Suferința și slava
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Dar cu toate acestea, - prin toate acestea, și poate chiar pentru toate acestea,
toate Lucrările mai alese ale lui Dumnezeu
și toate sufletele mai alese ale lui Hristos,
- au adus cele mai strălucite laude lui Dumnezeu.
Niciodată n-a fost mai lăudat Numele lui Dumnezeu ca în cuptoarele de foc,
în gropile cu lei,
ca în catacombele prigonirilor,
și ca în vânturile năprasnice ale încercărilor, care au fost îngăduite de Dumnezeu peste Biserica Sa, peste Lucrarea Sa, peste aleșii Săi,
spre desăvârșirea lor slăvită
și spre împlinirea poruncilor Sale!
2 - Dinafară totul pare de neînțeles, cum și de ce este așa?
- pentru cei care sunt străini de Lucrarea lui Dumnezeu și necunoscători ai felului Său de a lucra cu ai Lui, pare chiar de necrezut că aceste vânturi năprasnice vin de la Dumnezeu.
Și că ele împlinesc o poruncă a Lui spre binele celor ce Îl iubesc pe El (Rom. 8, 28; Iacov 1, 3; 1 Petru 1, 6-9).
că încercarea cu Goliat, a fost numai spre a ieși la iveală credința și curajul lui David (1 Samuel 17).
Că tot ce a făcut Irod și Pilat din Pont cu neamurile și cu noroadele lui Israel, era numai ca să se împlinească ce hotărâse mai dinainte Mâna lui Dumnezeu și Sfântul Lui (Fap. Ap. 4, 27-28)
- pentru acel om care a căpătat acest fel Dumnezeiesc de a cunoaște și de a pătrunde tainele lucrurilor care se întâmplă în viața celor credincioși,
- pentru acel om, toate întâmplările și toate vânturile năprasnice îngăduite de Dumnezeu, capătă un înalt înțeles și un mare rost.
4 - Ceea ce a însemnat suferința în viața lui Hristos, aceea înseamnă și în viața Bisericii Sale, a Lucrării Sale și a credincioșilor Săi (1 Cor. 1, 21).
Chiar dacă pentru cei străini de Hristos aceasta apare ca o nebunie și un lucru de mirare,
- dar pentru cei ce sunt pe calea mântuirii aceasta este vădit că e puterea lui Dumnezeu (1 Cor. 1, 18).
5 - Vânturile năprasnice nu se dezlănțuiesc niciodată prin voia oamenilor,
nici de la sine
și nici din pricini materiale.
Ele vin la porunca lui Dumnezeu, spre a împlini o mare lucrare de curățire a uscăturilor, a gunoaielor și a plevei, din cuprinsul Lucrării Domnului.
Și vin pentru adâncirea rădăcinilor sănătoase,
și pentru limpezirea căilor potrivite,
și pentru dovedirea celor statornici.
6 - Marile încercări și în viitor, vor veni numai când fără ele, Lucrarea Domnului s-ar pierde.
Și vor înceta îndată ce scopul pentru care au fost trimise de Dumnezeu, a fost împlinit între credincioșii Domnului,
spre lauda și slujba Lui cea curată și plăcută.
7 - De aceea tu sufletul meu și fiul meu, să nu crezi pe cine spune că încercările vin prin voia sau prin porunca oamenilor.
Că acela care zice așa nu înțelege și nu spune adevărul.
8 - Istoria pământească a omenirii, deși este atât de scurtă că încape în câteva zeci de pagini -
și în câteva mii de ani,
- este totuși un câmp atât de larg, pe care ochiul atent și înțelept al unui om credincios, poate vedea desfășurându-se tot ce profețise Sfânta Scriptură.
9 - După cum profețiile de ieri împlinite sunt astăzi istorie, tot așa profețiile de astăzi încă neîmplinite, vor deveni mâine fapte istorice, fapte cunoscute, fapte reale.
Atât de sigur este că se va întâmpla acest lucru, cât este de sigur că s-au întâmplat acele lucruri despre care și profeția și istoria adeveresc la fel.
