Taina nunții

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Cât de recunoscători trebuie să fim noi totdeauna Domnului și Dumnezeului nostru pentru toate binefacerile și binecuvântările Sale!

Cel dintâi cuvânt care mi-a venit în inimă în clipa aceasta sunt cuvintele sfinte scrise de Sfântul Apostol Pavel în capitolul 5 din Epistola sa către Efeseni: „Taina aceasta este mare...”. Taina aceasta care stă în fața noastră acum, pe care ochii noștri cei trupești o văd într-un fel, dar cei duhovnicești, în înțelesul ei cel larg și binecuvântat în care a rânduit-o dragostea și înțelepciunea lui Dumnezeu de la început, când a vorbit despre unirea celor două ființe despre care în atâtea locuri scrie Sfânta Scriptură că este o lucrare tainică și minunată a lui Dumnezeu.

Ori de câte ori ne întâlnim și sărbătorim o astfel de unire, inimile noastre se umplu de puterea și de lumina lui Dumnezeu în care El a vrut să se-ntâmple, să se petreacă și să se-nchege această taină sfântă care închipuie nu numai unirea văzută între două trupuri omenești, între două suflete. Ea simbolizează mult mai mult: unirea lui Hristos cu Biserica; unirea Creatorului cu creațiunea Sa, care s-a făcut în puterea și-n lumina, și-n taina cea nespus de mare și eternă care este dragostea lui Dumnezeu.

„Taina aceasta este mare”... Gândind la aceste lucruri, binecuvântăm pe Dumnezeu că a găsit mijlocul acesta minunat de a ne uni suflet cu suflet. Ființă cu ființă. Iubire cu iubire. Trebuință cu trebuință... toate acestea umplând viața noastră de binecuvântare și Lucrarea lui Dumnezeu, făcând-o să continue din ce în ce tot mai minunat și mai fericit.

Nu știm cum să ne arătăm recunoștința față de Dumnezeu pentru bucuria acestei revederi. Și dacă n-am rosti nici un cuvânt, numai dacă ne-am putea privi unii pe alții și am simți graiul cel tainic și divin al duhurilor care vorbește într-un fel și ne exprimă într-un fel nespus de minunat și fericit părtășia aceasta a noastră, și ar fi de-ajuns. Pentru că dincolo de cuvintele noastre, puterea Duhului lui Dumnezeu completează trebuința cea mai adâncă și mai veșnică a sufletelor noastre: iubirea și părtășia frățească.

„Taina aceasta este mare”... Vorbind despre unirea celor două suflete pe care de la început Dumnezeu le-a rânduit unul pentru celălalt, Mântuitorul o asemăna și Cuvântul lui Dumnezeu o aseamănă cu legătura cea tainică dintre Biserică și Dumnezeu.

Cunoaștem Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Dorim să ne pătrundem de înțelesul lui cel tainic și sfânt și, gândind la această părtășie cu toată puterea sufletului nostru, dorim, rugându-L, să ne-ajute să putem avea acea părtășie, încât cei doi să fie cu adevărat unul.

„Taina aceasta este mare”... Este mare pentru că este unică. Este mare pentru că este binecuvântată de Dumnezeu. Și este mare pentru că Însuși Dumnezeu a rânduit-o să închipuie în cel mai înalt fel și în cel mai strălucit chip dorința Lui cea sfântă de a Se uni așa cu sufletele noastre, de a ne face să trăim noi în El și El în noi cu acea intimitate sfântă cu care a gândit și cu care a dorit El să trăiască cele două suflete pe care le-a unit și le unește prin taina aceasta binecuvântată.

„Taina aceasta este mare”... Noi toți am încheiat, sufletește, o taină mare cu Dumnezeu. Unirea noastră sufletească cu Hristos este mult mai mult decât unirea celor două trupuri, a celor două ființe pe care dragostea lui Dumnezeu le-a făcut să se simtă una și a dorit să le facă să se simtă totdeauna și pentru totdeauna așa. Cât de importantă este această taină și cât de adânc este înțelesul ei ! Dumnezeu a vrut să facă să ne pătrundem deplin fiecare de acesta, [văzând] roadele pe care le aduce ea în viața acelora care o trăiesc cu adevărat după voia lui Dumnezeu și nenorocirea care vine în viața acelora care nu-i dau înțelesul și nu-i dau ascultarea pe care a gândit-o, a poruncit-o și a voit-o Dumnezeu să o dea oricăror suflete pe care bunătatea Lui le-a unit și le-a rânduit să fie unul pentru totdeauna.

