Pilda cu aluatul

Și iarăși a zis (Iisus): Cu ce voi asemăna împărăția lui Dumnezeu?

Asemenea este aluatului pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit totul (Lc 13, 20-21).

O femeie pune de seara aluat în trei măsuri de făină. Dimineața când se scoală, o minune... Află dospită toată plămădeala și pe urmă se dospește toată făina. Ce mare putere are aluatul! Un astfel de aluat dospitor de lucruri minunate este și în lumea cea sufletească. Acest aluat este credința cea vie în Dumnezeu și în Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Este acesta un aluat plămădit cu sângele Domnului care „ne curățește pe noi de orice păcat” (1 In 1, 7). O, ce lucruri minunate face și dospește acest aluat în lumea cea sufletească! Precum aluatul dospește toată făina în care e pus, așa și acest aluat dospește toată ființa omului când omul îl pune în făina vieții sale.

Când în făina vieții tale ai pus aluatul Evangheliei, aluatul credinței în Dumnezeu și în Jertfa Mântuitorului, atunci acest aluat deodată, ca prin minune, începe să-ți dospească toată ființa ta, toate simțirile tale, toate gândirile tale, toată judecata, toată vederea, toate umblările, toate lucrările tale. Când a apucat acest aluat în făina vieții tale, atunci începi altcum să simți, altcum să vezi, altcum să vorbești și altcum să trăiești. Când a apucat acest aluat în făina vieții tale, atunci el lucrează cu putere și îți dă și ție putere ca să fii și să te faci „frământătura nouă” (1 Cor 5, 7) „făptură nouă” (2 Cor 5, 17).

Fără acest aluat și fără această dospire nu este și nu poate fi mântuire sufletească. Taina mântuirii sufletești începe din clipa când în făina vieții tale, în plămădeala vieții tale, ai pus aluatul Evangheliei, ai pus un aluat nou care să dospească o viață nouă cu Domnul. Orice hotărâre contra păcatelor, fără acest aluat și fără această dospire, n-ajunge nimic. Sunt destui care predică foarte frumos despre Hristos, dar nu trăiesc o viață cu Hristos, pentru că viața lor nu e dospită de aluatul Evangheliei.

Știu bine că și în Oastea Domnului este destul aluat nedospit.

Toți cei care dezertează dintre noi și se întorc iarăși în mocirla păcatelor din care au ieșit sunt un astfel de aluat nedospit. Cei mai mulți dintre creștinii de azi sunt un aluat nedospit pentru Evanghelie, de aceea sunt atâtea răutăți în lume. Taina mântuirii nu stă în aceea să nu faci ceea și ceea și să faci ceea și ceea, ci stă în întrebarea: ai pus tu aluat nou în făina vieții tale? Ești tu un creștin dospit de Evanghelia Mântuitorului?

Un ostaș din Oastea Domnului îmi spunea că de multe lucruri s-a lăsat, însă de unele năravuri rele nici cum nu se poate dezbăra. Eu i-am zis: dragă ostașule! Bagă de seamă că n-ai pus aluat nou în toată făina vieții tale. O parte din făină ai mai lăsat-o și pentru aluatul răutăților și plăcerilor lumești... Îl ghicisem, căci, pe urmă ostașul mi-a mărturisit că satana îi șoptise să-și mai țină câteva răutăți și patimi.

Despre femeia din evanghelie, Mântuitorul a zis că avea trei măsuri de făină și în toate trei a pus aluat bun. Însă creștinii de azi se pare că au împărțit această făină așa: într-o măsură bagă aluat bun, iar în celelalte două bagă aluat rău. Numai așa se poate explica viața celor care cred că pot sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona. Din gura lor iese și rugăciune, și blestem. Duminica merg și la biserică, dar și la joc, la crâșmă și beție.

O, ce minunată viață trăiește un creștin dospit de aluatul Evangheliei Mântuitorului! Un astfel de creștin poartă în el Împărăția lui Dumnezeu, căci așa a zis odată Iisus: „Iată, Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Lc 17, 21), dar această Împărăție o poate avea în el numai cel ce are viața lui și toată inima lui dospită de aluatul Evangheliei. Un astfel de creștin se face apoi el însuși un aluat bun, care-i dospește pe alții pentru Împărăția lui Dumnezeu. Un astfel de suflet e copleșit și biruit de Evanghelie și oriunde ajunge începe să-i dospească și pe alții. Eu îl cunosc de pe vorbă pe cel dospit.

Vorbește cu căldură și dragoste, pentru că gura lui grăiește „din prisosul inimii” (Mt 12, 34).

Dar să luăm aminte. Mai este încă un fel de aluat. „Ferițivă de aluatul fariseilor”, zicea Mântuitorul către apostoli (Lc 12, 1). Este în această lume și destul aluat de răutate, de vicleșug etc. (1 Cor 5, 8). Să ferim făina vieții noastre de acest aluat care dospește pieire sufletească (și, o, ce bine și ce repede dospește acest aluat!). Sunt destui oameni dospiți de acest aluat rău și acești oameni caută neîncetat să-i dospească și pe alții cu răutățile lor. Adică, vedeți, aluatul vieții e de două feluri: unul e cel bun, al Domnului, și cei dospiți de el lucrează pentru Domnul; celălalt e cel rău, al diavolului, și cei dospiți de el lucrează cu el pentru diavolul.

Tu, cititorule, pe care aluat îl ai în făina vieții tale?

Fiecare dintre voi, iubiților cititori, să fie un aluat dospit, ca să putem împiedica cumplita stricăciune din această lume și să-i dospim și pe alții pentru Împărăția lui Dumnezeu.