Cântarea de laudă
Atunci*, Moise și copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta** Domnului, căci Și-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.
Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de* laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda. El este Dumnezeul tatălui** meu: pe El Îl voi† preamări.
El a aruncat în mare carele* lui Faraon și oastea lui; Luptătorii lui aleși** au fost înghițiți în Marea Roșie.
I-au acoperit* valurile Și s-au coborât** în fundul apelor, ca o piatră.
Dreapta* Ta, Doamne, și-a făcut vestită tăria; Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmași.
Prin mărimea măreției* Tale, Tu trântești la pământ pe vrăjmașii Tăi; Îți dezlănțui mânia Și ea-i mistuie** ca pe† o trestie.
La suflarea* nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, S-au ridicat talazurile** ca un zid Și s-au închegat valurile în mijlocul mării.
Vrăjmașul* zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge, Voi împărți** prada de război; Mă voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia și-i voi nimici cu mâna mea!’
Dar Tu ai* suflat cu suflarea Ta Și marea** i-a acoperit; Ca plumbul s-au afundat În adâncimea apelor.
Cine* este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat** în sfințenie, Bogat în fapte de laudă Și făcător† de minuni?
Tu Ți-ai întins mâna* dreaptă, Și i-a înghițit pământul.
Prin îndurarea Ta, Tu ai* călăuzit Și ai izbăvit pe poporul acesta, Iar prin puterea Ta îl îndrepți Spre** locașul sfințeniei Tale.
Îi va apuca* teama și spaima; Iar văzând măreția brațului Tău, Vor sta muți ca** o piatră, Până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece Poporul pe care Ți l-ai† răscumpărat.
Căci caii* lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat în mare, Și Domnul** a adus peste ei apele mării; Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”
Maria*, prorocița**, sora lui Aaron, a† luat în mână un timpan și toate femeile au venit după ea cu†† timpane și jucând.
Maria răspundea* copiilor lui Israel**: „Cântați Domnului, căci Și-a arătat slava:A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.”
Apele de la Mara
Poporul a cârtit* împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?”
Moise a strigat* către Domnul, și Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat** în apă. Și apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul† poporului legi și porunci și acolo l-a pus la†† încercare.
El a zis: „Dacă* vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile** cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul†, care te vindecă.”
Au ajuns la* Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici. Și au tăbărât acolo, lângă apă.