„Taina aceasta este mare”... Binecuvântăm pe Domnul, Care a rânduit-o! Știm toți cei care, mai mult sau mai puțin, am trăit în curăția și-n frumusețea ei ce adâncă și binecuvântată părtășie creează ea în sufletele acelea pe care le-a unit Dumnezeu și care caută să se păstreze în unirea rânduită de Dumnezeu.

Dar noi am vrut să înțelegem dincolo de cele ce văd ochii trupești: înțelegerea cea tainică și sfântă a unirii sufletelor noastre cu Hristos. Nu există un alt exemplu mai minunat de părtășie cu Dumnezeu și de legătură cu El ca Taina aceasta sfântă a căsătoriei. Sufletește, Dumnezeu ne-a creat să nu rămânem singuri, după cum ne-a creat să nu rămânem singuri nici trupește. „Nu-i bine să fie omul singur” a spus Cuvântul lui Dumnezeu de la început. Și a creat făpturii sale celei dintâi o alta... care s-o completeze. Scrie așa de frumos Cuvântul lui Dumnezeu la început: „Dumnezeu a făcut pe om... Parte bărbătească și parte femeiască l-a făcut”. Numai când amândouă părțile acestea sunt unite, abia atunci omul este complet.

Dumnezeu ne-a făcut pe noi să nu rămânem singuri nici sufletește. A vrut să ne unim cu Hristos, să alcătuim un singur duh cu El, după cum este scris.

Fără Dumnezeu, omul este un singuratic și nefericit și pe pământ, și sub pământ... cum este un singuratic toată viața aceasta, dacă el n-are parte de completarea pe care i-a rânduit-o Dumnezeu, acea parte care-l întregește și care-l ajută să fie cu adevărat fericit, când el lucrează cu amândouă părțile acestea, în lumina lui Dumnezeu și-n binecuvântarea dragostei de la început.

„Taina aceasta este mare, spune Sfântul Apostol Pavel; vorbesc despre Hristos și despre Biserică”. Și vorbește așa despre Hristos și despre Biserică cum vorbește despre un soț și despre soția lui. Nu știi, în capitolul 5 de la Efeseni, când se referă Sfântul Apostol Pavel la Hristos și la Biserică sau când la soț și soție. Așa de sfântă, așa de înaltă, așa de dulce, așa de eternă a rânduit Dumnezeu să fie socotită Taina aceasta. Fie privită într-un fel, fie privită în celălalt.

Dar ce se întâmplă, de obicei, în lumea de acum? Pentru că Taina aceasta nu este păstrată în lumina în care a rânduit-o și a dorit-o Dumnezeu de la început, roadele ei, în loc să fie dulci și binecuvântate, sunt, de cele mai multe ori, amare și triste. Ori de câte ori luăm parte la o nuntă, la o cununie, la repetarea acestei Taine, în mijlocul nostru, cu alte și cu alte suflete, gândim mereu la acest adevăr sfânt, pe care, în chip deosebit, ni-l înfățișează orice unire a unui soț cu soția lui: unirea lui Hristos cu Biserica, unirea sufletului cu Hristos, pentru taina veșnică a fericirii rânduite de Dumnezeu pentru noi.

Binecuvântăm pe Domnul ori de câte ori o căsnicie se începe în mod fericit și binecuvântat și ne rugăm neîncetat lui Dumnezeu ca această însoțire pornită sub lumina și sub binecuvântarea lui Dumnezeu și a Bisericii Sale să se desfășoare în chip fericit și binecuvântat până la sfârșit. Harul lui Dumnezeu care ni s-a făgăduit și ni s-a dat de la început este de-ajuns să ne ajute să ne ducem până la capăt fericită însoțirea noastră și binecuvântată această Taină rânduită de Dumnezeu.

