Profețiile și împlinirea lor
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Viitorul ni s-a descoperit nouă mai dinainte doar ca o invitație la grijă și teamă,
și ca o luminoasă încredințare a pre-existenței și a pre-științei lui Dumnezeu,
dar toate sunt prin știința Lui.
2 - Dumnezeu n-a scris întâi profeția apoi să fi îngăduit întâmplarea, numai pentru ca să se adeverească ceea ce a profețit El,
ci mai întâi a cunoscut întâmplarea, apoi a făcut profeția numai în măsura în care această profeție trebuia să se adeverească nouă omenirii pentru cele două scopuri: adică pentru a fi o invitație la grija de adevăr,
și apoi o înștiințare la teamă de păcat, precum și la o luminoasă încredințare despre pre-existența și pre-știința lui Dumnezeu, arătate nouă prin Cuvântul și prin Lucrarea lui Hristos.
Atât în crearea Timpului cu tot ce cuprinde El,
cât și a Veșniciei cu tot ce cuprinde ea,
de mai dinainte de Timp
și până după el.
3 - Împărtășind ucenicilor Săi aceste Dumnezeiești îmbărbătări și căutând să-i facă să ajungă deplin încredințați că întocmai așa se vor desfășura toate lucrurile, după cum El le-a spus mai dinainte,
- Domnul nostru Isus Hristos le-a făcut cunoscută și lucrarea vrăjmașului Său, diavolul, - care va căuta să zădărnicească Planul mântuitor al lui Dumnezeu.
4 - Astfel ucenicii Domnului au înțeles de la început că vor avea de dus și ei multe lupte cu puterea și cu izvorul răului, adică cu Satana,
cu acela pe care acum Domnul Isus îl numea „stăpânitorul lumii acesteia”,
adică a duhului care în prezent strică și stăpânește prin păcat voința, rațiunea și simțămintele oamenilor.
5 - În clipa când începea marea Înfruntare a Golgotei, Hristos înștiințează pe ucenicii Săi de apropierea crâncenă a vrăjmașului Său.
Acel care fusese cândva creatura Sa, devine acum rivalul Său.
Acel care fusese totdeauna în urma lui Hristos, căuta acum să iasă înaintea Lui.
Acel care mâncase până acum pâinea Stăpânului său, căuta acum să mănânce pe Stăpânul lui.
6 - Mândria Satanei nu mai primea să fie mai prejos decât Dumnezeul lui. Ci se zvârcolea înarmându-se demonic și viclean ca să-L supună zdrobindu-L.
Iată însușirile diavolului.
Și acestea sunt și ale alor lui.
7 - Satana a trebuit să se măsoare direct cu Hristos,
față în față,
dar fără să poată avea dinăuntrul Ființei Sfinte a lui Isus, nimic care ar fi putut ajuta pe Satana să-L doboare pe Domnul.
În Domnul nostru Isus Hristos, Satana n-a avut nimic așa cum are dinăuntrul ființelor noastre, - care au primit câte ceva fiecare de la Satana, când ne-am lăsat biruiți de ispită și de păcat.
Hristos l-a biruit definitiv pe diavolul, pentru că Satana n-avea nimic în El.
8 - Noi singuri fără Hristos nu-l putem niciodată birui pe Satana,
fiindcă în noi el are, în fiecare câte ceva, prin firea noastră veche.
Iată aici este și taina biruinței noastre:
- până când Satana mai are în noi vreun păcat ascuns,
vreo poftă lumească, -
vreo dorință izvorâtă din firea cărnii,
ușor putem fi doborâți și nimiciți și noi de cel rău
și toată lucrarea noastră ușor poate fi nimicită de către el, care prin păcat și prin firea pământească mai lucrează uneori împreună cu noi (Rom. 5, 10).
Dar când am ajuns, prin Hristos, ca Satana să nu mai aibă nimic în ființa noastră, el cel ce stăpânește prin duhul lumesc, -
- atunci și noi vom fi nebiruiți.
9 - Iată deci pentru ce este îngăduită lucrarea lui Satana:
întâi pentru ca lumea să-L cunoască pe Hristos, și apoi să cunoască Lucrarea lui Dumnezeu Tatăl.
Fără Patimile Domnului,
puse la cale de către stăpânitorul lumii de acum și stăpânitorii lumii de atunci,
Domnul nu ar fi putut arăta lumii, în cel mai înalt fel, dragostea Lui pentru Tatăl
și cât de mult S-a supus și S-a făcut El ascultător de Voia Tatălui.
10 - Satana n-a vrut ca Jertfa și Crucea Domnului nostru Isus Hristos să devină Semnul luminos și Slăvit al Dragostei lui Dumnezeu,
ci să fie tot semnul crâncen al urii oamenilor.
