Pocăinţa şi lacrimile

1 - Dacă un frate cândva bun, ajunge într-o stare rea făcând o lucrare stricătoare şi străină printre fraţi, - atunci cu durere, dar cu hotărâre, să ne depărtăm de el,

să nu-l mai primim,

să nu-l mai căutăm,

să nu-l mai pomenim,

decât în rugăciunile îndurerate, cerându-i de la Dumnezeu vreme şi duh de pocăinţă şi îndreptare ca să nu cadă sub anatema lui veşnică (Gal. 1:9).

2 - Doamne, Te rugăm binecuvântează Biserica şi Lucrarea Ta cu tot mai mulţi slujitori şi fii care să nu se clatine niciodată,

nici în faţa ispitelor trupeşti,

nici în faţa ispitelor duhovniceşti.

Care şi în credinţa lor şi în învăţătura Ta, să fie întăriţi pe vecie, prin încredinţări de neclătinat.

Iar dacă au căzut în vreun păcat, - să cadă şi îngenunchind pocăindu-se şi îndreptându-se cu adevărat.

3 - O, Doamne Te rugăm scapă Tu Lucrarea Evangheliei Tale de oameni clătinaţi şi slăbănogi... De oameni clătinaţi în învăţătură şi slăbănogi în credinţă.

Fiindcă prin aceştia şi păcatele trupeşti şi învăţăturile rătăcite, pătrund în Lucrarea Ta şi fac pustiiri printre cei lesne crezători sau începători dintre copiii Tăi.

4 - Trebuie să facem o deosebire clară între acei ce seamănă împreună cu fraţii grâu din hambarul frăţietăţii, care este spre folosul Domnului şi al familiei Sale,

- şi între cei ce seamănă cu străinul, printre fraţi, sămânţă din saci străini, în paguba care este spre folosul străinului şi fraţilor...

Să-i sprijinim din toată inima pe cei dintâi.

Şi să-i respingem cu toată hotărârea pe ceilalţi.

5 - O, cum se deosebeşte ceea ce este semănat şi udat cu lacrimi, din toate celelalte semănături!

Cât de uşor se cunoaşte urma lacrimilor curate, şi a gândurilor curate, pe orice sămânţă bună

şi a duhului curat, pe orice cuvânt, pe orice scriere, pe orice faptă, unde acestea sunt.

6 - Cât de dulce este gustul fiecărui rod, care a fost semănat şi udat cu lacrimi!

Cât de tainic şi de duios te mişcă tot ce este izvorât şi hrănit cu lacrimi!

7 - Nimic nu poate învia cu adevărat sămânţa Cuvântului în ogorul unei inimi, -

nici n-o poate face să crească şi să rodească mai frumos şi mai dulce, ca aceea pentru care au curs lacrimi sfinte,

şi care a fost mereu udată cu ploaia lacrimilor curate de semănători şi de îngrijitori sfinţi.

8 - O, cât de repede se vede acest lucru, în orice cuvântare şi în orice cântare,

în orice biserică şi în orice Lucrare unde a fost cineva să semene cu lacrimi

să ude şi să stropească şi să hrănească cu lacrimi

ceea ce s-a semănat, aduce rod dulce şi frumos.

9 - Căci acolo sufletele au crescut atât de grabnic, atât de frumos şi de sănătos!

Au crescut în credinţă, în fapte şi în cunoştinţă,

au crescut în înfrânare, în evlavie, în dragostea de fraţi şi în iubirea de oameni! (2 Petru 1, 5-7).

Lacrimile sunt puterea care le creşte şi le rodeşte cel mai sigur şi mai frumos.

10 - Acolo unde s-au vărsat lacrimi nu s-au pripăşit nici bolile ascunse ale păcatului, nici infecţiile de rătăciri dezbinătoare,

nici prăbuşirea, - de lepădări şi de vânzări.

Acolo şi numai acolo, duhul lucrează şi odihneşte cu adevărat liniştit, unde au fost şi unde sunt lacrimi.

