Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.
Tot ceea ce trece, este scurt, fiindcă trece.
Tot ceea ce este lung, numai pare că este lung. Dar nu-i, fiindcă şi acesta, oricât de lung pare, tot trece şi el.
Scurtă este şi întristarea. Ca şi bucuria, pe acest pământ... Numai celui care o suferă silit, aceluia i se pare că este lungă.
Scurtă este şi vremea suferinţei, ca şi vremea fericirii în această lume. Numai celui care îşi îndură suferinţa fără o nădejde, i se pare că e lungă.
Scurtă este şi viaţa. Ca şi Timpul. Acum. Şi aici. Numai acelora cărora le merge greu în lumea asta, li se pare că viaţa lor nu mai trece. Că vremea lor nu se mai sfârşeşte odată.
Când îţi este vremea înainte, ţi se pare totdeauna că nu mai trece odată, că parcă în veci va ţinea.
Când o ai în urmă, abia atunci vezi cât de repede a trecut.
Iată, oamenii vorbesc de miile de ani. Ba chiar de milioanele de ani. - Ca de o secundă care a trecut, căci după ce a trecut, ce valoare mai au?
Şi totuşi nu este chiar aşa.
Unitatea de măsură pentru Timp este secunda. Spui Timp, - spui Secundă. Adică o Clipă. Clipa! - Iată Timpul...
Clipă este bucuria noastră din lume,
clipă este suferinţa de aici,
clipă este aşteptarea de acum,
clipă este viaţa pământească
şi clipă este toată slava lumii acesteia... Şi trecerea noastră prin ea.
O, cât de înţelept este acela care poate să nu uite niciodată acest lucru. În nici una din stările acestea prin care trecem grăbiţi, peste faţa acestui scurt, amăgitor şi îngust pământ, pe care lăsăm numai urma unei umbre...
şi în această scurtă şi amăgitoare clipă pe care o numim viaţă.
Căci numai acela va şti să le folosească bine.
Când priveşti de jos în sus, lucrurile ţi se par nespus de mari.
Când le priveşti însă de sus în jos, abia atunci le vezi cât de mici sunt.
Când priveşti de la Început spre Sfârşit, totul ţi se pare nespus de lung.
Când însă priveşti de la Sfârşit spre Început, abia atunci vezi ce scurt a fost.
Privind din Timp spre Veşnicie, şi nouă ne pare acum nespus de mult cele câteva veacuri de când Mântuitorul ne-a spus aceste cuvinte...
Dar privind din Veşnicie spre Timp, ne dăm seama de valoarea şi scurtimea adevărată a Timpului acestuia.
Dar numai aşa înţelegem cum poate fi privită o mie de ani ca o zi, după cum scrie Sfântul Cuvânt, şi că o mie de ani sunt ca ziua de ieri care a şi trecut,
ca un schimb de gardă de noapte...
ca un vis măturat...
şi ca iarba care dimineaţa încolţeşte, înverzeşte, înfloreşte, iar seara este tăiată şi se usucă...
Numai puţină este vremea de când lumea nu-L vede pe Hristos.
Când Îl va vedea cu groază venind cu mărire pe norii cerului...
şi când Îl vor vedea şi vor începe toţi oamenii omenirii să se bocească şi să plângă ca după cea mai scumpă pierdere
şi ca în faţa celei mai cumplite nenorociri...
O, voi toţi cei care nu-L mai aşteptaţi pe Hristos
şi care nu-L mai doriţi să vină,
şi care n-aţi vrea să mai fie El,
şi n-aţi vrea să mai vină niciodată...
voi care vă închipuiţi că lungă vă este înainte vremea şi că sigură vă este starea în lumea asta,
- o, nu vă înşelaţi!
Priviţi înapoi, spre Istorie, ca să vedeţi Timpul. Şi să înţelegeţi Adevărul...
O, nu vă bucuraţi şi nu vă înşelaţi:
Clipă este Timpul, număraţi-vă bine clipele rămase...
Şi chiar la uşi este Venirea Lui, treziţi-vă şi pregătiţi-vă să-L întâlniţi bine (Matei 24, 33; Marcu 13, 29).
Iar voi cei care, veghind, vi se pare că prea lungă este noaptea
şi aşteptând, vi se pare că prea întârzie Mirele
şi suferind, vi se pare că prea îndelungă este părăsirea
şi obosiţi, vi se pare că prea lung vă este drumul
şi privind înainte vi se pare că prea departe este făgăduinţa...
O, nu vă întristaţi şi nu vă înşelaţi nici voi:
Clipă este Timpul vostru greu şi chiar la uşi este Venirea Lui şi pentru izbăvirea voastră fericită.
Scumpul şi Doritul nostru Mântuitor Isuse Doamne,
Slavă veşnică Numelui Tău Preaiubit şi Sfânt.
Îţi mulţumim pentru scumpa şi dulcea Ta făgăduinţă, prin care ai vrut să ne ţii trează inima şi puternică credinţa şi tare nădejdea în Venirea Ta.
Pentru ca să avem răbdare în suferinţă
şi încredere în luptă
şi mângâiere în necazuri
şi bucurie în încercări
şi astfel să rămânem statornici în legământul nostru cu Tine,
până când vom vedea ceea ce am crezut
şi vom primi ceea ce am nădăjduit
şi vom cuprinde la piept, ceea ce am iubit.
Ţine-ne Doamne Isuse mereu trează această încredinţare,
până va trece şi clipa care ne mai desparte de ea.
Amin.