Şi au zis între ei: Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi. Iată ce au făcut ostaşii.
Şi versetul acesta sfânt rămâne tot lângă cămaşa sfântă.
Să rămânem şi noi tot lângă tainicul înţeles, că această cămaşă înseamnă intimitatea cea mai adâncă în Hristos. Părtăşia Lucrării Lui cea mai curată, cea mai unită, cea mai caldă, cea mai scumpă...
Nici o haină nu-ţi ţine de cald dacă n-ai cămaşă pe dedesubt.
Nici o podoabă nu te poate înfrumuseţa, dacă n-ai cămaşă albă şi curată.
Nici o îmbrăcăminte nu-ţi vine bine dacă pe tine este o cămaşă sfâşiată.
Dar dacă ţi-e cămaşa curată şi albă, frumoasă şi întreagă - ea dă valoare şi căldură tuturor celorlalte.
Poţi avea orice dar şi orice poziţie în Lucrarea Evangheliei, poţi avea părinţi renumiţi şi credincioşi, poţi avea talent de cântat sau de vorbit, poţi avea multe însuşiri frumoase - fără naşterea din nou, în zadar.
Fără naşterea din nou eşti ca fără o cămaşă bună şi caldă sub haine.
Fără naşterea din nou, nici în faţa Domnului, nici în faţa fiinţelor duhovniceşti nu poţi avea valoarea care se cere.
Toate podoabele tale, fără ea, n-au nici un preţ, nici o căldură, nici un rost, întocmai ca hainele celui fără cămaşă.
Să nu sfâşiem Lucrarea Domnului - aşa ar trebui să zică şi să grăiască fiecare din cei ce se ocupă de ea.
Să nu sfâşiem învăţătura sfântă prin care s-a primit dragostea Domnului şi dragostea fraţilor, ar trebui să se teamă cei ispitiţi s-o facă.
Să nu sfâşiem unitatea sfântă a Bisericii lui Hristos. Să nu sfâşiem părtăşia dulce a adunării frăţeşti în care ne-am încălzit atâta vreme.
Să nu sfâşiem inimile părinţilor şi soţilor noştri duhovniceşti, cu nimic din ceea ce le poate îndurera.
Să nu sfâşiem legătura sfântă, căldura scumpă, încrederea dulce, - nimic din cele ce sunt comori scumpe ale Domnului şi ale frăţietăţii noastre, căci acestea sunt unice.
Odată sfâşiate, ele nu se mai pot reface, cum au fost, niciodată. Chiar dacă în urmă s-ar mai cârpi ceva, tot se va vedea şi se va simţi totdeauna că acolo a fost o sfâşiere şi o ruptură. O, ce mare crimă fac cei care sfâşie învăţătura şi credinţa fraţilor.
Să n-o sfâşiem - înseamnă să avem o sfântă gelozie pentru unitatea, curăţia, frumuseţea şi podoaba lucrării prin care avem intimitatea cu Hristos şi cu fraţii.
Preţul pe care i-l dai unei iubiri se va vedea după gelozia pe care o ai pentru ea.
O iubire fără gelozie nu este iubire.
Gelozia face parte din adevărata iubire, căci pe acela pentru care nu eşti gelos - nici nu-l iubeşti cu adevărat.
Faţă de Lucrarea în care ne-a născut Domnul, noi trebuie să avem o dragoste unică.
Haine poţi avea mai multe, una peste alta, dar cămaşă nu ai decât una. Învăţături ulterioare poţi avea oricâte, dar cea care te-a încălzit întâi, care ai îmbrăcat-o prima dată, cea care ţi-a acoperit goliciunea ta la început, este şi rămâne pe totdeauna una.
