Mărturia salvării noastre
Traian Dorz - Porțile Veșniciei
1 - Noi cei care când am fost înconjurați de legăturile robiei,
și îngroziți de valurile pieirii
și înfășurați de înghețul mormântului,
și prinși de legăturile morții,
am strigat după ajutorul Numelui Său Sfânt și am fost izbăviți.
- Cu ce bucurie mare am strigat: Slăvit să fie Domnul!
2 - Când doborât de tot am strigat și eu: izbăvește-mă că nu mai pot Doamne,
ridică-mă că nu mai pot Isuse,
oprește-i că nu mai pot Mântuitorul meu,
- El mi-a auzit strigătul care n-avea nici măcar tăria șoaptei
- și îndată mi-a trimis răspunsul Lui:
vânturile au încetat,
valurile s-au oprit,
Iar eu am strigat uimit: Slăvit să fie Domnul meu Cel Atotputernic!
3 - Slăvit să fie Domnul - o ce cuvinte scumpe și pline de recunoștință sunt acestea!
De câte ori le-am plâns,
le-am strigat,
le-am șoptit,
sau le-am cântat plin de bucurie sau de uimire,
cu ochii plini de lacrimi
și cu mâinile uscate, întinse spre cer,
încă tremurând, între teamă și izbăvire.
O ce minunată este mărturia salvării noastre, venită din adâncul inimii care a trecut de la cea mai negrăită moarte la cea mai strălucită viață!
4 - Slăvit să fie Domnul - ce strigăt fericit este acesta, când ființa mea întreagă se alipește de Sânul cel plin de iubire al Preaiubitului meu Mântuitor
și când inima Lui o aud bătând atât de cald, de puternic, de dulce și iubitor atât de aproape de buzele mele,
de ranele mele și singurătatea durerii mele...
5 - Slăvit să fie Domnul care mi-a adeverit și mie când am strigat după El, că este Viu și Adevărat, Puternic și Iubitor în vecii vecilor.
Fiindcă și eu aveam nevoie să-L cunosc și din vedere nu numai din credință.
De aceea m-a dus în locuri și împrejurări fără de care niciodată n-aș fi putut avea față de Dumnezeu nici încredințarea, nici cunoașterea și nici recunoștința pe care acolo le-am dobândit.
6 - Slăvit să fie Domnul care astfel în fiecare neam și în fiecare rând de oameni,
în fiecare timp și în fiecare împrejurare
Se arată Viu și clar multora dintre oamenii Săi
pe care apoi îi trimite către ceilalți, spre a mărturisi cu tărie despre El, - aceasta fiind mărturia salvării lor.
7 - Acei care îi aud și îi cred pe trimișii Domnului pot avea nu numai o cunoaștere vie despre Dumnezeu, dar și nădejdea și dovada vie că El le poate și lor veni în ajutor la nevoie.
Iar celor ce nu vor vrea să creadă nici pe mărturia vie a celor izbăviți, aceștia să le slujească totuși de mărturie acuzatoare în Ziua Judecății celei Înfricoșate de la Sfârșit.
8 - Nu există nici o cale a Domnului care să nu fie bună
sau să nu ducă la bine, pe credinciosul care cu o mână bună și smerită înaintea lui Dumnezeu caută să trăiască în ascultarea voii Sale (1 Cor. 10, 13).
Căci toate cărările Domnului sunt bunătate și credincioșie pentru cei ce se tem de El.
9 - Nu există nici un lucru în care dragostea lui Dumnezeu să nu ascundă vreo binecuvântare, pentru fiul și robul smerit al Cuvântului Său (Ier. 29, 11-14).
Nu există nici o zi și nici o împrejurare din viața omului bun în care Dumnezeu să nu Se arate față de el plin de bunătate și de iubire.
Căci toate cărările Domnului sunt numai bunătate și credincioșie pentru cei ce se tem de El (2 Petru 2, 9).
10 - În zilele când toate se petrec așa după cum noi le credem bune, ușor ne putem încredința în dovezile nevăzute ale bunătății Domnului.
Greu este însă în zilele când privim cu spaimă și cu cutremur la întâmplări zguduitoare, care se ivesc în viața sau familia câte unui om bun. Și pentru că nu le înțelegem nu le putem crede bune. Și adesea cârtim și noi.