Însă nu totdeauna și nu toți ne împărtășim din acest har și-l păstrăm până la sfârșit. Intervine șarpele care a intervenit între cei doi încă din grădina sfântă a Edenului de la început. Și strecoară șarpele acolo unde n-ar trebui să poată să rămână nimic decât iubirea și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru totdeauna, strecoară șarpele veninul îndoielii, veninul ispititor al înstrăinării sufletești. Spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Corinteni așa de frumos: „Sunt gelos pe voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat. Și doresc să vă înfățișez ca pe o fecioară curată. Dar mă tem... Mă tem, nu cumva șarpele care a amăgit-o pe Eva să vă strice inimile de la curăția dragostei care este față de Hristos”. Aici este lucrarea șarpelui, la începutul stricării inimii de la curăția dragostei. Din cauza aceasta se sfărâmă atâtea corăbii ale căsniciilor plecate pe marea furtunoasă a vieții spre limanul ceresc. Undeva un șarpe strecoară otrava și strică curăția dragostei. Și când se strică curăția dragostei, atunci se deschide drumul tuturor păcatelor. Mă gândesc nu atât de mult la căsnicia trupească - deși și-aceasta este foarte însemnată.

Pentru că știți cu toții că de la căsnicie poate să pornească și fericirea și binecuvântarea unui om, și nenorocirea și necazul lui pentru totdeauna.

Dar mă gândesc la părtășia noastră și la unitatea noastră, și la dragostea noastră față de Hristos. Cred din toată inima că cea mai mare parte dintre sufletele care ne-am strâns aici să-i însoțim pe acești tineri dragi și scumpi la primul pas al unirii lor binecuvântate de Dumnezeu și de Biserică, pe calea conviețuirii pământești și veșnice, cred că toți sau cea mai mare parte de-aici cunoaștem unirea noastră cea duhovnicească, însoțirea noastră cea sufletească, legământul nostru cel binecuvântat cu Hristos, Mirele nostru, dragul și scumpul, și iubitul nostru Mire duhovnicesc și Mire veșnic. Iisus Hristos a venit în lume să ne mântuiască. Și, prin Jertfa Sa și prin Sângele Său, Și-a răscumpărat un popor pe care l-a curățit, l-a spălat, l-a înfiat și l-a însoțit, numindu-l Biserica Sa, Mireasa Sa. Fiecare dintre noi facem parte din această Biserică și Mireasă a lui Hristos.

Și, într-un anumit înțeles duhovnicesc, fiecare suntem - sau ar trebui să fim - o Mireasă a lui Hristos. Răscumpărați de El, curățiți de El, sfințiți de El, mântuiți de El, pentru unirea noastră veșnică cu El.

Taina aceasta este cu adevărat mare. Taina unirii noastre cu Hristos, taina nașterii noastre din nou, taina legământului nostru, prin care ne-am însoțit cu Dumnezeu pentru viața veșnică, este taina cea adevărată și negrăit de mare și de sfântă, pentru că este o taină eternă. Ea nu se sfârșește. Nu are un început și n-are un sfârșit pământesc. Are un început din veșnicie și o continuare veșnică.

Dar lucrurile acestea atât de adânci și atât de frumoase noi le-am descoperit numai abia după ce ne-am întors la Dumnezeu, după ce am cunoscut taina aceasta din Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu, în Lucrarea aceasta sfântă care este Oastea Domnului, în care ne-a născut El și în care ne-a întors El cu adevărat la o viață nouă.

Înainte de a fi Lucrarea aceasta, noi n-am cunoscut în felul acesta Taina cea mare și sfântă a lui Dumnezeu. Și, când ni se citea, la cununie, din Apostol sau din Evanghelie despre lucrurile acesta, ele erau pentru noi niște lucruri total necunoscute și neștiute, și neînțelese; pentru că omul nostru cel nou, pentru că ochii noștri cei duhovnicești, pentru că priceperea noastră cea duhovnicească era acoperită și umbrită de necunoaștere și de întunericul păcatului în care trăiam.

