Duhul Sfânt, Mângâietorul
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Cât de multă mângâiere ne dă nouă Duhul Sfânt, când ne aduce aminte de toate Cuvintele Domnului nostru Isus Hristos,
și ne învață înțelesul lor cel luminos
și ne dă bucuria cea dulce
și ne umple de puterea lor nebiruită.
- O, ce grijă sfântă are Duhul Sfânt, Domnul nostru de Viață Făcătorul, care de la Tatăl purcede
și care împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit în veci, -
- ce grijă scumpă are El de Biserica și Mireasa Domnului Isus, Preaiubitul ei!
Să-I mulțumim și să-L slăvim neîncetat.
2 - Duhul Sfânt îi pregătește pe lucrătorii și îndrumătorii vii ai Bisericii vii, a Hristosului Cel Viu în vecii vecilor.
Prin El se împart darurile din ea, fiecăruia după slujba sa, după chemarea sa, după măsura sa, după alegerea sa - și după inima sa.
Toate acestea frumos,
toate ziditor,
toate curat
3 - Ce Minunat Împărțitor, Sfătuitor, Învățător și Mângâietor este Duhul Sfânt, pentru noi toți!
Tot ce primim în viața noastră de credință de la Tatăl și de la Fiul acum, ne este dat de către Duhul Sfânt,
ne este păstrat de El și la El
pentru a rămânea pururea ai Lui și lângă El.
Noi suntem sub paza și îndrumarea Dulcelui nostru Mângâietor și Ocrotitor, Duhul Sfânt.
Cât de recunoscători trebuie să-I fim noi pentru grija Lui sfântă!
4 - În Lucrarea Sa binecuvântată cu ucenicii lui Isus, Duhul Sfânt, Mângâietorul și Apărătorul și Călăuzitorul lor, le va da din partea Domnului Isus, o pace de așa fel încât niciodată inima lor să nu se mai tulbure și să nu se mai înspăimânte,
de nimeni
și de nimic!
- O astfel de pace putem primi și noi, dacă Îl primim și-L ascultăm pe El, ca și ei.
5 - Această pace ne face pe toți fiii Lui, ca să-I fim recunoscători pentru ce ni se face.
Cuvântul lui Hristos va locui din belșug în mintea noastră,
pacea lui Hristos va stăpâni din belșug inima noastră. Tot ce facem cu cuvântul sau cu fapta noastră în Numele lui Hristos, este spre mulțumirea lui Dumnezeu
și atunci toate relațiile dintre noi sunt în pace și în sfințenie.
6 - Lumea își dă pacea ei și iarăși o ia.
O dă cu o mână, dar o ia cu zece.
O dă de formă, dar nu din inimă.
Lumea dă o pace de vorbe dar nu de adevăr.
Lumea dă o pace scurtă și înșelătoare iar nu adevărată.
- Dar Hristos când dă cuiva pacea Sa, El nu i-o mai ia niciodată.
Și nici nu lasă să o mai ia nimeni și nimic.
7 - Pacea lui Isus nu este numai o vorbă ci este o realitate strălucită, puternică și eternă.
Nu este numai o pace a ochilor, ci o pace a conștiinței, a cuvântului, a umbletului, a vieții, a morții și a veșniciei.
Ca pacea lui Dumnezeu adâncă și eternă!
Fericit acela care o dobândește și păstrează, prin Duhul Sfânt!
8 - Semnul adevăratei iubiri este totdeauna bucuria.
Iubirea adevărată față de Hristos nu cunoaște niciodată întristarea nimicitoare de nădejde și de pace.
Iubirea înaltă și statornică pentru Domnul, nu cunoaște niciodată întristarea tulburătoare a inimii,
nici cea înspăimântătoare a sufletului
nici cea înfricoșătoare a ochilor
nici cea pierzătoare a minții...
9 - Iar dacă iubirea pentru Hristos face ca tocmai suferința (adică cel mai nedorit lucru din viața oamenilor) să poată deveni o bucurie pentru un om,
- ce taină mare trebuie să fie aceasta!
Și ce fericit trebuie să fie acel ucenic al Domnului care ajunge să privească în felul acesta la orice suferință (Fap. Ap. 21, 13).
10 - Inima în care locuiește, fierbinte, pașnic și încrezător dragostea lui Hristos,
- această inimă dincolo de toate umbrele trecătoare pe care le pot aduce necazurile peste fața sa, în vreo clipă sau alta, din mijlocul acestor răscoliri,
- totuși în inima celui credincios va rămâne pe totdeauna
o lumină mângâietoare
o nădejde puternică
și o pace luminoasă în Hristos.
