Duhul Sfânt, Mângâietorul
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Cât de multă mângâiere ne dă nouă Duhul Sfânt, când ne aduce aminte de toate Cuvintele Domnului nostru Isus Hristos,
şi ne învaţă înţelesul lor cel luminos
şi ne dă bucuria cea dulce
şi ne umple de puterea lor nebiruită.
- O, ce grijă sfântă are Duhul Sfânt, Domnul nostru de Viaţă Făcătorul, care de la Tatăl purcede
şi care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit în veci, -
- ce grijă scumpă are El de Biserica şi Mireasa Domnului Isus, Preaiubitul ei!
Să-I mulţumim şi să-L slăvim neîncetat.
2 - Duhul Sfânt îi pregăteşte pe lucrătorii şi îndrumătorii vii ai Bisericii vii, a Hristosului Cel Viu în vecii vecilor.
Prin El se împart darurile din ea, fiecăruia după slujba sa, după chemarea sa, după măsura sa, după alegerea sa - şi după inima sa.
Toate acestea frumos,
toate ziditor,
toate curat
3 - Ce Minunat Împărţitor, Sfătuitor, Învăţător şi Mângâietor este Duhul Sfânt, pentru noi toţi!
Tot ce primim în viaţa noastră de credinţă de la Tatăl şi de la Fiul acum, ne este dat de către Duhul Sfânt,
ne este păstrat de El şi la El
pentru a rămânea pururea ai Lui şi lângă El.
Noi suntem sub paza şi îndrumarea Dulcelui nostru Mângâietor şi Ocrotitor, Duhul Sfânt.
Cât de recunoscători trebuie să-I fim noi pentru grija Lui sfântă!
4 - În Lucrarea Sa binecuvântată cu ucenicii lui Isus, Duhul Sfânt, Mângâietorul şi Apărătorul şi Călăuzitorul lor, le va da din partea Domnului Isus, o pace de aşa fel încât niciodată inima lor să nu se mai tulbure şi să nu se mai înspăimânte,
de nimeni
şi de nimic!
- O astfel de pace putem primi şi noi, dacă Îl primim şi-L ascultăm pe El, ca şi ei.
5 - Această pace ne face pe toţi fiii Lui, ca să-I fim recunoscători pentru ce ni se face.
Cuvântul lui Hristos va locui din belşug în mintea noastră,
pacea lui Hristos va stăpâni din belşug inima noastră. Tot ce facem cu cuvântul sau cu fapta noastră în Numele lui Hristos, este spre mulţumirea lui Dumnezeu
şi atunci toate relaţiile dintre noi sunt în pace şi în sfinţenie.
6 - Lumea îşi dă pacea ei şi iarăşi o ia.
O dă cu o mână, dar o ia cu zece.
O dă de formă, dar nu din inimă.
Lumea dă o pace de vorbe dar nu de adevăr.
Lumea dă o pace scurtă şi înşelătoare iar nu adevărată.
- Dar Hristos când dă cuiva pacea Sa, El nu i-o mai ia niciodată.
Şi nici nu lasă să o mai ia nimeni şi nimic.
7 - Pacea lui Isus nu este numai o vorbă ci este o realitate strălucită, puternică şi eternă.
Nu este numai o pace a ochilor, ci o pace a conştiinţei, a cuvântului, a umbletului, a vieţii, a morţii şi a veşniciei.
Ca pacea lui Dumnezeu adâncă şi eternă!
Fericit acela care o dobândeşte şi păstrează, prin Duhul Sfânt!
8 - Semnul adevăratei iubiri este totdeauna bucuria.
Iubirea adevărată faţă de Hristos nu cunoaşte niciodată întristarea nimicitoare de nădejde şi de pace.
Iubirea înaltă şi statornică pentru Domnul, nu cunoaşte niciodată întristarea tulburătoare a inimii,
nici cea înspăimântătoare a sufletului
nici cea înfricoşătoare a ochilor
nici cea pierzătoare a minţii...
9 - Iar dacă iubirea pentru Hristos face ca tocmai suferinţa (adică cel mai nedorit lucru din viaţa oamenilor) să poată deveni o bucurie pentru un om,
- ce taină mare trebuie să fie aceasta!
Şi ce fericit trebuie să fie acel ucenic al Domnului care ajunge să privească în felul acesta la orice suferinţă (Fap. Ap. 21, 13).
10 - Inima în care locuieşte, fierbinte, paşnic şi încrezător dragostea lui Hristos,
- această inimă dincolo de toate umbrele trecătoare pe care le pot aduce necazurile peste faţa sa, în vreo clipă sau alta, din mijlocul acestor răscoliri,
- totuşi în inima celui credincios va rămâne pe totdeauna
o lumină mângâietoare
o nădejde puternică
şi o pace luminoasă în Hristos.
