Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.
Ucenicii adevăraţi ai Domnului Isus n-au putut uita niciodată că una din părţile cele mai zguduitoare a rugăciunii Lui neuitate, a fost pentru unitatea şi dragostea dintre ei:
- Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată păzeşte în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una cum suntem Noi.
Mijlocitorul Tatălui pentru oameni şi al oamenilor pentru Tatăl, va face neîncetat această mântuitoare slujbă mijlocitoare.
El Se ţine cu o mână de Tatăl şi cu una de noi.
El este cu o Fire Dumnezeu şi cu una om.
El este Trimesul lui Dumnezeu la omenire şi Trimesul omenirii la Dumnezeu.
Cât a fost în lume a apărat cauza Cerului, acum, în cer, El apără cauza lumii.
Pentru că Hristos de aceea a murit şi a înviat ca să aducă viaţă veşnică lumii întregi (Ion 3, 16).
Pentru că El Domnul nostru doreşte mereu şi lucrează mereu şi azi pentru mântuirea întregii lumi.
Dumnezeu n-a renunţat la mântuirea tuturor oamenilor. Şi harul Său este încă în lume, lucrând şi chemând pentru salvarea tuturor.
De aceea Evanghelia Mântuirii se propovăduieşte cu atâta putere.
De aceea puterea lui Dumnezeu dă zilnic atâtea dovezi prin minunate izbăviri, prin iubitoare îndemnuri, prin mişcătoare pilde, a Prezenţei Sale printre noi.
De aceea bunătatea Lui ne dă pâinea şi apa zilnică,
soarele şi ploaia Sa,
vremi cu pace şi bucurie inimilor noastre.
Când El va renunţa la lume,
când El nu va mai avea nici o nădejde de mântuire pentru lume,
- atunci, o atunci va urma grozăvia...
Cum a urmat pentru cei din vremea lui Noe,
cum a urmat pentru cei din vremea lui Lot,
Salvarea celor de atunci era în prezenţa printre ei a celor buni.
Câtă vreme mai este un singur om bun undeva, pentru acesta Dumnezeu îi apără şi pe toţi ceilalţi de nimicirea pentru păcatele lor (Ieremia 5, 1).
În cel unul singur bun stă marea nădejde a lui Dumnezeu şi pentru toţi ceilalţi.
Şi în datoria lui pentru ei, stă marea răspundere a acestuia faţă de Dumnezeu şi faţă de cei pentru care Dumnezeu încă nădăjduieşte să-i apropie de mântuire prin el.
În clipa când Mântuitorul îi lăsa pe ucenici în lume, numărul lor era tot atât de mic faţă de numărul cel mare al necredincioşilor pe care trebuia să-i aducă ei la Hristos.
Dar prin unitatea lor şi prin puterea lui Dumnezeu, ucenicii au biruit atât de curând toate piedicile,
au înfrânt atât de hotărâţi toate împotrivirile
şi au făcut cunoscut atât de strălucit lumii Numele lui Dumnezeu, mântuind pe atât de mulţi oameni (Iacov 5, 20).
Dar ce dureros stau lucrurile astăzi când, în comparaţie cu numărul păgânilor, creştinii sunt atât de mulţi ca număr.
În comparaţie cu cei necredincioşi, numărul celor ce cred este atât de mare.
Şi chiar în comparaţie cu numărul celor lumeşti, oamenii duhovniceşti sunt în număr nespus mai mare decât erau primii creştini.
- Dar cu toate acestea iată ce privelişte tristă şi neputincioasă vedem: Lumea merge din rău în mai rău, iar pierzarea ei se vede apropiindu-se în chip înspăimântător, - din pricina păcatului care creşte. Şi din pricina necredinţei care se întinde ca un pârjol nimicitor fără ca cei care cred să împiedice acest lucru.
Cei dintâi ucenici au biruit lumea nu numai prin hărnicia lor, ci mai ales prin unitatea lor.
Cei de azi sunt biruiţi de lume nu numai prin lenea lor, ci mai ales prin dezbinarea dintre ei.
Cei dintâi au căutat folosul lui Hristos prin jertfa lor, - cei de acum caută foloasele lor prin Jertfa lui Hristos.
De aceea cei dintâi au biruit, iar cei din urmă sunt biruiţi.
De aceea cei dintâi au întors lumea de la păcat la Hristos, iar pe cei din urmă lumea îi întoarce aşa de uşor de la Hristos la păcat.
Scumpi ucenici ai Domnului, să nu ne putem noi trezi oare, chiar până în clipa Venirii Lui?
Să nu fie în noi oare nici o putere de a ne reface unitatea?
Să nu fie între noi nici o rămăşiţă a curatei iubiri dintâi?
Să nu fie nici un glas puternic în stare să ne strângă sub un singur steag iarăşi?
Să nu fim noi în stare să înţelegem nici acum?
Slavă veşnică Ţie Dumnezeul nostru, în care stă puterea şi mântuirea noastră. Şi a tuturor oamenilor (1 Tim. 2, 4; 4, 10).
Slavă nesfârşită Ţie, Singura Nădejde a acestei mântuiri.
Te rugăm cu ultima nădejde, îndură-Te şi trimete peste toată mulţimea ucenicilor Tăi acel duh de unitate de care este nevoie pentru salvarea soliei lor.
Şi pentru salvarea sufletelor lumii.
Ai milă de ucenicii Tăi, din pricina Numelui Tău.
Amin.
+
Suprema formă a iubirii la credincioşi, e-a fi uniţi,
- pe Dumnezeu cine iubeşte, iubeşte şi pe-ai Lui iubiţi
îi va iubi pe toţi, fierbinte pe toţi, din orice neam şi loc
pe cei de-aproape, de departe, pe slabi sau tari,
cu-acelaşi foc.