11 - Prezența iubirii lui Isus îi va da credinciosului Său acel simțământ înalt, cu neputință de înțeles de alții, care îl va face să simtă o temeinică bucurie în faptul că poate să-I dea lui Hristos un preț tot mai mare și de renunțări trupești.
Aceasta va fi cea mai înaltă și mai adâncă jertfă a sufletului iubitor pentru Mântuitorul său.
12 - Aceasta este bucuria acelei mame credincioase din vremea martiriului creștin, care după ce și-a văzut uciși cu sabia pentru Numele Domnului Isus Hristos, pe toți cei șapte fii ai ei, în fața ochilor săi îndurerați,
s-a aruncat totuși pe genunchi înaintea prigonitorilor - și ridicându-și fața strălucită spre cer a strigat:
- Îți mulțumesc Isuse Doamne că ne-ai făcut să Te putem iubi atât de mult...
Sunt fericită că nu mă voi mai despărți în vecii vecilor nici de Tine, nici de fiii mei.
Acum în urma morții lor creștine, pot să mor cu bucurie și eu, pentru Tine, ca veșnic să fim împreună Acolo.
Dacă ei ar fi rămas în urmă, m-aș fi temut de ceva,
dar acum nu mă mai tem de nimic...
Iată pacea iubirii lui Hristos, în suferință și în jertfă,
și iată bucuria și răsplata ei!
Timpul, care are Începutul în Hristos
14 - Prin Hristos a fost făcut Timpul, cu tot ce este în el,
- tot așa după cum a fost făcută marea cu tot ce este în ea,
după cum a fost făcut cerul cu tot ce este în el -
tot așa a făcut Hristos - Cuvântul lui Dumnezeu - și Timpul cu toată cuprinderea lui de întâmplări, de evenimente, de situații, de neprevăzut...
căci nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
15 - Neprevăzut este totul pentru noi, - dar prevăzut este pentru El, care este Creatorul - Dumnezeu - Hristos este Cadrul
și Mireasa
și Viața
și existența tuturor, - care sunt,
în Timp și în afară de Timp,
a tuturor celor care sunt făcute de Înțelepciunea lui Dumnezeu și determinate de voința omului (în măsura îngăduinței acestei Înțelepciuni a lui Hristos) - toate întâmplările nespus de felurite ale secundei,
- adică Timpul
au și înțeles,
au și durată,
au și întindere,
au și scop
numai în Hristos, prin Hristos și pentru Hristos.
16 - Unele sunt hotărâte de Înțelepciunea lui Dumnezeu,
altele sunt determinate de voința liberă a oamenilor,
dar în toate întâmplările se întrepătrund și se condiționează unele altora cu urmările și cu răsplata lor,
și prin aceste întrețesări de fire, se desăvârșesc planurile lui Dumnezeu și judecățile oamenilor.
17 - În întinderea mărginită a Timpului, frântă de veacuri
și de ani
și în zile și în nopți
și în clipe și în întâmplări,
care pentru noi oamenii sunt acum trei: Trecut, Prezent și Viitor, -
de fapt pentru Dumnezeu, nu este decât unul: Prezentul.
În această pânză a vremii care este timpul și viața trecătoare, se împlinește taina posibilităților noastre de a ne câștiga slava și viața veșnică,
sau nebunia de a le pierde.
18 - Și cum noi vedem prin măsura întinderii ochilor noștri și a priceperii minții noastre tot ce se petrece în fața noastră și în prezent,
- tot așa Dumnezeu cunoaște tot ce se petrece în fața Lui în Timp și în Veșnicie, pe toată întinderea nemărginitului și pentru toți.
19 - De aceea El ni le-a putut spune mai dinainte (mai dinainte de noi, nu de El) - toate aceste lucruri până când ele nici nu se întâmplaseră,
căci știindu-le mai dinainte de Timp, El le-a cunoscut pe toate mai dinainte de a fi împlinite.
20 - Dumnezeu a cunoscut toată desfășurarea tuturor întâmplărilor,
dar pentru respectarea legilor întocmite de Înțelepciunea Lui
și din respectul Său față de libera voință a omului înzestrat cu rațiune,
Dumnezeu n-a intervenit în dirijarea acestor întâmplări,
decât în măsura în care bunătatea și dreptatea Sa, poruncește răsplătirea actelor omului,
prin urmările drepte ale acestor acte.
Slavă veșnică Înțelepciunii și Bunătății Sale.
Amin.