Răbdarea şi înţelegerea
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Totul are un Dumnezeiesc şi minunat înţeles şi rost şi ţintă...
Să nu te îndoieşti de nimic din acestea niciodată:
- tot ce nu înţelegi tu acum, nu te grăbi să înţelegi grăbit.
Fiindcă va veni timpul să înţelegi cu adevărat, limpede şi frumos mai târziu.
2 - Dacă se petrec în viaţa ta, fără voia ta, fără o urmare directă a faptelor tale, întâmplări de neînţeles, - nu te grăbi să-ţi formezi o părere încă.
Pentru ca nu cumva să te întristezi degeaba, când de fapt ar trebui să te bucuri...
pentru ca să nu cârteşti, când de fapt ar trebui să lauzi pe Domnul
şi pentru ca să nu te descurajezi, atunci când de fapt ar trebui să te umpli de îmbărbătare sfântă şi de bucuroasă nădejde, în încrederea lui Dumnezeu.
3 - De cele mai multe ori faptele Domnului sunt neobişnuite. Şi momentan de neînţeles.
- De aceea când lucruri de neînţeles ţi se întâmplă, ţie, sau vezi că se întâmplă Lucrării lui Hristos, crede adânc că Mâna Domnului lucrează.
Şi dacă nu-L poţi lăuda plin de bucurie, cel puţin taci şi laudă-L plin de smerenie,
căci după aceea, aşa de fericit ai să înţelegi totul.
Ca să nu fii ruşinat atunci, fii încrezător acum.
Domnul şi Dumnezeul tău, ştie totdeauna ce face!
4 - Nimeni pe lumea asta nu poate face întoarcerea ta la Dumnezeu în locul tău, decât tu însuţi, cu lacrimile tale şi cu pocăinţa ta.
Oricine te iubeşte poate şi se roagă pentru tine,
poate face mult pentru tine înaintea lui Dumnezeu, poate să te ajute să vii la El,
dar oricât te-ar iubi acel cineva... oricât de mult ar vrea să-ţi facă... şi ar face pentru tine
- să ştii că dacă tu însuţi nu faci nimic, - e totul în zadar.
Mai întâi tu trebuie să faci totul pentru mântuirea ta. Apoi te pot ajuta şi alţii.
5 - Poţi să fii chiar foarte aproape de Domnul
poţi fi chiar în casa unde Domnul spală şi iartă păcatele multora, mântuindu-i pe mulţi,
- dacă tu însuţi nu înţelegi preţul clipei aceleia pentru tine
şi dacă tu însuţi nu faci acest pas hotărâtor,
atunci tu rămâi afară! Alţii intră, se mântuiesc, devin iertaţi şi fericiţi, - iar tu lângă ei, rămâi pierdut.
6 - Poţi să fii chiar fiul unui părinte credincios,
sau soţul unei soţii credincioase,
sau părintele unui fiu credincios,
sau poţi să-ţi fi trăit sau să-ţi trăieşti toată viaţa ta lângă suflete credincioase,
sau în familia celor credincioşi,
- dacă tu însuţi nu ţi-ai adus inima ta la Domnul ca să ţi-o spele,
- atunci tu vei muri în păcatele tale, fără să vezi Împărăţia lui Dumnezeu, fără să fii mântuit
şi vei fi despărţit pe veci de iubiţii tăi, care au fost credincioşi, după cum este scris (Ioan 3, 3; 1 Cor. 9, 11; Efes. 5, 1-6; Tit 3, 5; Evrei 10, 19-22).
7 - Sufletele curate sunt gata să-şi recunoască şi vinovăţii pe care nu le au
sufletele bune sunt gata să-şi ceară iertare chiar şi pentru păcatele pe care nu le-au făcut
şi sufletele smerite sunt gata să-şi spele şi ceea ce nu şi-au întinat...
... Fiindcă smerenia lor îi face să creadă că oricând ar putea să facă şi ei răul mustrat de alţii
şi nu tăgăduiesc niciodată că n-ar putea fi în stare să cadă în vreun păcat de slăbiciune.
8 - Picioarele noastre sunt cele ce ni se întinează cel mai adesea, fiindcă ele duc greutăţile cele mai multe şi mai mari,
picioarele umblă prin locurile cele mai de jos
şi ele sunt mădularele cele mai nebăgate în seamă, cele mai uitate, cele mai chinuite
şi cele ce sunt îngrijite cel mai puţin.
Acestea sunt credincioşii cei mai simpli ai Bisericii Domnului.
9 - Domnul Isus, numai El Singur, a venit să-i caute şi să-i mântuiască mai ales pe cei de jos, îngrijindu-i ca pe nişte picioare crăpate, rănite, bolnave şi bătătorite de chinuri prea îndelungi,
prăfuite de drumuri prea grele
şi gârbovite de poveri prea nemiloase.
