O hartă a călătoriei noastre la Ierusalim

Pentru o mai bună orientare a cititorilor noştri, dăm mai jos o hartă ce arată drumul pe unde am mers la Ierusalim. Începând din Constanţa, drumul e tras printr-o linie mai groasă. Din Constanţa până la Constantinopol am mers o noapte, iar din Constantinopol până la Iaffa (portul Ierusalimului) am mers pe apă trei zile şi trei nopţi. Pe hartă se văd clar toate locurile pe unde am trecut. Se văd şi insulele despre care am vorbit (Patmos etc.). Se vede şi pe unde au fost Efesul, Corintul, Tesalonicul şi alte locuri de însemnătate creştină, pe lângă care am trecut. Se vede şi Mira Lichiei, unde a trăit şi Sf. Nicolae. Noi am mers cu vaporul până la Iaffa; de acolo înainte, cu trenul până la Ierusalim.

După vizitarea Locurilor Sfinte, am trecut pe apă în Africa, la Egipt, unde am vizitat Alexandria, valea Nilului şi vestitul oraş Cairo. La reîntoarcere, din portul Alexandriei, am călătorit cu vaporul direct la Constanţa.

Înainte, spre Ierusalim...

Plecaţi din Constantinopol, suntem în a doua zi de călătorie pe Marea Mediterană. În după-amiaza acestei zile, ni se face o plăcută surpriză. Î. P. S. Sa, Mitropolitul Nicolae, ajutat de Prea Sfinţitul Episcop Teculescu şi de arhimandritul Dr. A. Magier, slujeşte o sfeştanie afară, pe bordul vaporului. Cântă frumos corul alcătuit şi condus de sârguinciosul preot D. Secărea.

Ce măreţe şi înălţătoare de suflet sunt slujba, cântarea şi rugăciunea în largul mării! Cântăm cu toţii şi ne rugăm cu toţii, căci doar nicăieri nu se simte omul mai aproape de Dumnezeu şi mai mult legat de puterea lui Dumnezeu ca afară, în largul mării. Cât vezi cu ochii, în toate părţile, numai apă şi valuri. Măreţia şi puterea lui Dumnezeu le simţi aici în toată strălucirea lor. Te simţi cu totul în mâna Domnului şi în paza Lui cea sfântă. Din adâncul inimii noastre intonăm cântarea „Doamne al Puterilor, fii cu noi, căci afară de Tine pe altul ajutor întru necazuri nu avem”.

În decursul slujbei, departe, pe ţărmul Asiei Mici, avem faţă în faţă tocmai Mira Lichiei, adică locul unde a trăit şi a păstorit Sfântul şi Marele Arhiereu şi Păstor Nicolae.

În cealaltă zi - şi cea din urmă până la portul Iaffa - se orânduiesc preoţi mărturisitori pentru cei ce vor să se mărturisească în vederea Sfintei Împărtăşiri la Ierusalim. Se mărturisesc aproape toţi pelerinii. Molitva de dezlegare ne-o citise ieri la sfeştanie Î. P. S. Sa, Mitropolitul Nicolae.

În toate părţile vezi oameni citind din cărţile de rugăciuni şi din Biblie. Ne pregătim sufleteşte pentru intrarea în Locurile Sfinte. Foarte potrivită spre acest scop a fost, în această zi, şi conferinţa profesorilor de teologie din Sibiu, Dr. Grigore Cristescu şi Nicolae Colan, despre viaţa Mântuitorului, istorisită în chip mişcător.

Am avut şi în această zi o vreme admirabilă. Marinarii spuneau că nu ţin minte să fi avut cândva o astfel de vreme, de la Constanţa până la Iaffa, întruna tot bună şi liniştită. Domnul ne-a învrednicit cu un mare dar şi ajutor.

Mişcătoare a fost şi întâlnirea noastră în largul Mării Mediterane cu vaporul nostru românesc «România», din Constanţa. Cele două vapoare se salută prin fluierăturile sirenelor, iar noi, prin fluturarea batistelor, trimitem salutul nostru celor ce se întorc în scumpa noastră ţară. E acesta primul prilej când se trezeşte în noi fiorul dorului de ţară şi de cei pe care i-am lăsat acasă.

Iată portul Iaffa!

