Puterea Cuvântului lui Dumnezeu

Un predicator care putea deschide orice pungă pentru lucrul Domnului

În America, a trăit pe vremuri vestitul predicator Moody. Faima lui s-a răspândit în toată lumea şi e cunoscută în toată lumea. A fost unul din cei mai mari pescuitori de suflete pentru Hristos. A întors la Dumnezeu o lume întreagă. Rar care păcătos putea rezista puterii cu care acest ales al Domnului propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu. În special, i se dusese faima lui Moody pentru puterea ce o avea cuvântul său în a deschide pungile pentru lucrul Domnului. Când făcea vreun apel, nimeni nu pleca din adunarea lui fără să-şi deschidă punga.

Un credincios, voind să înfrângă această faimă şi această putere, se duse la adunarea lui Moody cu gândul hotărât să nu dea nimic, absolut nimic. Fiind om bogat, luă cu sine şi o mare sumă de bani, anume ca să se poată lăuda pe urmă: „Am rezistat!”.

Când începu Moody a predica, bogatul îşi zise voios: „Eh! Vorbe de astea am mai auzit eu. Cu de acestea nu mă va face să dau nimic”.

Dar, mai trecând puţin, Cuvântul lui Dumnezeu şi puterea cu care-l vestea Moody începură să-i săgeteze inima.

„Grăieşte bine!... Ei, fie! Tot atât!... Voi da şi eu banii cei mărunţi.”

Pe la mijlocul predicii, bogatul, prins de-a binelea în vraja Cuvântului lui Dumnezeu, îşi zise: „Aşa ceva n-am auzit! Am să dau şi eu toţi banii de argint ce-i am!...”.

Când Moody îşi încheie predica cu o chemare cutremurătoare, bogatul se grăbi la lada de ajutoare şi puse în ea toţi banii ce-i avea: cei mărunţi, cei de argint şi cei de aur. Ba încă mai împrumută ceva şi de la un cunoscut al său.

Cuvântul lui Dumnezeu îl biruise.

«Glasul Dreptăţii» nr. 11 / 25 dec. 1937, p. 10

Obiceiul unui frumos dar de nuntă la poporul săsesc:

fiecare pereche de miri primeşte ca dar de nuntă o Biblie şi un ceas Ce ne învaţă legătura dintre un ceas şi o Biblie

Saşii au un frumos obicei de nuntă, care merită să fie cunoscut şi imitat. La nunta lor, mirii primesc, ca dar de nuntă, o Biblie şi un ceas. Acest dar li se dă spre a le fi călăuză în noua lor viaţă. Ceasul să le arate mersul timpului, iar Biblia să le arate mersul vieţii. Ceasul să le arate cum „trece timpul, trec şi eu”, iar Biblia să le arate cum trebuie folosit acest timp pentru a dobândi viaţa. Ceasul să bată trecerea vieţii, iar Biblia să le arate câştigarea vieţii celei netrecătoare.

Iată deci un dar de nuntă care predică mirilor o viaţă întreagă. Şi le dă hrană şi întărire o viaţă întreagă. Ceasul le dă aducerea aminte de moarte, iar Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, le dădea hrană pe o viaţă întreagă şi leac contra morţii celei sufleteşti. Cât de preţios este un astfel de dar de nuntă faţă de lucrurile de nimic care se dăruiesc azi!...

Dealtfel, legătura dintre Biblie şi ceas e foarte mult grăitoare. Căci Biblia însăşi este un ceas uriaş care îşi are şi ea „ceasurile”, „minutele”, „secundele” ei. Numai cât acestea nu sunt împărţite pe 24 de ore, ci pe mii de ani, pe veacuri şi veşnicie.

Ceasul Bibliei ne arată mia de ani.

„Căci pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi” (2 Petru 3, 8). Să nu ne încredem aşadar în lungimea sau scurtimea vieţii noastre, ci să fim totdeauna gata.

„Ceasul” Bibliei ne arată anul acesta ca un „an al mântuirii” (In 4, 23) ce ni s-a dat prin dragostea „Grădinarului” care s-a rugat pentru pomul vieţii noastre să mai fie lăsat şi anul acesta (Lc 13, 8). Să facem deci „roade” vrednice de pocăinţă (Mt 3, 8).

Ceasul Bibliei ne arată luna aceasta, „luna mielului” şi „luna spicelor” de la Ieşire 12, 2 şi 13, 4, ca o neîncetată aducere aminte că numai prin sângele Mielului ne putem mântui.

