Atunci slujnica, portărița, a zis lui Petru: Nu cumva și tu ești unul din ucenicii omului acestuia? Nu sunt, a răspuns el.
Când lași în inima ta să pătrundă frica, atunci ajungi în cea mai nenorocită stare.
Frica te anulează total - și te face din leu curajos, un iepure speriat, gata s-o ia în orice clipă la fugă, ori încotro.
Inimii fricoase îi pare că orice tufă e lup.
Că orice zgomot de frunză este o apropiere de fiară.
Că orice loc e o prăpastie.
Și că orice pai poate fi un ciomag.
Ce blestemată este ispita, și ce criminal este diavolul.
Ce nemilos chinuiește Satana, și cu ce plăcere ucigașă aruncă el în rușine și în chinuri, un suflet bun și credincios.
Ce necruțător și urât este păcatul: ajunge chiar și numai unul singur, ca să nefericească o viață întreagă de frumuseți duhovnicești.
Ce adânc arde urma amară chiar și numai a unei singure căderi, peste viața ucenicului lui Hristos. Toată strălucirea atâtor înălțări dinainte și chiar de după - nu reușesc s-o acopere deplin și să-l facă s-o poată uita.
Câtă grijă trebuie să avem a ne feri ca nici o astfel de urmă să nu rămână pe apostolia noastră în slujba lui Hristos.
Slujnica aceea care era și portăreasă, poate nu avea nici un gând rău față de Petru.
De multe ori în slujba celor mai răi oameni, afli un suflet de om bun. Nici nu ne-am fi gândit de atâtea ori, că tocmai acolo unde ne așteptam să fie numai tâlhari - am aflat inimi binevoitoare. Noi am întâlnit așa.
Întrebarea slujnicei era cât se poate de normală, din moment ce ea îi cunoștea bine pe toți ceilalți, iar el îi era un necunoscut.
Cine ar fi putut intra în casa de noapte acolo, după Isus, dacă nu era unul din ai Lui?
Fratele său, celălalt ucenic, era și el acolo și era cunoscut de ea. Deci asta ar fi trebuit să fie o încurajare pentru Petru.
Apoi, cel mai puternic motiv era că Însuși Hristos era acolo. Și când ești cu Hristos, nu trebuie oare să nu te mai temi de nimic?
Dar cel care se lasă stăpânit de frică, nu mai poate gândi repede la nimic. Nu mai poate vedea drept. Nu mai poate vorbi cinstit.
El gândește stricat, vede întors, vorbește rușinos și neadevărat.
Și la urma urmei ce i-ar fi putut face slujnica, dacă el, Petru, i-ar fi răspuns cinstit și adevărat: Da, sunt!
Ar fi putut să-i spună: - Nu-ți dau voie să intri, du-te acasă!
Sau ar fi putut să strige paznicilor: iată aici pe unul din ucenicii lui Isus, veniți și-l dați afară.
Sau veniți și puneți mâna și pe el...
În cel mai rău caz, i-ar fi dat câteva lovituri și l-ar fi împins pe poartă afară.
Ei n-aveau acum nici un ordin de arestare pentru ucenicii lui Isus, ci numai pentru El.
Chiar dacă s-ar fi întâmplat cazul cel mai rău și l-ar fi luat și pe el - nu era oare o cinste să sufere pentru Domnul său, alături de El, mai ales că promisese atât de hotărât asta?
Dar, unde este locul unui ucenic adevărat când Domnul său este în suferință? - nu lângă El?
Unde trebuie să fie un slujitor credincios când stăpânul lui este închis - nu alături de dânsul în închisoare?
Ce trebuie să facă un om cinstit care a făcut un legământ, când ajunge în clipa hotărâtoare? - Nu să și-l țină?
- Nu sunt, a răspuns Petru!
Bine spusese fricosul ucenic: atunci, nici nu era.
Fusese ucenicul lui Hristos înainte când spusese nemaiuitatele cuvinte ale credinței hotărâte și strălucite.
Fusese ucenicul vrednic în momentele de curaj minunat, chiar dacă era puțin nesocotit. Căci în slujba lui Hristos se cere să fi vrednic, cinstit, îndrăzneț și hotărât totdeauna...
Și va fi Petru ucenicul lui Hristos iarăși, îndată când va plânge cu amar pentru greșeala lui, răscumpărând-o și ridicându-se.
Și va fi când va propovădui plin de Duhul Sfânt, cu îndrăzneala cunoscută mai înainte.
Va fi ucenicul lui Hristos când pentru Numele Lui Sfânt se va duce nu în fața unei slujnice amărâte - ci chiar în fața cruzilor tirani - și va răspunde cu o strălucită putere, limpezime și hotărâre: trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de voi,
- dar acum, ucenicul nu este el.
Frica intrase în eul lui și îl scosese pe ucenicul lui Hristos din Petru.
Acum în trupul său nu era el ci frica. Frica, duhul cel mai neputincios al întunericului și cel mai puternic al lui Satana.
Când suntem fricoși, nici nu suntem ucenici ai lui Hristos.
Când suntem fricoși e o nenorocire că purtăm numele de ucenici ai Domnului.
O, câtă rușine a făcut lui Hristos și Lucrării Sale, în fața slujnicelor celor mai slabe, mulți dintre cei ce altădată păreau plini de Hristos. Dar acum nu erau plini decât de frică.
Vitejii lei ai lui Hristos, deveniseră niște pisici miorlăitoare, care se lingușeau rușinos printr-o înjositoare milogeală.
O, dragul meu, întrebarea slujnicei să răsune puternic și pentru tine: Nu cumva ești și tu unul din ucenicii lui Isus, ajuns în strâmtorare?
- Dacă da, atunci fii vrednic de El.
- Dacă da, răspunde hotărât.
- Dacă da, alege calea și soarta Domnului tău.
Ocara Lui va fi pentru tine o cinste veșnică. Dar achitarea ta atunci poate fi o condamnare eternă.
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ție.
Îți mulțumim pentru ucenicii Tăi care cu curaj au putut răspunde în fața oricui că sunt credincioșii Tăi.
Și ne rugăm pentru iertarea slăbiciunilor noastre, care chiar când trebuia să fim mai curajoși, am fost mai plini de frică.
Poate mai înainte am făgăduit și poate că,
mai pe urmă am plâns,
- Îmbracă-ne pe toți și pe totdeauna cu puterea pe care ai avut-o Tu când ai răspuns: Eu sunt!
Amin.