Spre Canaan... spre Ţara Făgăduinţei...

„Şi i-a zis Domnul lui Avram: «Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara care voi arăta ţie. Şi te voi face pe tine neam mare şi te voi binecuvânta şi voi mări numele tău şi vei fi binecuvântat». Şi s-a dus Avram precum i-a zis lui Domnul. Şi a luat pe Sara, nevasta sa, şi pe Lot, feciorul fratelui său, şi toate averile care agonisise şi au ieşit ca să meargă în pământul Canaan”… (Citiţi pe larg la Facere 12.)

Acest Canaan le-a fost făgăduit şi lui Moise şi israeliţilor. Şi lor le-a trebuit o viaţă întreagă de lupte şi încercări până au ajuns să intre în el. (Citiţi cartea Ieşirea.)

Minunata călătorie a lui Avram spre Canaan e plină de un înţeles adânc şi pentru noi creştinii de azi. Ţara în care trăia Avram n-a fost pentru el o ţară de vecie şi de statornicie. Domnul i-a poruncit să iasă din ea şi să plece spre o altă ţară, făgăduită lui, spre Canaan… Aşa suntem şi noi creştinii. „N-avem locuinţă stătătoare în această lume, ci patria noastră cea adevărată e sus în cer” (2 Cor 5, 1). „În casa Tatălui Meu multe lăcaşuri sunt - a zis Iisus - şi Eu merg să vă gătesc vouă loc şi vă voi lua pe voi la Mine, ca unde sunt Eu şi voi să fiţi” (In 14, 2-3). Iată, acesta este Canaanul nostru şi viaţa noastră nu-i altceva decât o călătorie spre acest Canaan.

Lui Avram şi lui Moise le-a făgăduit Dumnezeu un Canaan „plin cu miere şi cu lapte”. Nouă ne-a dat unul mai scump. Al nostru e plin de tot ceea ce urechea n-a auzit şi ochiul n-a văzut. În Canaanul nostru, pomii înfloresc de douăsprezece ori pe an şi apele-s vii; noapte nu este niciodată acolo, căci Domnul Dumnezeu este lumina (Apoc 22, 1-5). Spre acest Canaan trebuie să ne dorim şi să călătorim. „Avrame, ieşi din ţara aceasta!”… aşa i-a poruncit Dumnezeu lui Avram şi Avram îndată şi-a lăsat ţara, şi-a lăsat casa şi pământul şi a plecat cu dor mare spre ţara făgăduinţei. Aşa ne strigă şi nouă Domnul: „Omule! Ieşi din ţara păcatelor şi pleacă spre ţara cerească, spre ţara mântuirii sufleteşti! Omule! Nu te alipi cu toată inima ta de bogăţiile şi plăcerile acestei lumi, căci casa ta nu e aici, ci e sus în cer; nimic din această lume nu vei putea duce cu tine” (1 Tim 6, 7); tu eşti un călător spre ţara făgăduinţei, spre Canaanul vieţii de veci!… Auzi tu, cititorule, această chemare?

Despre Moise şi israeliţi ne spune Biblia că, după ce au scăpat din robia Egiptului, au călătorit patruzeci de ani prin pustie şi prin fel de fel de greutăţi până au intrat în Canaan.

Toate dorinţele, toate nădejdile şi năzuinţele poporului israel erau cuprinse în dorul de a ajunge în Canaan. Aşa şi toată viaţa noastră trebuie să fie cuprinsă de dorul şi de dorinţa de a ajunge în Canaanul mântuirii sufleteşti.

Dragă cititorule! Înaintezi tu spre Canaan, ori n-ai ieşit încă din robia patimilor şi păcatelor? Omule fugător! Opreşte-te în loc; calea ta nu e calea vieţii ce duce spre Canaan; calea şi călătoria ta duc la iad, la pieire. Ascultă, dragă, ascultă bine, căci în zare se aude un cântec sufletesc. Îngerii cântă: „Vino, suflete pierdut, vino acasă!” Pe tine te cheamă acest cântec, pe tine şi pe mine. Ascultă, dragă omule, chemarea cerească. Ai stat destul în robia păcatului. Vino acum „acasă”. Vino, dragă, şi tu cu mine!

