Stau pe locul unde a fost răstignit Mântuitorul

Înainte de a merge mai departe cu Patimile de pe Cruce şi Moartea Mântuitorului, mă voi opri puţin să spun unele amănunte despre ce înfăţişare are azi locul unde a fost răstignit Mântuitorul. De la al zecelea popas din drumul Crucii, urci 18 trepte de piatră, până sus, pe vârful Golgotei, unde sunt al unsprezecelea şi al doisprezecelea popas: pironirea pe Cruce şi răstignirea Mântuitorului. Începem să ne suim la acest preasfânt loc unde Crucea a deschis izvorul mântuirii noastre. Nu voi uita niciodată fiorul cu care am suit mai întâi aceste trepte.

Cu sufletul plin de fior urc treptele Golgotei. Suişul duce printr-un loc închis pe de lături cu pereţi. Sunt la a zecea treaptă şi nu se vede încă locul cel sfânt, păşesc pe a unsprezecea... a cincisprezecea... a şaptesprezecea..., păşesc ultima treaptă şi, iată, mă aflu în faţa unui altar ce străluceşte în mulţimea luminilor şi a podoabelor; iată locul unde a fost răstignit Mântuitorul!

Să spun în cuvinte ce am simţit când am ajuns în acest loc îmi este peste putinţă. Oricât meşteşug aş pune în pana de scris, n-aş putea spune fiorul ce l-am simţit în aceste clipe. În faţa locului unde S-a răstignit Mântuitorul, simţi un ceva ce te cutremură de sus până jos, simţi fiorul grozavelor chinuri ce le-a suferit Iisus aici. În faţa locului unde S-a răstignit Mântuitorul, simţi ceva ce te doboară îndată jos, în genunchi, şi te porneşte să plângi cu toate suspinele inimii tale şi cu toate lacrimile ochilor tăi...

O rugăciune pe locul răstignirii

Mă aplec pe locul unde a stat înfiptă Crucea răstignirii şi încep să mă rog:

Iisuse, Mântuitorul meu Cel Scump! Îţi mulţumesc că m-ai adus la locul acesta mare şi sfânt al răstignirii Tale. Îţi mulţumesc că m-ai adus aici nu numai cu vaporul şi cu picioarele, ci m-ai adus mai demult, cu sufletul. O, bunul meu Mântuitor! Cât de mult ai umblat Tu după mine, să mă poţi atrage aici! M-ai chemat cu glas dulce, şi eu nu Te-am ascultat; m-ai bătut, şi eu nu Te-am priceput; o cruce grea (de necazuri) mi-ai pus pe umeri, şi eu n-am înţeles-o. Pe urmă ai deschis în faţa mea mormântul pieirii mele trupeşti şi sufleteşti. Abia atunci m-am îngrozit, abia atunci am alergat la Tine, abia atunci Te-am aflat pe Tine, abia atunci am alergat şi am scăpat aici sub Crucea Ta, unde am aflat iertare, mântuire şi viaţă. Aici la picioarele Crucii mi s-au deschis ochii să înţeleg că Tu, Mântuitorul meu Cel bun, ai suferit şi ai murit pentru mine, pentru păcatele mele, pentru iubirea mea şi mântuirea mea.

Iisuse, Mântuitorul meu Cel bun! Astăzi trăiesc prin Jertfa Ta. Tot ce sunt şi tot ce am este Jertfa Ta cea Scumpă. Aici dedesubtul Crucii Tale am auzit spunându-se că e îngropat Adam. Dar nu este îngropat numai Adam, ci este îngropat şi trecutul meu cel păcătos, este groapa trecutului meu peste care a picurat Sângele Tău cel scump şi m-a înviat la o viaţă nouă.

Iisuse Bunule! Stau pe locul unde Sângele Tău a curs valuri din sfintele Tale mâini şi picioare. Îmi deschid larg toată inima mea şi toată fiinţa mea; stau aici, la picioarele Crucii, cu toate păcatele mele şi cu toate lacrimile mele, ca Sângele Tău să picure peste mine şi să mă spele de orice păcat (1 In 1, 7). Îţi mulţumesc, bunule Doamne, că mi-ai aplecat viaţa la picioarele Crucii, că mi-ai ajutat să aflu acest izvor de iertare, de viaţă şi de mântuire. Fie ca nimeni şi nimic să nu mă mai poată ridica de aici, de la picioarele Crucii Tale.

