Prezent și Viitor
Traian Dorz - Pășunile Dulci
- a fost dat pentru o vreme în mâinile oamenilor după planul mai dinainte al lui Dumnezeu, iar după aceea toți oamenii au fost dați în Mâinile Lui (Matei 28, 18),
tot așa acum prin același Tainic Plan Dumnezeiesc și noi suntem la fel.
Dar curând ne va veni în ajutor Brațul Domnului și atunci tot răul va fi ca o nimica sub talpa picioarelor noastre (Rom. 16, 20).
Cine va răbda până la sfârșit, va vedea și se va ferici.
2 - Numărul celor care cred în urmă, este îmbucurător de mare, este o mulțime cât stelele cerului și cât nisipul mării (Apoc. 7, 9).
Dar numărul celor care au crezut înainte, - este întristător de mic.
Și chiar din acest număr mic, unii au fost adeseori îndoielnici. Și tot atât de slabi.
3 - E un mare merit înaintea lui Dumnezeu să crezi oricând,
numai să crezi sincer.
Să crezi puternic.
Să crezi până la moarte.
- Dar este un nespus mai mare merit să crezi de la început, pentru că nu numai prin prezența ta lângă Hristos,
sau prin suferințele tale alături de El,
ci și prin lucrarea propriei tale credințe, să ajuți mai mult la grabnica biruință a credinței în alții - până ce vor crede toți.
4 - Vor fi binecuvântați, toți acei care vor crede, până la sfârșit văzând Dumnezeirea lui Hristos,
- dar cei care au crezut de la început, vor fi străluciți și unici.
De aceea Maica Domnului, sfinții apostoli și primii ucenici vor avea o veșnică prețuire și cunună în ceruri, fiindcă ei au crezut când încă nu văzuseră nimic decât un om.
Și încă unul din cei mai disprețuiți oameni.
5 - Astăzi cine crede în ceea ce ni se vestește, dar încă nu s-a împlinit?
Cine crede în Venirea Domnului cea foarte apropiată?
Cine crede cu adevărat în Judecata Lui, care va răsplăti fiecăruia după faptele sale?
Cine crede în viața veșnică și în osânda veșnică?
Cine crede în Cuvântul lui Dumnezeu cu adevărat?
- Ferice de cine crede cu adevărat, căci acela și împlinește acum și în veac cu fapta, această credință.
6 - Ce grozavă este răsplătirea când este generală.
Ce deznădăjduită este căderea când este chiar a tuturor,
- și ce adânc este întunericul când nu mai este nici o rază de lumină de nicăieri.
7 - Așa este rătăcirea omenirii: Totală!
Așa este căderea noastră: Totală!
Așa era întunericul meu, înainte de-a veni Hristos pe pământ, între noi, în mine - în toți: Total!
8 - Nu numai că eram rătăciți cu toții. Dar eram și rătăciți cu totul.
În orbia noastră, fiecare avea drumul său, ideile sale, interesele sale, nebunia sa.
Nimeni nu ține seama de nimeni.
Nici unul nu ascultă de nici unul.
Fiecare era vrăjmaș fiecăruia.
Vai, ce cumplit este haosul în care zac oamenii care nu s-au suit în Hristos. Sau care au căzut din El!
9 - Dar Dumnezeu care este atât de bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile și în păcatele noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos, prin Harul Său (Efes. 2, 4-5).
El a făcut să cadă asupra Fiului Său Isus, nelegiuirea noastră a tuturor,
- pentru a nu mai cădea noi sub ea...
10 - Hristos Domnul nostru S-a sfințit El pentru noi toți, ca noi toți să ne putem sfinți prin El (Ioan 17, 19; 1 Cor. 1, 20).
pentru ca prin ascultarea Lui, noi toți să ajungem la o stare după Voia lui Dumnezeu.
O, ce minunată este taina întrepătrunderii acesteia a Lui cu noi.
