Mărturia salvării noastre
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Noi cei care când am fost înconjuraţi de legăturile robiei,
şi îngroziţi de valurile pieirii
şi înfăşuraţi de îngheţul mormântului,
şi prinşi de legăturile morţii,
am strigat după ajutorul Numelui Său Sfânt şi am fost izbăviţi.
- Cu ce bucurie mare am strigat: Slăvit să fie Domnul!
2 - Când doborât de tot am strigat şi eu: izbăveşte-mă că nu mai pot Doamne,
ridică-mă că nu mai pot Isuse,
opreşte-i că nu mai pot Mântuitorul meu,
- El mi-a auzit strigătul care n-avea nici măcar tăria şoaptei
- şi îndată mi-a trimis răspunsul Lui:
vânturile au încetat,
valurile s-au oprit,
Iar eu am strigat uimit: Slăvit să fie Domnul meu Cel Atotputernic!
3 - Slăvit să fie Domnul - o ce cuvinte scumpe şi pline de recunoştinţă sunt acestea!
De câte ori le-am plâns,
le-am strigat,
le-am şoptit,
sau le-am cântat plin de bucurie sau de uimire,
cu ochii plini de lacrimi
şi cu mâinile uscate, întinse spre cer,
încă tremurând, între teamă şi izbăvire.
O ce minunată este mărturia salvării noastre, venită din adâncul inimii care a trecut de la cea mai negrăită moarte la cea mai strălucită viaţă!
4 - Slăvit să fie Domnul - ce strigăt fericit este acesta, când fiinţa mea întreagă se alipeşte de Sânul cel plin de iubire al Preaiubitului meu Mântuitor
şi când inima Lui o aud bătând atât de cald, de puternic, de dulce şi iubitor atât de aproape de buzele mele,
de ranele mele şi singurătatea durerii mele...
5 - Slăvit să fie Domnul care mi-a adeverit şi mie când am strigat după El, că este Viu şi Adevărat, Puternic şi Iubitor în vecii vecilor.
Fiindcă şi eu aveam nevoie să-L cunosc şi din vedere nu numai din credinţă.
De aceea m-a dus în locuri şi împrejurări fără de care niciodată n-aş fi putut avea faţă de Dumnezeu nici încredinţarea, nici cunoaşterea şi nici recunoştinţa pe care acolo le-am dobândit.
6 - Slăvit să fie Domnul care astfel în fiecare neam şi în fiecare rând de oameni,
în fiecare timp şi în fiecare împrejurare
Se arată Viu şi clar multora dintre oamenii Săi
pe care apoi îi trimite către ceilalţi, spre a mărturisi cu tărie despre El, - aceasta fiind mărturia salvării lor.
7 - Acei care îi aud şi îi cred pe trimişii Domnului pot avea nu numai o cunoaştere vie despre Dumnezeu, dar şi nădejdea şi dovada vie că El le poate şi lor veni în ajutor la nevoie.
Iar celor ce nu vor vrea să creadă nici pe mărturia vie a celor izbăviţi, aceştia să le slujească totuşi de mărturie acuzatoare în Ziua Judecăţii celei Înfricoşate de la Sfârşit.
8 - Nu există nici o cale a Domnului care să nu fie bună
sau să nu ducă la bine, pe credinciosul care cu o mână bună şi smerită înaintea lui Dumnezeu caută să trăiască în ascultarea voii Sale (1 Cor. 10, 13).
Căci toate cărările Domnului sunt bunătate şi credincioşie pentru cei ce se tem de El.
9 - Nu există nici un lucru în care dragostea lui Dumnezeu să nu ascundă vreo binecuvântare, pentru fiul şi robul smerit al Cuvântului Său (Ier. 29, 11-14).
Nu există nici o zi şi nici o împrejurare din viaţa omului bun în care Dumnezeu să nu Se arate faţă de el plin de bunătate şi de iubire.
Căci toate cărările Domnului sunt numai bunătate şi credincioşie pentru cei ce se tem de El (2 Petru 2, 9).
10 - În zilele când toate se petrec aşa după cum noi le credem bune, uşor ne putem încredinţa în dovezile nevăzute ale bunătăţii Domnului.
Greu este însă în zilele când privim cu spaimă şi cu cutremur la întâmplări zguduitoare, care se ivesc în viaţa sau familia câte unui om bun. Şi pentru că nu le înţelegem nu le putem crede bune. Şi adesea cârtim şi noi.
