Porunca şi ascultarea
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Orbul n-a primit decât o poruncă: du-te de te spală,
şi nici măcar n-a fost însoţită de făgăduinţa vindecării, ascultarea de această poruncă.
Şi totuşi el a primit, fiindcă a avut credinţă în Acela care i-a spus: du-te.
Asta este credinţa!
2 - Dumnezeu Îşi are planurile Sale şi gândurile Sale, cu fiecare suflet pe care vrea să-l mântuiască!
Cine vrea să fie mântuit, acela trebuie să facă întocmai cum îi spune Hristos. Nu altfel.
Trebuie să meargă până unde îi spune Domnul şi nu mai puţin,
şi să pornească atunci când îi spune El, nu mai târziu,
şi să se ducă acolo unde îl trimite El şi nu în altă parte.
3 - Chiar şi cuvântul care nu ţi-ar fi adresat ţie, i-al pentru tine...
Nu face cum fac alţii care resping şi aruncă de la ei chiar şi cuvântul care le este adresat numai lor.
Aceştia fiindcă nu se lasă spălaţi, rămân veşnic negri şi murdari, cum rămâne roata morii care deşi veşnic stă sub revărsarea apei, tot neagră rămâne veşnic.
Pe aceasta numai focul o mai schimbă.
Aşa va fi şi cu cei ce merg la auzirea Evangheliei, dar n-o primesc.
4 - Primeşte învăţătura, îndreptarea şi mustrarea fraţilor şi bisericii tale.
Fii smerit şi fii cu toată ascultarea la învăţătura cea bună,
spală-te cu toată apa de la „scăldătoarea” Evangheliei, ca să ţi se ducă toată murdăria minţii şi a inimii tale, a trecutului şi a prezentului tău.
Când te întorci înapoi, să nu mai fii tot aşa cum te-ai dus. Să fii fără tină şi fără orbie.
5 - Nu-ţi spăla numai mâinile, ca Pilat, găsind totdeauna argumente spre a te dezvinovăţi sau spre a te îndreptăţi. În loc să te îndrepţi cu fapta şi să te osândeşti cu vorba.
Nici nu-ţi spăla numai picioarele, cum fac destui alţii.
Ci spală-ţi inima. Să se înnoiască. Aceasta este spălarea adevărată.
6 - Nici nu-ţi spăla numai faţa cum fac fariseii care umblă mereu să se arate oamenilor că sunt „neprihăniţi”, că sunt plini de „dragoste”, chiar şi atunci când sunt nişte dezbinaţi şi nişte îngrăşaţi şi nesupuşi, ambiţioşi şi egoişti.
Ci spală-ţi ochii. Adică ferestrele sufletului tău, prin care se uită alţii în tine şi tu în alţii.
7 - Are mare însemnătate ce spun despre tine vecinii tăi, şi cei care te cunoşteau mai înainte, fiindcă ei ştiu bine cum erai tu în trecut înainte de a-L întâlni pe Domnul. Şi înainte de a merge la scăldătoarea vindecătoare.
Şi ei sunt în măsură să vadă dacă în tine s-a făcut adevărata schimbare, sau nu.
8 - Vai de „credinciosul” la care vecinii şi cunoscuţii lui nu văd în fapte, credinţa cu care acesta se laudă în predici, în cântări şi în vorbe.
Şi pocăinţa despre care spune că o are.
9 - Numai sufletul acela cu care s-a făcut minunea vindecării, are nobila virtute a smereniei,
şi marele curaj al sincerităţii, de a-şi mărturisi vina,
şi de a-şi recunoaşte păcatul,
şi de a nu-şi ascunde boala de care a suferit în trecutul său.
10 - Cel care nu vorbeşte despre păcatul său,
cel care îl ascunde încă,
cel care se supără când alţii vorbesc despre el,
- acela dovedeşte prin asta că încă n-a scăpat de păcat. Şi nu s-a vindecat de orbie. Acela este tot robul păcatului său, tot robul mândriei şi orbiei sale vechi sau noi.
11 - Dacă ai curajul să mărturiseşti Evanghelia la vecinii şi la cunoscuţii tăi, chemându-i la Hristos şi îndemnându-i la viaţă sfântă şi evlavioasă - fără să fii totuşi făţarnic sau neruşinat,
- aceasta este adesea dovada unei adevărate schimbări în bine.
Căci omul cel prefăcut, oricât ar fi de neruşinat, totuşi nu prea are curajul să predice vecinilor şi cunoscuţilor lui.
Deşi mai este şi câte unul de acesta.
Există încă o oarecare rămăşiţă, o ruşine la orice om.
