Porunca și ascultarea
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Orbul n-a primit decât o poruncă: du-te de te spală,
și nici măcar n-a fost însoțită de făgăduința vindecării, ascultarea de această poruncă.
Și totuși el a primit, fiindcă a avut credință în Acela care i-a spus: du-te.
Asta este credința!
2 - Dumnezeu Își are planurile Sale și gândurile Sale, cu fiecare suflet pe care vrea să-l mântuiască!
Cine vrea să fie mântuit, acela trebuie să facă întocmai cum îi spune Hristos. Nu altfel.
Trebuie să meargă până unde îi spune Domnul și nu mai puțin,
și să pornească atunci când îi spune El, nu mai târziu,
și să se ducă acolo unde îl trimite El și nu în altă parte.
3 - Chiar și cuvântul care nu ți-ar fi adresat ție, i-al pentru tine...
Nu face cum fac alții care resping și aruncă de la ei chiar și cuvântul care le este adresat numai lor.
Aceștia fiindcă nu se lasă spălați, rămân veșnic negri și murdari, cum rămâne roata morii care deși veșnic stă sub revărsarea apei, tot neagră rămâne veșnic.
Pe aceasta numai focul o mai schimbă.
Așa va fi și cu cei ce merg la auzirea Evangheliei, dar n-o primesc.
4 - Primește învățătura, îndreptarea și mustrarea fraților și bisericii tale.
Fii smerit și fii cu toată ascultarea la învățătura cea bună,
spală-te cu toată apa de la „scăldătoarea” Evangheliei, ca să ți se ducă toată murdăria minții și a inimii tale, a trecutului și a prezentului tău.
Când te întorci înapoi, să nu mai fii tot așa cum te-ai dus. Să fii fără tină și fără orbie.
5 - Nu-ți spăla numai mâinile, ca Pilat, găsind totdeauna argumente spre a te dezvinovăți sau spre a te îndreptăți. În loc să te îndrepți cu fapta și să te osândești cu vorba.
Nici nu-ți spăla numai picioarele, cum fac destui alții.
Ci spală-ți inima. Să se înnoiască. Aceasta este spălarea adevărată.
6 - Nici nu-ți spăla numai fața cum fac fariseii care umblă mereu să se arate oamenilor că sunt „neprihăniți”, că sunt plini de „dragoste”, chiar și atunci când sunt niște dezbinați și niște îngrășați și nesupuși, ambițioși și egoiști.
Ci spală-ți ochii. Adică ferestrele sufletului tău, prin care se uită alții în tine și tu în alții.
7 - Are mare însemnătate ce spun despre tine vecinii tăi, și cei care te cunoșteau mai înainte, fiindcă ei știu bine cum erai tu în trecut înainte de a-L întâlni pe Domnul. Și înainte de a merge la scăldătoarea vindecătoare.
Și ei sunt în măsură să vadă dacă în tine s-a făcut adevărata schimbare, sau nu.
8 - Vai de „credinciosul” la care vecinii și cunoscuții lui nu văd în fapte, credința cu care acesta se laudă în predici, în cântări și în vorbe.
Și pocăința despre care spune că o are.
9 - Numai sufletul acela cu care s-a făcut minunea vindecării, are nobila virtute a smereniei,
și marele curaj al sincerității, de a-și mărturisi vina,
și de a-și recunoaște păcatul,
și de a nu-și ascunde boala de care a suferit în trecutul său.
10 - Cel care nu vorbește despre păcatul său,
cel care îl ascunde încă,
cel care se supără când alții vorbesc despre el,
- acela dovedește prin asta că încă n-a scăpat de păcat. Și nu s-a vindecat de orbie. Acela este tot robul păcatului său, tot robul mândriei și orbiei sale vechi sau noi.
11 - Dacă ai curajul să mărturisești Evanghelia la vecinii și la cunoscuții tăi, chemându-i la Hristos și îndemnându-i la viață sfântă și evlavioasă - fără să fii totuși fățarnic sau nerușinat,
- aceasta este adesea dovada unei adevărate schimbări în bine.
Căci omul cel prefăcut, oricât ar fi de nerușinat, totuși nu prea are curajul să predice vecinilor și cunoscuților lui.
Deși mai este și câte unul de acesta.
Există încă o oarecare rămășiță, o rușine la orice om.
12 - Cel întors la Dumnezeu va fi totdeauna un semn de întrebare pentru toți ceilalți oameni.