Iisuse, Mântuitorul meu Cel scump! Tot ce sunt şi tot ce am este Jertfa Ta cea scumpă. Prin ea am scăpat de la moarte, prin ea trăiesc, prin ea predic, şi eu cred că n-am o altă chemare în această lume decât să Te «predic pe Tine, Cel Răstignit» (1 Cor 2, 2) şi să aduc mereu suflete aici, la acest Izvor de viaţă şi mântuire.

Iisuse, Mântuitorul meu Cel bun! Tu ştii că am venit aici cu o hotărâre. Am adus hotărârea să trăiesc o viaţă cu Tine, să trăiesc o viaţă pentru Tine şi să mă jertfesc pentru Tine şi lucrul Tău. Am adus aici această hotărâre să o întăresc cu Sângele Tău, căci fără de acest sigiliu hotărârea mea n-ajunge nimic şi n-are nici o putere. Desfac aici, în faţa Crucii Tale, hotărârea mea, ca să primească pecetea Sângelui Tău, pecetea care să-mi dea putere să nu mai viez eu, ci să viezi Tu întru mine (Gal 2, 20), să nu mai fiu al meu, ci să fiu al Tău, să fiu cu totul al Tău, căci Tu m-ai răscumpărat cu un preţ mare (1 Cor 3, 23 şi 6, 19-20).

O rugăciune pentru cei din Oastea Domnului

Sfârşind cu rugăciunea mea personală, m-am rugat pentru cei din Oastea Domnului, zicând:

Eu mă rog Ţie, Mântuitorul meu, şi pentru cei pe care i-ai trezit prin mine din somnul păcatelor... mă rog pentru cei care s-au hotărât să iasă din ticăloşia păcatelor şi s-au strâns sub steagul Tău, la luptă contra păcatelor, ca nişte «buni ostaşi ai Tăi» (2 Tim 2, 3). Eu mă rog pentru ei, ca să-i atragi şi pe ei aici, la picioarele Crucii Tale, căci fără această atragere şi fără Jertfa Crucii Tale nu poate fi nimeni un ostaş biruitor. Hotărârea noastră împotriva păcatelor n-ajunge nimic dacă n-am îngenuncheat cu ea la picioarele Crucii, dacă nu stăm mereu cu ea sub darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii.

Iisuse Mântuitorule! Ne aplecăm în faţa Crucii Tale cu hotărârile noastre. Pecetluieşte-le, întăreşte-le cu scump Sângele Tău, cu Jertfa Ta cea mare şi sfântă. Dă-ne, Doamne, dar şi putere, căci noi suntem nişte fiinţe slabe şi neputincioase. Fără de Tine şi fără de Jertfa Ta cea sfântă noi nu putem face nimic...

Iisuse Mântuitorule! Eu mă rog şi pentru abonaţii şi cititorii foii «Lumina Satelor», ca toţi să înţeleagă şi toţi să fie atraşi aici, la izvorul iertării şi mântuirii noastre sufleteşti.

O, cum n-am eu glas de înger şi de arhanghel, să strig, ca să se audă în toată ţara mea că aici este împăcarea noastră cu Dumnezeu, aici este viaţa noastră, aici este mântuirea noastră!

Un arab şi soţia lui

Sfârşindu-mi rugăciunea, mă aplec să sărut plângând locul unde a stat înfiptă Crucea răstignirii. În clipa când mă ridic, iată, sosesc doi închinători arabi, veniţi de undeva de prin pustiurile Arabiei. Era un bărbat cu soţia lui. Femeia se apleacă în rugăciune, în rugăciune adâncă şi fierbinte. Însă bărbatul său stă deoparte, nepăsător. Nu înţeleg acest lucru. Un călugăr îmi spune că bărbatul ei nu este creştin, ci mahomedan.

Când şi-a sfârşit rugăciunea, i-am făcut semn de întrebare de ce nu-şi aduce şi pe soţul ei la Mântuitorul. Femeia şi-a ridicat atunci mâinile şi ochii plânşi în semn de rugăciune spre Crucea Răstignirii. Îmi dădea să înţeleg că se roagă pentru el să fie atras şi el la mântuire. M-a mişcat adânc această întâmplare şi m-a făcut să mă gândesc câţi creştini sunt şi azi care nu cunosc Jertfa Mântuitorului, ci stau în faţa Crucii nepăsători, aşa cum stătea arabul.

Iubiţilor fraţi din Oastea Domnului şi voi, iubiţilor cititori, care cunoaşteţi cu adevărat Crucea Răstignirii, pe astfel de pierduţi să-i aducem cu rugăciunile noastre şi cu pilda vieţii noastre la picioarele Crucii, la Izvorul mântuirii.