O hartă a călătoriei noastre la Ierusalim

Pentru o mai bună orientare a cititorilor noștri, dăm mai jos o hartă ce arată drumul pe unde am mers la Ierusalim. Începând din Constanța, drumul e tras printr-o linie mai groasă. Din Constanța până la Constantinopol am mers o noapte, iar din Constantinopol până la Iaffa (portul Ierusalimului) am mers pe apă trei zile și trei nopți. Pe hartă se văd clar toate locurile pe unde am trecut. Se văd și insulele despre care am vorbit (Patmos etc.). Se vede și pe unde au fost Efesul, Corintul, Tesalonicul și alte locuri de însemnătate creștină, pe lângă care am trecut. Se vede și Mira Lichiei, unde a trăit și Sf. Nicolae. Noi am mers cu vaporul până la Iaffa; de acolo înainte, cu trenul până la Ierusalim.

După vizitarea Locurilor Sfinte, am trecut pe apă în Africa, la Egipt, unde am vizitat Alexandria, valea Nilului și vestitul oraș Cairo. La reîntoarcere, din portul Alexandriei, am călătorit cu vaporul direct la Constanța.

Înainte, spre Ierusalim...

Plecați din Constantinopol, suntem în a doua zi de călătorie pe Marea Mediterană. În după-amiaza acestei zile, ni se face o plăcută surpriză. Î. P. S. Sa, Mitropolitul Nicolae, ajutat de Prea Sfințitul Episcop Teculescu și de arhimandritul Dr. A. Magier, slujește o sfeștanie afară, pe bordul vaporului. Cântă frumos corul alcătuit și condus de sârguinciosul preot D. Secărea.

Ce mărețe și înălțătoare de suflet sunt slujba, cântarea și rugăciunea în largul mării! Cântăm cu toții și ne rugăm cu toții, căci doar nicăieri nu se simte omul mai aproape de Dumnezeu și mai mult legat de puterea lui Dumnezeu ca afară, în largul mării. Cât vezi cu ochii, în toate părțile, numai apă și valuri. Măreția și puterea lui Dumnezeu le simți aici în toată strălucirea lor. Te simți cu totul în mâna Domnului și în paza Lui cea sfântă. Din adâncul inimii noastre intonăm cântarea „Doamne al Puterilor, fii cu noi, căci afară de Tine pe altul ajutor întru necazuri nu avem”.

În decursul slujbei, departe, pe țărmul Asiei Mici, avem față în față tocmai Mira Lichiei, adică locul unde a trăit și a păstorit Sfântul și Marele Arhiereu și Păstor Nicolae.

În cealaltă zi - și cea din urmă până la portul Iaffa - se orânduiesc preoți mărturisitori pentru cei ce vor să se mărturisească în vederea Sfintei Împărtășiri la Ierusalim. Se mărturisesc aproape toți pelerinii. Molitva de dezlegare ne-o citise ieri la sfeștanie Î. P. S. Sa, Mitropolitul Nicolae.

În toate părțile vezi oameni citind din cărțile de rugăciuni și din Biblie. Ne pregătim sufletește pentru intrarea în Locurile Sfinte. Foarte potrivită spre acest scop a fost, în această zi, și conferința profesorilor de teologie din Sibiu, Dr. Grigore Cristescu și Nicolae Colan, despre viața Mântuitorului, istorisită în chip mișcător.

Am avut și în această zi o vreme admirabilă. Marinarii spuneau că nu țin minte să fi avut cândva o astfel de vreme, de la Constanța până la Iaffa, întruna tot bună și liniștită. Domnul ne-a învrednicit cu un mare dar și ajutor.

Mișcătoare a fost și întâlnirea noastră în largul Mării Mediterane cu vaporul nostru românesc «România», din Constanța. Cele două vapoare se salută prin fluierăturile sirenelor, iar noi, prin fluturarea batistelor, trimitem salutul nostru celor ce se întorc în scumpa noastră țară. E acesta primul prilej când se trezește în noi fiorul dorului de țară și de cei pe care i-am lăsat acasă.

Iată portul Iaffa!

