Osteneala și lenea
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Osteneala și zbuciumul căutării leacului său, este prețul prin care fiecare om se face vrednic de vindecarea sa.
Cine caută leacul acolo unde se găsește și când se găsește, - și cine caută până îl găsește, acela se vindecă sigur.
Cine lenevește în păcat și nu-L caută pe Domnul Isus, piere în osânda veșnică.
2 - Cine renunță sau cine caută leacul unde nu se găsește, și când nu se poate găsi,
sau nici nu se ostenește să-l înceapă a-l căuta,
- acela piere în orbia lui, piere pe vecii vecilor.
Cu boala orbiei din naștere, trebuie să vină fiecare om neapărat până la Hristos.
3 - Ce minune a făcut Domnul cu atâția orbi! ...
Ce minune a făcut El chiar și cu noi înșine... Cu mine și cu tine.
Cât de orbi am fost și noi înainte de a-L întâlni pe Domnul, și cât eram de nenorociți!
Dar am venit chiar atunci când am fost chemați.
O, din ce orbie ne-a scăpat Domnul! Slavă veșnică Lui.
4 - Binecuvântate să fie lucrările lui Dumnezeu prin care am fost izbăviți: Dragostea Tatălui, Jertfa Fiului și Harul Duhului Sfânt!
Binecuvântate să fie darurile Sale față de noi: harul rugăciunii, lumina Cuvântului și părtășia Frățietății...
Binecuvântate să fie darurile noastre față de El: lucrarea credinței, osteneala dragostei, tăria nădejdii și lacrimile recunoștinței veșnice.
5 - Nu-i totdeauna ziuă, ca să poți lucra oricând.
Nu-i totdeauna libertate ca să se propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu în orice vreme.
Nici omul nu-i totdeauna în stare să-L poată primi și înțelege oricum.
Nici inima omului nu-i totdeauna gata să-L asculte și să-L urmeze oriunde.
Nici vremea cercetării nu-i totdeauna ca omul să poată amâna oricât.
Fericită ocazia când toate se întâlnesc.
6 - Trebuie să lucrezi cât este ziuă, căci vine și noaptea când nimeni nu mai poate lucra.
Trebuie să alergi cât timp este o libertate, căci vine și strâmtorarea când nimeni nu mai poate cum vrea
și când îți este mintea limpede, trebuie să primești Cuvântul Adevărului, fiindcă vine și vremea când judecata se tulbură.
Și când este inima gata, trebuie să te predai Domnului, căci vine degrab și vremea când pornirea bună a inimii încetează și când iarăși îți cuprinde inima, înghețul și nepăsarea față de Dumnezeu.
Și când este vremea cercetării, să te lași schimbat de Duhul Domnului spre mântuire
căci și vremea aceasta trece și apoi zadarnic nici nu mai vrei, nici nu mai poți!
7 - Vine foarte repede vremea când ori te sfârșești tu, ori se sfârșește ziua muncii tale și a așteptării tale,
ori se pierde libertatea, ori puterea ta,
ori încetează bătăile inimii tale, ori bătăile Domnului Isus la ea,
ori te depărtezi tu de Domnul, ori El de tine.
Iar atunci, orice ai face este prea târziu. Pentru totdeauna.
8 - Domnul Isus ține neapărat să fie oriunde Singura Lumină El și Singurul Stăpân ascultat și iubit, numai El.
Îndată ce Hristos nu mai poate fi Singurul Luminător undeva,
când inima, sau adunarea, sau lucrarea aceea mai caută și mai privește și în altă lumină, deosebită de cea a Lui,
- atunci Domnul Isus Se retrage și pleacă de acolo.
9 - Dumnezeu nu poate să împartă și să stăpânească o inimă sau o casă, cu un alt stăpân.
El nu mai vrea să aibă nici un fel de legătură cu un alt stăpân, afară de El (2 Cor. 6, 14-18; Isaia 42, 8).
Când o inimă vrea să rămână a lui Hristos, este ca o mireasă care ține să rămână sfântă numai a preaiubitului ei pentru totdeauna.
Ar fi o nelegiuire chiar și numai să gândească altfel.
10 - Îndată ce Domnul vede că o inimă sau o lucrare, sau o familie, nu este numai a Lui, Mirele Cel Sfânt, Lumina cea unică pleacă.
Nu mai are rost să mai rămână.
Dacă și un om n-ar primi să mai rămână soțul unei iubiri împărțite, atunci cum să poată rămânea Dumnezeu?
11 - Iubirea cea numai de Dumnezeu, este cea mai dintâi poruncă, și cea mai mare, și cea mai unică (Matei 22, 36-38).
Orice altă iubire din inima noastră trebuie să-I fie supusă Lui.