Ceasul Bibliei ne arată ziua de azi cu porunca: „Astăzi de veţi auzi glasul Meu, nu vă învârtoşaţi inimile voastre” (Evr 3, 7).

Ceasul Bibliei ne arată ziua de mâine. „Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi” (Prov 27, 1).

Ceasul Bibliei ne arată noaptea aceasta. Bogatului celui nebun, o noapte i-a adus moartea şi osânda, pentru că nu era pregătit de moarte, ci se pregătea de petreceri şi desfătări.

Ceasul Bibliei ne arată ceasul acesta şi clipa aceasta. „De aceea fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Mt 24, 24). „Privegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei; seara sau la miezul nopţii, sau la cântecul cocoşilor, sau dimineaţa, ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind” (Mc 13, 35).

Iată dar ce lucruri preţioase ne spune un dar de nuntă cu înţeles creştinesc: un ceas şi o Biblie. Cine însă se preocupă pe la nunţile păgâne de azi cu astfel de gânduri sfinte? Rugăm pe fraţii credincioşi să folosească astfel de gânduri pe la nunţile credincioşilor.

«Glasul Dreptăţii» nr. 1 / 2 ian. 1938, p. 2

Ce spun oamenii mari despre Biblie

Un învăţat credincios, naturalistul german Bettex, spune despre Biblie următoarele frumoase şi adânci cuvinte:

„Biblia este o carte neobişnuită, urâtă şi urmărită ca nici o alta şi care totuşi nu se poate nimici; dispreţuită şi slăvită, batjocorită şi cinstită, osândită şi totuşi vie. Împăraţi, regi şi mulţi cărturari n-au cruţat nici o trudă ca s-o nimicească. Filosofi şi învăţaţi au fost împotriva ei cu sudoarea feţei lor şi astăzi, când ştiinţa crede că a sfârşit cu ea şi critica vrea s-o sugrume, Biblia se răspândeşte cu o iuţeală nemaipomenită în sute de limbi, în milioane de bucăţi peste tot pământul, şi este propovăduită în lung şi în lat; în puterea ei şi cu credinţă într-însa, mii de negri îndură arderea de vii. Chinezii şi armenii suferă chinurile cele mai grozave, până la cea din urmă suflare.

Ei, învăţaţilor, scrieţi şi voi o asemenea carte şi vom crede în voi!

Biblia este un pom al vieţii. Prin ramurile ei viguroase şi verzi totdeauna, vânturile cereşti ale Duhului Sfânt adie câteodată blând, uşor, alteori însă ele bat şi zguduie cu putere, aducând celui otrăvit de păcate vindecare, putere, sănătate şi viaţă veşnică. O carte înfricoşată şi totuşi plăcută, plină de o pace minunată ce întrece orice gând şi plină de tunetele şi fulgerele puternicului Dumnezeu, care zdrobeşte popoarele cum zdrobeşte şi frământă un olar oalele sale şi pe lângă care omenirea este ca un strop de apă pe marginea unui vas; plină de cele mai plăcute mângâieri şi profeţii ale unui Dumnezeu care hrăneşte păsărelele, numără firele de păr din capul nostru şi, la rugăciunea unei mame, El dă o noapte liniştită copilului ei bolnav. O carte care dezleagă în câteva vorbe întrebările cele mai grele care au frământat necontenit omenirea, răspunde copilului şi se joacă cu înţelepciunea filosofilor, plină de o poezie aşa de puternică, de adâncă şi de înălţătoare, cum nu este nici o altă carte scrisă de oameni”.

(Luată după minunata revistă

«Fântâna Darurilor», din Bucureşti)

«Lumina Satelor» nr. 43 / 20 oct. 1929, p. 5 (parţial) «Glasul Dreptăţii» nr. 3 / 16 ian. 1938, p. 3

Datorez trezirea mea Bibliei...

Cum s-a întors la Dumnezeu, prin boală şi Biblie, un vestit poet german

În Germania a trăit pe vremuri vestitul poet german Heinrich Heine. Ca şi alţi învăţaţi, căzuse şi el în mrejile necredinţei. Prin scrierile lui, batjocorea credinţa şi răspândea otrava necredinţei. Dar Bunul Dumnezeu n-a voit să moară în pieirea aceasta. Din depărtarea dragostei lui Dumnezeu, o boală grea s-a apropiat de casa lui şi l-a pus la pat. Şi l-a ţinut opt ani de zile pe patul suferinţei. În această „şcoală a suferinţelor”, Bunul Dumnezeu a făcut să-i ajungă în mână o Biblie. Şi prin această Biblie s-a întors la Dumnezeu.

