Atunci slujnica, portăriţa, a zis lui Petru: Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii omului acestuia? Nu sunt, a răspuns el.
Când laşi în inima ta să pătrundă frica, atunci ajungi în cea mai nenorocită stare.
Frica te anulează total - şi te face din leu curajos, un iepure speriat, gata s-o ia în orice clipă la fugă, ori încotro.
Inimii fricoase îi pare că orice tufă e lup.
Că orice zgomot de frunză este o apropiere de fiară.
Că orice loc e o prăpastie.
Şi că orice pai poate fi un ciomag.
Ce blestemată este ispita, şi ce criminal este diavolul.
Ce nemilos chinuieşte Satana, şi cu ce plăcere ucigaşă aruncă el în ruşine şi în chinuri, un suflet bun şi credincios.
Ce necruţător şi urât este păcatul: ajunge chiar şi numai unul singur, ca să nefericească o viaţă întreagă de frumuseţi duhovniceşti.
Ce adânc arde urma amară chiar şi numai a unei singure căderi, peste viaţa ucenicului lui Hristos. Toată strălucirea atâtor înălţări dinainte şi chiar de după - nu reuşesc s-o acopere deplin şi să-l facă s-o poată uita.
Câtă grijă trebuie să avem a ne feri ca nici o astfel de urmă să nu rămână pe apostolia noastră în slujba lui Hristos.
Slujnica aceea care era şi portăreasă, poate nu avea nici un gând rău faţă de Petru.
De multe ori în slujba celor mai răi oameni, afli un suflet de om bun. Nici nu ne-am fi gândit de atâtea ori, că tocmai acolo unde ne aşteptam să fie numai tâlhari - am aflat inimi binevoitoare. Noi am întâlnit aşa.
Întrebarea slujnicei era cât se poate de normală, din moment ce ea îi cunoştea bine pe toţi ceilalţi, iar el îi era un necunoscut.
Cine ar fi putut intra în casa de noapte acolo, după Isus, dacă nu era unul din ai Lui?
Fratele său, celălalt ucenic, era şi el acolo şi era cunoscut de ea. Deci asta ar fi trebuit să fie o încurajare pentru Petru.
Apoi, cel mai puternic motiv era că Însuşi Hristos era acolo. Şi când eşti cu Hristos, nu trebuie oare să nu te mai temi de nimic?
Dar cel care se lasă stăpânit de frică, nu mai poate gândi repede la nimic. Nu mai poate vedea drept. Nu mai poate vorbi cinstit.
El gândeşte stricat, vede întors, vorbeşte ruşinos şi neadevărat.
Şi la urma urmei ce i-ar fi putut face slujnica, dacă el, Petru, i-ar fi răspuns cinstit şi adevărat: Da, sunt!
Ar fi putut să-i spună: - Nu-ţi dau voie să intri, du-te acasă!
Sau ar fi putut să strige paznicilor: iată aici pe unul din ucenicii lui Isus, veniţi şi-l daţi afară.
Sau veniţi şi puneţi mâna şi pe el...
În cel mai rău caz, i-ar fi dat câteva lovituri şi l-ar fi împins pe poartă afară.
Ei n-aveau acum nici un ordin de arestare pentru ucenicii lui Isus, ci numai pentru El.
Chiar dacă s-ar fi întâmplat cazul cel mai rău şi l-ar fi luat şi pe el - nu era oare o cinste să sufere pentru Domnul său, alături de El, mai ales că promisese atât de hotărât asta?
Dar, unde este locul unui ucenic adevărat când Domnul său este în suferinţă? - nu lângă El?
Unde trebuie să fie un slujitor credincios când stăpânul lui este închis - nu alături de dânsul în închisoare?
Ce trebuie să facă un om cinstit care a făcut un legământ, când ajunge în clipa hotărâtoare? - Nu să şi-l ţină?
- Nu sunt, a răspuns Petru!
Bine spusese fricosul ucenic: atunci, nici nu era.
Fusese ucenicul lui Hristos înainte când spusese nemaiuitatele cuvinte ale credinţei hotărâte şi strălucite.
Fusese ucenicul vrednic în momentele de curaj minunat, chiar dacă era puţin nesocotit. Căci în slujba lui Hristos se cere să fi vrednic, cinstit, îndrăzneţ şi hotărât totdeauna...
Şi va fi Petru ucenicul lui Hristos iarăşi, îndată când va plânge cu amar pentru greşeala lui, răscumpărând-o şi ridicându-se.
Şi va fi când va propovădui plin de Duhul Sfânt, cu îndrăzneala cunoscută mai înainte.
Va fi ucenicul lui Hristos când pentru Numele Lui Sfânt se va duce nu în faţa unei slujnice amărâte - ci chiar în faţa cruzilor tirani - şi va răspunde cu o strălucită putere, limpezime şi hotărâre: trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de voi,
- dar acum, ucenicul nu este el.
Frica intrase în eul lui şi îl scosese pe ucenicul lui Hristos din Petru.
Acum în trupul său nu era el ci frica. Frica, duhul cel mai neputincios al întunericului şi cel mai puternic al lui Satana.
Când suntem fricoşi, nici nu suntem ucenici ai lui Hristos.
Când suntem fricoşi e o nenorocire că purtăm numele de ucenici ai Domnului.
O, câtă ruşine a făcut lui Hristos şi Lucrării Sale, în faţa slujnicelor celor mai slabe, mulţi dintre cei ce altădată păreau plini de Hristos. Dar acum nu erau plini decât de frică.
Vitejii lei ai lui Hristos, deveniseră nişte pisici miorlăitoare, care se linguşeau ruşinos printr-o înjositoare milogeală.
O, dragul meu, întrebarea slujnicei să răsune puternic şi pentru tine: Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii lui Isus, ajuns în strâmtorare?
- Dacă da, atunci fii vrednic de El.
- Dacă da, răspunde hotărât.
- Dacă da, alege calea şi soarta Domnului tău.
Ocara Lui va fi pentru tine o cinste veşnică. Dar achitarea ta atunci poate fi o condamnare eternă.
Mărire îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Îţi mulţumim pentru ucenicii Tăi care cu curaj au putut răspunde în faţa oricui că sunt credincioşii Tăi.
Şi ne rugăm pentru iertarea slăbiciunilor noastre, care chiar când trebuia să fim mai curajoşi, am fost mai plini de frică.
Poate mai înainte am făgăduit şi poate că,
mai pe urmă am plâns,
- Îmbracă-ne pe toţi şi pe totdeauna cu puterea pe care ai avut-o Tu când ai răspuns: Eu sunt!
Amin.