În dimineața zilei de 26 septembrie, se ivește în zare orașul Iaffa, portul Ierusalimului. Toată lumea așteaptă curioasă afară pe bord. Înainte de a ajunge în port, răsfoim Noul Testament de unde aflăm că Iaffa e un loc cu amintiri creștine din vremea apostolilor. În acele vremi, Iaffa se numea Iope și, în Faptele Apostolilor cap. 9, vers. 36-43, aflăm că Apostolul Petru aici a înviat pe Tabita și „a rămas mai multă vreme la unul, Simon Tăbăcarul”.

Locuința lui Simon Tăbăcarul se vede și azi la țărmul mării. Tot în orașul Iope i s-a arătat Apostolului Petru vedenia cu vasul peștilor ce s-a pogorât din cer (citiți Faptele Apostolilor cap. 10, vers. 9-16).

În vremea asta, vaporul se apropia de port. Portul Iaffa nefiind încă adâncit și întocmit pentru intrarea vapoarelor până la țărm, ancorăm în mijlocul mării, unde se constată că marea are o adâncime de 14 metri. Trecerea pe uscat rămâne să o facem cu bărcile arabilor, care se și pornesc spre noi.

Sosesc mai întâi trimișii autorităților și poliția, apoi vin bărcile pentru noi. Cei mai mulți pentru întâia dată vedem negri. Ne uităm mirați la ei și, fără să vrem, începem să râdem de ei (iar ei se miră și râd de noi). Unii sunt atât de negri de sclipesc, parcă ar fi lustruiți cu cremă de ghete. Îndeosebi ne atrage privirile un negru cu fața turtită. Să-l vadă oamenii de prin satele noastre, nici una, nici alta, s-ar lua cu furcile după el ca după „bată-l crucea”.

În curând, se suie și pe bord negri și arabi și, după ce ne mai trece mirarea, dăm în vorbă cu ei prin fel de fel de semne și arătări. Unul dintre noi întreabă pe un arab unde este „Jud” (adică evreul) în Iaffa, la care arabul își duce repede mâinile la gât, în semn de sugrumare și arată spre partea stângă a orașului. Arabul adică ne spunea în chip grăitor ce fel de trecere au evreii în țara lor. Îndată la intrarea în Palestina am înțeles că arabii stau la cuțite cu evreii.

Totodată sosesc întru întâmpinarea noastră Mitropolitul Vasile, venit din Ierusalim, și un arhimandrit din Iaffa. Sunt primiți în salonul vaporului. Ne doresc „bun-sosit la Locurile Sfinte”. Î. P. S. Sa, Mitropolitul nostru Nicolae, răspunde printr-o foarte potrivită cuvântare.

Se începe coborârea în bărci. Peste câteva minute suntem în portul și orașul Iaffa.

Neuitate vor fi pentru noi pelerinii clipele când am intrat în Iaffa, portul Ierusalimului. În fața noastră s-a deschis dintr-o dată o lume nouă, o lume schimbată, o lume absolut cu totul nouă și schimbată. Alți oameni, alte plante, alte animale, altă climă, alt port, altă viață. Pentru noi, cei din Europa, Răsăritul, cu țările și popoarele lui, este o lume nouă și plină de surprize.

Străzile sunt pline cu fel de fel de oameni și porturi curioase. Oameni călări pe măgăruși și cămile grăbesc în calea lor. Aproape toată lumea poartă haină lungă. Acum începem să ne dăm seama despre porturile din vremea Mântuitorului ce se văd prin icoane.

Căldura ne înăbușă. Toată lumea de pe străzi privește curioasă la noi. Înțelegând că suntem creștini, arabii ne urmăresc cu toată simpatia. La gară, ne așteaptă un tren special, un tren englezesc, curat, larg și încăpător. La plecare, intonăm: „Bine ești cuvântat, Hristoase Dumnezeule...”, și trenul pornește spre Ierusalim.

Înaintăm printr-o câmpie foarte frumoasă. Din toate părțile ne cheamă lucruri noi, să le vedem. Vedem grădini întregi de portocali și lămâi cu a doua recoltă. De altă parte, măslini, smochini și fel de fel de plante orientale. Pentru prima dată vedem și floare de piper, un arbore mic cu frunzele ascuțite. Se văd urme de ogoare frumoase. Aflăm că aceasta e câmpia Saronului, unde odinioară Samson a aprins grânele filistenilor cu ajutorul celor trei sute de vulpi cărora le legase de cozi făclii aprinse (Cartea Judecătorilor, cap. 15).