
Sabia Duhului
Pr. Iosif Trifa - Sabia Duhului
Cuvântul lui Dumnezeu are multe asemănări în Biblie. Între acestea este și asemănarea cu sabia. Dumnezeiescul apostol Pavel, voind să arate puterea Cuvântului biblic, l-a asemănat cu o sabie ascuțită. Viu este Cuvântul lui Dumnezeu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri.
Minunată asemănare! Cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie ascuțită foarte, iar sabia aceasta are două tăișuri. Întâi, ea taie fără cruțare în păcate. Sabia Cuvântului biblic nu cruță pe nimeni. Ea n-a cruțat nici pe aleșii Domnului. Ea a tăiat fără cruțare și în păcatele lor. Cu ce sabie ascuțită a tăiat, spre pildă, prorocul Natan în păcatul lui David!
Dar sabia Cuvântului biblic are puterea nu numai de a tăia și a răni. Ea are și celălalt tăiș: puterea de a tămădui.
A tăia în păcate este ușor. Și omul are această putere. Orice om poate lua o sabie de mustrare cu care să taie fără cruțare în păcatele de-aproapelui. Taie și sabia aceasta, dar nu vindecă. Dimpotrivă, mărește rana. Taie rana și o lasă deschisă. Am văzut un patron moralizând pe ucenic. Tăia fără cruțare în greșeala lui, dar în ochii ucenicului se vedea scăpărând ura care cocea în sufletul lui. Sabia patronului tăia fără folos. Tăia, agravând rana. De regulă morala care se face acelor vinovați este o astfel de sabie care mărește rana.
Dar sabia Cuvântului biblic nu face niciodată așa. Ea nu taie niciodată numai cu un tăiș. Ea taie totdeauna cu ambele tăișuri. Cu unul rănește, cu celălalt vindecă. Eu rănesc și Eu vindec, zice Domnul (Osea 6, 1).
Sabia Cuvântului biblic este cuțitul doctorului priceput care taie în rană numai atât cât trebuie. Nici un milimetru mai mult. Iar după ce taie, îndată leagă rana, turnând peste ea untdelemnul mângâierii și al tămăduirii. Rana ce o face sabia Cuvântului biblic este o rană binecuvântată. Din ea țâșnește sângele lacrimilor, sângele căinței. După sabia cu care a tăiat Natan în păcatul lui David, a țâșnit psalmul 50: cea mai dulce și binecuvântată rugăciune de căință din câte au răsunat și vor răsuna cândva pe acest pământ. După sabia cu care Cuvântul lui Dumnezeu taie în inima și în păcatul nostru, țâșnește sângele cel cald al lacrimilor de căință.
Aici vom spune că și Oastea Domnului a lucrat cu sabia aceasta. N-am tăiat numai în păcate și fărădelegi, ci am picurat și untdelemnul cel dulce și tămăduitor. Predicile noastre cele vechi erau de regulă moraliste. Ele tăiau numai în păcate, dar nu ungeau destul rana.
O, ce sabie binecuvântată este Cuvântul lui Dumnezeu. Să o folosim și noi, ostașii Domnului. Mai întâi pentru noi. Să o lăsăm să taie fără cruțare în păcatele noastre, în gândurile noastre cele rele, în inima noastră cea bolnavă. Să o lăsăm să ne rănească neîncetat pentru dragostea Domnului, pentru lucrul Lui, pentru de-aproapele nostru. Să o lăsăm să taie fără cruțare fie și în cea mai mică bubă de păcat.
În casa unui frate ostaș am văzut pereții plini de săbii ascuțite. Pe niște table de hârtie aninau ca niște săbii cuvinte biblice ca acestea: Ce va folosi omului de ar dobândi toată lumea, și își va pierde sufletul său? (Luca 9, 25). Cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu (Iacov 4, 4). Căutați pe Domnul câtă vreme Se poate găsi (Isaia 55, 6). Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fap. Ap. 5, 29). Nu puteți sluji la doi domni... Alegeți astăzi cui vreți să slujiți: cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului (Iosua 24, 15), etc, etc.
