Păcatul nu se iartă
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Hristos a trăit în adevăr viaţa omenească fără de păcat,
pentru ca din starea de om să poată aduce pentru omenire unica Jertfă desăvârşit Sfântă
şi pentru a putea răscumpăra pe omul care era căzut în robie. S-a făcut Rob El, în locul nostru care eram vânduţi prin păcatul nostru în osânda şi în stăpânirea diavolului (Colos. 2, 15).
O, ce Mântuitor Desăvârşit este Mântuitorul nostru Isus Hristos!
2 - Clipa cea mai grea din toată pătimirea mântuitoare a Domnului nostru,
chinul cel mai amar al Lui,
şi momentul cel mai apăsător pentru El,
- a fost acela al ispăşirii cu plata de pe Cruce.
Păcatul nu se iartă, păcatul se ispăşeşte! Iată care este preţul ispăşirii!
3 - Când Mântuitorul nostru era chiar sub acest greu val şi ruşinos chip, cu toate păcatele noastre asupra Lui,
nu numai atât de ruşinos şi greu trupeşte, dar mai ales atât de dureros şi de greu sufleteşte.
Acum noi suntem iertaţi prin ispăşirea Lui.
4 - Când Tatăl Dragostei Sale şi Cerul Bucuriei Lui, îşi întoarseră Faţa de la El,
părăsindu-L din pricina dezgustătoarei înfăţişări pe care I-o dădea nelegiuirile noastre a tuturor...
Cine ar putea înţelege vreodată ce greu I-a fost Lui acest moment!
Iată, acesta este păcatul şi aceasta este urmarea lui!
Cine nu vine la ispăşirea lui Hristos, - va trebui să ispăşească el.
5 - Tot aşa noi trebuie să muncim şi să luptăm spre a vesti Numele Său Cel Sfânt şi Mântuitor
şi Cuvintele Învăţăturii Sale mântuitoare tuturor oamenilor,
dar mai ales al celor apropiaţi nouă,
pentru ca nimeni să nu rămână fără ispăşirea Lui,
ca să nu trebuiască a ispăşi el însuşi.
6 - Dacă noi cunoaştem Numele Domnului Isus
şi ne-am împărtăşit din mântuirea dăruită de El,
atunci vestirea Numelui Său care este iubire,
şi a Cuvântului Său care este dreptate,
trebuie să fie nu numai miezul predicilor noastre, dar mai ales lumina faptelor noastre.
7 - A predica Cuvântul Cel Adevărat al Domnului Isus Hristos celor mai de departe de noi, nu este prea greu lucru. Cere doar să ai o pregătire oarecare şi puţin talent.
Dar a mărturisi Numele Cel Sfânt fraţilor tăi,
adică celor din apropierea ta,
familiei tale,
vecinilor tăi,
- este nu numai o dovadă a conştiinţei cinstite, ci mai ales dovada unei înalte şi permanente sforţări de a trăi în lumina şi în ascultarea de Hristos.
8 - Slujba celor ce doar predică cu gura şi cu buzele învăţăturile Domnului, - este totuşi uşoară.
Pe când mărturisirea celor ce le trăiesc cu fapta şi cu adevărul, este grea fiindcă este nu o ocupaţie, ci o jertfă.
Nu o dotare, ci o dăruire.
9 - Din pricina aceasta, predicatori se găsesc destui şi peste tot,
dar mărturisitori, cu fapta şi cu adevărul, se găsesc prea puţini şi numai în rare locuri şi vremuri.
Totuşi încă mai sunt.
Fericite locurile şi vremile care îi au!
Şi sufletele care îi urmează...
10 - Poate că predici am rostit şi eu destule
şi la destui
prin graiul şi prin scrisul meu,
- iar pentru aceasta mi-am primit mai mult sau mai puţin plata de la semenii mei, o plată bună sau rea,
dar angajamentul cel mai însemnat de mărturisitor cu trăirea în mijlocul celor apropiaţi mie, nu mi l-am împlinit,
nici cum eram dator
şi nici cât puteam să-l fac.
11 - Iar ca mine, vei recunoaşte că ai făcut şi tu frate credincios şi tu soră credincioasă.
