Părinții noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: Le-a dat să mănânce pâine din cer.
Ținta oamenilor este mereu numai mâncarea.
Se uită mereu unii la alții cum mănâncă și totdeauna inima lor lacomă și nesățioasă, este nemulțumită și cârtitoare. Fiindcă totdeauna li se pare că altul mănâncă mai mult, mai bun și mai gustos ca ei.
Ținta oamenilor firești este mereu numai mâncarea.
Oriunde ar porni discuțiile lor, ei nu ajung decât la mâncare.
Toată frământarea lor este numai pentru a ajunge să mănânce.
Să mănânce cât mai mult și cât mai bine.
Să mănânce de la altul,
să mănânce dreptul săracului,
dreptul Statului,
dreptul asupritului,
dreptul vecinului...
Să mănânce pâinea altuia, să mănânce banii altuia, să mănânce sănătatea altuia și libertatea și liniștea sufletului altuia...
Și mănâncă, mănâncă, omul lacom și hrăpăreț, până plesnește.
Mănâncă până odată crapă. Căci toți cei care au mâncat prea mult, și ce nu aveau dreptul să mănânce, au crăpat.
Pe urmă i-a mâncat și pe ei pământul și moartea și rușinea veșnică și iadul.
Sfârșitul vorbirii cuiva îți arată scopul lui.
Încheierea predicii cuiva îți arată ce are în inima sa
și ce urmărește cu adevărat sufletul lui.
Mulți au început prin Duhul, dar au sfârșit prin firea pământească (Gal. 3, 3). Așa ca acești iudei.
Mulți încep predica lor frumos, cu Evanghelia, cu harul lui Dumnezeu, cu Domnul Isus Hristos,
dar sfârșesc cu interesele lor, cu secta lor, cu strecurarea învățăturii lor ascunse și străine în sufletele ascultătoare.
Mulți încep frumos cu căutarea Domnului, cu umblarea după Isus, dar sfârșesc rău.
Întâi doresc să discute. Apoi ajung să se certe cu Hristos. Pe urmă ajung împotrivitori și ucigași ai lui Hristos.
Fiindcă ei iubesc păcatul, caută să-și apere față de Dumnezeu religia care li-l îngăduie.
Oamenii aceștia păreau la început că au o credință adevărată, dar la urmă s-a văzut ce aveau în inimile lor (Fap. Ap. 13, 50).
O, nu vă lăsați amăgiți niciodată de începutul frumos al vorbirii cuiva pe care nu-l cunoașteți.
Ci ascultați cu băgare de seamă totul, dar mai ales luați seama la încheiere. Fiți atenți la sfârșit, căci sfârșitul vă arată ceea ce este el și ceea ce vrea el cu adevărat (Ecles. 7, 8).
Nu vă entuziasmați prea tare de începuturile promițătoare... multe din acestea s-au împotmolit repede în noroaie.
Așteptați cu răbdare până la sfârșitul căilor și lucrării cuiva.
Nu vă înflăcărați de vorbe numai ci așteptați să vedeți faptele și puterea celor ce se laudă.
Oricât de bine ar căuta cineva să-și ascundă sub cuvinte gândurile pe care le are înăuntrul lui, dacă asculți cu grijă la încheierea tuturor cuvintelor sale (Ecles. 12, 13-14),
ușor vei afla ce caută.
Ușor vei afla dacă gândurile lui sunt gândurile lui Dumnezeu, sau sunt gândurile oamenilor (Isaia 55, 8-9; Matei 16, 23).
Dacă sunt gândurile lui Dumnezeu, - și câte sunt gândurile lui Dumnezeu - primește-le și urmează-le.
Iar dacă sunt gândurile oamenilor - și care sunt gânduri de la oameni - le vei cunoaște. Nu le primi și nu le urma, chiar dacă le ascunde fin sub versete biblice.
Numai fii cu băgare de seamă la gânduri, nu la vorbe.
La duhul cui vorbește, nu la înfățișarea lui.
Judecă totul în minte, înainte de a primi în inimă.
Căci mulți umblă numai să mănânce. Și să vă mănânce.
Doamne și Dumnezeul nostru,
care cunoști gândul și duhul tuturor oamenilor,
Te rugăm păzește pe cei nevinovați și neștiutori de cei care le întind curse ca să-i facă să cadă în pierzare, numai pentru ca ei să poată avea un câștig.
Împiedică totdeauna pe cei care umblă să mănânce pe alții, să nu reușească în umbletul lor rău
și scapă Lucrarea Ta de toți amăgitorii și dezbinătorii băgați de cel rău în Biserică,
să nu mai fie ei.
Amin.
+
Ce nenorocit e-n viață omul fără Dumnezeu
care neavând credință totuși predică mereu.