11 - Iată sufletul meu şi fiul meu, lucrarea în care te-ai trezit şi te mântuieşti şi tu,

- priveşte-o şi vezi cât de viu se văd peste ea şi azi, până în veci,

- urmele lacrimilor părintelui care a semănat în ea cel mai dintâi, prima sămânţă din Dumnezeu!

12 - De ce crezi tu fiul şi urmaşul meu, de ce crezi tu oare că a rodit atât de frumos sămânţa aceasta încât toate rozătoarele şi răpitoarele lumii vin să se îndulcească şi să se sature numai aici?

De ce sunt siliţi să o laude chiar şi acei ce o urăsc?

De ce se tem de ea, chiar şi cei mai puternici?

În ce stă taina puterii ei, a izbânzii ei şi a prospeţimii ei

- dacă nu în lacrimi, în darul lacrimilor ei.

13 - O, cât de adevărat este şi va fi în veci cuvântul părintelui Iosif:

„Până vor fi lacrimi în mijlocul vostru, nu vă temeţi...

Temeţi-vă când veţi veni şi nu vor mai fi lacrimi...

Căci atunci puteţi avea orice daruri

- viaţa şi bucuria adevărată, le veţi fi pierdut!...”

14 - Preadulcele nostru Mântuitor şi Răscumpărător Isuse Doamne,

fii în vecii vecilor binecuvântat, pentru trimişii Tăi cei sfinţi care au semănat peste faţa îndurerată şi aspră a pământului acestuia al nostru, cu lacrimi de foc şi de sânge Cuvântul Tău mântuitor!

Căci numai stropită cu lacrimile lor, cu sudoarea şi cu sângele acestora a rodit şi rodeşte încă sămânţa Credinţei Tale printre noi şi în noi.

15 - Fii binecuvântat pentru lucrarea de lacrimi în care m-ai trezit şi pe mine.

Fii binecuvântat pentru lacrimile părintelui Iosif, care au curs şi pe umărul meu, când harul Tău mi-a dăruit strălucitul şi nemeritatul prilej să-i fiu alături în urcarea calvarului său pământesc, învăluit într-o tot mai strălucită lumină cerească.

Ultimele lui cuvinte îmi vor fi până la moarte o poruncă...

16 - Nu doresc Doamne Isuse decât să nu întinez cu nimic urmele acestor lacrimi sfinte

nici pe fiinţa mea, nici pe învăţătura şi credinţa Lucrării care m-a născut,

care a crescut şi a rodit până astăzi, - şi a rodit aşa,

numai pentru că sămânţa adevărului semănat, a fost scăldată în lacrimile acestui sfânt,

- şi ale celor care le-au şi urmat.

17 - Când Duhul lui Dumnezeu lucrează împreună cu cuvântul cuiva, aceasta este aşa de uşor şi de puternic dovedit de roadele cuvântului său.

Pentru că partea pe care o face Dumnezeu, dă întregii lucrări creştere, putere şi viaţă.

18 - Dacă zideşte Domnul o Lucrare, atunci nici o furtună şi nici un cutremur, nu o vor putea nimici.

Nici o revărsare de apă şi de nici un foc nu o vor putea nimici.

În furtună se va adânci mai puternic.

În cutremure se va întări şi mai mult.

În revărsările tulburi se va statornici şi mai frumos.

Iar în încercarea focului se va curăţi şi mai deplin.

19 - Dacă nu zideşte Domnul o lucrare, atunci în zadar vor lucra cadourile străine,

şi în zadar vor umbla gurile lăudăroase,

şi în zadar vor unelti cei plătiţi,

şi în zadar vor fura cei vicleni.

20 - Cu mijloace necinstite,

cu laude ori cu bârfeli,

cu unelte cumpărate şi cu suflete amăgite, în zadar,

- nu se va putea face niciodată o lucrare statornică.

Lucrarea aceea, înjghebarea aceea, întovărăşirea aceea, nu va dura

ci se va nimici la cea dintâi încercare mai grea.

Sau la cea dintâi lovitură de la Dumnezeu.

O Doamne Dumnezeul lacrimilor, binecuvântează şi izbăveşte Lucrarea folositoare Ţie,

- şi zădărniceşte-le pe toate celelalte care Îţi păgubesc.

Amin.