Ocrotirea lui Dumnezeu
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - N-am fi aflat niciodată ce puternică este ocrotirea pe care o dă Domnul Isus Hristos, dacă n-am fi trecut prin necazuri, strâmtorări, prigoniri, foamete, lipsuri şi primejdii de moarte (Rom. 8, 35-37).
N-ar fi aflat niciodată sfinţii apostoli,
sfinţii Părinţi,
martirii şi mucenicii,
sau ceilalţi adevăraţi credincioşi ai Domnului,
- cât de mare este puterea ocrotitoare a Lui,
dacă n-ar fi fost trecuţi prin nebănuite încercări,
- fiindcă acest adevăr se află numai în cuptor.
2 - O, biet suflet omenesc, bătut de primejdii şi plin totdeauna de temeri,
o singură ocrotire puternică există şi pentru tine,
numai una singură: Hristos Domnul.
Vino la El!
3 - Pe cât de adevărate sunt primejdiile care te ameninţă,
pe cât de vii şi de reali sunt vrăjmaşii care te urmăresc şi te pândesc,
pe cât de aproape şi de mari îţi sunt ispitele păcatelor, foamea, boala, accidentele, pagubele şi toate diferitele nenorociri care te ameninţă şi care în fiecare clipă te pot pândi şi ajunge din partea celor răi,
- pe atâta să fii încredinţat şi tu că este de adevărată,
de puternică,
de apropiată
şi de mare,
4 - Dar pe cât de adevărată este această puternică ocrotire pe care o dă Dumnezeu celor ce aleargă la El şi care o cer de la El,
tot aşa este de adevărat că o altă ocrotire decât a Lui, nu mai poate exista,
la nimeni altul
şi în nimic altceva,
nici pentru trupul nici pentru sufletul nostru, ambele înconjurate de nenumărate primejdii.
5 - Dacă nu păzeşte Domnul o cetate, pot să vegheze oricâţi paznici, - pierzarea ei poate veni în orice clipă (Psalm 127, 1).
Dacă nu-l păzeşte pe om puterea lui Dumnezeu, poate să se înconjoare cât vrea cu tot felul de măsuri de protecţie,
cu legi de apărare,
cu tot ce i se pare lui că l-ar putea ocroti, - zadarnic.
Pieirea lui poate veni de la cel mai neînsemnat lucru,
şi în cea mai sigură clipă.
6 - O, câte pilde cutremurătoare
şi câte înştiinţări înţelepte,
ne-au rămas prin istorie şi prin amintiri, despre adevărul că numai ocrotirea lui Dumnezeu este sigură!
Caută şi tu suflete dragă, cu deplină încredere şi smerenie această puternică şi sigură ocrotire a lui Dumnezeu!
7 - Caută ocrotirea Domnului mai întâi pentru sufletul tău, printr-o adevărată întoarcere cu hotărâre şi legământ statornic de credinţă şi ascultare faţă de Hristos,
- iar apoi caut-o şi pentru trupul tău, prin înfrânare atentă,
prin umblare chibzuită,
prin purtare înţeleaptă după Cuvântul Domnului.
În toate zilele tale,
- căci numai astfel te vei bucura de ea şi aici şi în veşnicie.
8 - Nu există nici o stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu,
orice stăpânire care există undeva,
într-un loc sau într-un timp,
orice funcţiune de conducere
- este şi poate fi, numai prin voia sau îngăduinţa lui Dumnezeu.
De aceea noi supunându-ne stăpânirii rânduite sau îngăduite de Dumnezeu,
- ne supunem voii Lui.
Fără El nu se poate ţinea nimic.
Prin înţelepciunea Lui există, şi se menţin, stăpânirile neamurilor.
Prin ea pot lucra judecătorii popoarelor...
Prin voia Lui sfântă sunt înălţaţi sau prăbuşiţi toţi dregătorii şi toţi mai marii noroadelor pământului (Prov. 8, 15-16).
Căci El, numai El face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ.
10 - El Domnul schimbă vremurile şi împrejurările,
El răstoarnă pe marii împăraţi şi El pune pe alţii în locul lor.
El le dă înţelepciune şi pricepere,
El descopere ceea ce este în adânc şi în ascuns...
El ştie ce este în întuneric
O, ce fericit este acest adevăr!
11 - Cel Binecuvântat stăpâneşte peste împărăţiile neamurilor şi El le dă cui vrea (Daniel 5, 25-32).
Nici un stăpânitor şi judecător de pe pământ n-ar avea nici o putere fără voia Lui.
Nici o strălucire şi nici o măreţie, n-ar fi dacă nu i-ar fi fost îngăduite de Dumnezeu (Ioan 19, 11).