Aceste săgeți - zicea ostașul - sunt mai întâi pentru mine, să mă taie, de câte ori voi uita legământul meu de ostaș al Domnului. Și, pe urmă ele sunt pentru cei care vor veni în casa mea. Poate îi va săgeta și pe ei vreuna dintre aceste săgeți.
Să folosim apoi această sabie și pentru rănirea altora. Să rănim neîncetat cu ea inimile, pentru Domnul. Oriunde este o inimă bolnavă de păcate să o străpungem cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu.
Slăvit să fie Domnul! În Oastea Domnului se mânuiește azi cu destulă izbândă sabia Cuvântului biblic. Avem luptători vrednici care poartă cu mare putere sabia aceasta. Când vorbește, spre pildă, fratele Oprișan, toată lumea plânge. În mâna lui, sabia Cuvântului totdeauna rănește inimile și stropește sânge de lacrimi.
Mânuită de un credincios, sabia Cuvântului totdeauna taie și lasă urme. În schimb, poate fi înarmat cineva cu toate științele - chiar și cu cele teologice - sabia lui nu rănește pe nimeni câtă vreme nu e îmbrăcat și în armătura de la Efeseni cap. 6.
Oamenii simpli, dar credincioși, taie în inimi cu sabia Cuvântului, de rămâi uimit. La o adunare culturală a Astrei, ținută într-un sat din jud. Hunedoara, a vorbit poporului un conferențiar cultural. Era în postul Paștilor și conferențiarul a vorbit despre Patimile Domnului. A citit ceva chiar și din Sfânta Scriptură. Dar conferința lui n-a încălzit pe nimeni. Poporul stătea rece. S-a ridicat însă după el un ostaș al Domnului, un om simplu, și a citit și el din Noul Testament despre răstignirea Domnului. Și tot poporul a început a plânge. De ce? Pentru că sabia era de data aceasta în mâna unui credincios, în mâna unuia care el însuși stropise mai întâi cu lacrimi paginile Sf. Scripturi.
Slăvit să fie Domnul! Oastea Lui a încins cu sabia Cuvântului mii de oameni simpli din popor. Când Oastea își va strânge la un loc misionarii laici, lumea va rămânea uimită de felul cum știu aceștia mânui sabia Cuvântului. În vreme ce săbiile ruginesc în teaca celor care, după pregătirea și meseria lor, sunt purtători de sabie - Oastea a înarmat atâția oameni simpli.
Un caz penibil s-a petrecut într-o adunare de ostași. Unul, care de meseria sa era purtător de sabie, nu putea scoate sabia din teacă. Nu știa să caute în Biblie. Se trudea să afle cartea lui Rut și n-o putea afla. Ruginise sabia că n-o mai scosese din teacă demult, de când era la seminar.
Unul din meritele Oastei e și acela că ea îndeamnă - sau chiar silește - pe cei ce sunt de meserie purtători de sabie, să scoată sabia din teacă.
Să nu uităm însă niciodată un lucru: ca să putem răni cu sabia Cuvântului trebuie să fim îmbrăcați în toată armătura de la Efeseni cap. 6. Numai cine e complet echipat cu această armătură poate face biruințe cu sabia Cuvântului. O predică fără această armătură, oricât de frumos și meșteșugit ar fi spusă, nu rănește inimile. Dar ce prăpăd binecuvântat face sabia Cuvântului - spre pildă - în mâna unui preot îmbrăcat în toată armătura lui Dumnezeu de la Efeseni cap. 6! Din ce sporește cineva în credință, în dragoste, în rugăciune și celelalte haine și arme - sabia Cuvântului va fi mai ascuțită în mâinile lui.
Să nu uităm că cele ce spuneau oamenii despre Domnul Isus, că: Niciodată om n-a grăit ca Omul Acesta (Ioan 7, 46), sunt în legătură cu cuvintele Lui: Cine Mă mustră pe Mine pentru păcat? (Ioan 8, 46).
Din ce vom trăi o viață mai curată și mai curățată de păcat - sabia din mâna noastră va fi mai tăietoare. O! Ce dar mare este sabia Cuvântului biblic!