Cel ce n-are sabie să-și cumpere!
Pr. Iosif Trifa - Sabia Duhului
Aceasta este porunca Mântuitorului pentru orice creștin adevărat, luptător și biruitor. Cu atât mai mult un ostaș al Domnului trebuie să fie încins cu această sabie.
Ap. Pavel a folosit asemănarea cu sabia pentru că atunci nu erau puști. Sabia era arma de luptă. Noi vom zice deci că un ostaș al Domnului (cititor de carte), fără sabia Cuvântului biblic este un soldat fără pușcă. Ce biruință ar putea avea un astfel de soldat?
Când eram în școala suferințelor de la Geoagiu, m-a cercetat un frate ostaș care venea de departe, de prin Moldova. Îmi spunea că umblă prin țară să-și cerceteze frații și să vestească Oastea Domnului. Ce bucurie pe mine!
Dar ce întristare, pe urmă, când am aflat ce fel de arme avea. Avea plină traista cu Epistolii căzute din cer, Cele 12 vămi, o grămadă de Visuri și alte cărți înfricoșate.
(Toate acestea sunt cărți apocrife, nerecunoscute din punct de vedere canonic de sinoadele bisericii. Cărțile acestea au circulat în Evul Mediu și mai circulă și azi, având rolul de a întreține un anumit sentiment religios în unele medii și de a moraliza pe credincioși. A rămâne numai la ele și a nu lua contact printr-o lectură serioasă cu Biblia și cu scrierile Sf. Părinți, care ajută la înțelegerea Bibliei, înseamnă a rămâne în afara creștinismului autentic și a cădea pradă unor învățături rătăcitoare - nota redacției).
De Biblie, nici vorbă, iar de cărțile Oastei abia dacă auzise.
- O dragul meu - i-am zis - crezi că poți face ceva izbândă cu astfel de arme? Întoarce-te acasă și te pune pe cititul Bibliei și al cărților de la Oastea Domnului.
10 ani de Oaste! Sosit-a vremea să ne trecem în revistă Oastea, să vedem cum suntem echipați. Căci cu ostași mulți, dar neînarmați, tot n-am făcut nimic. Sosit-a vremea ca orice ostaș adevărat să fie îmbrăcat și să se îmbrace cu armătura de la Efeseni cap. 6. Sosit-a vremea să scoatem puștile și săbiile de lemn din fronturile noastre. Căci de aceste arme vrăjmașul diavol nu se înspăimântă și nu se teme. Văzut-ați craii, pe la Crăciun, cum se răstesc și își încrucișează săbiile? Dar lumea zâmbește de lupta lor, pentru că săbiile lor sunt de lemn, hainele de hârtie și coifurile de carton. Să ne păzim, ca nu cumva și noi să devenim niște astfel de crai cu săbii de lemn. Căci și aceasta este una din primejdiile de care trebuie ferită Oastea Domnului.
10 ani de Oaste! Încingeți sabia Cuvântului biblic, iubiți frați ostași! Fiecare luptător din Oastea Domnului, care știe carte, să aibă cel puțin Noul Testament cu psalmii. Aceasta este sabia cu care un ostaș al Domnului trebuie să fie încins în toată vremea și în tot locul. Aceasta este arma fără de care un ostaș cititor nu poate fi un ostaș adevărat. Cu Noul Testament în buzunar și în inimă, iubiți frați ostași! Fiecare să știe și să învețe a mânui această armă, după puterea lui.
Cel ce n-are sabie, să-și vândă haina și să-și cumpere - zicea Mântuitorul (Luca 22, 36). Dar pentru sabia aceasta nu e chiar de lipsă ca omul să-și vândă haina. Cu 40-50 de lei (atâta valora un Noul Testament în 1934), se poate cumpăra un Noul Testament cu psalmii. Iar când și cel mai sărac om poate afla și da sute de lei la un an pentru tutun - trebuie să se afle și 40-50 de lei pentru sabia Cuvântului lui Dumnezeu.
O! Ce sabie minunată este aceasta! Cuvântul lui Dumnezeu e numit și sabia Duhului Sfânt (Efes. 6, 17).
