Rugăciuni vinovate
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Când o soție se roagă să-i moară soțul ei, pentru ca ea să poată a se căsători cu altul,
când un părinte dorește să-i moară copilul, pentru ca să poată fi mai liber în umblările sale după distracțiile lumești.
Sau când cineva se roagă să-i moară vecinul, sau să se nenorocească pentru că l-a păgubit cu ceva,
ori se roagă să nu fie prins, ca să poată fura, desfrâna sau amăgi pe altul,
- acel om se roagă pentru pricini vinovate
și se găsește într-o stare vinovată.
2 - Acel om care se roagă vinovat să se aștepte nu ca Dumnezeu să-l asculte, căci El nu poate fi ispitit să facă răul (Iacov 1, 13),
- ci să se aștepte ca să fie el însuși pedepsit de Dumnezeu pentru fapta asta,
fiindcă merită cea mai aspră pedeapsă. Și nu numai el ci chiar și acela care l-ar ajuta și l-ar încuraja în astfel de rugăciuni vinovate.
3 - Când buzele sunt prefăcute,
și când inima este necinstită,
chiar dacă pricina pentru care se roagă omul este nevinovată, cel care face așa, să nu se aștepte să primească nimic de la Dumnezeu (Iacov 4, 3).
Fiindcă este rău.
4 - Când stăm să ne rugăm, prima condiție pe care o cere Dumnezeu de la noi, este să nu fim fățarnici (Matei 6, 5; Luca 12, 1).
Nu dintr-o stare rea noi să ne rugăm pentru îndreptarea altora,
ci înainte de a cere și a dori ca alții să se îndrepte - trebuie să ne îndreptăm noi înșine.
5 - Nu cu o inimă îngâmfată, - să ne rugăm lui Dumnezeu,
nici cu un duh lacom sau sectar,
nici cu un gând pizmuitor, sau hrăpăreț, să rostim noi rugăciuni prefăcute...
Nu cu vorbiri evlavioase și cu cântări despre dragoste, să înșelăm inimile celor lesne crezători,
căci atunci nu va întârzia pedepsirea noastră!
6 - Să nu înduplecăm mințile celor neștiutori spre a stoarce vreun folos de la neștiința lor.
Ori cu cuvinte frumoase să căutăm a înșela auzul altora, ca să ne creadă ceea ce nu suntem.
Căci astfel de rugăciuni sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu și o urâciune.
7 - Ce bun lucru este pentru orice om cumpătat când prin felul muncii lui, sau prin al firii sale, se poate ține cât mai departe de oamenii lumii acesteia.
De mulțimea gălăgioasă a stricaților.
De tovărășiile pierzătoare ale celor desfrânați
și de societatea zgomotoasă a celor ușuratici.
8 - Teme-te de acei oameni care în orice loc și cu orice ocazie se dedau la desfrânare.
Atât cu vorbele gurii
cât și cu mișcările privirii
sau cu gesturile mădularelor lor
și cu toate expresiile ființei lor.
De acel fel de oameni care sunt plini de orice prefăcătorie, în orice stare a vieții lor.
9 - Oamenii fățarnici, dacă sunt frați, sunt frați prefăcuți.
Dacă sunt soți, sunt soți prefăcuți.
Dacă sunt prieteni, sunt prieteni prefăcuți.
Și tot prefăcuți sunt și când sunt evlavioși, bisericoși, binefăcători, colaboratori,
sau orice altceva.
Prefăcuții sunt cel mai blestemat fel de oameni.
10 - Fericit este oricine crede și ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, care îl sfătuiește pe orice om să se ferească de căile celor prefăcuți și de sfaturile lor,
și de tovărășiile lor,
11 - Fericit este orice om care prin Puterea lui Dumnezeu și prin sinceritatea legământului său cu Hristos o rupe cu felul nelegiuit de viețuire al oamenilor lumești și prefăcuți.
