Spre Canaan... spre Țara Făgăduinței...

„Și i-a zis Domnul lui Avram: «Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara care voi arăta ție. Și te voi face pe tine neam mare și te voi binecuvânta și voi mări numele tău și vei fi binecuvântat». Și s-a dus Avram precum i-a zis lui Domnul. Și a luat pe Sara, nevasta sa, și pe Lot, feciorul fratelui său, și toate averile care agonisise și au ieșit ca să meargă în pământul Canaan”… (Citiți pe larg la Facere 12.)

Acest Canaan le-a fost făgăduit și lui Moise și israeliților. Și lor le-a trebuit o viață întreagă de lupte și încercări până au ajuns să intre în el. (Citiți cartea Ieșirea.)

Minunata călătorie a lui Avram spre Canaan e plină de un înțeles adânc și pentru noi creștinii de azi. Țara în care trăia Avram n-a fost pentru el o țară de vecie și de statornicie. Domnul i-a poruncit să iasă din ea și să plece spre o altă țară, făgăduită lui, spre Canaan… Așa suntem și noi creștinii. „N-avem locuință stătătoare în această lume, ci patria noastră cea adevărată e sus în cer” (2 Cor 5, 1). „În casa Tatălui Meu multe lăcașuri sunt - a zis Iisus - și Eu merg să vă gătesc vouă loc și vă voi lua pe voi la Mine, ca unde sunt Eu și voi să fiți” (In 14, 2-3). Iată, acesta este Canaanul nostru și viața noastră nu-i altceva decât o călătorie spre acest Canaan.

Lui Avram și lui Moise le-a făgăduit Dumnezeu un Canaan „plin cu miere și cu lapte”. Nouă ne-a dat unul mai scump. Al nostru e plin de tot ceea ce urechea n-a auzit și ochiul n-a văzut. În Canaanul nostru, pomii înfloresc de douăsprezece ori pe an și apele-s vii; noapte nu este niciodată acolo, căci Domnul Dumnezeu este lumina (Apoc 22, 1-5). Spre acest Canaan trebuie să ne dorim și să călătorim. „Avrame, ieși din țara aceasta!”… așa i-a poruncit Dumnezeu lui Avram și Avram îndată și-a lăsat țara, și-a lăsat casa și pământul și a plecat cu dor mare spre țara făgăduinței. Așa ne strigă și nouă Domnul: „Omule! Ieși din țara păcatelor și pleacă spre țara cerească, spre țara mântuirii sufletești! Omule! Nu te alipi cu toată inima ta de bogățiile și plăcerile acestei lumi, căci casa ta nu e aici, ci e sus în cer; nimic din această lume nu vei putea duce cu tine” (1 Tim 6, 7); tu ești un călător spre țara făgăduinței, spre Canaanul vieții de veci!… Auzi tu, cititorule, această chemare?

Despre Moise și israeliți ne spune Biblia că, după ce au scăpat din robia Egiptului, au călătorit patruzeci de ani prin pustie și prin fel de fel de greutăți până au intrat în Canaan.

Toate dorințele, toate nădejdile și năzuințele poporului israel erau cuprinse în dorul de a ajunge în Canaan. Așa și toată viața noastră trebuie să fie cuprinsă de dorul și de dorința de a ajunge în Canaanul mântuirii sufletești.

Dragă cititorule! Înaintezi tu spre Canaan, ori n-ai ieșit încă din robia patimilor și păcatelor? Omule fugător! Oprește-te în loc; calea ta nu e calea vieții ce duce spre Canaan; calea și călătoria ta duc la iad, la pieire. Ascultă, dragă, ascultă bine, căci în zare se aude un cântec sufletesc. Îngerii cântă: „Vino, suflete pierdut, vino acasă!” Pe tine te cheamă acest cântec, pe tine și pe mine. Ascultă, dragă omule, chemarea cerească. Ai stat destul în robia păcatului. Vino acum „acasă”. Vino, dragă, și tu cu mine!

Eu merg spre Canaan, spre țara făgăduinței - vino și tu cu mine. O, ce țară minunată zăresc acolo departe, în zări sufletești! E țara făgăduinței, e țara vieții de veci… Tu nu vrei să te lași de păcate, ca să dobândești această țară?

Toți cei cuprinși de dorul mântuirii, veniți să plecăm spre Canaan, spre țara făgăduinței. Drumul nostru e îngust și greu, dar Domnul e cu noi. Prin pustia acestei vieți trece și drumul nostru spre Canaan, dar Domnul ne hrănește și pe noi ca pe israeliți, cu mană din cer și cu apă din stâncă. Noi avem un Domn, un Izbăvitor Care ne-a scăpat din lanțurile lui Faraon și acum ne conduce spre Canaan. Acest Izbăvitor umblă să te scoată și pe tine din robie și ticăloșie. Și tu nu vrei?

O, ce fioroasă priveliște se vede în această lume. Spre Canaan, spre țara mântuirii sufletești, înaintează numai o ceată mică de creștini. Cei mai mulți stau în robia Egiptului, lângă oalele cele pline cu carnea ispitelor și patimilor lumești. Alții s-au oprit pe drum și stau de minciuni, de clevetiri, de petreceri și chefuri, ascultând de diavoleasca înșelăciune că trebuie „să-și trăiască viața”. Ieși, dragă suflete, din această stare de pieire! Ieși din robia păcatelor! Noi călătorim spre Canaan. Vino și tu cu noi!

Nu uita că viața ta e o călătorie care trebuie să se gate cu vorbele Apostolului Pavel: „lupta cea bună am luptat, călătoria am plinit”… (2 Tim 4, 7).

O, ce dulce și liniștită este moartea pentru un om credincios! Pentru cel care a trăit o viață cu Domnul, moartea vine ca o solie, ca un luntraș care-l trece în țara făgăduinței, în țara vieții de veci.

Școala pustiei

Israeliții a trebuit să treacă prin pustie, ca să ajungă în Canaanul făgăduinței. De ce? Pentru că acest pustiu a fost pentru ei o școală minunată în care au învățat să-L cunoască cu adevărat pe Dumnezeu. În focul lipsurilor și suferințelor s-a lămurit și s-a întărit legătura lor cu Dumnezeu.

În focul suferințelor și încercărilor se lămurește și se întărește și credința noastră. Școala pustiei, școala suferințelor este o școală minunată prin care trec toți aleșii Domnului.

Suferința este o școală minunată prin care Domnul îi vorbește celui credincios într-o limbă minunată. Pentru viața celui credincios, suferința este un nor din care însă, pe urmă, se revarsă o ploaie binecuvântată. „Pustia” suferințelor celui credincios este o pustie plină cu mană cerească și cu „apă din stâncă”.

„Stați liniștiți”!

Când Domnul i-a scos pe israeliți din Egipt și i-a pornit spre Canaan, ajunseră israeliții în fața Mării Roșii. Grea încercare!

În fața lor erau valurile mării, iar din spatele lor sosea Faraon cu oastea. Atunci Domnul le-a zis: „Stați liniștiți” (Ieșire 14, 14). În fața lor stătea moartea, din spatele lor sosea moartea și totuși, în aceste clipe grele, Domnul le-a zis: „Stați liniștiți”. Aceasta este credința cea tare și vie, când stăm liniștiți în fața oricărei încercări.