11 - Când nenorociri grele se abat peste casa şi familia câte unui om drept, ori asupra alor lui,
atunci parcă se clatină din temelii şi ni se rup în două toate încredinţările pe care ni le făcusem despre bunătatea şi grija ocrotitoare a lui Dumnezeu...
Despre deosebirea dintre cel drept şi cel nedrept.
Despre valoarea sau zădărnicia credinţei.
Despre temeinicia sau şubrezenia ei.
Ce mare grijă trebuie să avem atunci spre a nu ne prăbuşi ci a ne ridica.
Dumnezeul nostru este Acelaşi, totdeauna Bun, ieri, azi şi în veci.
12 - Pe unde intră o mare durere rămân toate porţile inimii deschise.
Iar în urma ei dau năvală tot felul de gânduri blestemate şi tâlhăreşti,
care vin să prade şi să nimicească tot ce se găseşte curat şi frumos în suflet.
- adeseori se ridică în inima noastră primejdioase gânduri de revoltă,
de cârtire şi de îndoială
şi jignim înţelepciunea lui Dumnezeu care lucrează în toate pentru nepriceperea noastră care nu înţelege aceasta.
14 - Pentru că nu înţelegem cum se poate îngădui de către Dumnezeu moartea violentă a unei mame bune dintre şapte copii mici...
Sau îndelungata zăcere în nemişcare pe pat ani de zile a unui tată adânc credincios,
sau atâtea astfel de lovituri neaşteptate,
sau de pierderi dureroase,
sau de nenorociri zguduitoare ce se petrec cu unii dintre oamenii cei mai buni şi credincioşi,
- de aceea suntem şi noi gata uneori să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu.
Dar vine vremea când regretăm amar această îndoială!
15 - Pentru că nu putem înţelege felul de lucru al lui Dumnezeu
adesea suntem ispitiţi să cârtim împotriva Lui.
Când gânduri dureroase cu semne de întrebare se ridică în inimile noastre fără de răspuns,
- atunci să ne smerim capetele înaintea lui Dumnezeu, a cărui înţelepciune nu greşeşte niciodată. Şi a cărui dragoste are mii de căi neînţelese de noi prin care face binele alor Săi.
Acesta este şi cel mai bun lucru, dar şi cel mai înţelept din partea noastră.
16 - Şi totuşi Dumnezeu este Bun în toate lucrările Lui şi fără de vină în toate căile Sale.
Şi oricât s-ar mira neînţelegerea noastră, totuşi toate lucrările acestea se petrec în folosul celor ce-L iubesc pe El (Rom. 8, 28).
17 - Nu numai cererile duhovniceşti, adică nemărginita lume a duhurilor curate şi ascultătoare rămase în apropierea lui Dumnezeu, - sunt pline de Prezenţa Domnului,
dar chiar şi cerurile materiale, adică nemărginitul Cosmos. Prezenţa lui Dumnezeu este deplină şi pretutindeni - numai unii ochi n-o pot vedea.
Sau nu vreau s-o vadă.
18 - Cu toate lumile Sale planetare,
fără margini în număr,
nici în întindere,
nici în frumuseţe,
nici în măreţie...
atât de trainice în mersul şi aşezarea lor,
sau în tăcerea şi în scopul lor...
- această întindere a cerurilor văzute, ca şi a celor nevăzute:
- toate, toate, toate,
- spun slava lui Dumnezeu şi vestesc lucrarea Mâinilor Lui!
19 - Trecerea zilelor şi a nopţilor,
a luminii şi a umbrei peste faţa pământului,
peste faţa istoriei lumii
- toate poartă solia Înţelepciunii şi a Puterii lui Dumnezeu între Miazănoapte şi Miazăzi,
a Dreptăţii şi Iubirii Sale între Apus şi Răsărit.
20 - Şi peste aceste două nesfârşite Întinderi care se întretaie mereu, ca şi cele două linii nesfârşite ale Crucii, duse la Infinit,
înconjurând totul în îmbrăţişarea lor,
strălucesc ca nişte puternice şi eterne dovezi ale Slavei Dumnezeului nostru şi a măreţiei lucrărilor Sale.
Slavă şi mărire veşnică Numelui Său Măreţ şi Slăvit.
Amin.