Nu vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare

În decursul istoriei sale, poporul lui Dumnezeu s-a abătut de la adevărata cale, ajungând să se hrănească cu nădejdi înșelătoare.

În loc să se hrănească cu Pâinea cea Vie, care dă viață, se hrănesc și azi cu aceste nădejdi înșelătoare.

În Noul Testament este arătat că Isus Hristos este Nădejdea (1 Tim. 1, 1), fericita Nădejde (Tit 2, 13).

Cercetând Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament, cât și ale Noului Testament, vedem cum adesea s-au hrănit cu nădejdi înșelătoare chiar acei ce ziceau că sunt poporul lui Dumnezeu.

Primii care s-au hrănit cu aceste nădejdi au fost chiar primii oameni, Adam și Eva. După ce au călcat porunca, văzându-se goi, au luat frunze, le-au cusut și au făcut șorțuri din ele. Au crezut că aceste frunze le pot acoperi goliciunea lor de ochiul lui Dumnezeu. Acestea erau niște nădejdi înșelătoare cu care se hrăneau. De atunci încoace, vrășmașul a prezentat asemenea haine celor care păcătuiseră și care căutau mântuirea. Ce ușor se lasă omul înșelat. Câți nu au primit hainele lui, dar care a fost rezultatul? Se poate vedea cercetând Scripturile.

Mai târziu, după ce oamenii s-au înmulțit pe pământ, răutatea era mare. Noe a fost înștiințat de Domnul să facă o corabie. Această corabie s-a lucrat în mulți ani. Noe a înștiințat și el poporul de cele ce aveau să urmeze. Ce credeau ei? Care erau nădejdile lor? Că nu este Dumnezeu, sau nu va fi potop, sau nu se poate să fie nimiciți toți oamenii de pe pământ; ei sunt mulți, și așa ceva nu se poate. Dar știm ce a urmat după aceea. Nimicirea. Nădejdile lor au fost înșelătoare...

Necunoscând pe Dumnezeu, evreii, popor ales, trăiau în păcat. Totuși se adunau la Templu și prin sinagogi și cântau psalmi și diferite cântări de laudă. Se hrăneau cu nădejdea că, dacă ei fac aceste lucruri, sunt bine primiți înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu spune despre ei și despre toți aceia care urmează pilda lor. „Poporul acesta mă cinstește cu buzele, dar cu inima este departe de mine”.

Chiar de la începutul Noului Testament se vede deslușit cât de alunecați de la adevărata cale erau mulți care se credeau în siguranță și totuși ei se hrăneau cu nădejdi înșelătoare. Sfântul Ioan Botezătorul era la apa Iordanului și propovăduia în pustia Iudeii. O mare mulțime de oameni veneau, își mărturiseau păcatele și primeau botezul. Mulți din ei nu aveau inima curată, mai ales fariseii și saducheii. Se socotea că este de ajuns pentru a fi plăcut lui Dumnezeu să fii fiu al lui Avraam după trup. Dar acestea erau nădejdi înșelătoare, deoarece Sfântul Ioan le spune că Dumnezeu din pietre poate să ridice fii ai lui Avraam. Nu ajunge să fii din sămânța lui Avraam după trup, ci trebuie să calci pe urmele lui Avraam, să faci faptele lui Avraam. Nădejdile înșelătoare erau adânc înrădăcinate în popor. Mai târziu, Domnul Isus este nevoit să le spună iudeilor, care ziceau că Avraam este tatăl lor, că tatăl lor este diavolul.

Domnul i-a promis lui Avraam că sămânța lui va fi ca stelele cerului și ca nisipul mării. O parte vor străluci ca stelele pe cerul credinței, iar cea mai mare parte va fi fără rod, așa cum fără rod va fi și nisipul mării. Gândurile înșelătoare care stăpâniseră poporul lui Israel au trecut și pragul creștinătății. După cum se lăudau evreii cu Avraam, Isaac, Iacov, Moise și cu ceilalți oameni mari ai poporului evreu, tot așa și creștinii care se depărtau de Dumnezeu aveau să se laude cu sfinții și martirii de la începutul creștinismului însă fără a urma pilda lor. Trăind în păcat, dar ținând cu strășnicie la lucrurile moștenite care au fost în biserică de-a lungul veacurilor, ei își închid ochii să nu vadă și își întorc urechile de la adevăr. Ei prigonesc pe aceia care urmează Domnului Isus.

În vechime, evreii se lăudau cu Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului. Proorocul Ieremia îi îndeamnă să nu se hrănească cu nădejdi înșelătoare, „Căci numai dacă vă veți îndrepta căile și faptele, dacă veți înfăptui dreptatea unii față de alții, dacă nu veți asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta și dacă nu veți merge după alți dumnezei spre nenorocirea voastră, numai așa vă voi lăsa să locuiți în locul acesta, în țara pe care am dat-o părinților voștri, din veșnicie în veșnicie”.