Ce numire potrivită! Aici este locul a se căuta și explica puterea ce o are Cuvântul lui Dumnezeu. Prin El taie și lucrează Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt ne vin toate darurile cerului de sus. Prin Duhul Sfânt vine și puterea ce o are Cuvântul lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu este sabia Duhului Sfânt; o sabie sfântă și binecuvântată ce ni se dă în dar. Fără sabia aceasta nu se pot purta lupte și biruințe de mântuire sufletească.
Ce frumos spune acest adevăr o istorie din Biblie!
Iudeii, puțini și neînarmați, erau strâmtorați din toate părțile de vrăjmași mulți și tari. Atunci, un viteaz de-al lor, Iuda Macabeul, a început a încuraja poporul, zicând: Nu vă temeți! Am avut un vis de la Dumnezeu... L-am văzut în vis pe Onia, cel ce fusese arhiereu, om bun, cuvios, cucernic; cu mâinile întinse, se ruga pentru noi... După aceea, s-a arătat Ieremia prorocul, care și-a întins dreapta și mi-a dat o sabie de aur, zicând: Ia această sfântă sabie, care este un dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmași.
Și ne spune Biblia că iudeii au biruit, așteptând de la Cel Atotputernic biruință și ajutor. Au biruit cu sabia cea de aur ce li se arătase din cer (2 Macabei 15).
Ce istorie mult-spunătoare este aceasta pentru orice creștin luptător și biruitor! Ce mult-spunătoare este și pentru noi, ostașii Domnului! În lupta mântuirii, cerul de sus ne îmbie și nouă o sfântă sabie, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cu această sabie se câștigă luptele și biruințele mântuirii. Armele luptei noastre nu sunt omenești, ci puternice, de la Dumnezeu (2 Cor. 10, 4). Dacă armele noastre ar fi omenești, am cădea bătuți la prima ciocnire cu marele vrăjmaș, căruia i s-a dat să facă război cu cei din seminția femeii (Apoc. 12, 17). Noi însă avem sabia Duhului Sfânt și celelalte arme de la Efeseni cap. 6, care ne asigură biruința.
O! Ce sabie sfântă și binecuvântată este sabia Cuvântului biblic, sabia Duhului Sfânt!
Viu este Cuvântul lui Dumnezeu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțurile și gândirile inimii (Evrei 4, 12). Aceasta este puterea Cuvântului biblic. Sabia lui - sabia Duhului Sfânt - pătrunde până la despărțirea omului duhovnicesc de cel lumesc, a omului celui nou de omul cel vechi. Ea taie fără cruțare în orice compromis cu lumea și cu păcatul. Cuvântul lui Dumnezeu nu suferă nici un fel de învoială și de împăcare cu păcatul.
Într-o carte de teologie morală (Dr. Alex. Nic., Blaj), am citit că păcatul beției e împărțit în 3 clase, cam așa: clasa primă e starea când omul e în curaj, în veselie, și ăsta ar fi un păcat mai mic. Clasa a doua, când omul e beat, dar totuși se mai poate ținea pe picioare și are cunoștință de el. Iar clasa a treia, când omul a căzut sub masă; iar păcatul e măsurat după aceste 3 clase.
Cuvântul lui Dumnezeu nu face niciodată așa. Păcatul, oricât de mic ar fi, e păcat, e otravă ce infectează sufletul. Când beatul e în veselie, de regulă, atunci înjură și are chef de bătaie. Când a ajuns sub masă nu mai poate face nimic.
Preotul T. Lazescu din Moldova, dezaprobând mișcarea noastră contra dansurilor, dădea următoarea regulă (în revista eparhială Cronica Românului): Cel ce joacă, bine face; iar cel ce nu joacă și mai bine. Adică îi deschizi larg ușa păcatului și pe urmă iar cauți s-o închizi.
Cuvântul lui Dumnezeu nu face niciodată așa. El trântește ușa, El încuie ușa de tot în fața păcatului.