A avut Dumnezeu milă de poporul nostru, de Biserica noastră și, în vremea noastră, a născut un profet al Său, care a fost Părintele Iosif. Și prin el ne-a trezit. A venit lumina cerească și prin el Dumnezeu a făcut această Lucrare în care noi venim să aflăm aceste adevăruri care erau, pentru noi, ca rostite în altă limbă. Total necunoscute, neștiute și neînțelese.

Și acum Dumnezeu, prin această Lucrare, ne-a luminat mintea, ne-a făcut să înțelegem cât de mare într-adevăr este și Taina Cununiei, și Taina Nașterii din nou și a legământului nostru cu Dumnezeu, și taina întoarcerii noastre și a cununiei noastre cu Hristos pentru viața veșnică.

Ori de câte ori deci ne adunăm și sărbătorim în mijlocul nostru unirea a două suflete, pentru noi, înțelesul acestei Taine trebuie să treacă mai departe, la unirea noastră și la taina cea mare a unirii noastre cu Hristos, cu Biserica Sa, care este Mireasa cea vie și veșnică a lui Iisus.

În aceste locuri și-n aceste stări, gândind la aceste lucruri, noi trebuie să ne cercetăm fiecare pe noi înșine în ce măsură am ajuns să cunoaștem taina aceasta și s-o trăim noi înșine prin viața noastră.

Binecuvântăm pe Domnul că s-a ridicat în mijlocul poporului nostru o astfel de lumină prin care putem vedea acum limpede aceste adevăruri care pentru noi înainte erau necunoscute. Din cauză că nu cunoșteam cât de mare și cât de sfântă este Taina Cununiei, taina căsniciei, așa de mulți am nesocotit-o! I-au călcat legământul. Și, în loc să aibă bucuria și binecuvântarea rânduite de Dumnezeu și promise de El acestei uniri, s-au împărtășit din amărăciunea, din durerea și din paguba cea mare care vine pe urma călcării acestui legământ.

De aceea atât de multe căsnicii sunt nefericite. De aceea atât de mulți copii rămân pe drumuri. De aceea atât de multe din stările care ar fi putut să fie dintre cele mai fericite între cele două ființe, care ar fi creat pe urmă un neam binecuvântat și niște urmași binecuvântați, în realitate au creat niște oameni nefericiți, niște copii nenorociți, care nu-i mai cunosc și nu-și mai recunosc nici părinții, nici familia, nici rostul vieții și ajung plaga societății și nefericirea celorlalți oameni între care trăiesc.

Cât de mare este taina aceasta! Și, dacă ne-am pătrunde noi cu adevărat de valoarea și de importanța tainei căsniciei, altfel ar trebui să privim la toate lucrurile acestea. Și altfel ar fi urmările acestor căsnicii în viața copiilor și a societății care se întemeiază prin familie. Însă prin Lucrarea aceasta minunată, Dumnezeu ne-a făcut să înțelegem altfel aceste lucruri, în adevăratul înțeles al Cuvântului lui Dumnezeu și al voii lui Dumnezeu. De aceea acum, binecuvântat să fie Domnul, participăm la astfel de nunți binecuvântate ca aceasta pe care o sărbătorim acum.

Ce deosebire este între o nuntă binecuvântată și creștinească și nunțile celelalte, nebinecuvântate de Dumnezeu și care se petrec în chip necreștinesc. N-am cunoscut astfel de petreceri și de însoțiri binecuvântate înainte de a fi această Lucrare. De aceea, trebuie să binecuvântăm pe Dumnezeu pentru că S-a îndurat de noi și a ridicat în mijlocul poporului nostru un profet binecuvântat.

Am mai spus pe undeva o asemănare cu ceea ce s-a petrecut în Vechiul Testament când, pe Muntele Sinai, Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Moise să-i încredințeze Legea, cele Zece Porunci și cele șase sute treizeci și patru de rânduieli care s-au adăugat la aceste porunci în Legea veche față de poporul Israel. Momentul primirii Legii pe Muntele Sinai de către Moise a fost un moment așa de mare și de însemnat în Vechiul Testament cum a fost momentul Pogorârii Duhului Sfânt, în Noul Testament, peste Biserica lui Dumnezeu care s-a întemeiat atunci.

