
O mare minune: cine a scris Biblia?
Pr. Iosif Trifa - Biblia - Cartea Vieții
Cine a scris Biblia? Răspunsul la această întrebare este și el o minune, o mare minune, ce ea singură ar trebui să-i aplece pe toți necredincioșii în fața acestei Cărți.
Biblia n-a fost scrisă de un singur om și nici într-un singur loc și într-un singur timp. Ea a fost scrisă de diferiți oameni, care au trăit în diferite locuri și timpuri, într-un răstimp de veacuri întregi (cam 1600 de ani, începând de la Moise, și 1500 de ani înainte de Hristos, și până la Sf. Evanghelist Ioan, prima sută de ani după Hristos). Și cei care au scris Biblia n-au fost nici de același rang: unii au fost păstori; alții, împărați; unii, pescari; alții, cărturari; unii, mai învățați; alții, mai puțin învățați.
Ei bine, minunea tocmai aici se arată. Toți scriitorii Bibliei parcă au stat la aceeași masă de scris, parcă au avut același gând și au scris în același gând. Scrisul lor se întregește. Scrisul lor dă un întreg. Cele 80 de cărți ale Bibliei dau un întreg. De la începutul și până la sfârșitul Bibliei, găsești un lanț de fier, ce leagă, rând cu rând, pagină cu pagină, carte cu carte. Nu poți nici lua ceva din ea și nici să pui. Nici o altă carte din lume nare această legătură de fier.
Luați, spre pildă, cărțile de medicină ce s-au scris de-a lungul celor 1600 de ani și le legați laolaltă. Ele sunt scrise de medici, dar, vai, ce amestecătură grozavă și nepotrivită prezintă! Dați unui bolnav doctoriile din această amestecătură și desigur se va prăpădi.
Dar Biblia este o Carte de doctorie sufletească ce și-a păstrat și își va păstra leacurile sufletești din ea, până la sfârșitul veacurilor, pentru că ea este Cartea lui Dumnezeu.
Biblia este o Carte desăvârșită. Ea e Cartea Vieții. La alcătuirea ei a lucrat Mâna lui Dumnezeu. Biblia a ieșit din pana Duhului Sfânt.
Autorul Sfintei Scripturi este Dumnezeu Însuși. Dumnezeirea a scris această Carte prin insuflare, prin inspirație; Duhul Sfânt a inspirat pe scriitorii Bibliei, adică i-a însuflețit și le-a dat în gând să scrie adevărul cel veșnic și descoperirea lui Dumnezeu.
Toate cele Trei Persoane din Sfânta Treime au lucrat la scrierea Sfintei Scripturi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl și Duhul Sfânt au lucrat prin inspirație, iar Fiul „a lămurit Scripturile”, coborându-Se în chip văzut pe pământ. Scripturile sunt pline de dovezi despre inspirația lor divină. În atâtea și atâtea locuri se spune prin Vechiul Testament că Dumnezeu a dat ordin să se scrie cuvintele și poruncile Lui.
„Și a zis Domnul către Moise: Scrie lucrul acesta în Carte, ca să se păstreze aducerea-aminte; scrie cuvintele acestea, căci pe temeiul lor închei legământ cu tine și Israel” (Exod 17, 14 și 34, 27). „Du-te acum - a zis Domnul către Isaia proorocul - și scrie aceste lucruri și sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi ca o mărturie în veci de veci” (Isaia 30, 8).
„Ia-ți hârtie de carte - a zis Dumnezeu către proorocul - și scrie pe ea toate cuvintele pe care ți le-am spus ție cu privire la Israel și cu privire la toate neamurile din ziua în care ți-am vorbit, până astăzi (Ier 36, 2).
În Apocalipsa, Dumnezeu a strigat de 14 ori pe Ioan evanghelistul, zicându-i: „Scrie cele ce vezi!”; „scrie în carte cele ce vezi!” (Apoc 1, 11).
Tot atât de mult se poate adeveri cu citate din Biblie și lucrarea Duhului Sfânt: „Duhul Domnului vorbește prin mine - zicea David proorocul - și Cuvântul Lui este pe buza mea” (2 Regi 23, 2). „Căci nici o proorocie - zice Ap. Pavel - n-a fost făcută prin voia oamenilor, ci purtați fiind de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu” (2 Petru 1, 21). „Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea spre dreptate, ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul bun și desăvârșit” (2 Tim 3, 16-17).
Iată tot atâtea dovezi care spun răspicat că Biblia este o Carte a lui Dumnezeu; o Carte pe care a scris-o Însuși Dumnezeu. Ce lucru măreț este acesta! Ce veste minunată este aceasta, să ai o Carte în care Dumnezeirea a scris tainele cerului și tainele sufletului! Să ai o Carte pe care Dumnezeu ți-a scris-o ție, dragă cititorule, ca să afli răspuns la toate întrebările și suspinările sufletului tău; să afli în ea tocmai ceea ce caută sufletul tău.
Voi spune și aici: vai, ce lucru dureros este un creștin știutor de carte care n-are această Carte a lui Dumnezeu și nu citește în ea!
Biblia este o Carte insuflată de Dumnezeu; o Carte a Dumnezeirii. Biblia - spune un învățat creștin - este un deget al Dumnezeirii, care s-a plecat din cer și a scris pe pământ; a scris o Carte minunată care va rămâne până la sfârșitul veacurilor. De aici, puterea ei, trăinicia ei, veșnicia ei.
Nimic nu se poate asemăna cu Scriptura. Luați, spre pildă, o scrisoare omenească de aceeași dată cu Biblia. Ce mai găsești într-o carte scrisă acum trei mii de ani? O rămășiță ciudată din vechime, un document mucegăit, bun de păstrat în muzeu, neavând nici o legătură cu noi, cu lumea de azi și cu starea de lucruri de azi.
Biblia, dimpotrivă, este Cartea zilei de azi. Este Cartea lui Dumnezeu, descoperirea Lui desăvârșită. Este glasul Lui vorbind fiecăruia dintre noi. Este Cartea pentru fiecare veac, pentru fiecare vârstă, pentru fiecare climă, pentru fiecare om, pentru fiecare stare socială: de sus, de jos, bogat, sărac, învățat, neînvățat, bătrân, tânăr; cu un cuvânt, pentru oricine. Vorbește într-o limbă așa de simplă, că și un copil o poate pricepe; și totuși așa de adânc, încât și mintea cea mai uriașă n-o poate pătrunde.
Mai mult, ea vorbește de-a dreptul inimii; atinge cele mai sensibile corzi ale ei și ale ființei noastre sufletești. Se coboară până la cele mai ascunse rădăcini de cugetare și simțire ale sufletului; ne judecă în totul-totului. Ea se potrivește tot așa de bine cu viața și deprinderile veacului nostru, ca și atunci când s-a scris. Viața marilor orașe de astăzi se oglindește tot așa de bine în paginile ei sfinte, ca odinioară Tirul și Babilonul.
Cerul și pământul vor trece, dar Biblia nu, pentru că în ea este Cuvântul lui Dumnezeu.
Cele zece simboluri (asemănări) ale cuvântului biblic