10 - Iată, fapte istorice, ca nimicirea Potopului din zilele lui Noe,
arderea Sodomei,
sau prăbușirea Babilonului,
sau robia Ierusalimului,
sau Venirea Domnului Isus ca Mântuitor
sau pustiirea Templului,
sau prigonirea ucenicilor din primele secole sălbatice,
- sunt tot atâtea profeții devenite istorice...
11 - Și iată cutremurele și foametea,
amenințările îngrozitoare și semnele cosmice,
a Doua Venire a Domnului și Judecata din Urmă,
nimicirea răului și Stăpânirea plină de slavă a lui Hristos - a Cărui Împărăție nu va mai avea sfârșit
- toate acestea sunt toate încă numai profeții. Doar cu un abia priceput început de împlinire în vremea de acum -
- însă mâine, și acestea cu toată siguranța, vor fi devenit fapte istorice.
12 - Una din fețele cele mai zguduitoare ale profețiilor biblice, este prăbușirea care vine totdeauna după orice înălțare a celor răi.
Cuvântul Domnului l-a înștiințat mereu pe om să nu se trufească... fiindcă înaintea lui Dumnezeu toți oamenii sunt o nimica (Psalm 39, 5; Isaia 40, 7; Luca 18, 14).
13 - Dar nimica aceasta de om și de oameni, îndată ce prin îngăduința lui Dumnezeu, capătă puțină liniște și puțină putere,
- începe să se îngâmfe și începe să se umfle de nu-și mai încape în pielea sa,
nici în hainele sale,
nici în țara lui,
și nici între hotarele la care are dreptul dat lui de către Dumnezeu.
Ci năpustindu-se asupra altuia, dovedește cât a căzut, nu cât s-a nălțat.
14 - Omul cu cât se pare că este mai tare, cu atât se întinde cât mai larg și cât mai sus
- împotriva semenilor săi și împotriva Stăpânului său,
- încălcând și nesocotind orice drept al altora
și orice respect față de ceea ce nu este permis să facă.
15 - Acest nimică de om - ajuns în toată „puterea” lui, asuprește, jefuiește, ucide, pârjolește și tăgăduiește tot ceea ce este vrednic de cinste, de păstrat și de ținut.
16 - Împotriva semenilor săi omul ridică și cizma și pumnul și pușca.
Cinstea o disprețuiește.
Dreptatea o încalcă.
Credința o batjocorește.
Iubirea o profanează
- iată ce face omul de nimic, ajuns tare.
17 - De obicei legea omului tare își este el, iar dumnezeul său îi este pântecele și interesul.
Nu mai are rușine.
Nu mai are teamă.
Nu mai are respect.
Nu mai are cap.
Nu mai are inimă.
Nu mai are decât jumătatea inferioară a trupului său și înrobirea acesteia.
Iată, aceasta este nimica de om în toată „puterea” lui, când i se pare că a ajuns puternic.
Nimic nu l-a schimbat în miile de ani care au trecut peste el.
18 - Dar vai de moartea care îl așteaptă pe acest nimică.
Vai de pustiitor, căci în curând ajunge și el pustiit.
Vai de atotputernicia acestui nimica...
19 - Iată ce s-a ales de atâția năvălitori și pustiitori ai altora, - mai vechi sau mai noi?
Ce s-a ales de atâția nimica și de toată trufia lor, care erau atât de îngâmfați în vremea puterii lor!
S-au ales numai niște ruini și niște amintiri - peste care stăruia numai teroarea și groaza lăsată de copitele lor,
de mutrele lor,
de noroiul lor.
20 - O, om „mare” cât de mic ești!
O, om „puternic” cât de nimic ești!
Unde este mintea ta și unde ți-s ochii tăi cu care să te uiți în istoria ta, ca să înveți cum să te porți în clipa scurtă a vieții tale pământești!
Unde este capul tău, ca să se plece înainte de a nu-l mai avea?
O, Dumnezeule Bun ai milă de omul nebun și smerește-l înainte de a plesni.
Și coboară-l înainte de a se prăbuși.
Pentru a se salva înainte de a se neferici pe veci.
Amin.