„Adame, unde ești?”…
Pr. Iosif Trifa - Citiri și tâlcuiri din Biblie
Chipul de mai sus arată ce s-a întâmplat cu Adam și cu Eva după ce șarpele i-a amăgit să mănânce din pomul cel oprit.
„Și li s-au deschis ochii amândurora și au cunoscut că erau goi; și au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut acoperăminte din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în rai după amiază; și s-au ascuns Adam și femeia lui de la fața Domnului Dumnezeu între pomii raiului. Și a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam și i-a zis lui: «Adame, unde ești?» Iar el a zis: «Glasul Tău am auzit umblând prin rai și m-am temut, căci gol sunt și m-am ascuns». Și a zis Dumnezeu lui: «Cine ți-a spus ție că ești gol, nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit ție să nu mănânci?» Și a zis Adam: «Femeia care mi-ai dat să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom»; iar Eva a zis: «Șarpele m-a amăgit și am mâncat…»” (Citiți pe larg la Facere 3, 6-14.)
Grozave urmări a avut păcatul neascultării asupra celor dintâi doi oameni. Auzirăți cum spuse Biblia: îndată ce au păcătuit, Adam și Eva au încercat să se ascundă de la fața lui Dumnezeu, Care pe toate le știe și le vede. Adică păcatul a întunecat puterile lor sufletești. Ei nu cunoșteau, ca mai înainte, puterea și atotștiința lui Dumnezeu. Dar, ceva și mai mult decât atât: Adam s-a apucat și să mintă, încercând să tăinuiască păcatul și spunând că s-a temut de vocea lui Dumnezeu și de goliciunea sa, și nu de conștiința păcatului. Era și firesc să fie așa, căci diavolul care-i înșelase este „tatăl minciunii” (In 8, 44) și minciuna era cel dintâi rod al înșelăciunii și al căderii în păcat. Adică vedeți, iubiților cititori, îndată ce au ascultat Adam și Eva ispita vrăjmașului diavol, păcatele și răutățile au început a curge ca dintr-un izvor din gura lor și din viața lor. Așa e și azi. Ispita diavolului tot așa șoptește și azi: „Gustă, omule, numai un pic, gustă numai o dată din atare patimă”. Dar, îndată ce ai gustat, nu te mai poți opri; diavolul te-a prins în ghearele lui.
Grozave urmări a avut păcatul strămoșesc; și acest păcat a trecut și asupra noastră, a tuturor (Rom 5, 12). Dar lui Dumnezeu totuși I-a fost milă de lacrimile lui Adam și de-ale Evei. Când i-a scos din rai, le-a făgăduit un Mântuitor, „Care va zdrobi capul șarpelui” (Fac. 3, 15).
După veacuri întregi de așteptare, acest Mântuitor a venit, a zdrobit capul șarpelui și iarăși l-a împăcat pe om cu Dumnezeu. Dar glasul Domnului Dumnezeu se aude și azi strigând în lume: „Adame, Adame, unde ești?” Oare de ce? De aceea, pentru că Iisus Mântuitorul „a venit în lume, ca toți cei ce-L primesc pe El să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In 1, 12). Dar oamenii nu-L primiră decât foarte puțini. Lumină a venit în lume Iisus Hristos, dar oamenii iubiră mai mult întunericul (In 3, 19). Viață a venit, dar oamenii iubesc mai mult moartea și pieirea. Iertare a venit în lume prin Iisus Hristos, dar oameni iubesc mai mult osânda și de aceea glasul Domnului se aude azi parcă mai mustrător, strigând prin lume: „Adame, Adame, unde ești? Omule, omule, ce faci?”
Dragă cititorule! Ascultă bine! Acest glas te strigă pe tine și pe mine. Bagă de seamă, omule, că această strigare și întrebare e începutul mântuirii tale. Domnul te întreabă să-ți dai seama de starea sufletească în care te afli; să-ți dai seama că și tu ești un Adam înșelat sau o Evă înșelată de diavolul; să-ți dai seama că ești într-o prăpastie din care singur nu poți ieși. Să n-ascunzi păcatul, ci să cazi cu el, plângând, la picioarele Domnului. Uită-te la chipul de mai sus și vezi cum plâng Adam și Eva. Fă și tu așa. Pune-ți mâinile la ochi și cere de la Dumnezeu iertare și mântuire. Așa făcând, Mântuitorul Iisus te va ridica din prăpastia pierzării, căci El „a venit să caute și să mântuiască pe cel ce este pierdut”.
Biblia ne spune că strigarea Domnului „Adame, unde ești?” a trezit în Adam cunoștința păcatului și frica de pedeapsă. Dar în Adamii de azi parcă s-a stins cunoștința păcatului. Oamenii de azi „zic răului că este bun și binelui că este rău, întunericul îl numesc lumină și lumina întuneric, amarul dulce și dulcele amar”, cum zice proorocul Isaia (Is 5, 20). Domnul Dumnezeu îl strigă și azi ca odinioară pe Adam, dar oamenii nu vor să audă glasul Lui. S-a împlinit parcă în zilele noastre proorocia de la Ieremia: „Așa zice Domnul: «Eu am grăit către voi, dar nu M-ați ascultat și v-am strigat, dar n-ați răspuns” (Ier 7, 13), „pentru aceea, iată, iuțimea și mânia Mea se varsă peste pământul acesta”… (Ier 7, 20). Vremile grele ce le trăim sunt și ele strigarea Domnului Dumnezeu, dar oamenii n-ascultă glasul Domnului și de aceea „mânia” Domnului se varsă tot mai mult peste acest pământ.
Dragă cititorule! Nu uita! Începutul mântuirii tale sunt cuvintele: „Adame, unde ești?”, adică să-ți dai seama că ești pierdut în păcate și numai un Mântuitor te poate scăpa.
Despre Adam și Eva, Biblia ne spune că îndată după păcătuire și-au dat seama de starea lor păcătoasă și „s-au ascuns de rușine”. Așa și tu, trebuie să-ți dai seama de starea ta păcătoasă. Numai aflând că te găsești în întunericul păcatelor vei dori lumina; numai aflând și simțind că ești bolnav se vor trezi în tine dorul, dorința și așteptarea unui mântuitor a tău. Acest Mântuitor este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Îl dorești tu pe acest Mântuitor?
Tu trebuie să te întâlnești cândva cu Dumnezeu
Adam a încercat să se ascundă din fața lui Dumnezeu. O, ce nebunie! Dar această nebunie o fac și mulți, mulți oameni de azi. O fac toți cei ce stăruie în păcate și fărădelegi. Ei nu vor să dea față cu Dumnezeu; ei încearcă să se ascundă din fața Lui. Dar odată și odată ei va trebui să dea față cu El. Vor da față în ziua cea mare a Judecății. Ah, ce teribilă întâlnire va fi aceasta! Dumnezeu și omul trebuie să se întâlnească. Să stăm în fața Domnului cu inima zdrobită pentru păcatele noastre. Să ne întâlnim cu Dumnezeu în Crucea și Jertfa Fiului Său. Din această întâlnire vine mântuirea. Ferice de cei ce o fac!