Prezent şi Viitor
Traian Dorz - Pășunile Dulci
- a fost dat pentru o vreme în mâinile oamenilor după planul mai dinainte al lui Dumnezeu, iar după aceea toţi oamenii au fost daţi în Mâinile Lui (Matei 28, 18),
tot aşa acum prin acelaşi Tainic Plan Dumnezeiesc şi noi suntem la fel.
Dar curând ne va veni în ajutor Braţul Domnului şi atunci tot răul va fi ca o nimica sub talpa picioarelor noastre (Rom. 16, 20).
Cine va răbda până la sfârşit, va vedea şi se va ferici.
2 - Numărul celor care cred în urmă, este îmbucurător de mare, este o mulţime cât stelele cerului şi cât nisipul mării (Apoc. 7, 9).
Dar numărul celor care au crezut înainte, - este întristător de mic.
Şi chiar din acest număr mic, unii au fost adeseori îndoielnici. Şi tot atât de slabi.
3 - E un mare merit înaintea lui Dumnezeu să crezi oricând,
numai să crezi sincer.
Să crezi puternic.
Să crezi până la moarte.
- Dar este un nespus mai mare merit să crezi de la început, pentru că nu numai prin prezenţa ta lângă Hristos,
sau prin suferinţele tale alături de El,
ci şi prin lucrarea propriei tale credinţe, să ajuţi mai mult la grabnica biruinţă a credinţei în alţii - până ce vor crede toţi.
4 - Vor fi binecuvântaţi, toţi acei care vor crede, până la sfârşit văzând Dumnezeirea lui Hristos,
- dar cei care au crezut de la început, vor fi străluciţi şi unici.
De aceea Maica Domnului, sfinţii apostoli şi primii ucenici vor avea o veşnică preţuire şi cunună în ceruri, fiindcă ei au crezut când încă nu văzuseră nimic decât un om.
Şi încă unul din cei mai dispreţuiţi oameni.
5 - Astăzi cine crede în ceea ce ni se vesteşte, dar încă nu s-a împlinit?
Cine crede în Venirea Domnului cea foarte apropiată?
Cine crede cu adevărat în Judecata Lui, care va răsplăti fiecăruia după faptele sale?
Cine crede în viaţa veşnică şi în osânda veşnică?
Cine crede în Cuvântul lui Dumnezeu cu adevărat?
- Ferice de cine crede cu adevărat, căci acela şi împlineşte acum şi în veac cu fapta, această credinţă.
6 - Ce grozavă este răsplătirea când este generală.
Ce deznădăjduită este căderea când este chiar a tuturor,
- şi ce adânc este întunericul când nu mai este nici o rază de lumină de nicăieri.
7 - Aşa este rătăcirea omenirii: Totală!
Aşa este căderea noastră: Totală!
Aşa era întunericul meu, înainte de-a veni Hristos pe pământ, între noi, în mine - în toţi: Total!
8 - Nu numai că eram rătăciţi cu toţii. Dar eram şi rătăciţi cu totul.
În orbia noastră, fiecare avea drumul său, ideile sale, interesele sale, nebunia sa.
Nimeni nu ţine seama de nimeni.
Nici unul nu ascultă de nici unul.
Fiecare era vrăjmaş fiecăruia.
Vai, ce cumplit este haosul în care zac oamenii care nu s-au suit în Hristos. Sau care au căzut din El!
9 - Dar Dumnezeu care este atât de bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos, prin Harul Său (Efes. 2, 4-5).
El a făcut să cadă asupra Fiului Său Isus, nelegiuirea noastră a tuturor,
- pentru a nu mai cădea noi sub ea...
10 - Hristos Domnul nostru S-a sfinţit El pentru noi toţi, ca noi toţi să ne putem sfinţi prin El (Ioan 17, 19; 1 Cor. 1, 20).
pentru ca prin ascultarea Lui, noi toţi să ajungem la o stare după Voia lui Dumnezeu.
O, ce minunată este taina întrepătrunderii acesteia a Lui cu noi.
Şi a noastră cu El.