Toți îl știau înainte bețiv, hoț, mincinos, desfrânat, lacom, rău...
Și dintr-o dată îl văd schimbat. Dintr-o dată ceilalți oameni îl văd că nu mai bea, nu mai fură, nu mai minte, că acuma el este un om nou.
De aceea îndată este și întrebat: cum ți s-au deschis ochii? Cum te-ai vindecat?
Cum se poate întâmpla așa ceva?
O, ce prilej minunat pentru sufletul vindecat de Hristos este atunci să-L mărturisească el tuturora pe Domnul lui Isus Hristos, Binefăcătorul și Vindecătorul său.
13 - Dacă i-a fost vindecată cuiva boala,
dacă i-au fost împlinite dorințele,
dacă i s-au iertat cuiva păcatele sale,
dacă a fost cineva mântuit,
- totul se datorește numai Aceluia căruia I se zice Isus, căci numai din El, prin El și pentru El pot fi toate aceste minuni.
Și ca orice mort, nu puteam face nici noi nimic pentru învierea noastră.
Numai Dumnezeu Tatăl și Făcătorul nostru Sfânt, care este atât de bogat în bunătate, ne-a adus la viața împreună cu Fiul Său, căruia I se zice Isus Hristos.
Prin El am fost dezrobiți, am fost înfiați și vindecați.
Numai Tatăl împreună cu Hristos Domnul nostru iubit a făcut totul.
Slavă veșnică Tatălui Ceresc și Fiului Său Isus Hristos Vindecătorul nostru, care este mai presus de toate lucrurile și care este Dumnezeu binecuvântat în veci (Rom. 9, 5).
15 - Pentru sufletul ce-L iubește pe Dumnezeu, - totdeauna și toate lucrează sigur și împreună, numai spre binele său.
Chiar și necazurile, chiar și ispitirile, da
chiar și prigonirile puse la cale de diavolul împotriva lui.
Căci toate îi aduc celui credincios și statornic, până la urmă, numai binecuvântări.
Mai presus de orice vrăjmași ai noștri, este Dumnezeul nostru, a cărui putere întoarce toate spre binele alor Lui.
O, ce adevăr sigur și real, este acest adevăr mare!
16 - Cu toate că cei răi fac răul pe care voiesc să-l facă
până la urmă, ei tot nu fac și nu pot face, decât ceea ce le este îngăduit de către Dumnezeu, care lucrează prin toate la împlinirea planurilor Sale tainice, cu noi și cu ei
și prin mijloacele tainice ale puterii și înțelepciunii Lui nepătrunse
folosindu-Se la aceasta până și de vrăjmașii Săi și alor Săi.
Spre slava Lui și spre binele alor Lui.
17 - Cel rău și cei răi, lucrează și ei tot spre binele credinciosului, chiar împotriva voinței lor.
Fiindcă așa întoarce lucrurile, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu care Se îngrijește cu toată iubirea Lui, în primul rând la ai Săi.
iată cât de încrezător în Domnul l-au făcut luptele pe David, și pe ceilalți apostoli ai Domnului, tocmai primejdiile și chinul, foamea, bătăile, închisorile și ispitele,
pe care diavolul și ai lui le-au dezlănțuit împotriva lor, tocmai spre a-i nimici, tocmai cu gândul a le face numai răul prin aceasta.
Dar cum a lucrat Dumnezeu tocmai prin ele, slava lor cea mai mare! ...
19 - Cum s-ar fi putut oare arăta strălucirea cea mare a virtuților marilor oameni ai lui Dumnezeu, dacă n-ar fi fost cei răi care făcându-le răul, le-a pricinuit binele acesta, dându-le lor, prilejul să-și arate credința,
iar lui Dumnezeu să-Și arate puterea.
20 - Frumusețea și adevărul cel înalt al Evangheliei lui Hristos, n-au ieșit oare la iveală atât de strălucit, tocmai prin jertfele și biruințele credincioșilor Lui în necazuri și suferințe?
Căci tocmai din suferințele și moartea martirilor lui Hristos, chinuiți și uciși de Satana, a ieșit marea biruință, marile frumuseți și strălucitele raze ale Lucrării lui Dumnezeu în lume.
O, cât de tainice și de frumoase sunt toate căile și gândurile lui Dumnezeu pentru ai Lui!
Slavă veșnică Numelui Său.
Amin.