O, ce liniştitor este acest adevăr!
12 - În lumina acestor gânduri înţelegem cum se prăbuşesc împăraţi străluciţi, dintr-o dată
şi se nalţă pe neaşteptate la scaun de domnie, oameni necunoscuţi căpătând dintr-o dată strălucire şi măreţie (1 Samuel 15, 28).
Pentru că nici o întâmplare nu este întâmplătoare,
ci toate sunt rânduite şi menţinute numai prin voia, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
O, ce sigur este acest adevăr!
13 - Prin mijlocirea întâmplărilor Îşi împlineşte Domnul planurile Sale, cu oamenii şi cu popoarele.
Prin puterea Lui apără El pe cei slabi,
ajută pe cei neputincioşi,
face dreptate celor asupriţi,
răsplăteşte pe cei harnici,
sau încearcă pe cei credincioşi,
- păstrând astfel pe pământ, condiţiile în care se dezvoltă şi se continuă viaţa, fără de care n-ar exista ea.
O, ce mângâietor este acest adevăr!
14 - Câtă vreme un stăpânitor împlineşte scopul pentru care l-a ridicat Dumnezeu, îi este păstrată şi strălucirea lui.
Îndată însă ce acesta se abate de la voia lui Dumnezeu, depăşindu-şi şi chemarea şi măsura,
Dumnezeu îl leapădă,
îl înlătură şi îl înlocuieşte cu altul,
ca pe Saul, la timpul său
- şi pe atâţia alţii.
15 - De aceea trebuie să se teamă de Dumnezeu toţi împăraţii pământului.
Şi să I se supună Lui.
Să facă legi drepte şi să stăpânească cu dreptate peste supuşii lor,
purtându-se cu blândeţe şi înţelepciune faţă de toţi pentru a nu-L mânia pe Dumnezeu prin nedreptăţile lor faţă de cei neajutoraţi,
prin asuprirea celor slabi,
prin jefuirea celor neştiutori,
ori prigonirea celor credincioşi,
acestea sunt necinstirea Numelui lui Dumnezeu Cel Sfânt,
nesocotirea Cuvântului Său,
şi batjocorirea toiagului de cârmuire.
16 - Mânia lui Dumnezeu se poate stârni pe neaşteptate împotriva tuturor celor nelegiuiţi.
Iar când se retrage ocrotirea Lui de peste cineva, prăbuşirea acestuia se apropie cumplită, necruţătoare şi grabnică.
17 - Fiecare dintre noi dacă vrem să ducem o viaţă paşnică şi cinstită, trebuie să ne supunem stăpânirii rânduite de Dumnezeu.
Împlinindu-ne cu respect şi cu ascultare toate datoriile pe care le avem faţă de ea (Rom. 13, 1-4; Tit 3, 1; 1 Petru 2, 13-17).
Tot aşa trebuie să ne supunem stăpânirii duhovniceşti şi rânduielilor sub care trebuie să vieţuim (1 Cor. 9, 10-14; Gal. 6, 6; 1 Tes. 5: 12, 13; Evrei 13, 17).
18 - Pentru ce M-ai părăsit?...
- acest sfâşietor strigăt profetic a fost unul din cele şapte cuvinte rostite de Mântuitorul nostru Isus Hristos pe Cruce,
când dispreţuit şi părăsit de oameni,
om al durerii,
când purta suferinţele noastre...
când era străpuns pentru fărădelegile noastre
şi zdrobit pentru păcatele noastre
şi când pedeapsa care ne aduce nouă pacea căzuse peste El...
Căci Dumnezeu făcuse să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor...
O, ce ispăşire deplină şi grea a fost aceasta!
19 - Ce povară dezgustător de ruşinoasă şi de apăsătoare a fost povara păcatelor noastre ale tuturor, pe care El le-a luat asupra Sa în acest ceas amar!
- totuşi Se cutremura până în adâncul Fiinţei Sale pe măsură ce se apropia de clipa şi de locul în care trebuia să-Şi ia asupra Lui povara şi ispăşirea noastră a tuturor,
ca şi cum ar fi fost a Lui...
Să sufere pentru făptuirea tuturor păcatelor noastre, ca şi cum El le-ar fi săvârşit!
O, ce cutremurător adevăr este acesta!
20 - Luând Trup omenesc, Marele nostru Dumnezeu Isus Hristos, S-a făcut Marele nostru Mântuitor.
Îmbrăcându-Se cu datoriile şi slăbiciunile firii noastre omeneşti, peste Slava Firii Sale Dumnezeieşti,
- El a fost Singurul care a realizat pe pământ o viaţă desăvârşită în ascultarea de Dumnezeu.
Slavă veşnică Numelui Său Mântuitor!
Amin.