Plenitudinea puterii
Traian Dorz - Întâi să fim
1 - Cuvântul Sfânt spune că cei sădiți în Casa și în Lucrarea Domnului sunt plini de suc și verzi, chiar și la bătrânețea lor (Ps. 92,13-14).
Prin urmare ei sunt permanent într-o plenitudine a puterii creatoare. Și ceea ce este plin de suc și verde rodind creații fericite și dulci - este veșnic tânăr.
2 - Tinerețea, vigoarea și tăria sunt virtuți divine. Oricine a găsit mijlocul de a le și păstra totdeauna, acela nu îmbătrânește niciodată.
Chiar dacă omul dinafară - spune sfântul și bătrânul apostol Pavel - se învechește și se uzează, ca orice lucru pământesc, - omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi, după Chipul Celui ce l-a făcut (2 Cor. 4,16; Efes. 3,10).
Ce bătrân era el când spunea aceste lucruri... și totuși ce tânăr era.
3 - Oricine s-a altoit în Hristos prin nașterea din nou și care crește și se menține în El prin curăție și rodire, acela primește prin însăși starea și lucrarea sa din Hristos, putere, sevă, viață din belșug în așa fel încât partea cerească din el menține permanent viguroasă și partea sa pământească...
În acest înțeles este scris: moartea a fost înghițită de viață și peste trupul trecător suntem îmbrăcați chiar de pe când suntem în el, - cu trupul cel nemuritor (2 Cor. 5,4).
4 - Caracterul și lucrătorul de creație trebuie să rămână mereu în starea cea mai înaltă, în plenitudinea puterii din Hristos, cum s-ar spune la cei douăzeci de ani... - la vârsta când ai ajuns la plinătatea puterii și energiei creatoare.
5 - Ne rugăm pentru toți creatorii lui Hristos - la orice vârstă trupească ar fi ei, - să ajungă și să se mențină până la sfârșitul tuturor zilelor lor, la această stare înaltă, la această cotă superioară, la plenitudinea puterii și inspirației lor în Hristos.
6 - De la această înaltă cotă a inspirației, de la această altitudine duhovnicească curată și sfântă, se creează opere care zboară... care nu se târăsc molatic și greoaie pe jos, neputând să se dezlipească de pământ, - ci zboară divin, planează înalt - înălțându-ne și pe noi cu ei și cu ele.
7 - Fără aceste condiții, creatorul este neputincios, creația se naște infirmă și oricât se trudesc amândoi să zboare, nu reușesc decât cel mult să țopăie, apoi să cadă gâfâind tot acolo de unde au vrut să plece.
8 - Dați-vă toate silințele să ajungeți la cota cea mai înaltă a creației. Există această posibilitate. Dar sunt patru condiții, mereu cele patru condiții, fără de care nu se poate ajunge. Dar cei care le-au întrunit și le-au păstrat, s-au convins de acest adevăr.
Și nu numai ei ci și noi care le cunoaștem istoria și creația lor.
9 - Prima condiție este a muncii... Să muncești cel mai mult, să fii un pasionat al muncii. Un plugar pasionat de arături adânci. Un miner pasionat de săpături stăruitoare. Un strângător de mărgăritare, pasionat după tot ce este mai scump, mai frumos, mai rar. Un cititor pasionat după cunoaștere, un cercetător pasionat după descoperiri.
Așa trebuie să fie de pasionată munca pentru Hristos.
10 - A doua condiție este a rugăciunii. Să te rogi cel mai mult. Să fii un însetat și un flămând pasionat după rugăciune. După stările de rugăciune înaltă și profundă. După lacrimile rugăciunii, după pacea rugăciunii, după odihna și mângâierea rugăciunii. După rugăciunea singur, după rugăciunea în doi, după rugăciunea în grup. După rugăciunea de noapte, după rugăciunea de seara, după rugăciunea de amiază...
După rugăciunea necurmată...
11 - A treia condiție este a iubirii. A iubirii dusă până la alb, până la punctul de sudură, până la topire... A iubirii până la nebunie pentru Hristos. A iubirii până la jertfă pentru Evanghelie. A iubirii până la topire pentru frați. A iubirii până la limita și până la singurătatea cea mai absolută, pentru obiectul și subiectul acestei iubiri.
