Rugăciuni vinovate
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Când o soţie se roagă să-i moară soţul ei, pentru ca ea să poată a se căsători cu altul,
când un părinte doreşte să-i moară copilul, pentru ca să poată fi mai liber în umblările sale după distracţiile lumeşti.
Sau când cineva se roagă să-i moară vecinul, sau să se nenorocească pentru că l-a păgubit cu ceva,
ori se roagă să nu fie prins, ca să poată fura, desfrâna sau amăgi pe altul,
- acel om se roagă pentru pricini vinovate
şi se găseşte într-o stare vinovată.
2 - Acel om care se roagă vinovat să se aştepte nu ca Dumnezeu să-l asculte, căci El nu poate fi ispitit să facă răul (Iacov 1, 13),
- ci să se aştepte ca să fie el însuşi pedepsit de Dumnezeu pentru fapta asta,
fiindcă merită cea mai aspră pedeapsă. Şi nu numai el ci chiar şi acela care l-ar ajuta şi l-ar încuraja în astfel de rugăciuni vinovate.
3 - Când buzele sunt prefăcute,
şi când inima este necinstită,
chiar dacă pricina pentru care se roagă omul este nevinovată, cel care face aşa, să nu se aştepte să primească nimic de la Dumnezeu (Iacov 4, 3).
Fiindcă este rău.
4 - Când stăm să ne rugăm, prima condiţie pe care o cere Dumnezeu de la noi, este să nu fim făţarnici (Matei 6, 5; Luca 12, 1).
Nu dintr-o stare rea noi să ne rugăm pentru îndreptarea altora,
ci înainte de a cere şi a dori ca alţii să se îndrepte - trebuie să ne îndreptăm noi înşine.
5 - Nu cu o inimă îngâmfată, - să ne rugăm lui Dumnezeu,
nici cu un duh lacom sau sectar,
nici cu un gând pizmuitor, sau hrăpăreţ, să rostim noi rugăciuni prefăcute...
Nu cu vorbiri evlavioase şi cu cântări despre dragoste, să înşelăm inimile celor lesne crezători,
căci atunci nu va întârzia pedepsirea noastră!
6 - Să nu înduplecăm minţile celor neştiutori spre a stoarce vreun folos de la neştiinţa lor.
Ori cu cuvinte frumoase să căutăm a înşela auzul altora, ca să ne creadă ceea ce nu suntem.
Căci astfel de rugăciuni sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu şi o urâciune.
7 - Ce bun lucru este pentru orice om cumpătat când prin felul muncii lui, sau prin al firii sale, se poate ţine cât mai departe de oamenii lumii acesteia.
De mulţimea gălăgioasă a stricaţilor.
De tovărăşiile pierzătoare ale celor desfrânaţi
şi de societatea zgomotoasă a celor uşuratici.
8 - Teme-te de acei oameni care în orice loc şi cu orice ocazie se dedau la desfrânare.
Atât cu vorbele gurii
cât şi cu mişcările privirii
sau cu gesturile mădularelor lor
şi cu toate expresiile fiinţei lor.
De acel fel de oameni care sunt plini de orice prefăcătorie, în orice stare a vieţii lor.
9 - Oamenii făţarnici, dacă sunt fraţi, sunt fraţi prefăcuţi.
Dacă sunt soţi, sunt soţi prefăcuţi.
Dacă sunt prieteni, sunt prieteni prefăcuţi.
Şi tot prefăcuţi sunt şi când sunt evlavioşi, bisericoşi, binefăcători, colaboratori,
sau orice altceva.
Prefăcuţii sunt cel mai blestemat fel de oameni.
10 - Fericit este oricine crede şi ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, care îl sfătuieşte pe orice om să se ferească de căile celor prefăcuţi şi de sfaturile lor,
şi de tovărăşiile lor,
11 - Fericit este orice om care prin Puterea lui Dumnezeu şi prin sinceritatea legământului său cu Hristos o rupe cu felul nelegiuit de vieţuire al oamenilor lumeşti şi prefăcuţi.
