalmi de slavă și mulțumită lui Dumnezeu (în chipul de alături se vede psalmistul David cântând din strune psalmi de slavă lui Dumnezeu).

De ce acest lucru? Pentru că David - alături de Noe și de Moise - a fost și el un trecut prin „potop” și prin „Marea Roșie”. Și el aflase pe Domnul și toate „binefacerile Lui”. Și el gustase din darul mântuirii. Și pe el îl trecuse Domnul prin atâtea și atâtea necazuri și primejdii de moarte. De aceea lăuda pe Domnul și îndemna pe toată lumea „să laude minunile Lui”.

Iubiților ostași din Oastea Domnului, dragi copii ai lui Dumnezeu și voi, toți care ați aflat pe Domnul și trăiți o viață cu El! Așa trebuie să fie și rugăciunea noastră de slavă și mulțumită lui Dumnezeu. Ea trebuie să țâșnească din bucuria mântuirii noastre sufletești. Noi trebuie să petrecem o viață de rugăciune, o viață de slavă și de mulțumită lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a făcut nouă.

Noi trebuie să vedem neîncetat înapoia noastră potopul din care ne-a scăpat... Gomora din care ne-a scos... și „Marea Roșie” prin care ne-a trecut darul și dragostea lui Dumnezeu. Noi trebuie să înălțăm neîncetat cântece și rugăciuni de slavă și mulțumită lui Dumnezeu. Oriunde ne-am întâlni două sau trei suflete mântuite, să înălțăm cântare de mulțumită lui Dumnezeu și să ne punem viața în slujba Lui.

Spuneți tuturor să înalțe rugăciuni de slavă și mulțumită lui Dumnezeu. Dar spuneți că numai aceia se pot ruga cu putere... numai aceia Îl pot slăvi pe Dumnezeu cu „miros plăcut” care au gustat din darul mântuirii. Spuneți tuturor că numai acei ce intră în „corabie” învață a se ruga cu putere. Numai cei ce ies din „Sodoma și Gomora”... și numai cei ce scapă din „Marea Roșie” cunosc puterea rugăciunii. Spuneți tuturor că rugăciunea de mulțumită nu e aceea ce mulțumește pentru averi, bani, belșug, sănătate etc. De cele mai multe ori aceste bunătăți trecătoare n-au nici o legătură cu lucrul mântuirii sufletești. Adevărata rugăciune de slavă și mulțumită lui Dumnezeu țâșnește din bucuria mântuirii sufletești, așa cum gheizerele din America țâșnesc apă fierbinte din adâncul pământului.

Rugăciunea izvorăște de la sine când ai aflat taina mântuirii sufletești și ai intrat în ea. Omul nu s-a putut mântui prin propriile sale puteri. Lui Noe i-a dat Dumnezeu o corabie... Lui Moise, un toiag de lemn... Lui Lot, doi îngeri. Ei nu puteau să se mântuiască prin propriile lor puteri.

Nouă ne-a dat Dumnezeu pe scumpul nostru Mântuitor...

Ne-a dat Crucea și Jertfa Lui cea sfântă.

Slavă Ție, Dumnezeule, pentru acest dar mare și sfânt!

Slavă Ție, Mântuitorule, pentru scump Sângele Tău prin care ne-ai răscumpărat din blestemul morții! Indiferent de necazurile și izbeliștile vieții, noi trebuie să ridicăm neîncetat rugăciune de mulțumită pentru acest dar mare și sfânt.

Scripturile ne spun că îngerii din cer laudă veșnic pe Dumnezeu, cântând cântări de slavă și mărire. Așa trebuie să facă și oamenii pe pământ. Când tu, cititorule, cazi în genunchi, cu rugăciune de laudă lui Dumnezeu, atunci glasul tău se împreună cu glasul îngerilor din cer și, împreună cu ei, lauzi și cânți mărirea lui Dumnezeu - așa cum se vede rugându-se psalmistul David în chipul de la pag. 89.

Jertfa și rugăciunea lui Noe închipuie și slava pe care sufletele sfinților și ale credincioșilor o duc neîncetat în cer, lui Dumnezeu, Tatălui și Mirelui. Învrednicește-ne și pe noi, Doamne, să Te slăvim împreună cu cetele îngerilor și sfinților, din cer: Slavă Ție, Mântuitorule! Slavă Ție, scumpul nostru Mântuitor, căci ne-ai răscumpărat din blestemul Legii cu scump sângele Tău... A Tatălui, Celui ce șade pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor, amin (Apoc 5, 13).