„M-am întors la Dumnezeu - scrie Heine de pe patul de suferinţă - ca fiul cel pierdut. Iar trezirea şi întoarcerea mea o datorez unei Cărţi.

Este o Carte veche, modestă, dar care seamănă cu soarele care încălzeşte, cu pâinea care hrăneşte; această Carte este Cartea cărţilor, este Biblia. Cine a pierdut pe Dumnezeu Îl poate găsi în ea. Cine n-a cunoscut pe Cel Veşnic Îl găseşte în cuvintele acestei Cărţi veşnice.”

«Isus Biruitorul» nr. 53 / 27 dec. 1936, p. 6

Cine răpeşte Biblia răpeşte soarele de pe cer

„Scurt şi lămurit: tot nenorocul vieţii mele se datorează cauzei că am fost necredincios. Un om care şi-a rupt legătura cu Dumnezeu nu poate să mai primească nici un fel de binecuvântare. Toate sfătoşelile omeneşti - că omul îşi făureşte el însuşi norocul - sunt minciuni! „Unde Dumnezeu nu clădeşte o casă, în zadar se trudesc ziditorii”. Acesta este adevărul!

Am fost ca un marinar care a pornit să descopere o nouă ţară spirituală; dar, de câte ori credeam că am dat peste o insulă necunoscută, privind mai departe, am văzut că era Biblia şi Noul Testament.

Un adevăr e indiscutabil: dintre toate darurile, cel mai mare şi măreţ este Cuvântul lui Dumnezeu: Biblia. Cine răpeşte acest dar răpeşte soarele de pe cer.”

(Poetul german Strindlein)

Cum să citim Biblia

„Scriptura - spune un vestit predicator - trebuie să fie citită cu rugăciune, pentru că toată lumina, toată binecuvântarea ei vin de la Duhul Sfânt, prin har. Cine nu citeşte Scriptura cu o inimă întoarsă la Dumnezeu şi plină de rugăciune, acela pleacă flămând de la o masă bogată, oricât de mult ar fi mâncat el cu... capul!”

„Cercetaţi Scripturile!” Domnul ne îndeamnă să citim Biblia - Cartea Vieţii.

Nopţi întregi...

Pătimaşii jucători de cărţi de multe ori stăruie nopţi întregi în „citirea” cărţilor de joc. Stăruinţa lor cea diavolească near putea fi de învăţătură şi nouă, credincioşilor, să avem mai multă râvnă în citirea Bibliei.

Oare câţi creştini îşi petrec nopţile în citirea Bibliei?

...Diavolul îi îndeamnă pe oameni să citească în „biblia” lui, în cărţile de joc.

Ce spune un japonez despre Biblie

Profesorul japonez Kawaşiri, din Tokio, scrie următoarele cuvinte despre Sf. Scriptură:

„Biblia e mult mai bătrână ca noi, dar uităm că ea e şi mai tânără ca noi. Ea nu e îngrădită, nici pe departe; nu are hotare. E Cartea trecutului, a prezentului şi a viitorului; ea e Cartea Răsăritului şi a Apusului, Cartea oamenilor de orice culoare: albi, negri, galbeni. Să nu ne închipuim vreodată că Biblia e la sfârşitul misiunii ei. Nu mă sfiesc a spune că nici scriitorii germani, pe care-i cinstim, n-au descoperit toate comorile ascunse în Biblie. Eu sunt încredinţat că, dacă s-ar întâmpla vreodată ca popoarele Apusului să nu mai afle adevărul, puterea şi lumina din Biblie, şi ar găsi-o nefolositoare, ar sări popoarele Răsăritului cu făclia luminii celei noi, descoperită de bătrâna Carte.

Biblia este o Carte veşnic nouă; nouă, pentru trezirea şi mântuirea Răsăritului.

Nici o carte nu se vinde aşa de mult în Japonia, ca Biblia.”

«Glasul Dreptăţii» nr. 3 / 16 ian. 1938, p. 3

Nu numai cu pâine va trăi omul...

Aşa ne-a spus Domnul Iisus Hristos, că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu (Mt 4, 4).