Păcatul e păcat, oricât de mare sau de mic ar fi. El trebuie distrus cu desăvârșire. Și sabia Cuvântului aceasta o face. Ea taie și într-o bubă mică de păcat tot atât de necruțător ca într-o rană veche și grea. Ea taie până stârpește răul cu totul.
Viața creștinilor de azi e plină de atâtea păgânătăți, de atâtea datini urâte și păgânești, tocmai pentru că nu s-a lăsat sabia Cuvântului lui Dumnezeu să taie fără cruțare în el.
De când eram preot la țară îmi aduc aminte că am slujit odată într-o mică chilie din jud. Hunedoara. După slujbă, tot poporul mă aștepta în ușa bisericii. Și, ca la o comandă, deodată îi văzui pe toți scoțând din buzunare și întinzând, spre închinare și gustare, câte o sticlă de rachiu de prune. Nu înțelegeam ce înseamnă acest lucru. Era vremea rachiului de prune și datina era ca tot poporul să meargă la biserică cu rachiul în buzunar, iar la ieșire, după slujbă, în ușa bisericii, preotul trebuia să închine și să guste din toate sticlele. În ușa bisericii se înfiripa o cârciumă mică, ce continua apoi pe la casele oamenilor cu jocuri, beții și păcate.
- Ăsta-i un obicei păgân și urât, - le-am zis oamenilor. Biserica și Scriptura nu suferă așa ceva. Ascultați ce spune Scriptura: Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor (1 Cor. 10, 21). În sfânta biserică slujeam la paharul Domnului, iar acum cuvine-se oare să închinăm la celelalte pahare?... În numele bisericii, în Numele Domnului, vă rog pe toți lăsați-vă de acest urât obicei! Biserica nu poate suferi astfel de lucruri urâte!...
Oamenii s-au cam supărat (și pe urmă am înțeles că preotul parohiei s-a supărat și mai mult pentru încercarea de a-i strica datinile și veniturile; o parte din rachiul închinat fiind al lui).
Și iată așa s-au înstăpânit în biserica noastră datinile cele păgânești (la botezuri, ospețe cu beții și jocuri, etc). Nu s-a lăsat ca sabia cea ascuțită a Cuvântului biblic să taie fără cruțare în ele; să nu le cruțe de la început. Cei ce trebuiau să taie au stat - și stau și azi - cu ochii închiși și cu sabia în teacă. S-au bucurat că datina aduce ceva câștig, dar deficitul moral era și este de mii de ori mai mare.
Sabia Cuvântului este cea de foc, a Duhului Sfânt. Ea nu suferă răul și păcatul. Ea taie fără cruțare. Ea trage hotar și face prăpastie între bine și rău, între virtute și păcat, între lumină și întuneric, între minciună și adevăr.
O, ce dar mare este nouă Cuvântul lui Dumnezeu! O ce armă sfântă și binecuvântată ne este nouă sabia Cuvântului biblic! De aceea vom striga iar și iar Cuvintele Mântuitorului: Cine n-are sabie, să-și cumpere! Și nu numai să o cumpere și să o țină în cui sau să o încingă numai de paradă, ci să lucreze cu ea, să taie cu ea.
Și le-a zis lor Moise: Așa zice Domnul: Fiecare din voi să se încingă cu sabia și fiecare să junghie pe fratele său, pe prietenul său și pe ruda sa (Exod 32, 27). Aceasta era o sabie pedepsitoare. Însă noi să încingem săbiile cele binecuvântate ale Cuvântului biblic. Săbiile cele care taie și vindecă. Să încingem cu toții sabia Cuvântului biblic și să tăiem cu ea mai întâi în noi înșine; în păcatele noastre. Să tăiem apoi cu ea pe vecinul nostru, pe fratele nostru, pe cei ce sunt în casa noastră; pe cei ce sunt în casă cu noi și pe cei ce sunt afară de casa noastră; pe cei care sunt în sat cu noi și pe cei care sunt în afară de satul nostru. Tăiați pe tot locul cu sabia Cuvântului, pentru ca să curgă în toate părțile sângele lacrimilor căinței pentru păcat.
