Profeţiile şi împlinirea lor
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Viitorul ni s-a descoperit nouă mai dinainte doar ca o invitaţie la grijă şi teamă,
şi ca o luminoasă încredinţare a pre-existenţei şi a pre-ştiinţei lui Dumnezeu,
dar toate sunt prin ştiinţa Lui.
2 - Dumnezeu n-a scris întâi profeţia apoi să fi îngăduit întâmplarea, numai pentru ca să se adeverească ceea ce a profeţit El,
ci mai întâi a cunoscut întâmplarea, apoi a făcut profeţia numai în măsura în care această profeţie trebuia să se adeverească nouă omenirii pentru cele două scopuri: adică pentru a fi o invitaţie la grija de adevăr,
şi apoi o înştiinţare la teamă de păcat, precum şi la o luminoasă încredinţare despre pre-existenţa şi pre-ştiinţa lui Dumnezeu, arătate nouă prin Cuvântul şi prin Lucrarea lui Hristos.
Atât în crearea Timpului cu tot ce cuprinde El,
cât şi a Veşniciei cu tot ce cuprinde ea,
de mai dinainte de Timp
şi până după el.
3 - Împărtăşind ucenicilor Săi aceste Dumnezeieşti îmbărbătări şi căutând să-i facă să ajungă deplin încredinţaţi că întocmai aşa se vor desfăşura toate lucrurile, după cum El le-a spus mai dinainte,
- Domnul nostru Isus Hristos le-a făcut cunoscută şi lucrarea vrăjmaşului Său, diavolul, - care va căuta să zădărnicească Planul mântuitor al lui Dumnezeu.
4 - Astfel ucenicii Domnului au înţeles de la început că vor avea de dus şi ei multe lupte cu puterea şi cu izvorul răului, adică cu Satana,
cu acela pe care acum Domnul Isus îl numea „stăpânitorul lumii acesteia”,
adică a duhului care în prezent strică şi stăpâneşte prin păcat voinţa, raţiunea şi simţămintele oamenilor.
5 - În clipa când începea marea Înfruntare a Golgotei, Hristos înştiinţează pe ucenicii Săi de apropierea crâncenă a vrăjmaşului Său.
Acel care fusese cândva creatura Sa, devine acum rivalul Său.
Acel care fusese totdeauna în urma lui Hristos, căuta acum să iasă înaintea Lui.
Acel care mâncase până acum pâinea Stăpânului său, căuta acum să mănânce pe Stăpânul lui.
6 - Mândria Satanei nu mai primea să fie mai prejos decât Dumnezeul lui. Ci se zvârcolea înarmându-se demonic şi viclean ca să-L supună zdrobindu-L.
Iată însuşirile diavolului.
Şi acestea sunt şi ale alor lui.
7 - Satana a trebuit să se măsoare direct cu Hristos,
faţă în faţă,
dar fără să poată avea dinăuntrul Fiinţei Sfinte a lui Isus, nimic care ar fi putut ajuta pe Satana să-L doboare pe Domnul.
În Domnul nostru Isus Hristos, Satana n-a avut nimic aşa cum are dinăuntrul fiinţelor noastre, - care au primit câte ceva fiecare de la Satana, când ne-am lăsat biruiţi de ispită şi de păcat.
Hristos l-a biruit definitiv pe diavolul, pentru că Satana n-avea nimic în El.
8 - Noi singuri fără Hristos nu-l putem niciodată birui pe Satana,
fiindcă în noi el are, în fiecare câte ceva, prin firea noastră veche.
Iată aici este şi taina biruinţei noastre:
- până când Satana mai are în noi vreun păcat ascuns,
vreo poftă lumească, -
vreo dorinţă izvorâtă din firea cărnii,
uşor putem fi doborâţi şi nimiciţi şi noi de cel rău
şi toată lucrarea noastră uşor poate fi nimicită de către el, care prin păcat şi prin firea pământească mai lucrează uneori împreună cu noi (Rom. 5, 10).
Dar când am ajuns, prin Hristos, ca Satana să nu mai aibă nimic în fiinţa noastră, el cel ce stăpâneşte prin duhul lumesc, -
- atunci şi noi vom fi nebiruiţi.
9 - Iată deci pentru ce este îngăduită lucrarea lui Satana:
întâi pentru ca lumea să-L cunoască pe Hristos, şi apoi să cunoască Lucrarea lui Dumnezeu Tatăl.
Fără Patimile Domnului,
puse la cale de către stăpânitorul lumii de acum şi stăpânitorii lumii de atunci,
Domnul nu ar fi putut arăta lumii, în cel mai înalt fel, dragostea Lui pentru Tatăl
şi cât de mult S-a supus şi S-a făcut El ascultător de Voia Tatălui.
10 - Satana n-a vrut ca Jertfa şi Crucea Domnului nostru Isus Hristos să devină Semnul luminos şi Slăvit al Dragostei lui Dumnezeu,
ci să fie tot semnul crâncen al urii oamenilor.
