Pilda cu aluatul

Și iarăși a zis: „Cu ce voi aseamănă Împărăția lui Dumnezeu?

Asemenea este aluatului pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până s-a dospit totul” (Lc 13, 20-21).

Ce mare putere are aluatul! O bucată de aluat dospește saci întregi de făină. De unde vine puterea acestui aluat? Se știe numai atât că plămădeala aluatului trece mai întâi printr-o stare de putrezire, de stricare și tocmai starea aceasta îi dă puterea de a dospi tot.

Puterea aluatului închipuie puterea ce o are împărăția lui Dumnezeu; puterea ce o are credința și Evanghelia în lucrarea mântuirii noastre sufletești. Iar aluatul însuși închipuie Jertfa Crucii Mântuitorului. Prin moartea Sa, Domnul S‑a făcut stricăciune pentru noi, ca să ne învie și pe noi la o viață nouă. Aluatul din lumea noastră cea sufletească este plămădit cu sângele Domnului care „ne curăță de orice păcat” (1 In 1, 7).

O, ce lucruri minunate face și dospește acest aluat în sufletul nostru! Precum aluatul dospește toată făina în care s‑a pus, întocmai așa și acest aluat dospește toată ființa celui care‑l pune în făina vieții sale.

Când în făina vieții tale ai pus aluatul Evangheliei, aluatul credinței în Dumnezeu și în Jertfa Mântuitorului, atunci acest aluat deodată, ca prin minune, începe să‑ți dospească toată ființa ta, toate simțurile tale, toate gândurile tale, toată judecata, toată vederea, toate umblările, toate lucrările tale. Când a intrat acest aluat în făina vieții tale, atunci începi altcum să simți, altcum să vezi, altcum să vorbești și altcum să trăiești. Când a intrat acest aluat în făina vieții tale, atunci el lucrează cu putere și îți dă și ție putere să fii și să te faci „frământătură nouă” (1 Cor 5, 7), „făptură nouă” (2 Cor 5, 17). Fără acest aluat și fără această dospire, nu este și nu poate fi mântuire sufletească. Taina mântuirii sufletești începe în clipa când în făina vieții tale ai pus aluatul Evangheliei, ai pus un aluat nou care să dospească o viață nouă cu Domnul. Orice hotărâre contra păcatelor, fără acest aluat și fără această dospire, n‑ajunge nimic. Sunt destui care Îl predică foarte frumos pe Hristos, dar nu trăiesc o viață cu Hristos, pentru că viața lor nu e dospită de aluatul Evangheliei. Sunt destui care cunosc din scoarță în scoarță toate pravilele și păcatele arătate în ele, dar nu trăiesc o viață cu Domnul, pentru că viața lor nu e dospită de aluatul Evangheliei. Știu bine că și în Oastea Domnului este destul aluat nedospit. Toți cei care dezertează dintre noi și se întorc iarăși în mocirla păcatelor din care au ieșit sunt un astfel de aluat nedospit. Cei mai mulți dintre creștinii de azi sunt un aluat nedospit pentru Evanghelie, de aceea sunt atâtea răutăți în lume. Taina Mântuirii nu stă în aceea să nu faci ceea și ceea și să faci ceea și ceea, ci stă în întrebarea: ai pus tu aluat nou în făina vieții tale? Ești tu un creștin dospit de Evanghelia Mântuitorului?

Aluatul Evangheliei trebuie să dospească toată făina vieții noastre, trebuie să‑l lăsăm să dospească toată ființa noastră. Mulți însă dintre creștinii de azi nu se îndură să pună aluat nou în toată făina vieții lor. O parte din făină o lasă pentru aluatul răutăților și păcatelor.

Numai așa se poate explica viața celor care cred că pot sluji și lui Dumnezeu, și lui Mamona. Din gura lor iese și rugăciune, și blestem. Duminica merg și la biserică, și la crâșmă.

O, ce minunată viață trăiește un creștin dospit de aluatul Evangheliei Mântuitorului! Un astfel de creștin poartă în el Împărăția lui Dumnezeu, căci așa a zis odată Iisus: „Iată, Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Lc 17, 21), dar această împărăție, o poate avea în el numai cel ce are toată viața lui și toată inima lui dospită de aluatul Evangheliei. Un astfel de creștin se face apoi el însuși un aluat bun care îi dospește pe alții pentru Împărăția lui Dumnezeu. Un astfel de suflet e copleșit și biruit de Evanghelie și, oriunde ajunge, începe să‑i dospească și pe alții.

Dar să luăm aminte. Mai este încă un fel de aluat. „Ferițivă de aluatul fariseilor”, zicea Mântuitorul către apostoli (Lc 12, 1). Este în această lume și destul aluat de „răutate și de vicleșug” (1 Cor 5, 8). Să ferim făina vieții noastre de acest aluat care dospește pieire sufletească (și, o, ce bine și ce repede dospește acest aluat!). Sunt destui oameni dospiți de acest aluat rău și acești oameni caută neîncetat să‑i dospească și pe alții cu răutățile lor. Adică, vedeți, aluatul vieții e de două feluri: unul e cel bun, al Domnului - și cei dospiți de el lucrează pentru Domnul. Celălalt e cel rău, al diavolului - și cei dospiți de el lucrează cu el pentru diavolul. Tu, cititorule, pe care aluat îl ai în făina vieții tale?

Fiecare dintre voi, iubiți cititori, să fie un aluat dospit, ca să putem împiedica cumplita stricăciune din această lume și să‑i dospim și pe alții pentru împărăția lui Dumnezeu.

Rugăciune

Iisuse, bunule Doamne! Multă vreme a fost și viața mea o făină rea în care nu intrase încă aluatul Evangheliei Tale. O ferisem de acest aluat. Eram dospit cu totul de aluatul cel rău al patimilor și păcatelor. Mult ai umblat Tu, Iisuse, Scumpul meu Mântuitor, până ce ai pus aluatul Evangheliei în făina vieții mele. Abia atunci am băgat de seamă cât de dulce și scumpă este o viață dospită de aluatul Tău! Abia atunci am băgat de seamă ce teribilă otravă era pentru sufletul meu aluatul patimilor rele!

Iisuse, bunule Doamne! Viața mea încă nu este dospită cu totul de aluatul Evangheliei Tale. Mai este destulă făină care n-a apucat încă a se dospi. O, nebunul de mine! Într-un timp, credeam că pot împărți în două făina vieții mele, pentru ca o parte să o țin pentru aluatul răutăților și plăcerilor lumești. Dar o astfel de împărțeală este o nebunie și o pierzare de suflet. Încap și aici cuvintele Tale: „Nu puteți sluji la doi domni”... Aluatul Evangheliei trebuie să dospească toată viața mea și toată ființa mea.

Iisuse, bunule Doamne! Întărește-mă și mă ajută să pot dobândi și trăi o viață dospită cu totul de aluatul Evangheliei Tale.