Păcătosul vorbește din iad despre viața și trecutul său
Pr. Iosif Trifa - Oglinda inimii omului
În evanghelia cu Lazăr cel sărac și bogatul este un amănunt pe care cred că îl cunoașteți. Când se chinuia bogatul în văpaia de foc, l-a rugat pe Avraam, zicând: „Părinte Avraame, rogu-te, trimite pe Lazăr în casa tatălui meu, că mai am cinci frați; să le mărturisească lor, să nu vină și ei în acest loc de muncă... Dacă va merge cineva din morți la dânșii, se vor pocăi. Și a zis Avraam: „Au pe Moise și pe prooroci; dacă nu-i ascultă pe ei, chiar de ar învia cineva din morți, nu vor crede” (Lc 16, 19-31).
Din acest amănunt a ieșit și chipul de alături. Ion, omul cel păcătos, cu care ne-am ocupat în paginile trecute, se vede predicând din mijlocul chinurilor iadului, ca măcar alții să se ferească de osânda în care a ajuns el. O, cum ar predica cei care au trăit și au murit în fărădelegi, dacă ar putea face acest lucru! Ah, cum ar ieși din iad și ar alerga la părinții, la neamurile și la iubiții lor, strigându-le: „Lăsați-vă de fărădelegi, căci vă așteaptă o osândă înfricoșată care pe noi ne-a ajuns!”
O, ce predică înfricoșată ne-ar putea spune un necredincios ajuns în chinurile iadului! Să-l ascultăm pe Ion, cel din chipul de mai sus. Dacă ar putea, acest Ion ne-ar grăi astfel:
„Oameni buni, care trăiți încă pe pământ, ascultați cuvântul meu! Fost-am și eu odată în viață ca voi. Însă, vai, n-am știut prețui această viață. Am cheltuit-o în păcate, în ticăloșie trupească și sufletească. Apucasem și eu odată pe calea cea bună, petreceam în rugăciuni și ascultare de Dumnezeu. Dar diavolul m-a pândit cu ispitele și înșelăciunile lui. Diavolul m-a atras în patima beției, și eu, nebunul, m-am lăsat târât în pieire.
M-am cufundat pe urmă cu totul în păcate și fărădelegi, în ticăloșie trupească și sufletească. Și acum mă chinuiesc aici în văpaia aceasta împreună cu alții, care au trăit tot ca mine. Și mai mult decât văpaia cea nestinsă mă chinuie mustrarea sufletească pentru că mi-am cheltuit viața în zadar... Că am trăit în orbie și nebunie sufletească. Azi mi se pare un vis urât toată viața mea de pe pământ. Un vis groaznic... Ce bine ar fi dacă n-aș fi trăit acest vis, dar el este trăit și sfârșit!
O, iubiții mei, dacă aș putea eu să-mi încep din nou viața!... Dacă ar fi să mai trăiesc o viață, aș trăi altfel. Toată viața mea aș folosi-o ca să pot dobândi darurile mântuirii sufletești... Tot timpul vieții mele l-aș petrece cu Domnul în rugăciune și ascultare de El și de poruncile Lui... Dar acum e prea târziu, e prea târziu...
Râul vieții mele a curs și nu se mai întoarce înapoi. Eu nu mai pot face nimic pentru mine. Nicăieri ca aici în adâncul iadului n-au atâta fior și înțeles cuvintele Domnului Hristos: «Lucrați până este ziuă, că vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra» (In 9, 4). Pentru noi care suntem aici a sosit noaptea... Noaptea cea fioroasă și veșnică în care nu mai putem lucra nimic pentru mântuirea noastră. Eu nu mai pot face nimic pentru mine. Singurul lucru pe care-l pot face este acesta: să strig de aici cu toată puterea, ca să nu trăiți și voi cum am trăit eu.
O, dragii mei, care sunteți încă în viață și mai aveți timp, îndreptați-vă! Îndreptați-vă viața numaidecât!... Primiți îndată darurile mântuirii sufletești... Primiti-L îndată pe Domnul și Jertfa Lui cea Sfântă; începeți o viață nouă cu El! Primiți darurile mântuirii sufletești până este «ziuă», până sunteți în viață, căci vine «noaptea»” - vine moartea - și nu veți mai putea lucra nimic pentru sufletul vostru!
De aici, din adâncul iadului, mi se vede viața ca o clipă cu care omul poate câștiga fericire veșnică sau osândă veșnică...
Eu, nebunul, am ales osânda veșnică. Să nu faceți și voi așa. Folosiți această clipă a vieții ca un dar de la Dumnezeu, ca să câștigați cu ea fericirea vieții veșnice...
O, cum n-am eu putere să mai ies o dată în lume de aici din adâncul iadului, ca să spun tuturor necredincioșilor și păcătoșilor ce osândă cumplită îi așteaptă dincolo de mormânt!... Poate că mulți s-ar îndrepta auzind mărturisirea mea.”
Așa ar mărturisi Ion cel păcătos. O, ce predică fioroasă este aceasta! În ea este pusă durerea nemărginită a unui suflet pierdut.