Aceasta este învăţătura şi credinţa ta dintâi. Ţine la ea cu gelozie! N-o lepăda, n-o sfâşia, n-o murdări. Fie-ţi scumpă şi sfântă. Fie-ţi neschimbată şi aproape. Fie-ţi călduţă şi iubită pe totdeauna, căci cu ea te-a îmbrăcat Hristos pe veci. În ea te-au cunoscut fraţii şi i-ai cunoscut şi tu.
Din ea să te îmbrace îngerii. Peste ea să te îmbrăţişeze Dumnezeu.
Nimic să nu te dezbrace de ea. Să ştii s-o şi aperi cu gelozie şi îndrăzneală împotriva tuturor celor ce umblă să o sfâşie, dinăuntru sau dinafară.
Cămaşa aceasta este apărarea fiinţei noastre frăţeşti.
Cât sâmburii din nucă sunt apăraţi de o cămaşă, unitatea lor şi viaţa lor este în siguranţă.
Când cămaşa lor este sfâşiată - vor fi sfâşiaţi şi ei.
Fraţii mei, ţineţi la unitatea şi sănătatea Lucrării în care v-a născut şi crescut Hristos. Cât va sta ea sănătoasă şi tare, şi voi veţi trăi şi veţi putea să vă bucuraţi împreună înăuntrul ei.
Când însă din vina voastră cămaşa unităţii care vă apără se va sfâşia, voi veţi fi rupţi şi veţi pieri. Nu lăsaţi pe cei ce o sfâşie, opriţi-i, împiedicaţi-i (Tit 3, 10; 2 Ioan 10).
Grija şi dragostea faţă de Lucrarea Domnului în care ne-a născut, ne-a crescut şi ne-a păstrat Domnul, trebuie să fie însufleţită de o mare gelozie. În tot ce facem să avem o aprinsă râvnă de a face ca această Lucrare să fie tot mai frumoasă, tot mai bogată în roade sfinte. Tot mai înzestrată cu frumuseţi duhovniceşti.
În orice loc şi în orice lucru să n-avem o mai mare teamă, decât că am putea face prin ceva de ruşine sau de pagubă scumpa Lucrare a lui Hristos, frumoasa noastră cămaşă fără cusătură.
Iar dacă cineva dintre ai noştri umblă s-o sfâşie, să-l privim, cum spune Evanghelia, ca pe un stricător al Templului Sfânt, ca pe un lucrător rău, oricine ar fi el (1 Cor. 3, 17; Filip. 3, 2).
Fraţii şi surorile noastre, să iubim şi să păzim Lucrarea Domnului mai mult ca pe ochii noştri şi ca pe casa şi familia noastră trupească.
Cu tot ce avem mai frumos s-o împodobim pe ea.
Cu tot ce ştim mai bun s-o înzestrăm pe ea.
Iată cum trebuie să facă toţi fraţii ostaşi. Mai ales ei, faţă de Sfânta Cămaşă a Domnului şi a noastră, care este adunarea şi Biserica noastră şi a Domnului.
Veşnică slavă Ţie, Isuse Doamne, Veşnica Jertfă a Dragostei lui Dumnezeu pentru dragostea noastră.
Veşnică recunoştinţă pentru Sfânta Lucrare prin care ne-ai îmbrăcat, la naşterea noastră din nou, în frumuseţea, în curăţia, în căldura dragostei Dumnezeieşti şi frăţeşti.
Te rugăm ajută-ne să n-o sfâşiem niciodată şi să n-o cârpim niciodată.
Să n-o lepădăm şi să n-o schimbăm niciodată. S-o apărăm de cei ce umblă s-o sfâşie şi s-o strice.
Cu o gelozie neînduplecată ca moartea să păstrăm în sfinţenie şi curăţie tot ce este al ei, pentru noi şi pentru toţi urmaşii noştri, până la marea întâlnire a noastră cu Tine, Doamne Isuse.
Căci aceasta este cămaşa noastră de Nuntă, fără de care noi nu vom putea sta la masă cu Tine şi cu înaintaşii noştri (Matei 22, 11-14). Amin.