Într-o veche carte de istorisiri ale poporului evreu se spune că, în ziua când Domnul l-a chemat pe Moise pe Muntele Sinai să-i încredințeze Legea, care trebuia să fie lumina și îndrumarea tuturor popoarelor și îndeosebi a poporului Israel, care atunci era poporul lui Dumnezeu, în ziua când Domnul l-a chemat pe Moise să-i dea Legea aceasta, El a mai chemat împreună cu Moise, fără să-i vadă el și fără să-i vadă nimeni, încă șaptezeci de profeți, din celelalte șaptezeci de neamuri care mai erau atunci cu poporul evreu pe pământ.

Pentru că darea Legii era un lucru așa de însemnat, încât îi privea pe toți oamenii de pe pământ. Și, pentru că atunci mai erau încă șaptezeci de neamuri, Dumnezeu a ales, prin tainica lucrare a puterii și înțelepciunii Sale, din fiecare aceste neamuri câte un profet. Și toți au stat în fața Lui pe Muntele Sinai în momentul dării Legii. Nici unul dintre ceilalți, însă, nu-i vedea pe toți cei care erau împreună cu el. Nici Moise n-a văzut că, în fața lui Dumnezeu, alături de el, mai erau încă șaptezeci de profeți. Ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Moise și ceea ce l-a făcut să înțeleagă, și ceea ce i-a scris lui le-a scris la toți și le-a spus tuturor. Fiecăruia după limba sa. Și, când s-a încheiat ceea ce a avut să le spună, le-a zis, fiecăruia i-a zis: „Du-te la poporul tău. Spune-i aceste cuvinte. Învață-l aceste legi. Fă-i să înțeleagă și să asculte acest Cuvânt. Pentru că cine va împlini Legea aceasta și o va asculta va trăi prin ea. Cine nu o va asculta va fi nimicit.

Fiecăruia dintre cei șaptezeci, Domnul i-a spus aceste lucruri. Și l-a trimis pe fiecare să meargă la poporul său. Însă dintre toți profeții, unul singur, care a fost cel adevărat și ascultător în totul de Dumnezeu, a fost Moise. El s-a dus la poporul său și, cu lacrimi în ochi și cu toată inima lui plină de încredințarea adevărului pe care-l ducea, i-a sfătuit pe toți: „Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu. Să le-ascultați! Oricine le va asculta va trăi prin ele. Oricine le va nesocoti va fi blestemat.”

Singur Moise, dintre toți profeții, a fost cinstit și curat, și credincios care s-a dus la poporul său să spună: „Așa vorbește Domnul! Ascultați-L!” Toți ceilalți, fie că n-au vrut să spună, fie că au uitat sau n-au fost atenți să asculte și să țină în inima lor Cuvântul lui Dumnezeu, nu le-a învățat pe popoarele lor, pe oamenii care-i așteptau, aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. De aceea, celelalte popoare toate au rămas păgâne, au început să se închine la idoli, la zeități, la tot felul de lucruri închipuite. Numai un singur popor, care a avut singurul profet credincios, acela L-a cunoscut pe Dumnezeu și acela a aflat lumina și binecuvântarea Lui.

În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Dumnezeu a vorbit cam în felul în care se spune că a vorbit pe Sinai celor șaptezeci de profeți. Și atunci erau din toate neamurile de pe fața pământului - spune Cuvântul lui Dumnezeu în Faptele Apostolilor - adunați în Ierusalim. Și toți se minunau, zicând: „Cum de auzim fiecare dintre noi în limba noastră istorisindu-se lucrurile minunate ale lui Dumnezeu?”. Fiecare auzea în limba lui. Dar n-au fost binecuvântați și credincioși decât acei care s-au predat Domnului, care s-au hotărât pentru El în Ziua Cincizecimii și care au format Biserica lui Dumnezeu binecuvântată până astăzi și până în vecii vecilor.