Dacă nu e supusă această altă iubire este o idolatrie și un păcat.
Singura noastră Lumină să fie numai Hristos.
12 - Fără Hristos toate lucrările oamenilor se vor întoarce împotriva lor înșiși.
Materia pe care au subjugat-o oamenii și pe care au chinuit-o dezlegându-se din robia omului, îl va nimici pe om tiranul și robul ei; - omul materialist.
Și astfel, pieirea omului va fi prin el însuși, prin lucrările lui însuși.
13 - Nici tu nu vei rămânea pe veci în casa aceasta în care ești acum, atât de urât, de prigonit, de batjocorit, de părăsit, de neînțeles, de înșelat sau disprețuit.
Va veni odată și Domnul tău, sau îngerii Lui, și te vor lua și pe tine din mijlocul acelora - ca să te duci în cer, la El.
Dar cât timp ești încă între ei, fii lumina lor.
Poate că numai după ce vei pleca tu, vor vedea ei ce ai fost dacă astăzi nu văd
oricum ar fi însă, câtă vreme ești cu ai tăi, fă-ți datoria de a le fi lumină. Lumină blândă, lumină curată, lumină strălucitoare.
14 - Nici voi, frați credincioși, nu veți rămânea veșnic în satul acesta în care toți vă sunt vrăjmași astăzi. Și în care toți vă latră și vă mușcă, precum niște câini.
Va veni curând și vremea să vă despărțiți de ei. Voi vă veți duce atunci la locul vostru, iar ei la al lor.
Și veșnic veți fi despărțiți.
Însă atâta vreme cât trăiți printre ei, fiți lumina satului sau orașului vostru.
Fiți lumină prin cuvântul vostru, prin blândețea, prin curăția și mai ales sfințenia întregii voastre vieți.
15 - Nu vom rămânea veșnic între voi, oameni ai acestei lumi, cărora nu vă cerem decât atât de puțin, dar dorim să vă dăm atât de mult.
Nu vom fi pe totdeauna batjocura și victimele voastre. Va veni în curând și clipa despărțirii noastre veșnice, de voi și de lumea asta.
Dar abia după ce nu vom mai fi, veți vedea voi cine am fost.
16 - Fiți liniștiți oameni ai lumii acesteia, nu vă vom supăra multă vreme cu chemările mântuirii pe care nu le mai puteți suferi, cu prezența noastră blajină, evlavioasă și răbdătoare de care v-ați săturat.
Încă puțină vreme și vom fi despărțiți pe vecii vecilor și noi de voi și voi de noi. Și locul nostru de al vostru. Și starea noastră de a voastră.
Abia atunci vă veți aduce aminte, și abia după aceea ne veți cunoaște și voi, cine am fost.
Dar până atunci, lăsați-ne să fim așa printre voi și suportați-ne
căci atâta vreme încă mai este har și pentru voi.
17 - Domnul Isus știe ce ne lipsește fiecăruia dintre noi.
Și știe și ce am pierdut noi, pe calea vieții din vina noastră prin neascultare și păcat, din ceea ce ne-a dat El.
Ceea ce nu ne-a dat Dumnezeu, putem primi, prin stăruința unei credințe răbdătoare, de la bunătatea iubirii Lui (Ioan 15, 7).
Iar ceea ce am pierdut noi, putem dobândi prin pocăința unei credințe înlăcrimate de la iubirea Lui răscumpărătoare (Matei 7, 11).
Căci lui Dumnezeu și credinței vii îi este cu putință totul.
18 - Când în Lucrarea mântuirii tale tu nu poți face chiar nimic, Domnul Isus nu-ți cere să faci nimic; face El totul.
Când însă poți face ceva și tu, atâta cât poți face, Dumnezeu îți poruncește să faci; așteaptă să faci și atâta trebuie să faci.
19 - Și după cum noi nu putem face Lucrarea Lui, tot așa și Domnul nu vrea să facă și partea noastră.
El este gata totdeauna să ajute pe cei neputincioși, sau pe cei ce se străduiesc din greu să lupte...
- dar niciodată nu vrea să încurajeze pe cei leneși sau pe cei îndărătnici. Adică pe aceia care nu vor să facă nici ceea ce pot ei face.
20 - Ascultarea poruncii, este și verificarea credinței noastre
- nu pornește la drum acela care nu crede că va ajunge.
Și nu se ostenește să semene și să plivească răbdător, acela care nu are nici o nădejde să culeagă.
Cine este în stare de jertfă și osteneli, acela dovedește că are credință.
Iar Dumnezeu răsplătește totdeauna credința dovedită.
Binecuvântată să fie răsplata credinței adevărate.
Amin.