Satana n-a vrut ca sfârșitul Lucrării lui Hristos pe pământ să fie încununat de biruință și de Înviere, ci de înfrângere și de ocară.
Dar Dumnezeu tocmai prin aceasta Și-a desăvârșit Minunea și Taina Sa.
11 - Satana a recrutat spre executarea planului său împotriva Domnului Isus o mare mulțime de duhuri și o mare mulțime de oameni.
Dar ce s-a ales până la urmă de toate planurile puse la cale de Satana?
S-a ales că lumea a cunoscut pe Hristos ca Dumnezeu, tocmai la capătul luptei Lui biruitoare.
Și tocmai la sfârșitul drumului pe care I-l pregătise spre nimicire, spre ocară și spre uitare, vrăjmașul Său.
Și vrăjmașii Lui.
12 - Încă de la începutul Bisericii, Satana a stârnit și împotriva ucenicilor Domnului, valuri de prigoane și de lovituri.
Peste trei sute de ani au ținut primele lui presiuni nimicitoare împotriva Bisericii Domnului.
- Dar când s-a sfârșit vremea îngăduită acestor încercări,
când lumea se îngrozise de atâta sânge de martiri,
de măceluri, de ruguri și de prigoniri, -
- ce s-a putut vedea atunci?
Biserica se întărise nespus de mult și în număr și în frumusețe.
13 - Vrăjmașul lui Hristos a trebuit să vadă de fiecare dată că ceea ce luptase el cu uriașe eforturi ca să nimicească, să dărâme și să ardă, -
tocmai când el credea că a izbutit, Dumnezeu a făcut să triumfe și mai frumos...
Cu toate acestea, vina celui rău nu-i mai mică,
fiindcă el nu face răul ca să iasă binele din el,
ci tocmai să iasă și mai rău.
Dar încheierea fericită o aduce Dumnezeu. El arată în felul acesta cum nu se poate mai limpede, pentru noi că toate lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu (Rom. 8, 28).
14 - Nici noi nu trebuie să ne îndoim niciodată de sfârșitul strălucit pe care îl va aduce slavei lui Hristos, orice prigonire pentru Numele Său,
și contra Lucrării Sale,
ci mai rău să ne temem de libertate decât de prigonire.
Căci în libertate Biserica n-are decât de pierdut, pe când în suferință numai de câștigat.
15 - În libertate Biserica își pierde curăția
își pierde unitatea,
își pierde sfințenia,
își pierde puterea, își pierde lacrimile, își pierde rugăciunea
își pierde roadele ei minunate...
își pierde tineretul
își pierde evlavia, înfrânarea, sărăcia, smerenia...
Mereu numai pierderi.
Dar în prigonire pierde numai pleava,
pierde numai pe cei lacomi de foloase lumești
și pierde ce o dezbină și o urâțește
și câștigă mereu tot ce o înfrumusețează și o întărește.
16 - De aceea dacă trebuie să vadă lumea că noi Îl iubim pe Tatăl și că facem în adevăr ceea ce este plăcut înaintea Lui, să nu ne temem că vine stăpânitorul lumii acesteia...
căci dacă el n-are nimic în noi, fiți liniștiți.
Totul se va sfârși luminos spre cea mai mare slavă a lui Isus Hristos.
Și spre cea mai mare bucurie și încununare a noastră, a celor care vom răbda împreună cu El.
17 - Isuse Doamne Tu ești tot ce lipsește vieții noastre ca să existe:
18 - Și cum nu poate exista viața fără de aceste elemente, așa nu poate exista fără de Tine.
De aceea cine Te are pe Tine Isuse, are viața
cine nu Te are pe Tine, cum să o mai poată avea, când fără de Tine nu există decât întuneric, minciună, vrăjmășie, moarte și pustiu?
19 - Ci ajută-ne Doamne Isuse să înțelegem drept planurile Tale
și oricât de Iubitor și de Bun Te-am cunoaște că ești Tu,
să nu uităm că ești și Drept și Sfânt.
Că oricât de Răbdător și de Milostiv ești Tu, să nu uităm că Tu nu-Ți calci Cuvântul Tău.
Nici în mai mult, nici în mai puțin.
20 - Doamne Tu nu vei nesocoti meritele celor ascultători
Dar nici nu vei trece cu nepăsare peste călcarea Cuvântului Tău și peste nesocotirea poruncilor Tale.
Ci după cum vei fi gata să răsplătești orice ascultare, așa vei fi gata și să pedepsești orice neascultare (2 Cor. 10, 6).
Slavă veșnică Ție.
Amin.