Satana n-a vrut ca sfârşitul Lucrării lui Hristos pe pământ să fie încununat de biruinţă şi de Înviere, ci de înfrângere şi de ocară.
Dar Dumnezeu tocmai prin aceasta Şi-a desăvârşit Minunea şi Taina Sa.
11 - Satana a recrutat spre executarea planului său împotriva Domnului Isus o mare mulţime de duhuri şi o mare mulţime de oameni.
Dar ce s-a ales până la urmă de toate planurile puse la cale de Satana?
S-a ales că lumea a cunoscut pe Hristos ca Dumnezeu, tocmai la capătul luptei Lui biruitoare.
Şi tocmai la sfârşitul drumului pe care I-l pregătise spre nimicire, spre ocară şi spre uitare, vrăjmaşul Său.
Şi vrăjmaşii Lui.
12 - Încă de la începutul Bisericii, Satana a stârnit şi împotriva ucenicilor Domnului, valuri de prigoane şi de lovituri.
Peste trei sute de ani au ţinut primele lui presiuni nimicitoare împotriva Bisericii Domnului.
- Dar când s-a sfârşit vremea îngăduită acestor încercări,
când lumea se îngrozise de atâta sânge de martiri,
de măceluri, de ruguri şi de prigoniri, -
- ce s-a putut vedea atunci?
Biserica se întărise nespus de mult şi în număr şi în frumuseţe.
13 - Vrăjmaşul lui Hristos a trebuit să vadă de fiecare dată că ceea ce luptase el cu uriaşe eforturi ca să nimicească, să dărâme şi să ardă, -
tocmai când el credea că a izbutit, Dumnezeu a făcut să triumfe şi mai frumos...
Cu toate acestea, vina celui rău nu-i mai mică,
fiindcă el nu face răul ca să iasă binele din el,
ci tocmai să iasă şi mai rău.
Dar încheierea fericită o aduce Dumnezeu. El arată în felul acesta cum nu se poate mai limpede, pentru noi că toate lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu (Rom. 8, 28).
14 - Nici noi nu trebuie să ne îndoim niciodată de sfârşitul strălucit pe care îl va aduce slavei lui Hristos, orice prigonire pentru Numele Său,
şi contra Lucrării Sale,
ci mai rău să ne temem de libertate decât de prigonire.
Căci în libertate Biserica n-are decât de pierdut, pe când în suferinţă numai de câştigat.
15 - În libertate Biserica îşi pierde curăţia
îşi pierde unitatea,
îşi pierde sfinţenia,
îşi pierde puterea, îşi pierde lacrimile, îşi pierde rugăciunea
îşi pierde roadele ei minunate...
îşi pierde tineretul
îşi pierde evlavia, înfrânarea, sărăcia, smerenia...
Mereu numai pierderi.
Dar în prigonire pierde numai pleava,
pierde numai pe cei lacomi de foloase lumeşti
şi pierde ce o dezbină şi o urâţeşte
şi câştigă mereu tot ce o înfrumuseţează şi o întăreşte.
16 - De aceea dacă trebuie să vadă lumea că noi Îl iubim pe Tatăl şi că facem în adevăr ceea ce este plăcut înaintea Lui, să nu ne temem că vine stăpânitorul lumii acesteia...
căci dacă el n-are nimic în noi, fiţi liniştiţi.
Totul se va sfârşi luminos spre cea mai mare slavă a lui Isus Hristos.
Şi spre cea mai mare bucurie şi încununare a noastră, a celor care vom răbda împreună cu El.
17 - Isuse Doamne Tu eşti tot ce lipseşte vieţii noastre ca să existe:
18 - Şi cum nu poate exista viaţa fără de aceste elemente, aşa nu poate exista fără de Tine.
De aceea cine Te are pe Tine Isuse, are viaţa
cine nu Te are pe Tine, cum să o mai poată avea, când fără de Tine nu există decât întuneric, minciună, vrăjmăşie, moarte şi pustiu?
19 - Ci ajută-ne Doamne Isuse să înţelegem drept planurile Tale
şi oricât de Iubitor şi de Bun Te-am cunoaşte că eşti Tu,
să nu uităm că eşti şi Drept şi Sfânt.
Că oricât de Răbdător şi de Milostiv eşti Tu, să nu uităm că Tu nu-Ţi calci Cuvântul Tău.
Nici în mai mult, nici în mai puţin.
20 - Doamne Tu nu vei nesocoti meritele celor ascultători
Dar nici nu vei trece cu nepăsare peste călcarea Cuvântului Tău şi peste nesocotirea poruncilor Tale.
Ci după cum vei fi gata să răsplăteşti orice ascultare, aşa vei fi gata şi să pedepseşti orice neascultare (2 Cor. 10, 6).
Slavă veşnică Ţie.
Amin.