Să ne așteptăm însă și la împotriviri. Din rana pe care o face sabia Cuvântului viu nu curge numai sânge de lacrimi, ci țâșnește și împotrivire, îndârjire, prigoană. În atâtea și atâtea locuri, oamenii vor încerca să ne smulgă sabia (Biblia) din mână. Dar un ostaș al Domnului nu se sperie. El luptă, având conștiința că are o sabie din cer și trebuie să învingă.
Aici însă vom spune și altceva: împotrivirile vin de multe ori și din greșeala luptătorilor, că nu poartă bine sabia Cuvântului. Sunt și în fronturile noastre luptători care fac greșeli. Taie cu sabia Cuvântului fără tact și chibzuială. Folosesc mai mult numai un tăiș al săbiei: tăișul mustrării păcatului. Chiar personal am văzut cazuri când ostașii mai înrăiți au tăbărât deodată cu sabia mustrării peste cei care nu se putuseră încă dezbăra de unele patimi. Urmarea a fost că cei răniți s-au îndârjit și n-au mai venit la Oaste. În loc de câștig, pagubă.
Când mânuiești sabia Cuvântului, trebuie să ai răbdare, tact și, mai presus de toate, dragoste. Sabia Cuvântului să fie totdeauna agerită în dragostea noastră. Fără dragoste nici cu sabia Cuvântului nu poți răni pe nimeni pentru Domnul. În mâna noastră, sabia Cuvântului să aibă totdeauna cele două tăișuri: tăișul tăierii (mustrării) și tăișul dragostei (vindecării). Numai cu tăișul mustrării încă n-am făcut nimic. Dimpotrivă. Cu tăișul acesta lucrează, de regulă, sectarii. Ei nu știu altceva decât să critice, să taie mereu în scăderile altora (în ale lor însă ba). De aceea în mâna lor sabia Cuvântului îndârjește, în loc să câștige. De aceea nu pot face nimic. Noi să ne ferim de greșeala aceasta.
De-a pururi pildă să ne fie și aici Marele nostru Învățător. Isus Mântuitorul nu mustra pe cei păcătoși care doreau mântuirea. Mustra, de regulă, numai pe cei care fățiș se împotriveau Duhului Sfânt: pe fariseii și cărturarii cei fățarnici. Chiar când folosea sabia mustrării, în tăierea aceasta era mai multă dragoste decât mustrare. Era o mustrare dulce și vindecătoare. Sabia aceasta se poate vedea atât de bine în mustrările blânde pe care Isus le făcea ucenicilor.
De încheiere vom spune: sabia Cuvântului biblic este o sabie sfântă și binecuvântată. Ea taie și vindecă. Ea pătrunde până la prăsele în omul nostru cel vechi. Ea singură poate junghia pe omul nostru cel vechi din noi.
Ferice de cei care primesc tăieturile acestei săbii! Și ferice de cei care taie cu ea și pe alții! Dar vai celor care se poartă cu nepăsare și cu ură față de ea. Vai de cei ce urăsc Cuvântul lui Dumnezeu! Vai de cei care prigonesc Cuvântul lui Dumnezeu! Vai de cei care umblă să rupă sabia Cuvântului! Ei se vor întâlni odată cu această sabie, dar într-o altă formă, înfricoșată.
Și, când m-am întors, am văzut pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu brâu de aur... Ochii Lui erau ca para focului... și glasul Lui, ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă ținea șapte stele. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri (Apoc. 1, 12-16).
Toți cei care urăsc și disprețuiesc Cuvântul lui Dumnezeu cunoaște-vor ascuțișul acestei săbii pedepsitoare. Toți cei care disprețuiesc Cuvântul lui Dumnezeu și se poartă cu nepăsare față de El și de chemările Lui, cunoaște-vor în Ziua Judecății judecata Mântuitorului. Pe cel ce nu primește cuvintele Mele, are cine să-l osândească: Cuvântul pe care l-am grăit Eu, acela îl va osândi în Ziua de apoi (Ioan 12, 48).