Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: Le-a dat să mănânce pâine din cer.
Ţinta oamenilor este mereu numai mâncarea.
Se uită mereu unii la alţii cum mănâncă şi totdeauna inima lor lacomă şi nesăţioasă, este nemulţumită şi cârtitoare. Fiindcă totdeauna li se pare că altul mănâncă mai mult, mai bun şi mai gustos ca ei.
Ţinta oamenilor fireşti este mereu numai mâncarea.
Oriunde ar porni discuţiile lor, ei nu ajung decât la mâncare.
Toată frământarea lor este numai pentru a ajunge să mănânce.
Să mănânce cât mai mult şi cât mai bine.
Să mănânce de la altul,
să mănânce dreptul săracului,
dreptul Statului,
dreptul asupritului,
dreptul vecinului...
Să mănânce pâinea altuia, să mănânce banii altuia, să mănânce sănătatea altuia şi libertatea şi liniştea sufletului altuia...
Şi mănâncă, mănâncă, omul lacom şi hrăpăreţ, până plesneşte.
Mănâncă până odată crapă. Căci toţi cei care au mâncat prea mult, şi ce nu aveau dreptul să mănânce, au crăpat.
Pe urmă i-a mâncat şi pe ei pământul şi moartea şi ruşinea veşnică şi iadul.
Sfârşitul vorbirii cuiva îţi arată scopul lui.
Încheierea predicii cuiva îţi arată ce are în inima sa
şi ce urmăreşte cu adevărat sufletul lui.
Mulţi au început prin Duhul, dar au sfârşit prin firea pământească (Gal. 3, 3). Aşa ca aceşti iudei.
Mulţi încep predica lor frumos, cu Evanghelia, cu harul lui Dumnezeu, cu Domnul Isus Hristos,
dar sfârşesc cu interesele lor, cu secta lor, cu strecurarea învăţăturii lor ascunse şi străine în sufletele ascultătoare.
Mulţi încep frumos cu căutarea Domnului, cu umblarea după Isus, dar sfârşesc rău.
Întâi doresc să discute. Apoi ajung să se certe cu Hristos. Pe urmă ajung împotrivitori şi ucigaşi ai lui Hristos.
Fiindcă ei iubesc păcatul, caută să-şi apere faţă de Dumnezeu religia care li-l îngăduie.
Oamenii aceştia păreau la început că au o credinţă adevărată, dar la urmă s-a văzut ce aveau în inimile lor (Fap. Ap. 13, 50).
O, nu vă lăsaţi amăgiţi niciodată de începutul frumos al vorbirii cuiva pe care nu-l cunoaşteţi.
Ci ascultaţi cu băgare de seamă totul, dar mai ales luaţi seama la încheiere. Fiţi atenţi la sfârşit, căci sfârşitul vă arată ceea ce este el şi ceea ce vrea el cu adevărat (Ecles. 7, 8).
Nu vă entuziasmaţi prea tare de începuturile promiţătoare... multe din acestea s-au împotmolit repede în noroaie.
Aşteptaţi cu răbdare până la sfârşitul căilor şi lucrării cuiva.
Nu vă înflăcăraţi de vorbe numai ci aşteptaţi să vedeţi faptele şi puterea celor ce se laudă.
Oricât de bine ar căuta cineva să-şi ascundă sub cuvinte gândurile pe care le are înăuntrul lui, dacă asculţi cu grijă la încheierea tuturor cuvintelor sale (Ecles. 12, 13-14),
uşor vei afla ce caută.
Uşor vei afla dacă gândurile lui sunt gândurile lui Dumnezeu, sau sunt gândurile oamenilor (Isaia 55, 8-9; Matei 16, 23).
Dacă sunt gândurile lui Dumnezeu, - şi câte sunt gândurile lui Dumnezeu - primeşte-le şi urmează-le.
Iar dacă sunt gândurile oamenilor - şi care sunt gânduri de la oameni - le vei cunoaşte. Nu le primi şi nu le urma, chiar dacă le ascunde fin sub versete biblice.
Numai fii cu băgare de seamă la gânduri, nu la vorbe.
La duhul cui vorbeşte, nu la înfăţişarea lui.
Judecă totul în minte, înainte de a primi în inimă.
Căci mulţi umblă numai să mănânce. Şi să vă mănânce.
Doamne şi Dumnezeul nostru,
care cunoşti gândul şi duhul tuturor oamenilor,
Te rugăm păzeşte pe cei nevinovaţi şi neştiutori de cei care le întind curse ca să-i facă să cadă în pierzare, numai pentru ca ei să poată avea un câştig.
Împiedică totdeauna pe cei care umblă să mănânce pe alţii, să nu reuşească în umbletul lor rău
şi scapă Lucrarea Ta de toţi amăgitorii şi dezbinătorii băgaţi de cel rău în Biserică,
să nu mai fie ei.
Amin.
+
Ce nenorocit e-n viaţă omul fără Dumnezeu
care neavând credinţă totuşi predică mereu.