O, câtă milă şi bunătate cu care spală Domnul şi unge cu Mâna Lui moale, astfel de suflete chinuite şi împovărate.
10 - Dar nu numai picioarele au nevoie să fie spălate mai des, mângâiate şi îmbrăţişate cu dragoste,
ci la fel au nevoie şi mâinile
şi mai ales capul - după cum a spus sfântul Petru
mâinile - adică acei care lucrează pentru alţii
şi capul adică acei care conduc pe alţii...
Toţi au nevoie să fie spălaţi mereu de Isus.
11 - Picioarele - adică cei mai neştiutori, au nevoie de mai puţine mustrări, şi de mai multă îngăduinţă, când nu umblă chiar deplin curate,
- dar „mâinile şi capul” - au dreptul la mai multă mustrare şi la mai puţine dezvinovăţiri, când nu umblă în toată curăţia. Fiindcă ele şi ştiu şi pot oricând, să se cureţe,
pe când picioarele nu pot oricând.
12 - Prin locurile pe unde te-ai întinat cel mai mult, caută să nu mai treci niciodată.
Pe căile pe care odată te murdăreşti, pe acolo nu mai umbla.
Pragul caselor stricate nu-l mai trece.
Şi cu oamenii a căror tovărăşie te înjoseşte, - nu mai umbla niciodată.
Ai umblat destul până astăzi.
13 - Ce minunat este sufletul liniştit, care face Voia lui Dumnezeu în chip smerit şi cumpătat întocmai când şi întocmai cât şi întocmai cum îi cere Domnul Isus.
- Nici mai devreme, nici mai târziu.
- Nici mai mult, nici mai puţin.
- Nici mai larg, nici mai îngust, de cum porunceşte Domnul.
Căci Acela care a poruncit ştie Adevărul - şi numai atunci facem binele când facem întocmai cum ne-a spus El.
14 - Cu suflet curat este numai acela care se curăţeşte neîncetat pe sine, care se lasă mereu curăţit şi de alţii
şi care umblă neîncetat să curăţească şi el pe alţii, aşa cum a fost şi este curăţit el însuşi.
Sufletul care nu luptă mereu spre o şi mai mare curăţie a sa şi a altora, acela îşi va pierde în curând şi puţina curăţie pe care i se pare că o mai are.
15 - O, cât de minunat ajunge să vadă totul, acela care se curăţeşte mereu. El devine ca sticla ferestrelor curate sau a ocheanului şlefuit, prin care se poate vedea desăvârşit totul. Şi limpede şi departe.
16 - Noi mereu trebuie să privim cu smerenie la noi înşine.
Fiindcă totdeauna ne putem întina, sau ne putem prăfui umblând printre alţii... şi printre atâtea...
căci oricât te-ai păzi tu, nu te păzesc alţii.
Şi chiar dacă tu îngrijeşti să nu te stropeşti cu noroi sau să nu te umpli de praf, - umblarea stricată a altora, uşor te poate murdări...
Şi atunci cine poate spune că nu are mereu nevoie să se curăţească?
17 - Păunul când îşi priveşte penele, se umflă de mândrie, dar când îşi priveşte picioarele, se dezumflă şi se ruşinează.
Să învăţăm şi noi de la el.
- Când vom fi ispitiţi să ne lăudăm cu vreuna din „penele” acestea care ni se par mai frumoase decât a altora, atunci să ne privim repede păcatele.
Şi să ne ruşinăm de căile noastre urâte.
18 - Chiar când vom fi numai câţiva la o masă intimă şi ni se va părea că suntem cu toţii numai o inimă şi un gând, - să nu fim totuşi prea slobozi în vorbirile noastre,
nici prea încrezători în cine întinde mâna cu noi în blid.
Fiindcă de multe ori nu sunt curaţi chiar toţi cei cu care stăm la masă şi mâncăm din aceeaşi pâine.
O, de câte ori şi de câţi ani - am mâncat şi noi cu astfel de oameni!
Câţi ani au mâncat şi s-au îngrăşat aceştia din pâinea noastră.
Şi numai cu mult mai târziu am văzut ce necuraţi erau...
19 - Fiecare om are odată în viaţa lui ocazia să-şi arate printr-o faptă puternică, binele sau răul care zace în el.
Această ocazie îi fixează apoi pe vecie chipul pe care îl va avea,
locul în care va merge
şi numele de care nu se va mai despărţi apoi niciodată. Nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
20 - O astfel de ocazie ori anulează tot ce fusese omul până la ea, ori îl acoperă cu o veşnică strălucire.
Un astfel de bine uriaş, poate şterge tot răul de până atunci,
Domnul şi Dumnezeul nostru, fă-ne în stare de tot binele ce-l aştepţi de la noi.
Amin.