Preoția lui Isus

Desăvârșirea nu era cu putință prin preoția leviților, pe când, despre Isus, Marele Preot, este scris: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți” (Evrei 10, 14) [...]

Să apari oriunde ai fi ca preot al Domnului, pus prin puterea unei vieți nepieritoare. Dacă vei face așa, atunci lucrarea ta va propăși, ea va crește spre slava lui Dumnezeu.

Scriptura spune că Isus Hristos este Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec (Evrei 7, 17). De unde are Domnul această preoție? În Vechiul Testament erau rânduiți preoți din seminția lui Levi, pe când Isus a ieșit din Iuda, seminție despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoție (Evrei 7, 14). În versetul 11 este scris: „Dacă, dar, desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția Leviților”, căci sub preoția aceasta a primit poporul legea - ce nevoie era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec și nu după rânduiala lui Aaron?” Mai departe este scris la versetul 19: „... căci Legea n-a făcut nimic desăvârșit și, pe de altă parte, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu”. Deci desăvârșirea nu era cu putință prin preoția leviților, pe când, despre Isus, Marele Preot, este scris: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți” (Evrei 10, 14).

În Vechiul Testament, preoții erau după rânduiala lui Aaron. Isus este preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. După rânduiala lui Aaron erau preoți cei ce se trăgeau din seminția lui Levi. Chiar dacă erau decăzuți moralicește, orice urmaș al lui Aaron putea să fie preot. Chiar dacă aveau firi criminale, preoția o aveau prin naștere, fiind urmași ai lui Aaron. Pe când despre Isus este scris că este preot, pus nu prin legea unei porunci pământești, ci prin puterea unei vieți nepieritoare (Evrei 7, 16).

Creștinii credincioși sunt preoți prin puterea unei vieți nepieritoare, adică printr-o viață sfântă, care este nepieritoare. Scriptura zice: „Să vă purtați într-un chip vrednic de Dumnezeu” (1 Tes. 2, 12), „de Evanghelia lui Hristos” (Fil. 1, 27), „de Domnul” (Col. 1, 10). „El ne-a dat o chemare sfântă” (2 Tim. 1, 9): „Să vă întăriți în chemarea și alegerea voastră”. „Să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste” (Efes. 4, 1-2), adică să apari oriunde ai fi ca preot al Domnului, pus prin puterea unei vieți nepieritoare (adică a unei vieți sfinte). Dacă vei face așa, atunci lucrarea ta va propăși, ea va crește spre slava lui Dumnezeu.

Domnul a spus ucenicilor: „Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână” (Ioan 15, 16). Roada Duhului este dragostea; și dragostea nu caută folosul său, ci folosul celor mulți, ca să fie mântuiți.

Netrăind viața nepieritoare, noi nu vom propăși, nu vom aduce nici roadă, cu toate că nouă ni s-ar putea părea că aducem. Nu vom fi decât niște stânci ascunse la mesele de dragoste, niște nori fără apă, mânați încoace și încolo de vânturi. De care vânturi? De orice vânt de învățătură.

Acum fii sincer, uită-te și cercetează cu băgare de seamă. Ai fost de multe ori tulburat în credință. Care au fost roadele care le-ai adus? Erai ca o stâncă, se loveau atâția de tine. Nu că tu ai aflat adevărul și voiai să-l urmezi, pentru că adevărul este Domnul Isus, dar pentru că erai purtat încoace și încolo. Rezultatul? Nu erai ca un nor fără apă?

În timp ce unii așteptau ceva de la tine, tu nu erai în stare să le dai. În timp ce atâtea suflete slabe în credință așteptau hrană de la tine, tu nu o aveai. Adu-ți aminte, ști când am mers la lucru cu lipovenii, ce tulburat erai? S-ar fi putut face mult mai mult dacă eram uniți.