Şi intrând în ascultare de voia lui Dumnezeu, ajunge în frăţietatea sfântă a oamenilor evlavioşi, care sub ascultarea Bisericii (Matei 18, 17),
umblă în dragostea frăţească pe căile sfinţeniei, înfrânării, evlaviei şi credinţei Domnului nostru Isus Hristos
12 - Sufletul care are ca îndreptar de viaţă învăţătura sănătoasă a Bisericii şi a Bibliei,
şi are ca prieteni şi însoţitori pe fraţii de aceeaşi credinţă,
iar bucuria şi plăcerea sa este să facă în orice fel voia cea bună a lui Dumnezeu,
- acela este şi va fi binecuvântat în veci.
13 - Când sfinţii din ţară, adică sufletele alese îi sunt prieteni cuiva, prietenia acestora nu numai că îi este de un ajutor sfânt ca să aducă roade pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea sa,
- ci îi este şi un scut puternic împotriva rătăcirilor, căderilor şi primejdiilor de tot felul.
14 - Vai de sufletele slabe şi nepăsătoare care nu ascultă de buna îndrumare la timpul când sunt sfătuiţi sau mustraţi ca să nu se piardă.
Vai mai ales de sufletele tinere pe care tovărăşiile rele le atrag mai grabnic şi mai uşor spre felul pierzător al oamenilor lumii acesteia.
Căci locul unde sunt duşi aceştia este un îngrozitor mormânt sufletesc, o înecăcioasă mocirlă pierzătoare şi un iad chinuitor şi veşnic.
15 - Dragă suflet tânăr, fereşte-te de duhul străzii, de tovărăşia zgomotoasă şi vagaboandă a flecarilor lumeşti,
de ispita alergării după bancuri,
după distracţii,
după patimi şi plăceri vinovate,
după tot ce iubesc şi practică oamenii lumeşti.
Căci în toate acestea este veninul păcatului care te va ucide şi trupeşte şi sufleteşte.
16 - Nu mai există o stare pământească mai înaltă decât aceea a rugăciunii,
trăită mai mult în cer decât pe pământ,
pe care o atinge sufletul care, la grea cumpănă fiind,
- strigă către Dumnezeu.
Şi vede cum puterea Sa intervine limpede şi îndată pentru el.
17 - Toţi cei pe care Dumnezeu îi pune în slujba copilului Său în clipa aceea, nu ştiu nimic. Ei simt numai că trebuie să facă totul pentru El.
Chiar dacă în trufia lor ei dispreţuiesc pe acela în folosul căruia lucrează,
ei nu pot face decât aşa cum îi mână Dumnezeu.
Spre a împlini rugăciunea omului Său şi voia Lui care vrea ajutorarea copilului Său.
18 - Credinciosului stând liniştit şi privind cum chiar şi vrăjmaşii lui umblă să-i pregătească binele său împotriva voinţei lor, i se umple inima de recunoştinţă faţă de Domnul său,
de încredere în făgăduinţele Sale
şi de o dorinţă mare de a-L asculta şi mai mult, de a-L iubi şi mai mult, de a-I sluji şi mai mult.
19 - O, cât de mare trebuie să fie bucuria încredinţării tale că Domnul te iubeşte, când vezi bine că El doreşte să-ţi arate că este gata să te asculte şi să facă tot ce-I ceri tu Lui.
Cum să nu strigi ca un nebun de bucurie atunci:
- Te iubesc din inimă Doamne!
Şi cum să nu alergi pe uliţe strigând şi cântând cu lacrimi de recunoştinţă:
Slavă, Slavă, Slavă Veşnică Ţie Dumnezeul meu!
20 - În toate veacurile şi în toate popoarele, o, cât de nenumărate mii au fost acei care au făcut aceste experienţe sfinte cu Dumnezeu.
Toţi aceştia sunt şi vor fi veşnic nişte dovezi vii,
nişte mărturii puternice ale Dumnezeirii Sale, în faţa tuturor acelora care,
cu o totală lipsă de cunoaştere şi de pricepere,
îndrăznesc să spună: Nu este Dumnezeu!
La mulţimea lor, adaug şi eu mărturia mea puternică: Este, Este, Este.
Slavă Veşnică Lui!
Amin.