Multe neamuri au fost și sunt pe fața pământului. Dumnezeu le-a vorbit fiecăruia prin câte un profet.

Noi nu știm care este starea altora, dar binecuvântăm pe Domnul că ne-a trimis nouă un profet binecuvântat, care a fost Părintele Iosif și care ne-a spus nouă Cuvântul lui Dumnezeu limpede, dulce, clar, drept, cinstit, hotărât, statornic până la sfârșit: „Așa zice Domnul”. Și toți cei care l-am ascultat am devenit o Biserică vie, un Trup binecuvântat al lui Hristos, născuți din nou cu un legământ sfânt și binecuvântat cu care El S-a unit pentru totdeauna. Ne-a dat Numele Său.

Numele Oastei Domnului nu-i de la oameni. El Însuși a dat Numele Său acestei Lucrări. Și din pricină că ne-a dat Numele Său, ne-a socotit ai Lui, după cum un soț dă numele său soției cu care se unește când ajunge la această Taină binecuvântată a Cununiei. Oastea Domnului este o Lucrare care poartă Numele Lui în numele ei. Să fim pătrunși cu o măreție cerească, cu o măreție sfântă și divină de acest tainic și sfânt adevăr îmbucurător.

Noi purtăm Numele Domnului și, din pricina Numelui Său, El va fi cu noi, ne va apăra, ne va binecuvânta, ne va ocroti cum îngrijește un mire binecuvântat de mireasa pe care Dumnezeu i-a dat-o lui și el i-a dat ei numele său. Ea poartă de-aci înainte numele soțului iubit care, mai presus decât viața lui, va apăra viața ei. Mai mult decât pe el însuși, o va iubi pe ea. Și astfel Dumnezeu va binecuvânta această unire, pentru că Taina aceasta...

Taina aceasta de-aceea este mare. Pentru că a binecuvântat-o Dumnezeu și ea simbolizează în cel mai clar și mai fericit chip lucrarea cea mai dulce și mai sfântă făcută de Dumnezeu: unirea Lui cu creaturile Sale, cu creatura Sa care a izvorât din Sângele Său, din coasta Sa, din Jertfa Sa. Biserica cea vie, cea tainică, cea sănătoasă, cea adevărată, care trăiește după voia Sa și care poartă cu demnitate, cu cinste, cu respect, cu ascultare și cu dragoste Numele Lui.

Ne bucurăm din toată inima ori de câte ori avem prilejul să însoțim două suflete scumpe, unite de Dumnezeu în această Taină binecuvântată și fericită. Dar noi să nu rămânem numai la ceea ce vedem cu ochii noștri, numai la unirea cea trecătoare dintre două ființe care stau în fața noastră. Ci, dincolo de ele, să vedem în mijlocul nostru chipul cel drag și sfânt, preaiubit al Scumpului, al Dragului nostru Mântuitor, Care este Mirele nostru dulce, Care a venit să Se unească cu noi cu o unire desăvârșită și veșnică, dându-ne Numele Său și trecând asupra noastră meritele Sale, binefacerile Sale, Împărăția Sa. Dacă El - spune Cuvântul lui Dumnezeu - S-a unit cu noi, cum nu ne va da împreună cu El toate lucrurile? Că, dacă Și-a dat viața pentru răscumpărarea noastră, dacă S-a dus sus în cer să pregătească un loc fericit și dacă a spus că va veni ca acolo să ne ducă și pe noi, cât de minunat va trebui să fie locul acesta pe care l-a pregătit dragostea Lui cea nemărginită pentru noi?

Părtășia aceasta am vrut să-L rugăm pe Domnul și să ne străduim și noi s-o înțelegem de fiecare dată și în clipa aceasta. Și, gândindu-ne la Taina cea sfântă a unirii și-a căsătoriei trupești și la binecuvântările ei, care simbolizează apoi taina cea mare a unirii duhovnicești, gândindu-ne la această Taină și meditând asupra datoriilor mari care ne revin fiecăruia dintre noi prin primirea și însoțirea aceasta, să începem să ne preocupăm mai adânc de această datorie care ne revine, în ce ne privește pe noi, pe fiecare în familia sa.

