Pilda cu aluatul

Şi iarăşi a zis: „Cu ce voi aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu?

Asemenea este aluatului pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până s-a dospit totul” (Lc 13, 20-21).

Ce mare putere are aluatul! O bucată de aluat dospeşte saci întregi de făină. De unde vine puterea acestui aluat? Se ştie numai atât că plămădeala aluatului trece mai întâi printr-o stare de putrezire, de stricare şi tocmai starea aceasta îi dă puterea de a dospi tot.

Puterea aluatului închipuie puterea ce o are împărăţia lui Dumnezeu; puterea ce o are credinţa şi Evanghelia în lucrarea mântuirii noastre sufleteşti. Iar aluatul însuşi închipuie Jertfa Crucii Mântuitorului. Prin moartea Sa, Domnul S‑a făcut stricăciune pentru noi, ca să ne învie şi pe noi la o viaţă nouă. Aluatul din lumea noastră cea sufletească este plămădit cu sângele Domnului care „ne curăţă de orice păcat” (1 In 1, 7).

O, ce lucruri minunate face şi dospeşte acest aluat în sufletul nostru! Precum aluatul dospeşte toată făina în care s‑a pus, întocmai aşa şi acest aluat dospeşte toată fiinţa celui care‑l pune în făina vieţii sale.

Când în făina vieţii tale ai pus aluatul Evangheliei, aluatul credinţei în Dumnezeu şi în Jertfa Mântuitorului, atunci acest aluat deodată, ca prin minune, începe să‑ţi dospească toată fiinţa ta, toate simţurile tale, toate gândurile tale, toată judecata, toată vederea, toate umblările, toate lucrările tale. Când a intrat acest aluat în făina vieţii tale, atunci începi altcum să simţi, altcum să vezi, altcum să vorbeşti şi altcum să trăieşti. Când a intrat acest aluat în făina vieţii tale, atunci el lucrează cu putere şi îţi dă şi ţie putere să fii şi să te faci „frământătură nouă” (1 Cor 5, 7), „făptură nouă” (2 Cor 5, 17). Fără acest aluat şi fără această dospire, nu este şi nu poate fi mântuire sufletească. Taina mântuirii sufleteşti începe în clipa când în făina vieţii tale ai pus aluatul Evangheliei, ai pus un aluat nou care să dospească o viaţă nouă cu Domnul. Orice hotărâre contra păcatelor, fără acest aluat şi fără această dospire, n‑ajunge nimic. Sunt destui care Îl predică foarte frumos pe Hristos, dar nu trăiesc o viaţă cu Hristos, pentru că viaţa lor nu e dospită de aluatul Evangheliei. Sunt destui care cunosc din scoarţă în scoarţă toate pravilele şi păcatele arătate în ele, dar nu trăiesc o viaţă cu Domnul, pentru că viaţa lor nu e dospită de aluatul Evangheliei. Ştiu bine că şi în Oastea Domnului este destul aluat nedospit. Toţi cei care dezertează dintre noi şi se întorc iarăşi în mocirla păcatelor din care au ieşit sunt un astfel de aluat nedospit. Cei mai mulţi dintre creştinii de azi sunt un aluat nedospit pentru Evanghelie, de aceea sunt atâtea răutăţi în lume. Taina Mântuirii nu stă în aceea să nu faci ceea şi ceea şi să faci ceea şi ceea, ci stă în întrebarea: ai pus tu aluat nou în făina vieţii tale? Eşti tu un creştin dospit de Evanghelia Mântuitorului?

Aluatul Evangheliei trebuie să dospească toată făina vieţii noastre, trebuie să‑l lăsăm să dospească toată fiinţa noastră. Mulţi însă dintre creştinii de azi nu se îndură să pună aluat nou în toată făina vieţii lor. O parte din făină o lasă pentru aluatul răutăţilor şi păcatelor.

Numai aşa se poate explica viaţa celor care cred că pot sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona. Din gura lor iese şi rugăciune, şi blestem. Duminica merg şi la biserică, şi la crâşmă.

O, ce minunată viaţă trăieşte un creştin dospit de aluatul Evangheliei Mântuitorului! Un astfel de creştin poartă în el Împărăţia lui Dumnezeu, căci aşa a zis odată Iisus: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Lc 17, 21), dar această împărăţie, o poate avea în el numai cel ce are toată viaţa lui şi toată inima lui dospită de aluatul Evangheliei. Un astfel de creştin se face apoi el însuşi un aluat bun care îi dospeşte pe alţii pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Un astfel de suflet e copleşit şi biruit de Evanghelie şi, oriunde ajunge, începe să‑i dospească şi pe alţii.

Dar să luăm aminte. Mai este încă un fel de aluat. „Feriţivă de aluatul fariseilor”, zicea Mântuitorul către apostoli (Lc 12, 1). Este în această lume şi destul aluat de „răutate şi de vicleşug” (1 Cor 5, 8). Să ferim făina vieţii noastre de acest aluat care dospeşte pieire sufletească (şi, o, ce bine şi ce repede dospeşte acest aluat!). Sunt destui oameni dospiţi de acest aluat rău şi aceşti oameni caută neîncetat să‑i dospească şi pe alţii cu răutăţile lor. Adică, vedeţi, aluatul vieţii e de două feluri: unul e cel bun, al Domnului - şi cei dospiţi de el lucrează pentru Domnul. Celălalt e cel rău, al diavolului - şi cei dospiţi de el lucrează cu el pentru diavolul. Tu, cititorule, pe care aluat îl ai în făina vieţii tale?

Fiecare dintre voi, iubiţi cititori, să fie un aluat dospit, ca să putem împiedica cumplita stricăciune din această lume şi să‑i dospim şi pe alţii pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Rugăciune

Iisuse, bunule Doamne! Multă vreme a fost şi viaţa mea o făină rea în care nu intrase încă aluatul Evangheliei Tale. O ferisem de acest aluat. Eram dospit cu totul de aluatul cel rău al patimilor şi păcatelor. Mult ai umblat Tu, Iisuse, Scumpul meu Mântuitor, până ce ai pus aluatul Evangheliei în făina vieţii mele. Abia atunci am băgat de seamă cât de dulce şi scumpă este o viaţă dospită de aluatul Tău! Abia atunci am băgat de seamă ce teribilă otravă era pentru sufletul meu aluatul patimilor rele!

Iisuse, bunule Doamne! Viaţa mea încă nu este dospită cu totul de aluatul Evangheliei Tale. Mai este destulă făină care n-a apucat încă a se dospi. O, nebunul de mine! Într-un timp, credeam că pot împărţi în două făina vieţii mele, pentru ca o parte să o ţin pentru aluatul răutăţilor şi plăcerilor lumeşti. Dar o astfel de împărţeală este o nebunie şi o pierzare de suflet. Încap şi aici cuvintele Tale: „Nu puteţi sluji la doi domni”... Aluatul Evangheliei trebuie să dospească toată viaţa mea şi toată fiinţa mea.

Iisuse, bunule Doamne! Întăreşte-mă şi mă ajută să pot dobândi şi trăi o viaţă dospită cu totul de aluatul Evangheliei Tale.