Dar iată că voi vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare, care nu slujesc la nimic.

Cum? Furați, ucideți, preacurviți, jurați strâmb, aduceți tămâie lui Baal, mergeți după alți dumnezei pe care nu-i cunoașteți! Și apoi veniți să vă înfățișați înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu și ziceți: „Suntem izbăviți!” . ca iarăși să faceți toate aceste urâciuni! „Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peșteră de tâlhari înaintea voastră?” „Eu Însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!„ Mai departe îi trimite la Silo, unde pusese să locuiască Numele Domnului, ca să vadă ce i s-a făcut din pricina răutății poporului Israel.

După cum în vechime Israel se socotea drept înaintea lui Dumnezeu, îndeplinind partea ceremonială a legii, tot așa unii se bizuie poate azi pe îndeplinirea unor ritualuri, unele chiar neavând originea în Biblie, socotindu-se prin aceasta că sunt plăcuți Domnului. Isus spune: „curăță partea dinlăuntru” O, fericit este sufletul acela care se odihnește în Dumnezeu, și a cărui scăpare în orice vreme este Domnul. „Doamne al oștirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!” (Ps. 84, 12). Amin.

Falcău, 6 august 1953

Fratelui meu Ghiță,

Aș fi dorit să stau de vorbă cu tine. Să nu mai fie nimeni cu noi. Să fim numai noi amândoi, iar Cuvântul lui Dumnezeu să fie călăuza noastră în vorbire, lumina care să ne lumineze pe amândoi, să ne putem vedea așa cum suntem. Dar fiindcă lucrul acesta nu ar duce la un rezultat bun, din mai multe motive, m-am gândit să-ți scriu. E mai bine așa. Cuvântul scris rămâne, fie pentru aducere aminte, călăuzire sau mărturie. Vorbirea care nu este scrisă, fie că se uită, fie că se falsifică.

Ceea ce îți scriu, îți scriu cu sinceritate. Îți scriu ca unui prieten, ca unui frate, și ca unui tovarăș de slujbă în Hristos Isus.

Ca unui prieten, nu îți voi ascunde nimic. A ascunde ceva de prietenul tău contrazice legile prieteniei. Domnul Isus spune: „V-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15, 15).

Ca unui frate, nu mă voi feri de a-ți vorbi de legăturile noastre familiale, de casa noastră, de familia noastră și de îndatoririle pe care le avem față de cei din casa noastră, îndatoriri ce decurg din aceea că suntem născuți de aceeași mamă.

Ca unui tovarăș de lucru în Hristos Isus. Ca unii care suntem chemați să lucrăm pe același ogor, în aceeași vie, chemați de același stăpân la aceeași oră. Îți aduci aminte, noi odată am venit la Domnul.

Nu îți voi scrie separat, ci voi lua așa, ca un tot, scriindu-ți în același timp ca unui prieten, frate și tovarăș de slujbă.

M-am văzut silit să-ți scriu din mai multe motive. Voi vorbi în general sau parțial, după cum va fi cazul. Vreau să te întreb: îți dai seama de răspunderea uriașă care apasă asupra noastră? Domnul ne-a încredințat slujba Evangheliei, vestirea Evangheliei, adică a Vestei Bune a împăcării omului cu Dumnezeu prin Domnul Isus. Îți dai seama ce slujbă slăvită am primit? Ce har mare ni s-a dat! Sfântul Pavel spune: „m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, și m-a pus în slujba Lui” (1 Tim. 1, 12). Oricare ar fi părerile oamenilor, oricum ai fi judecat de cineva sau privit, lucrează cu credincioșie și îndeplinește cu scumpătate slujba ce ți s-a încredințat.

Unii vor să vadă ceremonii, ca să se încredințeze că în adevăr ești trimis de Dumnezeu. Ei cer să ai în mână act, dovezi văzute, cu toate că sunt multe pe care ei nu le văd. Dar ce fel de act poți să ai? Pământul este al lui Dumnezeu. De acte ai nevoie în viața aceasta pământească, pentru a dovedi identitatea trupului. Sau în slujba pământească ai nevoie de acte, din cauza neîncrederii dintre oameni. Dacă și în viața duhovnicească este nevoie să dovedești că în adevăr ești trimisul lui Dumnezeu, apoi lucrul acesta este din cauză că au pornit unii din dorința de câștig, din mândrie, sau ca să tragă pe ucenici de partea lor. Și dacă cei credincioși sau necredincioși cer dovezi, apoi ei fac lucrul acesta pe bună dreptate, deoarece s-au introdus mulți în Biserică, care nu sunt trimiși de Domnul, dar totuși ei vin în Numele Domnului. Ei se folosesc de Numele Domnului pentru interesele lor.