Eu merg spre Canaan, spre ţara făgăduinţei - vino şi tu cu mine. O, ce ţară minunată zăresc acolo departe, în zări sufleteşti! E ţara făgăduinţei, e ţara vieţii de veci… Tu nu vrei să te laşi de păcate, ca să dobândeşti această ţară?

Toţi cei cuprinşi de dorul mântuirii, veniţi să plecăm spre Canaan, spre ţara făgăduinţei. Drumul nostru e îngust şi greu, dar Domnul e cu noi. Prin pustia acestei vieţi trece şi drumul nostru spre Canaan, dar Domnul ne hrăneşte şi pe noi ca pe israeliţi, cu mană din cer şi cu apă din stâncă. Noi avem un Domn, un Izbăvitor Care ne-a scăpat din lanţurile lui Faraon şi acum ne conduce spre Canaan. Acest Izbăvitor umblă să te scoată şi pe tine din robie şi ticăloşie. Şi tu nu vrei?

O, ce fioroasă privelişte se vede în această lume. Spre Canaan, spre ţara mântuirii sufleteşti, înaintează numai o ceată mică de creştini. Cei mai mulţi stau în robia Egiptului, lângă oalele cele pline cu carnea ispitelor şi patimilor lumeşti. Alţii s-au oprit pe drum şi stau de minciuni, de clevetiri, de petreceri şi chefuri, ascultând de diavoleasca înşelăciune că trebuie „să-şi trăiască viaţa”. Ieşi, dragă suflete, din această stare de pieire! Ieşi din robia păcatelor! Noi călătorim spre Canaan. Vino şi tu cu noi!

Nu uita că viaţa ta e o călătorie care trebuie să se gate cu vorbele Apostolului Pavel: „lupta cea bună am luptat, călătoria am plinit”… (2 Tim 4, 7).

O, ce dulce şi liniştită este moartea pentru un om credincios! Pentru cel care a trăit o viaţă cu Domnul, moartea vine ca o solie, ca un luntraş care-l trece în ţara făgăduinţei, în ţara vieţii de veci.

Şcoala pustiei

Israeliţii a trebuit să treacă prin pustie, ca să ajungă în Canaanul făgăduinţei. De ce? Pentru că acest pustiu a fost pentru ei o şcoală minunată în care au învăţat să-L cunoască cu adevărat pe Dumnezeu. În focul lipsurilor şi suferinţelor s-a lămurit şi s-a întărit legătura lor cu Dumnezeu.

În focul suferinţelor şi încercărilor se lămureşte şi se întăreşte şi credinţa noastră. Şcoala pustiei, şcoala suferinţelor este o şcoală minunată prin care trec toţi aleşii Domnului.

Suferinţa este o şcoală minunată prin care Domnul îi vorbeşte celui credincios într-o limbă minunată. Pentru viaţa celui credincios, suferinţa este un nor din care însă, pe urmă, se revarsă o ploaie binecuvântată. „Pustia” suferinţelor celui credincios este o pustie plină cu mană cerească şi cu „apă din stâncă”.

„Staţi liniştiţi”!

Când Domnul i-a scos pe israeliţi din Egipt şi i-a pornit spre Canaan, ajunseră israeliţii în faţa Mării Roşii. Grea încercare!

În faţa lor erau valurile mării, iar din spatele lor sosea Faraon cu oastea. Atunci Domnul le-a zis: „Staţi liniştiţi” (Ieşire 14, 14). În faţa lor stătea moartea, din spatele lor sosea moartea şi totuşi, în aceste clipe grele, Domnul le-a zis: „Staţi liniştiţi”. Aceasta este credinţa cea tare şi vie, când stăm liniştiţi în faţa oricărei încercări.