Pilda Evangheliei cu fiul cel pierdut
Pr. Iosif Trifa - Fiul cel pierdut
Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om avea doi feciori.
Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: «Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie». Şi le-a împărţit lor avuţia.
Şi, nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară departe, şi acolo a risipit toată avuţia sa, vieţuind întru dezmierdări.
Şi, cheltuind el toate, s-a făcut foamete mare într-acea ţară şi el a început a se lipsi.
Şi, mergând, s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia şi l-a trimis pe el la ţarinile sale să pască porcii.
Şi dorea să-şi sature pântecele său din roşcovele ce mâncau porcii; şi nimeni nu-i da lui.
Iar venindu-şi întru sine, a zis: «Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame!
Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu şi voi zice lui: Tată, greşit-am la cer şi înaintea ta.
Şi nu mai sunt vrednic a mă chema fiul tău: fă-mă ca pe unul din argaţii tăi».
Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar el, încă departe fiind, l-a văzut pe dânsul tatăl lui şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat pe el.
Şi a zis lui feciorul: «Tată, greşit-am la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic a mă chema fiul tău».
Şi a zis tatăl către slugile sale: «Aduceţi haina cea dintâi şi-l îmbrăcaţi pe el; şi daţi inelul în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui.
Şi aducând viţelul cel hrănit, îl înjunghiaţi; şi mâncând, să ne veselim.
Căci fiul meu acesta mort era şi a înviat; şi pierdut era şi s-a aflat». Şi au început a se veseli.
Iar feciorul lui cel mai mare era la ţarină; şi, dacă a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
Şi chemând pe una dintre slugi, a întrebat-o: «Ce sunt acestea?»
Iar el a zis: «Fratele tău a venit; şi a junghiat tatăl tău viţelul cel hrănit, pentru că sănătos pe el l-a primit».
Şi s-a mâniat şi nu vroia să intre; iar tatăl lui, ieşind, îl ruga pe el.
Iar el, răspunzând, a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani slujesc ţie şi niciodată porunca ta n-am călcat: şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
Iar când veni fiul tău acesta, care a mâncat avuţia ta cu desfrânatele, junghiaşi lui viţelul cel hrănit».
Iar el a zis lui: «Fiule, tu în toată vremea eşti cu mine şi toate ale mele - ale tale sunt.
Ci se cădea a ne veseli şi a ne bucura; căci fratele tău acesta mort era şi a înviat; şi pierdut era şi s-a aflat»”.