Şi ca noi au mai făcut şi mai fac încă şi alţii mulţi dintre ceilalţi...
Cea mai mare parte dintre oameni fac aşa.
Ce pierdere dureroasă şi ce stare jalnică este aceasta!...
12 - În urma mărturisirii lui Isus Hristos,
iar apoi a aleşilor Săi, care au făcut întocmai ca El,
- au rămas miliarde nesfârşite de ucenici
şi veacuri multe de roade strălucite...
Dar oare pe urma noastră ce a rămas frumos şi durabil?
13 - Dumnezeu a ridicat după cum profeţise mai înainte, cu atât de multe veacuri, a ridicat în chip fericit şi sfânt, o sămânţă de urmaşi care va străluci prin însuşirile Sale, în Omenire şi în Timp (Isaia 53, 10).
Duhul Sfânt cu căldura, cu lumina şi cu suflarea Lui Dumnezeiască, veghează neîncetat ca această sămânţă cerească a urmaşilor lui Hristos să odrăslească mereu, în mlădiţe şi flori
şi să se maturizeze
şi să rodească mereu, în fiecare secol.
14 - În ţarina lumii şi a timpului, Sfânta Biserică a Mântuitorului şi Domnului nostru Isus Hristos, este sămânţa de oameni pe care puterea lui Dumnezeu o face mereu să aducă noi şi noi lăstari şi roade,
ea fiind lumina lumii
15 - O, cât de grele condiţii de semănat şi de răsărit, de creştere şi rodire, a avut mereu în lumea asta, această sămânţă Dumnezeiască!
Vrăjmaşul lui Dumnezeu Satana, semănătorul neghinei, a luptat neîncetat să nimicească sămânţa lui Hristos,
să o amestece
şi s-o risipească.
16 - Din ură faţă de Rădăcina Sfântă a acestei seminţe, Satana a umblat şi va umbla mereu până la sfârşit cu o tot mai mare mânie şi răutate să zdrobească orice mlădiţă,
orice firicel care răsare din Crucea şi Jertfa Domnului Isus,
şi în Biserica Sa cea vie...
căutând şi urmărind să nimicească de tot sămânţa de oameni, care caută să-I slujească lui Dumnezeu...
Dar mai puternic şi mai aproape de ea, veghează Acela care a semănat-o.
17 - Cel rău nu se luptă împotriva unei seminţe neroditoare.
Nici împotriva unora care nu-L slujesc pe Dumnezeu.
Dar va avea neîncetat cea mai mare ură împotriva seminţei care rodeşte,
şi împotriva oamenilor care se silesc să-L slujească ascultători pe Hristos.
18 - Împotriva seminţiei lui Hristos, ura celui rău
şi a seminţelor sale rele,
nu va înceta decât în clipa cea mare şi ultimă a Sfârşitului,
- în clipa când toată neghina va fi strânsă şi aruncată împreună cu semănătorul ei, în focul cel veşnic care a fost pregătit pentru ei şi pentru el din veci (Matei 13, 24-30; 25, 41).
19 - Au fost de multe ori locuri şi vremuri în care se părea că ura nimicitoare a celui rău izbuteşte să nimicească orice sămânţă a lui Hristos
şi să zădărnicească orice încolţire a ei roditoare şi binecuvântată.
Dar această izbutire era numai o părere şi nu un adevăr.
20 - După ce valul furiei celui rău trece,
după ce vremea îngăduită pentru el se sfârşeşte,
după ce vântul nimicitor s-a potolit,
- lăstarii cei binecuvântaţi s-au arătat din nou
şi încă mai frumoşi.
Căci diavolul a fost blestemat să vadă răsărind de fiecare dată şi mai puternic, ceea ce el cu uriaşe sforţări s-a chinuit să nimicească,
- tocmai când credea că a reuşit.
Slavă veşnică Ţie Dumnezeul nostru, care faci aceasta.
Amin.
Nu vă îngrijoraţi cu tristeţe şi îndoială niciodată, voi sfinte seminţe a lui Hristos!...
Vrăjmaşul nu va reuşi niciodată să zdrobească Biserica şi Rădăcina voastră.
Lucrarea Domnului va propăşi mereu.