Totuși Domnul este așa de bun. El ți-a arătat, ai văzut la Podoleni. Încă o pildă când eram la Sadău. Tu tot încă nu erai deplin încredințat că Domnul vrea să se folosească de tine, pentru mântuirea altora. Nu-l înțelegeai pe Sfântul Pavel, care s-a făcut tuturor totul, ca oricum să mântuiască pe unii din ei (1 Cor. 9, 22). Tu te temeai să faci semnul crucii. Credeai că ai călca porunca a doua, uitând că nu suntem sub lege ci sub har (Rom. 10, 4). Ai văzut că femeile acelea au spus despre tine că nu-ți faci cruce. Ce puteai să le ceri lor? Ele nu cunoșteau pe Domnul. Astăzi ce bine, Eudichia este credincioasă, uite ce roadă! Uite roada care rămâne, și ea este credincioasă și astăzi. Roada Duhului este dragostea, și dragostea nu caută folosul său, ci folosul celor mulți, ca să fie mântuiți. Crezi tu că dacă faci semnul crucii încalci porunca a doua. Dacă deci crezi în felul acesta, apoi să ști că Dumnezeu a dat 10 porunci, care trebuie păzite toate, nu numai una. Să-ți aduci aminte de porunca a patra, care spune să păzești ziua a șaptea, și ziua a șaptea este sâmbăta și nu duminica. În privința aceasta nu trebuie să te temi, Hristos este sfârșitul Legii și împlinirea proorociilor. Nu mai suntem sub Lege, ci sub har (Rom. 6, 14), pentru ca oricine crede în El să capete neprihănirea (Rom. 10, 4). Domnul nu va judeca după faptele izolate ale oamenilor, ci după starea lăuntrică generală. Vreau să amintesc câteva pilde:

Sfântul Pavel scria galatenilor: „Iată eu, Pavel, vă spun că dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic” (Gal. 5, 2). Știm cine era Pavel: „Pavel, rob al lui Isus Hristos, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu” (Rom. 1, 1). Și uite ce face Sfântul Pavel: În Listra, era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase și al unui tată grec. Frații din Listra și Iconia îl vorbeau de bine. Pavel a vrut să-l ia cu el și, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri” (Fapte 16, 1-3). Ne întrebăm: se contrazice evanghelia Sfântului Pavel, după care, Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos lucrurile ascunse ale oamenilor (Rom. 2, 16)? Hotărât că nu se contrazice. El s-a făcut tuturor totul, pentru a mântui pe unii din ei. El de Timotei avea nevoie în lucrarea Evangheliei, dar pentru a nu face pe frați să păcătuiască din pricina cugetului lor slab - fiind iudei, ei mai țineau de Legea lui Moise, Sfântul Pavel l-a tăiat împrejur, împăcându-i și pe frații iudei și luând cu el pe Timotei. Deci s-a făcut pace. Pavel era cu cugetul împăcat. Nu s-a făcut nici un rău. Dumnezeu, care cunoaște inimile (Fapte 1, 24), știa cu ce gând Sfântul Pavel a făcut acest lucru. De altfel, Sfântul Pavel dă învățătură că în Hristos Isus nici tăiere împrejur nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă (Gal. 6, 15). Iată ce dorește Dumnezeu.

Altă pildă: Sfântul Pavel a propovăduit pe unde a fost că în Isus avem răscumpărare, prin sângele Lui iertarea păcatelor. A spus-o aceasta în Efes, Colose și oriunde a fost. Dar ce să vezi, apostolul Pavel, urmând sfatul sfântului Iacov și al prezbiterilor din Ierusalim, se curățește (auzi, se curățește el, care era curat), intră în Templu ca să vestească sfârșitul zilelor curăției, când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei (Fapte 21, 26). Rămâi nedumerit ce înseamnă aceasta. L-a părăsit pe Domnul Isus, s-a întors la legea lui Moise, el Pavel, care a spus: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pe totdeauna pe cei ce sunt sfințiți” (Evrei 10, 14)? El, care a spus că sângele animalelor nu putea să șteargă păcatul? El, care a spus că cei ce voiesc să fie neprihăniți prin lege s-au despărțit de Hristos, au căzut din har? Să se fi temut de moarte? Dar el spune: „Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus” (Fapte 21, 13).

Care este cauza atunci, de ce a încercat să facă asemenea lucruri? Să încercăm să răspundem. Când s-au petrecut aceste lucruri, era la Cincizecime, sărbătoare în care se aduna o mare mulțime de iudei la Ierusalim, veniți de prin toate părțile lumii, unde ei locuiau, după cum este scris (Fapte cap. 2). cei veniți, erau mulți care locuiau în ținuturile unde Sfântul Pavel a propovăduit Evanghelia, vestind în Isus iertarea păcatelor. Apostolii și prezbiterii spun Sfântului Pavel: „dar ei au auzit despre tine că înveți pe toți iudeii care trăiesc printre neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-și taie copiii împrejur și să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. Ce este de făcut? Negreșit, mulțimea o să se adune, căci vor auzi că ai venit. Deci fă ce-ți vom spune noi” (Fapte 21, 21-22). Aceste lucruri au fost făcute pentru ca iudeii să creadă că Sfântul Pavel umblă întocmai după rânduială și păzește Legea [vers. 24](Fapte.21, 24)

Ne întrebăm, a săvârșit Sfântul Pavel un păcat? Hotărât că nu. „Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege” (1 Cor. 9, 20). Iată deci care este scopul: ca să câștige. El căuta cu orice preț să mântuiască.