Și intrând în ascultare de voia lui Dumnezeu, ajunge în frățietatea sfântă a oamenilor evlavioși, care sub ascultarea Bisericii (Matei 18, 17),
umblă în dragostea frățească pe căile sfințeniei, înfrânării, evlaviei și credinței Domnului nostru Isus Hristos
12 - Sufletul care are ca îndreptar de viață învățătura sănătoasă a Bisericii și a Bibliei,
și are ca prieteni și însoțitori pe frații de aceeași credință,
iar bucuria și plăcerea sa este să facă în orice fel voia cea bună a lui Dumnezeu,
- acela este și va fi binecuvântat în veci.
13 - Când sfinții din țară, adică sufletele alese îi sunt prieteni cuiva, prietenia acestora nu numai că îi este de un ajutor sfânt ca să aducă roade pentru Dumnezeu și pentru mântuirea sa,
- ci îi este și un scut puternic împotriva rătăcirilor, căderilor și primejdiilor de tot felul.
14 - Vai de sufletele slabe și nepăsătoare care nu ascultă de buna îndrumare la timpul când sunt sfătuiți sau mustrați ca să nu se piardă.
Vai mai ales de sufletele tinere pe care tovărășiile rele le atrag mai grabnic și mai ușor spre felul pierzător al oamenilor lumii acesteia.
Căci locul unde sunt duși aceștia este un îngrozitor mormânt sufletesc, o înecăcioasă mocirlă pierzătoare și un iad chinuitor și veșnic.
15 - Dragă suflet tânăr, ferește-te de duhul străzii, de tovărășia zgomotoasă și vagaboandă a flecarilor lumești,
de ispita alergării după bancuri,
după distracții,
după patimi și plăceri vinovate,
după tot ce iubesc și practică oamenii lumești.
Căci în toate acestea este veninul păcatului care te va ucide și trupește și sufletește.
16 - Nu mai există o stare pământească mai înaltă decât aceea a rugăciunii,
trăită mai mult în cer decât pe pământ,
pe care o atinge sufletul care, la grea cumpănă fiind,
- strigă către Dumnezeu.
Și vede cum puterea Sa intervine limpede și îndată pentru el.
17 - Toți cei pe care Dumnezeu îi pune în slujba copilului Său în clipa aceea, nu știu nimic. Ei simt numai că trebuie să facă totul pentru El.
Chiar dacă în trufia lor ei disprețuiesc pe acela în folosul căruia lucrează,
ei nu pot face decât așa cum îi mână Dumnezeu.
Spre a împlini rugăciunea omului Său și voia Lui care vrea ajutorarea copilului Său.
18 - Credinciosului stând liniștit și privind cum chiar și vrăjmașii lui umblă să-i pregătească binele său împotriva voinței lor, i se umple inima de recunoștință față de Domnul său,
de încredere în făgăduințele Sale
și de o dorință mare de a-L asculta și mai mult, de a-L iubi și mai mult, de a-I sluji și mai mult.
19 - O, cât de mare trebuie să fie bucuria încredințării tale că Domnul te iubește, când vezi bine că El dorește să-ți arate că este gata să te asculte și să facă tot ce-I ceri tu Lui.
Cum să nu strigi ca un nebun de bucurie atunci:
- Te iubesc din inimă Doamne!
Și cum să nu alergi pe ulițe strigând și cântând cu lacrimi de recunoștință:
Slavă, Slavă, Slavă Veșnică Ție Dumnezeul meu!
20 - În toate veacurile și în toate popoarele, o, cât de nenumărate mii au fost acei care au făcut aceste experiențe sfinte cu Dumnezeu.
Toți aceștia sunt și vor fi veșnic niște dovezi vii,
niște mărturii puternice ale Dumnezeirii Sale, în fața tuturor acelora care,
cu o totală lipsă de cunoaștere și de pricepere,
îndrăznesc să spună: Nu este Dumnezeu!
La mulțimea lor, adaug și eu mărturia mea puternică: Este, Este, Este.
Slavă Veșnică Lui!
Amin.