În dimineaţa zilei de 26 septembrie, se iveşte în zare oraşul Iaffa, portul Ierusalimului. Toată lumea aşteaptă curioasă afară pe bord. Înainte de a ajunge în port, răsfoim Noul Testament de unde aflăm că Iaffa e un loc cu amintiri creştine din vremea apostolilor. În acele vremi, Iaffa se numea Iope şi, în Faptele Apostolilor cap. 9, vers. 36-43, aflăm că Apostolul Petru aici a înviat pe Tabita şi „a rămas mai multă vreme la unul, Simon Tăbăcarul”.

Locuinţa lui Simon Tăbăcarul se vede şi azi la ţărmul mării. Tot în oraşul Iope i s-a arătat Apostolului Petru vedenia cu vasul peştilor ce s-a pogorât din cer (citiţi Faptele Apostolilor cap. 10, vers. 9-16).

În vremea asta, vaporul se apropia de port. Portul Iaffa nefiind încă adâncit şi întocmit pentru intrarea vapoarelor până la ţărm, ancorăm în mijlocul mării, unde se constată că marea are o adâncime de 14 metri. Trecerea pe uscat rămâne să o facem cu bărcile arabilor, care se şi pornesc spre noi.

Sosesc mai întâi trimişii autorităţilor şi poliţia, apoi vin bărcile pentru noi. Cei mai mulţi pentru întâia dată vedem negri. Ne uităm miraţi la ei şi, fără să vrem, începem să râdem de ei (iar ei se miră şi râd de noi). Unii sunt atât de negri de sclipesc, parcă ar fi lustruiţi cu cremă de ghete. Îndeosebi ne atrage privirile un negru cu faţa turtită. Să-l vadă oamenii de prin satele noastre, nici una, nici alta, s-ar lua cu furcile după el ca după „bată-l crucea”.

În curând, se suie şi pe bord negri şi arabi şi, după ce ne mai trece mirarea, dăm în vorbă cu ei prin fel de fel de semne şi arătări. Unul dintre noi întreabă pe un arab unde este „Jud” (adică evreul) în Iaffa, la care arabul îşi duce repede mâinile la gât, în semn de sugrumare şi arată spre partea stângă a oraşului. Arabul adică ne spunea în chip grăitor ce fel de trecere au evreii în ţara lor. Îndată la intrarea în Palestina am înţeles că arabii stau la cuţite cu evreii.

Totodată sosesc întru întâmpinarea noastră Mitropolitul Vasile, venit din Ierusalim, şi un arhimandrit din Iaffa. Sunt primiţi în salonul vaporului. Ne doresc „bun-sosit la Locurile Sfinte”. Î. P. S. Sa, Mitropolitul nostru Nicolae, răspunde printr-o foarte potrivită cuvântare.

Se începe coborârea în bărci. Peste câteva minute suntem în portul şi oraşul Iaffa.

Neuitate vor fi pentru noi pelerinii clipele când am intrat în Iaffa, portul Ierusalimului. În faţa noastră s-a deschis dintr-o dată o lume nouă, o lume schimbată, o lume absolut cu totul nouă şi schimbată. Alţi oameni, alte plante, alte animale, altă climă, alt port, altă viaţă. Pentru noi, cei din Europa, Răsăritul, cu ţările şi popoarele lui, este o lume nouă şi plină de surprize.

Străzile sunt pline cu fel de fel de oameni şi porturi curioase. Oameni călări pe măgăruşi şi cămile grăbesc în calea lor. Aproape toată lumea poartă haină lungă. Acum începem să ne dăm seama despre porturile din vremea Mântuitorului ce se văd prin icoane.

Căldura ne înăbuşă. Toată lumea de pe străzi priveşte curioasă la noi. Înţelegând că suntem creştini, arabii ne urmăresc cu toată simpatia. La gară, ne aşteaptă un tren special, un tren englezesc, curat, larg şi încăpător. La plecare, intonăm: „Bine eşti cuvântat, Hristoase Dumnezeule...”, şi trenul porneşte spre Ierusalim.

Înaintăm printr-o câmpie foarte frumoasă. Din toate părţile ne cheamă lucruri noi, să le vedem. Vedem grădini întregi de portocali şi lămâi cu a doua recoltă. De altă parte, măslini, smochini şi fel de fel de plante orientale. Pentru prima dată vedem şi floare de piper, un arbore mic cu frunzele ascuţite. Se văd urme de ogoare frumoase. Aflăm că aceasta e câmpia Saronului, unde odinioară Samson a aprins grânele filistenilor cu ajutorul celor trei sute de vulpi cărora le legase de cozi făclii aprinse (Cartea Judecătorilor, cap. 15).