12 - Cel întors la Dumnezeu va fi totdeauna un semn de întrebare pentru toţi ceilalţi oameni.
Toţi îl ştiau înainte beţiv, hoţ, mincinos, desfrânat, lacom, rău...
Şi dintr-o dată îl văd schimbat. Dintr-o dată ceilalţi oameni îl văd că nu mai bea, nu mai fură, nu mai minte, că acuma el este un om nou.
De aceea îndată este şi întrebat: cum ţi s-au deschis ochii? Cum te-ai vindecat?
Cum se poate întâmpla aşa ceva?
O, ce prilej minunat pentru sufletul vindecat de Hristos este atunci să-L mărturisească el tuturora pe Domnul lui Isus Hristos, Binefăcătorul şi Vindecătorul său.
13 - Dacă i-a fost vindecată cuiva boala,
dacă i-au fost împlinite dorinţele,
dacă i s-au iertat cuiva păcatele sale,
dacă a fost cineva mântuit,
- totul se datoreşte numai Aceluia căruia I se zice Isus, căci numai din El, prin El şi pentru El pot fi toate aceste minuni.
Şi ca orice mort, nu puteam face nici noi nimic pentru învierea noastră.
Numai Dumnezeu Tatăl şi Făcătorul nostru Sfânt, care este atât de bogat în bunătate, ne-a adus la viaţa împreună cu Fiul Său, căruia I se zice Isus Hristos.
Prin El am fost dezrobiţi, am fost înfiaţi şi vindecaţi.
Numai Tatăl împreună cu Hristos Domnul nostru iubit a făcut totul.
Slavă veşnică Tatălui Ceresc şi Fiului Său Isus Hristos Vindecătorul nostru, care este mai presus de toate lucrurile şi care este Dumnezeu binecuvântat în veci (Rom. 9, 5).
15 - Pentru sufletul ce-L iubeşte pe Dumnezeu, - totdeauna şi toate lucrează sigur şi împreună, numai spre binele său.
Chiar şi necazurile, chiar şi ispitirile, da
chiar şi prigonirile puse la cale de diavolul împotriva lui.
Căci toate îi aduc celui credincios şi statornic, până la urmă, numai binecuvântări.
Mai presus de orice vrăjmaşi ai noştri, este Dumnezeul nostru, a cărui putere întoarce toate spre binele alor Lui.
O, ce adevăr sigur şi real, este acest adevăr mare!
16 - Cu toate că cei răi fac răul pe care voiesc să-l facă
până la urmă, ei tot nu fac şi nu pot face, decât ceea ce le este îngăduit de către Dumnezeu, care lucrează prin toate la împlinirea planurilor Sale tainice, cu noi şi cu ei
şi prin mijloacele tainice ale puterii şi înţelepciunii Lui nepătrunse
folosindu-Se la aceasta până şi de vrăjmaşii Săi şi alor Săi.
Spre slava Lui şi spre binele alor Lui.
17 - Cel rău şi cei răi, lucrează şi ei tot spre binele credinciosului, chiar împotriva voinţei lor.
Fiindcă aşa întoarce lucrurile, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu care Se îngrijeşte cu toată iubirea Lui, în primul rând la ai Săi.
iată cât de încrezător în Domnul l-au făcut luptele pe David, şi pe ceilalţi apostoli ai Domnului, tocmai primejdiile şi chinul, foamea, bătăile, închisorile şi ispitele,
pe care diavolul şi ai lui le-au dezlănţuit împotriva lor, tocmai spre a-i nimici, tocmai cu gândul a le face numai răul prin aceasta.
Dar cum a lucrat Dumnezeu tocmai prin ele, slava lor cea mai mare! ...
19 - Cum s-ar fi putut oare arăta strălucirea cea mare a virtuţilor marilor oameni ai lui Dumnezeu, dacă n-ar fi fost cei răi care făcându-le răul, le-a pricinuit binele acesta, dându-le lor, prilejul să-şi arate credinţa,
iar lui Dumnezeu să-Şi arate puterea.
20 - Frumuseţea şi adevărul cel înalt al Evangheliei lui Hristos, n-au ieşit oare la iveală atât de strălucit, tocmai prin jertfele şi biruinţele credincioşilor Lui în necazuri şi suferinţe?
Căci tocmai din suferinţele şi moartea martirilor lui Hristos, chinuiţi şi ucişi de Satana, a ieşit marea biruinţă, marile frumuseţi şi strălucitele raze ale Lucrării lui Dumnezeu în lume.
O, cât de tainice şi de frumoase sunt toate căile şi gândurile lui Dumnezeu pentru ai Lui!
Slavă veşnică Numelui Său.
Amin.