Și a noastră cu El.
11 - Desigur înțelepciunea lui Dumnezeu ar fi mai putut găsi și alt mijloc pentru mântuirea noastră, dar oricare altul ar fi fost, nu era cel mai cutremurător.
S-ar fi putut da și alt preț pentru răscumpărarea noastră, dar oricare ar fi fost, nu era cel mai mare.
Ca Jertfa dragostei. Ca dragostea Jertfei.
12 - S-ar fi mai putut găsi și o altă jertfă - pentru îndreptățirea și iertarea noastră, dar oricare ar fi fost ea - nu era cea mai scumpă.
Iubirea ar fi mai putut găsi și o altă cale decât suferința - dar oricare ar fi fost aceasta, nu era de-ajuns.
Numai iertarea suferinței. Și suferința iertării.
13 - După prețul care a fost dat pentru răscumpărarea noastră se vede nu numai cât de scumpă era această răscumpărare,
dar și cât de mari erau fărădelegile noastre a tuturor,
- și ale fiecăruia din noi, în parte.
14 - Zdrobit prin suferință, înseamnă cea mai cutremurătoare jertfă
și cea mai mare iubire.
Nu poate să mai existe o alta asemenea ei.
Și numai aceasta a fost de un așa de mare preț cum cerea Dreptatea pentru ca să poată într-adevăr corespunde cu prisosință cerințelor Sfințeniei și Judecății Dumnezeiești,
spre a putea face o desăvârșită și totală răscumpărare pentru noi toți - acei care eram total pierduți.
15 - Nici o minte omenească nu va fi în stare să cuprindă în mărimea ei nebănuită Jertfa adusă de Hristos pentru mântuirea omului și omenirii.
Iată ce înseamnă păcatul.
Cu câtă ușurință l-a făcut omul - și cu câtă greutate a trebuit ca să-l ispășească Dumnezeu!
16 - Cât de ușor se face ruptura, dar cât de greu se mai poate reface iarăși.
Cât de ușor este să te prăbușești - dar cât de greu este să te mai poți ridica din nou.
De aceea sufletul meu și fiul meu, cutremură-te în fața Jertfei Dragostei lui Dumnezeu
și în fața vinovăției tale.
Și învață cum să te ții curat.
17 - De rușine vor rămâne numai aceia care s-au încrezut în Satana cel mincinos, care i-a mințit că dacă vor păcătui vor fi fericiți.
Și aceia care s-au luat după duhul nebun și lumesc, care i-a înșelat că dacă îl vor urma, vor afla în el bucuria.
18 - Aceia care umblă și luptă plini de lăcomia banului, a slavei lumești și a deșertăciunilor care pier atât de curând, - sunt totdeauna nefericiți.
Toate acestea îl lasă pe omul care le caută gol și chinuit în moarte și în veșnicie.
Numai cu povara zdrobitoare a păcatului pe care l-a făcut umblând după ele.
19 - Mărturisiți cu putere și cu îndrăzneală Cuvântul lui Hristos și nu vă temeți niciodată. El nu vă va lăsa de rușine.
Umblați cu adevărul și nu vă temeți: El nu vă va lăsa de rușine nicicând și niciunde.
Trăiți cinstiți, cuviincios, drept și înțelept cu Hristos - și nu vă temeți, nu veți rămânea de rușine nici la judecata oamenilor.
Nici la cea a lui Dumnezeu,
veți vedea.
20 - Însetat este totdeauna și orice suflet omenesc...
numai apele din care fiecare merg să se adape, sunt mereu altele.
Lupta și alergarea pentru stăpânirea setei sufletului, este la fel în fiecare om.
Numai izvoarele la care merge fiecare suflet spre a-și potoli setea, acestea nu sunt la fel.
O Dumnezeule al Milei, îndreaptă toate sufletele numai spre izvoarele Tale. Numai acolo unde este adevărata potolire a setei noastre.
Amin.