Credința și ridicarea
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - O, sufletul meu care ai ajuns din cauza prea multului dispreț ca o jalnică ruină duhovnicească, nu dispera totuși, ridică-te și crede.
Din cauză că prea mulți prieteni te-au îndurerat, ai ajuns acum să nu te mai poți apropia de nici unul.
Ridică-te și crede totuși.
Dumnezeu va veni iarăși în ajutorul dreptății tale!
2 - Pentru că prea mulți oameni s-au dovedit față de tine niște ticăloși, acum te ferești de toți oamenii. Crede totuși - și ridică-te iarăși.
Pentru că prea crude, prea îndelungate și prea nedrepte au fost suferințele din trecut, ți-ai pierdut aproape orice nădejde pentru viitor.
Să nu-ți pierzi încrederea. Crede și ridică-te iarăși.
3 - Crede, înverzește, înseninează-te și ridică-te iarăși, căci vine în curând iarăși vremea să Se îndure și de tine Dumnezeu,
că nici noaptea, nici furtuna, nici iarna nu țin veșnic.
Binele trebuie să vină și el odată. Crede asta din toată inima ta și ridică-te iarăși!
4 - Vei vedea că nu ai nădăjduit în zadar
că nu te-ai rugat în zadar
și că nu ai așteptat în zadar.
După ce vremea apăsării tale va fi trecut,
pentru că și apăsarea își are vremea ei,
vei vedea cum Dumnezeu va aduce ziua în care sufletul tău descurajat nici nu mai nădăjduia.
5 - O, suflet al meu, trezește-te,
deschide-ți ochii și privește, nu la munții cei neguroși și amenințători - ci la Cerul cel senin, la Soarele cel puternic, la Stăpânul Cel Etern deasupra lor.
6 - Iată cât bine ai putut face în vremea când te-ai uitat cu groază spre ei,
dacă ai fi privit mai mult spre Hristos decât spre oameni!...
7 - De n-ar fi Domnul de partea ta, da, ar trebui să te temi și să tremuri.
De n-ar fi fost Domnul de partea ta, munții și stâncile acestea s-ar fi și prăvălit peste tine demult
și te-ar fi zdrobit demult, de nici nu s-ar mai pomeni de tine astăzi.
Dar Domnul a fost cu tine și te-a scăpat.
8 - Oare prin puterea ta și prin destoinicia ta ai fost izbăvit?
Oare oamenii, sau norocul, sau întâmplările te-au trecut cu viață până aici?
Nu, suflete adormit! Nu, suflete uituc!
Ci Domnul a fost ajutorul tău. Numai El.
9 - O, suflete fricos! O, suflete nerecunoscător!
Dacă n-ar fi fost Domnul de partea ta...
dacă n-ar fi fost Mâna Lui care a oprit munții...
Dacă n-ar fi fost puterea Lui care a nimicit zăvoarele,
dacă n-ar fi fost dragostea Lui care te-a îngrijit și adăpat, și hrănit, și încălzit
în pustiul crâncen și amar prin care ai fost dus,
ai mai fi scăpat tu oare din boală, din sete, din foamete și din frig?
Nu, n-ai fi scăpat niciodată!
10 - Oare ai mai fi putut tu rezista fără să-ți pierzi mintea, inima, nervii și viața în iadul prin care ai trecut?
Nu, suflete, nu... Dacă n-ar fi fost cu tine Dumnezeu, atât de repede ai fi ajuns și tu ca alții, înghițit de ape,
zdrobit de munți,
ars de flăcări,
sfâșiat de fiare,
pierdut și uitat pe veci!
Dă slavă veșnică numai marelui tău Ajutor, Hristos.
11 - Binecuvântează-L pe Dumnezeu, care nu te-a dat morții,
care a rupt lanțul primejdios la timp și ți-a salvat viața.
Nu uita aceasta niciodată, niciodată, niciodată,
ca să strigi neîncetat: Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat în dinții lor!
12 - Întreg Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu cere mereu credinciosului Său ascultător virtute, virtutea statorniciei.
Pentru că Dumnezeul nostru este Cel Neschimbat în Etern.
13 - Domnul nostru Isus Hristos, cere de la slujitorul și ostașul Său, neîncetat statornicia,
și o cere pentru că ea este vasul de har în care Dumnezeu îi poate pune sufletului toate celelalte daruri.
14 - Omului celui nestatornic,
sufletului celui nehotărât și ușuratic căruia vasul statorniciei îi este crăpat sau spart,
- chiar dacă se revarsă spre el cu aceeași bunătate harul Dumnezeiesc, îi este cu neputință a-l mai primi și păstra.
15 - Sufletul înțelept va veghea întotdeauna atent ca să se păstreze statornic, și să rămână mereu bine zidit în învățătura sa de la început,
Acel om nemaiputând fi clătinat de nici un vânt de învățătură străină,
și de nici un vicleșug al acestor învățători străini, va fi binecuvântat de Dumnezeu cu mari binecuvântări.
16 - Duhurile rele se folosesc chiar de unii din cei care se numesc frați ai noștri
și vin în numele frățietății noastre printre noi, ca să abată sufletele multora de la dreptarul învățăturii sănătoase și adevărate, pe care ni l-a lăsat Domnul prin înaintașii noștri.
Fraților, fiți treji și cercetați duhurile, că nu toate vin de la Domnul.
17 - Duhurile rele și viclene se folosesc chiar de cei care și-au format înainte printre noi un nume frumos, atunci pe când păreau că sunt smeriți și curați cu inima,
- dar după ce au început să se îngâmfe și și-au pierdut mintea cinstită, prin învățături străine, - inima lor și-a arătat necurăția
și duhul lor și-a arătat prefăcătoria.
18 - Pe acela care el însuși a devenit un neascultător de ceea ce trebuia să asculte, oricine îl cunoaște, face rău dacă îl urmează.
Fiindcă duhul neascultării lui se va așeza și pe ascultătorii lui.
19 - Îndată ce băgăm de seamă că fratele mincinos nu mai are nici duhul nici părtășia frățească de la început,
nici învățătura și nici unitatea fraților,
cu toată durerea, dar și cu toată hotărârea să ne împotrivim felului său de purtare și de învățătură
- îndepărtându-ne de el.
20 - Oricât de neînsemnați am fi față de acești ziși „soli vestiți”, poate nespus de „aleși”
și să-i rugăm pe aceștia să renunțe la duhul străin și să revină la duhul și învățătura frățietății noastre curate și calde, ascultători și smeriți, dacă mai pot.
Iar dacă nu pot, - și cel mai adesea nu pot, - atunci să ne depărtăm dintr-o dată și pe totdeauna de ei (2 Ioan 10).
O Doamne, nu ne lăsa să ne facem părtași la păcatele acestora, căci păcatul lor împotriva Duhului Sfânt, este un păcat fără nici o iertare în vecii vecilor.
Amin.