Fericiți veți fi când...

Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte și, așezându-Se, ucenicii Lui au venit la El.

Și, deschizându-Și gura, îi învăța, zicând:

Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.

Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.

Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.

Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția cerurilor.

Feriți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.

Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri... (Mt 5, 1-12).

Evanghelia aceasta e cunoscută în Biblia Noului Testament sub denumirea „Predica de pe Munte”, pentru că Mântuitorul a rostit-o stând sus pe o colină. Din această predică sunt luate Fericirile care se cântă în strană în fiecare duminică și sărbătoare. Minunată este această evanghelie și minunate sunt învățăturile din cele nouă fericiri. Un mare învățat spune că nu s-a rostit și nu se va rosti niciodată în această lume o altă predică ce ar putea să o întreacă în adâncime pe aceasta. Ce ne spune Mântuitorul în predica celor nouă fericiri? Ni-i înșiră pe cei ce vor fi cu adevărat fericiți în lumea aceasta și în cealaltă. Dar ce băgăm de seamă? Nici una din cele nouă fericiri nu vorbește de bogăție lumească, nici de mărire omenească, nici despre bani, averi și plăceri. Fericirea pe care a făgăduit-o Mântuitorul este înlăuntrul omului și pleacă dinlăuntru în afară. Mântuitorul face fericiți pe cei blânzi, pe cei milostivi, pe cei curați la inimă, dar toate acestea pleacă din lăuntrul omului; acolo e mila, pacea, dreptatea și acolo e și inima curată. Spre deosebire de această fericire adevărată, noi căutăm o fericire ce pleacă din afară înlăuntru. Noi așteptăm și ne trudim să ne facem mai întâi bogați, să ne umplem mai întâi de bani, de plăceri și de mărire omenească, pentru ca apoi să fim fericiți.

Însă fericire adevărată, lumea aceasta nu poate da măcar de l-ar încărca pe om cu toate bogățiile și plăcerile și măririle ei. Asta e un lucru dovedit. Oare sunt fericiți toți bogații, toți milionarii și toți cei ce șed în palate? Nici vorbă. Dimpotrivă, se constată că traiurile cele mai nefericite sunt tocmai în palatele celor bogați. Este pus un mare adevăr în istorioara cu împăratul ce căuta cămașa fericitului (să se lecuiască de boală cu ea), dar pe urmă s-a aflat că fericitul nici cămașă pe el n-avea (era un cioban de la oi). Fericirea cea adevărată șade și azi mai mult în coliba săracului credincios decât în palatul necredincioșilor. O statistică din America arată că 60% din cei ce își fac moartea sunt milionari și oameni bogați. Oare de ce nu poate da lumea, cu bogățiile și cu plăcerile ei, fericirea adevărată? Pentru că este cineva și ceva ce tulbură fericirea cea lumească. E graiul sufletului, e mustrarea și întrebarea sufletului, pe care a prins-o așa de frumos psalmistul David în cuvintele: „Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi?” (Ps 42, 6). În zadar zici sufletului ca bogatul din evanghelie: „Suflete, ai de toate, mănâncă, bea și te veselește”... căci sufletul cere altceva: sufletul se dorește spre Domnul și însetoșează după Domnul și, dacă nu-i dai această întâlnire cu Domnul, el este mâhnit, el este tulburat și tulbură și fericirea omului. Fericirea cea adevărată este un lucru după care trebuie să cauți mai adânc, tot mai adânc în inima ta, înlăuntrul tău; să cauți până dai peste un Doctor pentru suspinele sufletului tău, să cauți până dai de Mântuitorul și până L-ai aflat pe Mântuitorul. Când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul și Jertfa Lui cea Sfântă, atunci El dintr-o dată îți ia sarcina păcatului de pe sufletul tău, dintr-o dată sufletul tău și inima ta scapă de mâhnire și te simți nespus de ușurat și fericit. „Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele” (Ps 31, 1). „Fericit este bărbatul a cărui nădejde este numele Domnului” (Ps 39, 6), și care se bucură sub acoperământul aripilor Lui și sufletul său se lipește de El (Ps 62, 8).

Când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul și trăiești o viață nouă cu El, atunci ai o fericire pe care nu ți-o poate lua, nici tulbura suferința, sărăcia, prigoana, boala etc. Mântuitorul dă omului o fericire care nu slăbește, ci, dimpotrivă, se întărește în suferințe, în lacrimi, în prigoane. Lumea și creștinii de azi nu înțeleg însă acest fel de fericiri (unii chiar și râd de ele). Nu ne înțeleg pentru că n-au gustat și nu cunosc bucuria și fericirea cea adevărată ce o dă Mântuitorul și o viață trăită cu El. Oamenii caută fericirea în afară de inima lor și în afară de Mântuitorul și de aceea fericirile ce se cântă în strană nu le vedem și în lume și în viața oamenilor. Nu-i vedem pe făcătorii de pace, pe cei blânzi, pe cei milostivi; dimpotrivă, vedem ura, nedreptatea, prigoana etc. Cercetați cu luare-aminte cele nouă fericiri și veți afla că fiecare din ele e legată cu cerul de sus, fiecare pleacă de la inima omului și se gată cu cerul de sus, fiecare leagă cerul cu pământul și pe om cu Dumnezeu. Când fiecare om ar căuta și ar umbla după o astfel de fericire ce-l leagă cu cerul și cu Dumnezeu, atunci ar avea omul și omenirea fericire adevărată. Atunci s-ar împlini și psalmul ce zice: „Mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și pacea s-au sărutat, adevărul din pământ a răsărit și dreptatea din cer a privit, că Domnul va da bunătate și pământul își va da rodul său” (Ps 84, 11-13).

Însetezi tu, cititorule, după o astfel de fericire?