Suferinţa şi slava
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Dar cu toate acestea, - prin toate acestea, şi poate chiar pentru toate acestea,
toate Lucrările mai alese ale lui Dumnezeu
şi toate sufletele mai alese ale lui Hristos,
- au adus cele mai strălucite laude lui Dumnezeu.
Niciodată n-a fost mai lăudat Numele lui Dumnezeu ca în cuptoarele de foc,
în gropile cu lei,
ca în catacombele prigonirilor,
şi ca în vânturile năprasnice ale încercărilor, care au fost îngăduite de Dumnezeu peste Biserica Sa, peste Lucrarea Sa, peste aleşii Săi,
spre desăvârşirea lor slăvită
şi spre împlinirea poruncilor Sale!
2 - Dinafară totul pare de neînţeles, cum şi de ce este aşa?
- pentru cei care sunt străini de Lucrarea lui Dumnezeu şi necunoscători ai felului Său de a lucra cu ai Lui, pare chiar de necrezut că aceste vânturi năprasnice vin de la Dumnezeu.
Şi că ele împlinesc o poruncă a Lui spre binele celor ce Îl iubesc pe El (Rom. 8, 28; Iacov 1, 3; 1 Petru 1, 6-9).
că încercarea cu Goliat, a fost numai spre a ieşi la iveală credinţa şi curajul lui David (1 Samuel 17).
Că tot ce a făcut Irod şi Pilat din Pont cu neamurile şi cu noroadele lui Israel, era numai ca să se împlinească ce hotărâse mai dinainte Mâna lui Dumnezeu şi Sfântul Lui (Fap. Ap. 4, 27-28)
- pentru acel om care a căpătat acest fel Dumnezeiesc de a cunoaşte şi de a pătrunde tainele lucrurilor care se întâmplă în viaţa celor credincioşi,
- pentru acel om, toate întâmplările şi toate vânturile năprasnice îngăduite de Dumnezeu, capătă un înalt înţeles şi un mare rost.
4 - Ceea ce a însemnat suferinţa în viaţa lui Hristos, aceea înseamnă şi în viaţa Bisericii Sale, a Lucrării Sale şi a credincioşilor Săi (1 Cor. 1, 21).
Chiar dacă pentru cei străini de Hristos aceasta apare ca o nebunie şi un lucru de mirare,
- dar pentru cei ce sunt pe calea mântuirii aceasta este vădit că e puterea lui Dumnezeu (1 Cor. 1, 18).
5 - Vânturile năprasnice nu se dezlănţuiesc niciodată prin voia oamenilor,
nici de la sine
şi nici din pricini materiale.
Ele vin la porunca lui Dumnezeu, spre a împlini o mare lucrare de curăţire a uscăturilor, a gunoaielor şi a plevei, din cuprinsul Lucrării Domnului.
Şi vin pentru adâncirea rădăcinilor sănătoase,
şi pentru limpezirea căilor potrivite,
şi pentru dovedirea celor statornici.
6 - Marile încercări şi în viitor, vor veni numai când fără ele, Lucrarea Domnului s-ar pierde.
Şi vor înceta îndată ce scopul pentru care au fost trimise de Dumnezeu, a fost împlinit între credincioşii Domnului,
spre lauda şi slujba Lui cea curată şi plăcută.
7 - De aceea tu sufletul meu şi fiul meu, să nu crezi pe cine spune că încercările vin prin voia sau prin porunca oamenilor.
Că acela care zice aşa nu înţelege şi nu spune adevărul.
8 - Istoria pământească a omenirii, deşi este atât de scurtă că încape în câteva zeci de pagini -
şi în câteva mii de ani,
- este totuşi un câmp atât de larg, pe care ochiul atent şi înţelept al unui om credincios, poate vedea desfăşurându-se tot ce profeţise Sfânta Scriptură.
9 - După cum profeţiile de ieri împlinite sunt astăzi istorie, tot aşa profeţiile de astăzi încă neîmplinite, vor deveni mâine fapte istorice, fapte cunoscute, fapte reale.
Atât de sigur este că se va întâmpla acest lucru, cât este de sigur că s-au întâmplat acele lucruri despre care şi profeţia şi istoria adeveresc la fel.