12 - A patra condiție este a suferinței. Să suferi, să poți suferi cel mai mult. Și nu numai să poți avea o răbdare biruitoare pentru suferință - ci să ajungi să ai o dorință, o plăcere și chiar o trebuință absolută de ea. Să te adâncești în ea ca într-o mină de aur curat... ca într-o grădină cu parfumuri scumpe. Ca în brațele și contopirea celei mai pasionate și unice iubiri.
Să te scalzi cu voluptate în lacrimile ei, să te arunci cu lăcomie în cuptorul ei, să te topești fericit și transfigurat în retortele ei pentru a te deconta apoi în cele mai strălucite și scumpe mirodenii și nestemate, pentru Dumnezeu și pentru tot ce a făcut El și vrea să facă mereu mai frumos.
13 - Nu există nimic pe lume care să fie într-adevăr și să rămână pe totdeauna frumos, și scump, și viu, și strălucitor - care să nu fi ieșit din aceste patru condiții. Și din vreo viață care să nu fi trecut prin ele.
14 - Desigur aceste cerneri sunt nespus de grele și de nimicitoare pentru tot ce este pământesc în noi, dar sunt nespus de fericite și încărcate cu binecuvântări pentru tot ce este ceresc și sfânt în ființa noastră.
Toată paguba trecătoare pe care o avem trupește din cheltuirea asta nimicitoare pentru firea pământească, ne este și ne va fi veșnic însă răsplătită infinit mai mult, prin câștigul cel sufletesc pe care îl vom avea mereu crescând de la Dumnezeu.
15 - Cu cât este mai grea o lucrare, cu atâta va fi mai frumoasă și mai necesară. Și cu cât este mai necesară și frumoasă o lucrare, cu atâta se cere un preț mai greu de muncă și de jertfă.
16 - Oamenii slabi, sufletele slabe, talentele mici, nu pot face, în mod normal lucrări grele, decât într-un singur caz: când ei recunosc cu umilință acest adevăr, iar din cauza asta Puternicul și Marele Dumnezeu tocmai din pricina umilinței și recunoașterii neputinței lor, - vrea să-i aleagă spre a-Și arăta în el toată măreția puterii Sale.
În nici un alt fel nu s-ar vedea aceasta mai strălucit.
17 - Această măreție a puterii lui Dumnezeu se revarsă în noi și prin noi, - ne dă acea plenitudine a puterii din care noi putem striga triumfători spre cea mai mare slavă a lui Dumnezeu, tot ca sfântul și slăbănogul apostol Pavel, ori părintele nostru Iosif și mai slăbănog: pot totul în Hristos care mă întărește (Filip. 4,13).
18 - Niciodată nu s-ar putea vedea atât de limpede și de strălucit puterea lui Dumnezeu, ca în cazul celui mai sfânt, dar și celui mai slab vas omenesc, unui slujitor al Său (2 Cor. 12,9-10).
Pentru că cu cât este mai slab un instrument, cu atâta se vede mai strălucit măiestria celui care poate să scoată din el niște sunete de cea mai înfiorată frumusețe și armonie.
19 - Citiți psalmii minunați ai lui David, cântărețul plăcut al lui Israel și omul după inima lui Dumnezeu, care de pe când era doar un tinerel cu păr bălai și cu fața frumoasă, - s-a cuprins în cea mai arzătoare îmbrățișare cu suferința - și veți vedea ce acorduri divine au scos din harfa ființei lui, acele patru condiții cutremurătoare a lui Dumnezeu.
20 - Să binecuvântăm și noi pe Domnul că ne-a socotit vrednici de încredere și ne-a pus în slujba Lui, dându-ne în suflete câte un dar sfânt, și punându-ne în mâini câte o unealtă, câte un instrument, câte un mijloc sfânt prin care să-L slujim făcând ceva pentru El.
Ce mare har este această mare încredere a Lui față de noi.
Să ne dăm toate silințele și să punem toată puterea noastră de iubire, de atenție, de inerție, de jertfă, spre a face pentru El - și tot cât putem de mult, dar și tot cât putem mai bine și mai frumos.
Cea mai înaltă curăție și ascultare, - să ne dea cea mai înaltă putere și frumusețe.
Amin.