Acest Ion spune, pe urmă, în predica lui că, dacă ar putea învia din morți ca să vină să predice în lume, poate atunci s-ar pocăi cei păcătoși. La asta eu îi răspund prin cuvintele lui Avraam din Evanghelie, respectiv prin cuvintele Mântuitorului: „Chiar dacă ar și învia cineva din morți, cei păcătoși nu vor crede”.
Cuvintele Mântuitorului sunt cuvinte adevărate. Hai să zicem că Ion, omul acesta păcătos, într-o bună zi, ar putea lua iar înfățișarea pe care a avut-o și, ieșind în lume, ar începe să spună că a sosit din iad. Oare ce s-ar întâmpla? L-ar crede cineva? Da, de unde! Lumea ar începe să-l râdă. Unii ar striga: „Iată un nebun... La casa de nebuni cu el!” Alții ar zice: „Iată un șarlatan”. Alții ar striga; „Iată un spion!”. Jandarmeria și poliția l-ar înhăța, să se justifice cine-i și de unde vine... I-ar cere actele militare; și ar înfunda repede temnița.
Unii curioși l-ar întreba: „Ce ai văzut prin iad, cine era pe acolo?” Păcătosul ar începe să spună că iadul e încărcat cu miniștri, deputați, slujbași, bețivi, desfrânați și alți păcătoși din lumea de sus și din lumea de jos.
La asta, toată „lumea cea bună” s-ar scula în capul lui, spunând că a grăit calomnie la adresa lor. Ar cere pedepsirea „calomniatorului”. Celui venit din iad i s-ar astupa repede gura cu felurite vorbe, l-ar băga în temniță și lumea și-ar vedea înainte de păcate și fărădelegi.
Cu adevărat, cuvintele Mântuitorului sunt cuvinte adevărate: „Chiar dacă ar învia cineva din morți, cei păcătoși nu vor crede”.
Cum l-ar crede necredincioșii pe un biet om care ar învia din morți, când ei nu vor să-L creadă pe Însuși Dumnezeu și pe Fiul lui Dumnezeu, Cel Care a înviat din morți? Dumnezeu a grăit neamului omenesc prin prooroci și pe urmă L-a trimis pe Însuși Fiul Său, Care a descoperit oamenilor toate rosturile vieții noastre și toate planurile și darurile mântuirii noastre sufletești. Dumnezeu S-a îngrijit ca această minunată descoperire să rămână și în scris. Sfânta Scriptură este descoperirea lui Dumnezeu, e marea descoperire cerească ce ne arată toate planurile și darurile mântuirii noastre sufletești.
Păcătoșii așteaptă și azi minuni, dar o minune mai mare decât aceasta n-a fost și nu va fi: Însuși Fiul lui Dumnezeu a venit la noi, ne-a descoperit rosturile vieții și ne-a adus darurile mântuirii. „Dacă n-aș fi venit - a zis Iisus - și nu le-aș fi grăit oamenilor, păcat nu ar avea, dar acum nici un răspuns n-au pentru păcatul lor” (In 15, 22).
O, ce viclean mare e diavolul! Cum știe el a-i orbi pe cei slabi în credință, ca să nu vadă strălucind adevărul Evangheliei și marele plan pe care l-a lăsat Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre!
Nu cumva și tu, cititorule, trăiești în această orbie sufletească?
Rugăciune
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, prin Jertfa Ta cea sfântă ne-ai deschis ușa mântuirii sufletești! Ajută-mă să pot intra și eu pe ea „până este ziuă”, căci „vine noaptea”, vine moartea, și atunci nu voi mai putea face nimic pentru mântuirea sufletului meu.
Duhule Sfinte, adu-mi neîncetat aminte că toate Scripturile și Evangheliile vorbesc despre uși deschise pentru mântuirea noastră sufletească! Toate Scripturile ne cheamă să intrăm degrabă pe aceste uși, căci ele se închid fără de veste și cine n-a intrat rămâne afară în moarte și pieire sufletească. Adu-mi aminte de corabia lui Noe pe care a închis-o Dumnezeu după ce chemase pe Noe: „Intră în corabie tu și toată casa ta”. Adu-mi aminte de pilda celor cinci fecioare nebune din Evanghelie, cărora li s-a închis ușa pentru că adormiseră pe când a sosit mirele.
Duhule Sfinte! Strigă-mi neîncetat în urechi chemarea Domnului: „Intră în corabie tu și toată casa ta”, căci vine potopul, vine moartea și vei rămâne afară, în valurile pierzării sufletești. Trezește-mă, Duhule Sfinte, ca să n-adorm și eu ca fecioarele cele nebune și să rămân afară. Adu-mi aminte că plăcerile și păcatele țin o clipă, dar pedeapsa iadului, o veșnicie. Adu-mi aminte neîncetat că trebuie să lucrez „până este ziuă”, căci „vine noaptea”, vine moartea, când nu voi mai putea lucra nimic pentru mântuirea sufletului meu. Amin.