10 - Iată, fapte istorice, ca nimicirea Potopului din zilele lui Noe,
arderea Sodomei,
sau prăbuşirea Babilonului,
sau robia Ierusalimului,
sau Venirea Domnului Isus ca Mântuitor
sau pustiirea Templului,
sau prigonirea ucenicilor din primele secole sălbatice,
- sunt tot atâtea profeţii devenite istorice...
11 - Şi iată cutremurele şi foametea,
ameninţările îngrozitoare şi semnele cosmice,
a Doua Venire a Domnului şi Judecata din Urmă,
nimicirea răului şi Stăpânirea plină de slavă a lui Hristos - a Cărui Împărăţie nu va mai avea sfârşit
- toate acestea sunt toate încă numai profeţii. Doar cu un abia priceput început de împlinire în vremea de acum -
- însă mâine, şi acestea cu toată siguranţa, vor fi devenit fapte istorice.
12 - Una din feţele cele mai zguduitoare ale profeţiilor biblice, este prăbuşirea care vine totdeauna după orice înălţare a celor răi.
Cuvântul Domnului l-a înştiinţat mereu pe om să nu se trufească... fiindcă înaintea lui Dumnezeu toţi oamenii sunt o nimica (Psalm 39, 5; Isaia 40, 7; Luca 18, 14).
13 - Dar nimica aceasta de om şi de oameni, îndată ce prin îngăduinţa lui Dumnezeu, capătă puţină linişte şi puţină putere,
- începe să se îngâmfe şi începe să se umfle de nu-şi mai încape în pielea sa,
nici în hainele sale,
nici în ţara lui,
şi nici între hotarele la care are dreptul dat lui de către Dumnezeu.
Ci năpustindu-se asupra altuia, dovedeşte cât a căzut, nu cât s-a nălţat.
14 - Omul cu cât se pare că este mai tare, cu atât se întinde cât mai larg şi cât mai sus
- împotriva semenilor săi şi împotriva Stăpânului său,
- încălcând şi nesocotind orice drept al altora
şi orice respect faţă de ceea ce nu este permis să facă.
15 - Acest nimică de om - ajuns în toată „puterea” lui, asupreşte, jefuieşte, ucide, pârjoleşte şi tăgăduieşte tot ceea ce este vrednic de cinste, de păstrat şi de ţinut.
16 - Împotriva semenilor săi omul ridică şi cizma şi pumnul şi puşca.
Cinstea o dispreţuieşte.
Dreptatea o încalcă.
Credinţa o batjocoreşte.
Iubirea o profanează
- iată ce face omul de nimic, ajuns tare.
17 - De obicei legea omului tare îşi este el, iar dumnezeul său îi este pântecele şi interesul.
Nu mai are ruşine.
Nu mai are teamă.
Nu mai are respect.
Nu mai are cap.
Nu mai are inimă.
Nu mai are decât jumătatea inferioară a trupului său şi înrobirea acesteia.
Iată, aceasta este nimica de om în toată „puterea” lui, când i se pare că a ajuns puternic.
Nimic nu l-a schimbat în miile de ani care au trecut peste el.
18 - Dar vai de moartea care îl aşteaptă pe acest nimică.
Vai de pustiitor, căci în curând ajunge şi el pustiit.
Vai de atotputernicia acestui nimica...
19 - Iată ce s-a ales de atâţia năvălitori şi pustiitori ai altora, - mai vechi sau mai noi?
Ce s-a ales de atâţia nimica şi de toată trufia lor, care erau atât de îngâmfaţi în vremea puterii lor!
S-au ales numai nişte ruini şi nişte amintiri - peste care stăruia numai teroarea şi groaza lăsată de copitele lor,
de mutrele lor,
de noroiul lor.
20 - O, om „mare” cât de mic eşti!
O, om „puternic” cât de nimic eşti!
Unde este mintea ta şi unde ţi-s ochii tăi cu care să te uiţi în istoria ta, ca să înveţi cum să te porţi în clipa scurtă a vieţii tale pământeşti!
Unde este capul tău, ca să se plece înainte de a nu-l mai avea?
O, Dumnezeule Bun ai milă de omul nebun şi smereşte-l înainte de a plesni.
Şi coboară-l înainte de a se prăbuşi.
Pentru a se salva înainte de a se neferici pe veci.
Amin.