22/36
Text:

Balac trimite după Balaam

1

Copiii* lui Israel au pornit și au tăbărât în șesurile Moabului, dincolo de Iordan, în fața Ierihonului.

2

Balac, fiul lui Țipor*, a văzut tot ce făcuse Israel amoriților.

3

Și Moab* a rămas foarte îngrozit în fața unui popor atât de mare la număr; l-a apucat groaza în fața copiilor lui Israel.

4

Moab a zis bătrânilor* lui Madian: „Mulțimea aceasta are să înghită tot ce este în jurul nostru, cum paște boul verdeața de pe câmp.” Balac, fiul lui Țipor, era pe atunci împărat al Moabului.

5

El a trimis* soli la Balaam, fiul lui Beor, la** Petor pe Râu (Eufrat), în țara fiilor poporului său, ca să-l cheme și să-i spună: „Iată, un popor a ieșit din Egipt, acoperă fața pământului și s-a așezat în fața mea!

6

Vino, te rog, să-mi blestemi* pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine. Poate că așa îl voi putea bate și-l voi izgoni din țară, căci știu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat și pe cine blestemi tu este blestemat.”

7

Bătrânii lui Moab și bătrânii lui Madian au plecat având cu ei daruri* pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam și i-au spus cuvintele lui Balac.

8

Balaam le-a zis: „Rămâneți* aici peste noapte și vă voi da răspuns după cum îmi va spune Domnul.” Și căpeteniile Moabului au rămas la Balaam.

9

Dumnezeu* a venit la Balaam și a zis: „Cine sunt oamenii aceștia pe care-i ai la tine?”

10

Balaam a răspuns lui Dumnezeu: „Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, i-a trimis să-mi spună:

11

‘Iată, un popor a ieșit din Egipt și acoperă fața pământului; vino dar și blestemă-l; poate că așa îl voi putea bate și-l voi izgoni.’”

12

Dumnezeu a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei și nici să nu blestemi poporul acela, căci* este binecuvântat.”

13

Balaam s-a sculat dimineața și a zis căpeteniilor lui Balac: „Duceți-vă înapoi în țara voastră, căci Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi.”

14

Și mai-marii Moabului s-au sculat, s-au întors la Balac și i-au spus: „Balaam n-a vrut să vină cu noi.”

Măgărița lui Balaam vorbește

15

Balac a trimis din nou mai multe căpetenii mai cu vază decât cele dinainte.

16

Au ajuns la Balaam și i-au zis: „Așa vorbește Balac, fiul lui Țipor: ‘Nu mai pune piedici și vino la mine,

17

căci îți voi da multă cinste și voi face tot ce-mi vei spune; numai vino*, te rog, și blestemă-mi poporul acesta!’”

18

Balaam a răspuns și a zis slujitorilor lui Balac: „Să-mi* dea Balac chiar și casa lui plină de argint și de aur, și tot** n-aș putea să fac niciun lucru, fie mic, fie mare, împotriva poruncii Domnului Dumnezeului meu.

19

Totuși, vă rog, rămâneți* aici la noapte și voi vedea ce-mi va mai spune Domnul.”

20

Dumnezeu* a venit la Balaam în timpul nopții și i-a zis: „Fiindcă oamenii aceștia au venit să te cheme, scoală-te și du-te cu ei, dar** să faci numai ce-ți voi spune.”

21

Balaam s-a sculat dimineață, a pus șaua pe măgăriță și a plecat cu căpeteniile lui Moab.

22

Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase. Și Îngerul* Domnului S-a așezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgărița lui și cei doi slujitori ai lui erau cu el.

23

Măgărița* a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum și a luat-o pe câmp. Balaam și-a bătut măgărița ca s-o aducă la drum.

24

Îngerul Domnului S-a așezat într-o cărare dintre vii și de fiecare parte a cărării era câte un zid.

25

Măgărița a văzut pe Îngerul Domnului, s-a strâns spre zid și a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.

26

Îngerul Domnului a trecut mai departe și S-a așezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga.

27

Măgărița a văzut pe Îngerul Domnului și s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie și a bătut măgărița cu un băț.

28

Domnul a* deschis gura măgăriței și ea a zis lui Balaam: „Ce ți-am făcut, de m-ai bătut de trei ori?”

29

Balaam a răspuns măgăriței: „Pentru că ți-ai bătut joc de mine; dacă aș avea o sabie în mână, te-aș ucide* pe loc.”

30

Măgărița* a zis lui Balaam: „Nu sunt eu oare măgărița ta, pe care ai călărit în tot timpul până în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ți fac așa?” Și el a răspuns: „Nu.”

31

Domnul a deschis* ochii lui Balaam, și Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă în mână. Și s-a plecat** și s-a aruncat cu fața la pământ.

32

Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ți-ai bătut măgărița de trei ori?Iată, Eu am ieșit ca să-ți stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare* înaintea Mea.

33

Măgărița M-a văzut și s-a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s-ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aș fi omorât, iar pe ea aș fi lăsat-o vie.”

34

Balaam a zis Îngerului Domnului: „Am* păcătuit, căci nu știam că Te-ai așezat înaintea mea în drum, și acum, dacă nu găsești că e bine ce fac eu, mă voi întoarce.”

35

Îngerul Domnului a zis lui Balaam: „Du-te cu oamenii aceștia, dar* să spui numai cuvintele pe care ți le voi spune Eu.” Și Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac.

Întâmpinarea lui Balaam

36

Balac a auzit că vine Balaam și i-a ieșit* înainte până la cetatea Moabului, care** este la hotarul Arnonului, la hotarul cel mai depărtat.

37

Balac a zis lui Balaam: „N-am trimis eu oare la tine să te cheme? Pentru ce n-ai venit la mine? Cum, nu pot eu oare să-ți* dau cinste?”

38

Balaam a răspuns lui Balac: „Iată că am venit la tine. Acum îmi va fi oare îngăduit să spun ceva? Voi spune cuvintele* pe care mi le va pune Dumnezeu în gură.”

39

Balaam a mers cu Balac și au ajuns la Chiriat-Huțot.

40

Balac a jertfit boi și oi și a trimis din ei lui Balaam și căpeteniilor care erau cu el.

41

Dimineața, Balac a luat pe Balaam și l-a suit* pe Bamot-Baal, de unde Balaam putea să vadă o parte din popor.

Capitol 22 din 36
Folosește săgețile ← → pentru navigare