Plecarea spre Canaan

Ce bucurie mare a fost scăparea israelienilor din robie! Ce bucurie mare a fost plecarea lor spre Canaan, spre ţara făgăduinţei! Plină de adânci învăţături sufleteşti este această plecare. Să le cercetăm.

Din robie au luat aur şi argint

1 - Întâi ne spune Biblia că la plecarea din robia Egiptului, israelienii au luat cu ei vase de aur şi argint; au luat scumpeturi de aur şi argint (Exod 12, 35). Au scăpat istoviţi de jugul robiei şi totuşi la plecare aveau comori de aur şi argint. Iar şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost 430 de ani (Exod 12, 40) şi totuşi la sfârşitul acestei robii, aveau comori de aur şi argint.

Un adânc înţeles sufletesc văd eu în acest lucru. Eu mă gândesc la celălalt aur şi argint ce-l aveau israelienii când au scăpat din robie... mă gândesc la aurul şi argintul lor cel sufletesc. Lungă şi grea a fost robia Egiptului, dar ea a fost şi o şcoală sufletească. În şcoala aceasta, au strâns israelienii comori de aur şi argint sufletesc; au învăţat să se roage cu toată credinţa şi căldura sufletului lor... au învăţat să se încreadă în Domnul şi să nădăjduiască în El cu toată puterea sufletului lor; au învăţat să-şi verse sufletul înaintea Domnului şi să ceară cu lacrimi fierbinţi ajutorul Lui... Şi copiii lui Israel gemeau din pricina robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite, şi strigătele acestea pe care le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu (Exod 2, 23).

Rugăciunile pe care le făceau israelienii în şcoala cea mare a suferinţelor, se ridicau până la Dumnezeu.

Lângă cuptoarele lui Faraon era o şcoală mare a suferinţelor în care Domnul Dumnezeu trezea un popor şi îl pregătea pentru drumul spre Canaan, spre ţara făgăduinţei. Şcoala suferinţelor şi necazurilor este o şcoală mare şi minunată. Lângă cuptoarele lui Faraon, lângă o viaţă cufundată în păcate, Domnul deschide aproape totdeauna o şcoală a suferinţelor şi încercărilor... o şcoală care ajută sufletele să se trezească şi să plece spre Canaan, spre ţara mântuirii. Pe cele mai multe suflete, în şcoala aceasta le pregăteşte Domnul pentru eliberarea din robia păcatelor şi plecarea lor spre Canaan.

Şcoala suferinţelor este o şcoală minunată. De aici îşi încep călătoria spre Canaan cele mai multe suflete. Din şcoala aceasta am strâns şi eu comori de aur şi argint pe care mă silesc să le pun prin foaia Isus Biruitorul.

Fratele meu! Poate şi tu eşti în şcoala suferinţelor şi necazurilor binecuvântate. Nu te feri de această şcoală, ci ascultă tainele ei şi chemările ei!

Au plecat şi oameni nepregătiţi

2 - A doua, ne spune Biblia că fiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, şi amestecătură multă de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei (Exod 12, 38). Biblia nu ne spune mai amănunţit cine era această amestecătură de oameni. Desigur însă, aceştia erau străini de sufletul şi de duhul mişcării spre Canaan... poate că nu cunoscuseră nici Sângele Mielului... n-aveau în suflet dorul Canaanului... îi pleca la drum atare interese materiale şi nădejdi de un trai mai bun... poate că-i plecase numai însufleţirea unei clipe.

Alăturarea acestora a fost o greşeală. Amestecătura aceasta a fost un aluat nedospit care mai târziu a stricat pe mulţi. Aceştia au strigat mai întâi în cale prin pustie: daţi-ne carne!... de ce ne-aţi scos din Egipt unde mâncam carne de ne săturam (Exod 16, 3)... aceştia au fost primii cârtitori care pe mulţi i-au slăbit şi stricat.

Eu mă gândesc la Oastea Domnului. Să nu ne încredem numai în numărul nostru cel mare, ci să punem apăsul pe întărirea şi pregătirea noastră cea sufletească. Să ne întărim neîncetat în Domnul şi să-i întărim şi pe cei ce intră în rândurile noastre. Intră destui şi în Oastea Domnului nedospiţi pentru călătorie... intră unii numai din însufleţire. Pe aceştia trebuie să-i dospim şi să-i întărim neîncetat - căci altcum, în drumul cel greu spre Canaan, aceştia îşi vor aduce aminte de carnea din Egipt; aceştia vor striga mai întâi să ne întoarcem în Egipt... aceştia vor dezerta mai întâi şi vor strica şi le mulţi alţii.

3 - A treia oară, Biblia ne spune că fiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot în număr de aproape 600.000 de oameni, afară de copii (Exod 12, 37). O mulţime uriaşă de aproape un milion de oameni au plecat prin pustie spre o ţară îndepărtată.

Un general a făcut socoata că pentru plecarea unei astfel de armate uriaşe ar fi trebuit pregătiri uriaşe. Aprovizionarea unei astfel de armate de oameni - zicea generalul - după ce ţinutul era pustiu şi lipsit de apă şi alimente, era o imposibilitate.

Dar minunea tocmai aici se arată. Cei aproape un milion de israelieni au plecat fără nici o pregătire mai mare. O, cum n-au ochi sufleteşti şi înţelegere sufletească cei învăţaţi să cerceteze Scripturile şi să afle ce minuni şi lucruri a făcut şi face Domnul.

Când omul vrea să facă un lucru mare se apucă şi face planuri mari. Dar în cele sufleteşti, lucrurile se petrec altcum. Planul îl face Domnul şi nu omul. Omul trebuie să intre în planurile Domnului şi să se supună lor.

Moise şi Aron ar fi trebuit să lucreze luni de zile la un plan mare despre călătoria şi aprovizionarea celor 600.000 de oameni. Ar fi trebuit să-L întrebe pe Domnul: Doamne, arată-ne planul călătoriei... arată-ne pe unde vom merge... cât vom merge şi când vom ajunge în Canaan. Dar în lucrul Domnului nu încap astfel de socoţi omeneşti. Planurile le are Domnul, iar din aceste planuri Domnul nu-i arată omului decât pas cu pas drumul şi calea spre mântuire. Omul trebuie să înveţe a păşi aşa cum îl învaţă Domnul şi cât îi arată Domnul.

O, ce minunată şi ce plină de lucruri mari este o viaţă trăită în planurile Domnului şi în ascultare de El. Dar o greutate se iveşte şi aici, iar această greutate este omul care cu greu înţelege şi cu greu se dedă a trăi o viaţă în planurile Domnului şi în cârmuirea Lui.