Plecarea spre Canaan

Ce bucurie mare a fost scăparea israelienilor din robie! Ce bucurie mare a fost plecarea lor spre Canaan, spre țara făgăduinței! Plină de adânci învățături sufletești este această plecare. Să le cercetăm.

Din robie au luat aur și argint

1 - Întâi ne spune Biblia că la plecarea din robia Egiptului, israelienii au luat cu ei vase de aur și argint; au luat scumpeturi de aur și argint (Exod 12, 35). Au scăpat istoviți de jugul robiei și totuși la plecare aveau comori de aur și argint. Iar șederea copiilor lui Israel în Egipt a fost 430 de ani (Exod 12, 40) și totuși la sfârșitul acestei robii, aveau comori de aur și argint.

Un adânc înțeles sufletesc văd eu în acest lucru. Eu mă gândesc la celălalt aur și argint ce-l aveau israelienii când au scăpat din robie... mă gândesc la aurul și argintul lor cel sufletesc. Lungă și grea a fost robia Egiptului, dar ea a fost și o școală sufletească. În școala aceasta, au strâns israelienii comori de aur și argint sufletesc; au învățat să se roage cu toată credința și căldura sufletului lor... au învățat să se încreadă în Domnul și să nădăjduiască în El cu toată puterea sufletului lor; au învățat să-și verse sufletul înaintea Domnului și să ceară cu lacrimi fierbinți ajutorul Lui... Și copiii lui Israel gemeau din pricina robiei și scoteau strigăte deznădăjduite, și strigătele acestea pe care le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu (Exod 2, 23).

Rugăciunile pe care le făceau israelienii în școala cea mare a suferințelor, se ridicau până la Dumnezeu.

Lângă cuptoarele lui Faraon era o școală mare a suferințelor în care Domnul Dumnezeu trezea un popor și îl pregătea pentru drumul spre Canaan, spre țara făgăduinței. Școala suferințelor și necazurilor este o școală mare și minunată. Lângă cuptoarele lui Faraon, lângă o viață cufundată în păcate, Domnul deschide aproape totdeauna o școală a suferințelor și încercărilor... o școală care ajută sufletele să se trezească și să plece spre Canaan, spre țara mântuirii. Pe cele mai multe suflete, în școala aceasta le pregătește Domnul pentru eliberarea din robia păcatelor și plecarea lor spre Canaan.

Școala suferințelor este o școală minunată. De aici își încep călătoria spre Canaan cele mai multe suflete. Din școala aceasta am strâns și eu comori de aur și argint pe care mă silesc să le pun prin foaia Isus Biruitorul.

Fratele meu! Poate și tu ești în școala suferințelor și necazurilor binecuvântate. Nu te feri de această școală, ci ascultă tainele ei și chemările ei!

Au plecat și oameni nepregătiți

2 - A doua, ne spune Biblia că fiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, și amestecătură multă de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei (Exod 12, 38). Biblia nu ne spune mai amănunțit cine era această amestecătură de oameni. Desigur însă, aceștia erau străini de sufletul și de duhul mișcării spre Canaan... poate că nu cunoscuseră nici Sângele Mielului... n-aveau în suflet dorul Canaanului... îi pleca la drum atare interese materiale și nădejdi de un trai mai bun... poate că-i plecase numai însuflețirea unei clipe.

Alăturarea acestora a fost o greșeală. Amestecătura aceasta a fost un aluat nedospit care mai târziu a stricat pe mulți. Aceștia au strigat mai întâi în cale prin pustie: dați-ne carne!... de ce ne-ați scos din Egipt unde mâncam carne de ne săturam (Exod 16, 3)... aceștia au fost primii cârtitori care pe mulți i-au slăbit și stricat.

Eu mă gândesc la Oastea Domnului. Să nu ne încredem numai în numărul nostru cel mare, ci să punem apăsul pe întărirea și pregătirea noastră cea sufletească. Să ne întărim neîncetat în Domnul și să-i întărim și pe cei ce intră în rândurile noastre. Intră destui și în Oastea Domnului nedospiți pentru călătorie... intră unii numai din însuflețire. Pe aceștia trebuie să-i dospim și să-i întărim neîncetat - căci altcum, în drumul cel greu spre Canaan, aceștia își vor aduce aminte de carnea din Egipt; aceștia vor striga mai întâi să ne întoarcem în Egipt... aceștia vor dezerta mai întâi și vor strica și le mulți alții.

3 - A treia oară, Biblia ne spune că fiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot în număr de aproape 600.000 de oameni, afară de copii (Exod 12, 37). O mulțime uriașă de aproape un milion de oameni au plecat prin pustie spre o țară îndepărtată.

Un general a făcut socoata că pentru plecarea unei astfel de armate uriașe ar fi trebuit pregătiri uriașe. Aprovizionarea unei astfel de armate de oameni - zicea generalul - după ce ținutul era pustiu și lipsit de apă și alimente, era o imposibilitate.

Dar minunea tocmai aici se arată. Cei aproape un milion de israelieni au plecat fără nici o pregătire mai mare. O, cum n-au ochi sufletești și înțelegere sufletească cei învățați să cerceteze Scripturile și să afle ce minuni și lucruri a făcut și face Domnul.

Când omul vrea să facă un lucru mare se apucă și face planuri mari. Dar în cele sufletești, lucrurile se petrec altcum. Planul îl face Domnul și nu omul. Omul trebuie să intre în planurile Domnului și să se supună lor.

Moise și Aron ar fi trebuit să lucreze luni de zile la un plan mare despre călătoria și aprovizionarea celor 600.000 de oameni. Ar fi trebuit să-L întrebe pe Domnul: Doamne, arată-ne planul călătoriei... arată-ne pe unde vom merge... cât vom merge și când vom ajunge în Canaan. Dar în lucrul Domnului nu încap astfel de socoți omenești. Planurile le are Domnul, iar din aceste planuri Domnul nu-i arată omului decât pas cu pas drumul și calea spre mântuire. Omul trebuie să învețe a păși așa cum îl învață Domnul și cât îi arată Domnul.

O, ce minunată și ce plină de lucruri mari este o viață trăită în planurile Domnului și în ascultare de El. Dar o greutate se ivește și aici, iar această greutate este omul care cu greu înțelege și cu greu se dedă a trăi o viață în planurile Domnului și în cârmuirea Lui.