Acest cuvânt, care iese - şi a ieşit - din gura lui Dumnezeu, se află în Biblie, în Cartea cea Sfântă, care a fost scrisă de Dumnezeu prin insuflare (2 Tim 3, 16).

Mântuitorul recomandă, aşadar, Biblia ca pe o „pâine”, ca pe o hrană cerească de care are trebuinţă sufletul nostru. Precum corpului nostru trebuie să-i dăm pâine, ca să poată trăi, aşa şi sufletului nostru trebuie să-i dăm „pâinea” lui.

Biblia este o „pâine” ce vine din cer, este o pâine cerească ce trebuie „mâncată”. „Când am aflat cuvintele Tale, le-am mâncat” - zice proorocul Ieremia, la cap. 15, vers. 16.

Dragă cititorule, eu te întreb: ai tu pâinea cuvântului biblic în casa ta? Ai tu pâinea Bibliei în casa ta? Şi mănânci din ea zilnic?

O, nu te mai lăsa nici o clipă, iubitul meu, fără această pâine cerească! Ai stat atâţia ani fără pâinea Bibliei în casa ta. O, nu te mai lăsa şi anul acesta fără ea! Pentru că nici o altă hrană nu poate înlocui hrana aceasta, „pâinea” aceasta mântuitoare care vine de Sus, de la Dumnezeu.

Biblia la hotel

În ţările biblice din Apus (Elveţia, Anglia, Suedia etc.), este obiceiul ca la hoteluri să se pună pe masa din camerele de dormit câte o Biblie. Asta, pentru ca omul călător, dacă are nevoie, să poată citi, seara şi dimineaţa, ceva din Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta e un obicei al „popoarelor biblice”, să aibă Biblia la căpătâiul unde dorm.

Pe o astfel de Biblie, un călător a scris următoarele rânduri: „Fiecare lucru, la locul lui! Dar locul acestei Cărţi nu este aici.” (Un călător din Germania)

Un altul a scris, ca replică, următoarele: „Ba da! Locul acestei Cărţi este şi aici! Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu din Cartea aceasta cuprinde în sine Adevărul şi Viaţa. Iar de adevăr şi viaţă avem lipsă şi la hotel”. (Un călător din Olanda)

Un alt călător a scris: „Eu, citind Cartea aceasta în câteva seri cât am stat aici, am aflat în ea adevărul creştin şi m-am încreştinat.” (Un călător japonez)

Biblia nu e o colecţie

„Biblia nu este o colecţie de adevăruri în fraze goale, ci este mersul maiestos al lui Dumnezeu prin istoria lumii, spre a-l mântui pe om de păcate.”

Ştiinţa şi Biblia

„Adevărata ştiinţă e în armonie cu Biblia; dar de-abia după mii de ani se dă dreptate Bibliei. Omul care crede adevărul revelat (descoperit) de Cuvântul lui Dumnezeu e totdeauna cu mulţi paşi înaintea ştiinţei, care merge şchiopătând pe urmă şi care trebuie să străbată cu greutate prin multe erori.”

(Lars Begard - profesor norvegian)

În colibă şi-n palat

„Născută în Orient şi îmbrăcată în forme şi figuri orientale, Biblia merge prin toată lumea şi la toate popoarele, simţindu-se pretutindeni ca la ea acasă.

Ea ştie să vorbească inimii omeneşti în sute de limbi.

Ea vine în palate, să spună regilor că ei sunt servii Celui Preaînalt şi intră în colibe, să spună săracilor că ei sunt fiii lui Dumnezeu. Copiii ascultă cu plăcere istorisirile ei, iar înţelepţii găsesc mult de cugetat asupra acestor învăţături ale vieţii.

Biblia are cuvinte de pace pentru timpuri grele, cuvinte de mângâiere pentru timpuri de nenorocire, cuvinte de lumină pentru ceasurile tulburi şi întunecoase. Cuvintele ei sunt vestite tare, în mari adunări, şi sfaturile ei sunt şoptite şi la urechea celor singuratici. Pretinşii înţelepţi şi îngâmfaţii tremură în faţa avertismentelor ei, dar cei întristaţi şi porniţi spre pocăinţă aud dintr-însa o voce ca de mamă iubitoare.”

(Dr. Henry von Dyke - învăţat olandez)

«Glasul Dreptăţii» nr. 4 / 23 ian. 1938, p. 3