11 - Prezenţa iubirii lui Isus îi va da credinciosului Său acel simţământ înalt, cu neputinţă de înţeles de alţii, care îl va face să simtă o temeinică bucurie în faptul că poate să-I dea lui Hristos un preţ tot mai mare şi de renunţări trupeşti.
Aceasta va fi cea mai înaltă şi mai adâncă jertfă a sufletului iubitor pentru Mântuitorul său.
12 - Aceasta este bucuria acelei mame credincioase din vremea martiriului creştin, care după ce şi-a văzut ucişi cu sabia pentru Numele Domnului Isus Hristos, pe toţi cei şapte fii ai ei, în faţa ochilor săi îndureraţi,
s-a aruncat totuşi pe genunchi înaintea prigonitorilor - şi ridicându-şi faţa strălucită spre cer a strigat:
- Îţi mulţumesc Isuse Doamne că ne-ai făcut să Te putem iubi atât de mult...
Sunt fericită că nu mă voi mai despărţi în vecii vecilor nici de Tine, nici de fiii mei.
Acum în urma morţii lor creştine, pot să mor cu bucurie şi eu, pentru Tine, ca veşnic să fim împreună Acolo.
Dacă ei ar fi rămas în urmă, m-aş fi temut de ceva,
dar acum nu mă mai tem de nimic...
Iată pacea iubirii lui Hristos, în suferinţă şi în jertfă,
şi iată bucuria şi răsplata ei!
Timpul, care are Începutul în Hristos
14 - Prin Hristos a fost făcut Timpul, cu tot ce este în el,
- tot aşa după cum a fost făcută marea cu tot ce este în ea,
după cum a fost făcut cerul cu tot ce este în el -
tot aşa a făcut Hristos - Cuvântul lui Dumnezeu - şi Timpul cu toată cuprinderea lui de întâmplări, de evenimente, de situaţii, de neprevăzut...
căci nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
15 - Neprevăzut este totul pentru noi, - dar prevăzut este pentru El, care este Creatorul - Dumnezeu - Hristos este Cadrul
şi Mireasa
şi Viaţa
şi existenţa tuturor, - care sunt,
în Timp şi în afară de Timp,
a tuturor celor care sunt făcute de Înţelepciunea lui Dumnezeu şi determinate de voinţa omului (în măsura îngăduinţei acestei Înţelepciuni a lui Hristos) - toate întâmplările nespus de felurite ale secundei,
- adică Timpul
au şi înţeles,
au şi durată,
au şi întindere,
au şi scop
numai în Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos.
16 - Unele sunt hotărâte de Înţelepciunea lui Dumnezeu,
altele sunt determinate de voinţa liberă a oamenilor,
dar în toate întâmplările se întrepătrund şi se condiţionează unele altora cu urmările şi cu răsplata lor,
şi prin aceste întreţesări de fire, se desăvârşesc planurile lui Dumnezeu şi judecăţile oamenilor.
17 - În întinderea mărginită a Timpului, frântă de veacuri
şi de ani
şi în zile şi în nopţi
şi în clipe şi în întâmplări,
care pentru noi oamenii sunt acum trei: Trecut, Prezent şi Viitor, -
de fapt pentru Dumnezeu, nu este decât unul: Prezentul.
În această pânză a vremii care este timpul şi viaţa trecătoare, se împlineşte taina posibilităţilor noastre de a ne câştiga slava şi viaţa veşnică,
sau nebunia de a le pierde.
18 - Şi cum noi vedem prin măsura întinderii ochilor noştri şi a priceperii minţii noastre tot ce se petrece în faţa noastră şi în prezent,
- tot aşa Dumnezeu cunoaşte tot ce se petrece în faţa Lui în Timp şi în Veşnicie, pe toată întinderea nemărginitului şi pentru toţi.
19 - De aceea El ni le-a putut spune mai dinainte (mai dinainte de noi, nu de El) - toate aceste lucruri până când ele nici nu se întâmplaseră,
căci ştiindu-le mai dinainte de Timp, El le-a cunoscut pe toate mai dinainte de a fi împlinite.
20 - Dumnezeu a cunoscut toată desfăşurarea tuturor întâmplărilor,
dar pentru respectarea legilor întocmite de Înţelepciunea Lui
şi din respectul Său faţă de libera voinţă a omului înzestrat cu raţiune,
Dumnezeu n-a intervenit în dirijarea acestor întâmplări,
decât în măsura în care bunătatea şi dreptatea Sa, porunceşte răsplătirea actelor omului,
prin urmările drepte ale acestor acte.
Slavă veşnică Înţelepciunii şi Bunătăţii Sale.
Amin.