11 - Desigur înţelepciunea lui Dumnezeu ar fi mai putut găsi şi alt mijloc pentru mântuirea noastră, dar oricare altul ar fi fost, nu era cel mai cutremurător.
S-ar fi putut da şi alt preţ pentru răscumpărarea noastră, dar oricare ar fi fost, nu era cel mai mare.
Ca Jertfa dragostei. Ca dragostea Jertfei.
12 - S-ar fi mai putut găsi şi o altă jertfă - pentru îndreptăţirea şi iertarea noastră, dar oricare ar fi fost ea - nu era cea mai scumpă.
Iubirea ar fi mai putut găsi şi o altă cale decât suferinţa - dar oricare ar fi fost aceasta, nu era de-ajuns.
Numai iertarea suferinţei. Şi suferinţa iertării.
13 - După preţul care a fost dat pentru răscumpărarea noastră se vede nu numai cât de scumpă era această răscumpărare,
dar şi cât de mari erau fărădelegile noastre a tuturor,
- şi ale fiecăruia din noi, în parte.
14 - Zdrobit prin suferinţă, înseamnă cea mai cutremurătoare jertfă
şi cea mai mare iubire.
Nu poate să mai existe o alta asemenea ei.
Şi numai aceasta a fost de un aşa de mare preţ cum cerea Dreptatea pentru ca să poată într-adevăr corespunde cu prisosinţă cerinţelor Sfinţeniei şi Judecăţii Dumnezeieşti,
spre a putea face o desăvârşită şi totală răscumpărare pentru noi toţi - acei care eram total pierduţi.
15 - Nici o minte omenească nu va fi în stare să cuprindă în mărimea ei nebănuită Jertfa adusă de Hristos pentru mântuirea omului şi omenirii.
Iată ce înseamnă păcatul.
Cu câtă uşurinţă l-a făcut omul - şi cu câtă greutate a trebuit ca să-l ispăşească Dumnezeu!
16 - Cât de uşor se face ruptura, dar cât de greu se mai poate reface iarăşi.
Cât de uşor este să te prăbuşeşti - dar cât de greu este să te mai poţi ridica din nou.
De aceea sufletul meu şi fiul meu, cutremură-te în faţa Jertfei Dragostei lui Dumnezeu
şi în faţa vinovăţiei tale.
Şi învaţă cum să te ţii curat.
17 - De ruşine vor rămâne numai aceia care s-au încrezut în Satana cel mincinos, care i-a minţit că dacă vor păcătui vor fi fericiţi.
Şi aceia care s-au luat după duhul nebun şi lumesc, care i-a înşelat că dacă îl vor urma, vor afla în el bucuria.
18 - Aceia care umblă şi luptă plini de lăcomia banului, a slavei lumeşti şi a deşertăciunilor care pier atât de curând, - sunt totdeauna nefericiţi.
Toate acestea îl lasă pe omul care le caută gol şi chinuit în moarte şi în veşnicie.
Numai cu povara zdrobitoare a păcatului pe care l-a făcut umblând după ele.
19 - Mărturisiţi cu putere şi cu îndrăzneală Cuvântul lui Hristos şi nu vă temeţi niciodată. El nu vă va lăsa de ruşine.
Umblaţi cu adevărul şi nu vă temeţi: El nu vă va lăsa de ruşine nicicând şi niciunde.
Trăiţi cinstiţi, cuviincios, drept şi înţelept cu Hristos - şi nu vă temeţi, nu veţi rămânea de ruşine nici la judecata oamenilor.
Nici la cea a lui Dumnezeu,
veţi vedea.
20 - Însetat este totdeauna şi orice suflet omenesc...
numai apele din care fiecare merg să se adape, sunt mereu altele.
Lupta şi alergarea pentru stăpânirea setei sufletului, este la fel în fiecare om.
Numai izvoarele la care merge fiecare suflet spre a-şi potoli setea, acestea nu sunt la fel.
O Dumnezeule al Milei, îndreaptă toate sufletele numai spre izvoarele Tale. Numai acolo unde este adevărata potolire a setei noastre.
Amin.