Isus a răspuns: Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.
Când Mântuitorul S-a rugat, în mijlocul mulțimii și în auzul întregului norod, zicând:
- Acum sufletul Meu este tulburat...
și ce voi zice: Părinte izbăvește-Mă din ceasul acesta?
- dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!
- Părinte, proslăvește Numele Tău...
- Atunci din Cer S-a auzit glasul care zicea:
- L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi!...
Însă bietul norod credea că s-a auzit un tunet,
sau un înger a vorbit cu Isus,
dar Domnul Isus le-a zis:
- Nu pentru Mine S-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.
Tot ce face Dumnezeu, face nu pentru El, ci pentru noi
și tot ce facem noi, facem nu pentru El, ci tot pentru noi.
Nu El are nevoie de credința noastră, ci noi avem nevoie de ea.
Nu El are nevoie de întoarcerea și pocăința noastră, ci noi avem.
Nu Hristos are nevoie de ostenelile, privegherile, lacrimile și rugăciunile noastre, ci noi avem nevoie de toate acestea.
Pentru că numai avându-le pe acestea și pe celelalte roade ale Duhului Sfânt (Gal. 5, 22), având aceste virtuți, unite cu celelalte,
- vom avea și îmbrăcămintea de nuntă, care să ne dea dreptul de a intra și a sta în Casa Domnului.
Numai având chipul acestora ni se va da intrare în Împărăția Lui.
Dar ce minunat știe Domnul să lucreze în dragostea Lui pentru noi.
Pentru ca dragostea noastră să se arate în toată curăția ei față de Dumnezeu, El pare că cere să facem noi pentru El, tot ce facem acum pe pământ,
dar adevărul este că numai pentru noi și nu pentru El - ni se cer toate acestea.
Iată: Când Stăpânul plecat pentru o vreme, încredințează robilor Săi avuția Sa, fiecăruia îi dă după puterea lui, - îndată cei care au avut conștiință curată și dragostea față de Domnul lor Sfânt, au și început să alerge și să lucreze - cum ziceau ei pentru Domnul.
Din chiar clipa când au înțeles care este voia Lui, cei doi robi buni și credincioși au început să muncească și să lupte pentru a face voia Stăpânului lor și a aduna pentru folosul Lui în fiecare zi câte ceva,
pentru ca la venirea Domnului lor, ei să-I poată arăta cu fapta că L-au iubit și ascultat cu adevărat.
Pe când al treilea, ticălos fusese, ticălos a rămas.
Cu câtă bucurie vor fi alergat cei doi fiecare pe toate drumurile spunându-și:
- Fac pentru Domnul meu,
sufăr pentru Domnul meu,
jertfesc pentru Domnul meu...
Iar când a venit Domnul, ce le-a făcut El?
Nu numai că nu le-a luat nimic din ceea ce strânseseră ei cu ostenelile lor, în lipsa Lui,
- dar le-a dăruit totul chiar și ceea ce fusese al Său, nu numai ceea ce strânsese osteneala iubirii lor.
Domnului I-a rămas numai bucuria că a fost înțeles, ascultat și iubit, așa cum dorea Inima Lui de la iubiții Săi.
Celui ce iubește, cu o iubire cerească niciodată nu-i trebuie mai mult,
ci aceasta îi ajunge.
Dar o Doamne Isuse, cât de mult este aceasta!
Și cât de mulți dintre noi, Îți fac Ție sfânta bucurie de a-Ți arăta.
fii binecuvântat în vecii vecilor din toată dragostea inimii noastre.
Plini de recunoștință, Te slăvim și-Ți mulțumim Ție pentru tot ceea ce ai făcut atât de mult pentru noi,
în nemărginita dragoste cu care ne-ai iubit.
O, cât de mult ai făcut Tu pentru noi.
Și când oare vom putea arăta în vreun fel ce mult suntem datori față de Tine!
Tu ai zămislit în inimile noastre iubirea cu care să nu ne fie nici prea greu nici prea mult, orice ni se pare că ne ceri Tu pentru Tine.
Tu ne-ai dăruit bucuria de a da,
bucuria de a suferi,
bucuria de a alerga,
bucuria de a renunța din dragoste, pentru Tine, la cât mai multe pe pământ.
Tu ai făcut să cunoaștem cea mai mare, cea mai curată și cea mai adevărată fericire cu putință oamenilor, fericirea de a Te avea pe Tine totul,
Slavă veșnică Ție care ne-ai iubit și ne iubești atât de mult.
Te rugăm Doamne să ne împrospătezi mereu cu iubirea cu care să facem tuturor toate pentru lărgirea și înfrumusețarea Împărăției Tale,
având și mai presus de gândul oricărei răsplătiri, gândul că Îți facem Ție bucurie,
căci aceasta va fi pentru noi mai mult decât orice răsplată.
Slavă Ție Isuse.
Amin.