Isus a răspuns: Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.
Când Mântuitorul S-a rugat, în mijlocul mulţimii şi în auzul întregului norod, zicând:
- Acum sufletul Meu este tulburat...
şi ce voi zice: Părinte izbăveşte-Mă din ceasul acesta?
- dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!
- Părinte, proslăveşte Numele Tău...
- Atunci din Cer S-a auzit glasul care zicea:
- L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!...
Însă bietul norod credea că s-a auzit un tunet,
sau un înger a vorbit cu Isus,
dar Domnul Isus le-a zis:
- Nu pentru Mine S-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.
Tot ce face Dumnezeu, face nu pentru El, ci pentru noi
şi tot ce facem noi, facem nu pentru El, ci tot pentru noi.
Nu El are nevoie de credinţa noastră, ci noi avem nevoie de ea.
Nu El are nevoie de întoarcerea şi pocăinţa noastră, ci noi avem.
Nu Hristos are nevoie de ostenelile, privegherile, lacrimile şi rugăciunile noastre, ci noi avem nevoie de toate acestea.
Pentru că numai avându-le pe acestea şi pe celelalte roade ale Duhului Sfânt (Gal. 5, 22), având aceste virtuţi, unite cu celelalte,
- vom avea şi îmbrăcămintea de nuntă, care să ne dea dreptul de a intra şi a sta în Casa Domnului.
Numai având chipul acestora ni se va da intrare în Împărăţia Lui.
Dar ce minunat ştie Domnul să lucreze în dragostea Lui pentru noi.
Pentru ca dragostea noastră să se arate în toată curăţia ei faţă de Dumnezeu, El pare că cere să facem noi pentru El, tot ce facem acum pe pământ,
dar adevărul este că numai pentru noi şi nu pentru El - ni se cer toate acestea.
Iată: Când Stăpânul plecat pentru o vreme, încredinţează robilor Săi avuţia Sa, fiecăruia îi dă după puterea lui, - îndată cei care au avut conştiinţă curată şi dragostea faţă de Domnul lor Sfânt, au şi început să alerge şi să lucreze - cum ziceau ei pentru Domnul.
Din chiar clipa când au înţeles care este voia Lui, cei doi robi buni şi credincioşi au început să muncească şi să lupte pentru a face voia Stăpânului lor şi a aduna pentru folosul Lui în fiecare zi câte ceva,
pentru ca la venirea Domnului lor, ei să-I poată arăta cu fapta că L-au iubit şi ascultat cu adevărat.
Pe când al treilea, ticălos fusese, ticălos a rămas.
Cu câtă bucurie vor fi alergat cei doi fiecare pe toate drumurile spunându-şi:
- Fac pentru Domnul meu,
sufăr pentru Domnul meu,
jertfesc pentru Domnul meu...
Iar când a venit Domnul, ce le-a făcut El?
Nu numai că nu le-a luat nimic din ceea ce strânseseră ei cu ostenelile lor, în lipsa Lui,
- dar le-a dăruit totul chiar şi ceea ce fusese al Său, nu numai ceea ce strânsese osteneala iubirii lor.
Domnului I-a rămas numai bucuria că a fost înţeles, ascultat şi iubit, aşa cum dorea Inima Lui de la iubiţii Săi.
Celui ce iubeşte, cu o iubire cerească niciodată nu-i trebuie mai mult,
ci aceasta îi ajunge.
Dar o Doamne Isuse, cât de mult este aceasta!
Şi cât de mulţi dintre noi, Îţi fac Ţie sfânta bucurie de a-Ţi arăta.
fii binecuvântat în vecii vecilor din toată dragostea inimii noastre.
Plini de recunoştinţă, Te slăvim şi-Ţi mulţumim Ţie pentru tot ceea ce ai făcut atât de mult pentru noi,
în nemărginita dragoste cu care ne-ai iubit.
O, cât de mult ai făcut Tu pentru noi.
Şi când oare vom putea arăta în vreun fel ce mult suntem datori faţă de Tine!
Tu ai zămislit în inimile noastre iubirea cu care să nu ne fie nici prea greu nici prea mult, orice ni se pare că ne ceri Tu pentru Tine.
Tu ne-ai dăruit bucuria de a da,
bucuria de a suferi,
bucuria de a alerga,
bucuria de a renunţa din dragoste, pentru Tine, la cât mai multe pe pământ.
Tu ai făcut să cunoaştem cea mai mare, cea mai curată şi cea mai adevărată fericire cu putinţă oamenilor, fericirea de a Te avea pe Tine totul,
Slavă veşnică Ţie care ne-ai iubit şi ne iubeşti atât de mult.
Te rugăm Doamne să ne împrospătezi mereu cu iubirea cu care să facem tuturor toate pentru lărgirea şi înfrumuseţarea Împărăţiei Tale,
având şi mai presus de gândul oricărei răsplătiri, gândul că Îţi facem Ţie bucurie,
căci aceasta va fi pentru noi mai mult decât orice răsplată.
Slavă Ţie Isuse.
Amin.