11 - Când nenorociri grele se abat peste casa și familia câte unui om drept, ori asupra alor lui,
atunci parcă se clatină din temelii și ni se rup în două toate încredințările pe care ni le făcusem despre bunătatea și grija ocrotitoare a lui Dumnezeu...
Despre deosebirea dintre cel drept și cel nedrept.
Despre valoarea sau zădărnicia credinței.
Despre temeinicia sau șubrezenia ei.
Ce mare grijă trebuie să avem atunci spre a nu ne prăbuși ci a ne ridica.
Dumnezeul nostru este Același, totdeauna Bun, ieri, azi și în veci.
12 - Pe unde intră o mare durere rămân toate porțile inimii deschise.
Iar în urma ei dau năvală tot felul de gânduri blestemate și tâlhărești,
care vin să prade și să nimicească tot ce se găsește curat și frumos în suflet.
- adeseori se ridică în inima noastră primejdioase gânduri de revoltă,
de cârtire și de îndoială
și jignim înțelepciunea lui Dumnezeu care lucrează în toate pentru nepriceperea noastră care nu înțelege aceasta.
14 - Pentru că nu înțelegem cum se poate îngădui de către Dumnezeu moartea violentă a unei mame bune dintre șapte copii mici...
Sau îndelungata zăcere în nemișcare pe pat ani de zile a unui tată adânc credincios,
sau atâtea astfel de lovituri neașteptate,
sau de pierderi dureroase,
sau de nenorociri zguduitoare ce se petrec cu unii dintre oamenii cei mai buni și credincioși,
- de aceea suntem și noi gata uneori să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu.
Dar vine vremea când regretăm amar această îndoială!
15 - Pentru că nu putem înțelege felul de lucru al lui Dumnezeu
adesea suntem ispitiți să cârtim împotriva Lui.
Când gânduri dureroase cu semne de întrebare se ridică în inimile noastre fără de răspuns,
- atunci să ne smerim capetele înaintea lui Dumnezeu, a cărui înțelepciune nu greșește niciodată. Și a cărui dragoste are mii de căi neînțelese de noi prin care face binele alor Săi.
Acesta este și cel mai bun lucru, dar și cel mai înțelept din partea noastră.
16 - Și totuși Dumnezeu este Bun în toate lucrările Lui și fără de vină în toate căile Sale.
Și oricât s-ar mira neînțelegerea noastră, totuși toate lucrările acestea se petrec în folosul celor ce-L iubesc pe El (Rom. 8, 28).
17 - Nu numai cererile duhovnicești, adică nemărginita lume a duhurilor curate și ascultătoare rămase în apropierea lui Dumnezeu, - sunt pline de Prezența Domnului,
dar chiar și cerurile materiale, adică nemărginitul Cosmos. Prezența lui Dumnezeu este deplină și pretutindeni - numai unii ochi n-o pot vedea.
Sau nu vreau s-o vadă.
18 - Cu toate lumile Sale planetare,
fără margini în număr,
nici în întindere,
nici în frumusețe,
nici în măreție...
atât de trainice în mersul și așezarea lor,
sau în tăcerea și în scopul lor...
- această întindere a cerurilor văzute, ca și a celor nevăzute:
- toate, toate, toate,
- spun slava lui Dumnezeu și vestesc lucrarea Mâinilor Lui!
19 - Trecerea zilelor și a nopților,
a luminii și a umbrei peste fața pământului,
peste fața istoriei lumii
- toate poartă solia Înțelepciunii și a Puterii lui Dumnezeu între Miazănoapte și Miazăzi,
a Dreptății și Iubirii Sale între Apus și Răsărit.
20 - Și peste aceste două nesfârșite Întinderi care se întretaie mereu, ca și cele două linii nesfârșite ale Crucii, duse la Infinit,
înconjurând totul în îmbrățișarea lor,
strălucesc ca niște puternice și eterne dovezi ale Slavei Dumnezeului nostru și a măreției lucrărilor Sale.
Slavă și mărire veșnică Numelui Său Măreț și Slăvit.
Amin.