Fie că suntem căsătoriți de un timp mai scurt, fie că suntem căsătoriți de un timp mai lung, Taina aceasta trebuie să rămână pentru noi nu ceva obișnuit și gata să devină, cu timpul, ceva mai puțin prețuit, mai puțin interesant, mai puțin valoros. Trebuie să fie pentru noi totdeauna de aceeași valoare sfântă cum a fost în prima clipă a acestei căsnicii.

Să ne iubim soțiile, să ne iubim soții cu acea dragoste sfântă cu care Dumnezeu ne-a unit în prima zi a căsniciei noastre. De fiecare dată să ne privim cu aceeași iubire, cu aceleași gânduri curate și frumoase, cu aceeași părtășie sfântă, pentru că numai atunci Taina aceasta va fi în lumina lui Dumnezeu și binecuvântată în felul în care a vrut El.

Am fost nu de mult într-o casă în care am văzut că mai lipsea ceva dragoste dintre cei doi soți. Și i-am spus:

- Frate, de câte ori îi spui soției tale: „Te iubesc, frumoasa mea!”?

- Ce spui, frate? Păi acuma, după cincisprezece ani de căsnicie, să-i mai spun eu așa ceva soției mele?...

- Dar în Cuvântul lui Dumnezeu de câte mii de ani scrie, de câte ori spune Cuvântul: „Te iubesc!” „Vă iubesc!” „Pentru dragostea voastră Mi-am dat viața”, „Pentru dragostea voastră sunt în stare să fac totul”? Mântuitorul cât a făcut? În câte locuri spune în Cuvântul lui Dumnezeu cât de mult ne iubește Dumnezeu?...

De ce mare dragoste ne-am învrednicit noi și ne învrednicim zilnic din partea Lui?... De câte ori ne spune Dumnezeu: „Te iubesc!”, într-o zi? Când răsare soarele Său și vedem primele lui raze minunate ivindu-se pe fețele noastre, ce înseamnă aceasta, decât cea mai curată, mai dulce și mai frumoasă declarație de dragoste din partea lui Dumnezeu pentru noi? Când, după o secetă îndelungată, cade o ploaie binecuvântată peste ogoarele noastre, peste grădinile noastre, peste munca noastră... când peste fruntea noastră plină de sudoare adie un vântișor răcoros și plăcut, ce înseamnă aceasta, decât un cuvânt spus cu atâta dragoste din partea Domnului: „Te iubesc cu o iubire veșnică!”.

Nu numai în cartea Profetului Ieremia sau în cartea Profetului Isaia și în cărțile Evangheliștilor sunt scrise cuvintele dragostei lui Dumnezeu. Pe fiecare frunză, pe fiecare floare, pe fiecare binecuvântare pe care o primim, pe fiecare rază de soare, Dumnezeu ne trimite o declarație nouă, frumoasă, unică, proaspătă de iubire: „Te iubesc cu o iubire veșnică!” Cu o iubire veșnică...

Așa ar trebui să ne spunem noi soțiilor, soților noștri în fiecare zi; fraților noștri, surorilor noastre. O declarație permanentă și proaspătă, și sinceră, și caldă de iubire. Pentru că așa ne-a spus Mântuitorul și ne-a poruncit: „Așa să vă iubiți voi unii pe alții, cum v-am iubit Eu. Cum vă iubesc Eu. Cu o iubire permanent înnoită, de fiecare dată proaspătă și mereu mai frumoasă”. Așa ne-a învățat să ne iubim noi, așa cum se iubesc cei doi în ziua logodnei, în ziua cununiei, în ziua nunții lor.

Asta ar fi părtășia ideală și frumoasă. Și asta ar fi starea necesară și ar trebui să devină obișnuință între noi și Dumnezeu, între noi și membrii familiei noastre.

Așa a vrut Dumnezeu de la început. De acea Taina aceasta este mare. Și atunci gândiți-vă ce frumoasă și ce fericită ar fi viața noastră de familie! Ce fericită ar fi viața noastră de societate, de adunare, de lucrare în slujba lui Dumnezeu, dacă am face acest minimum de efort duhovnicesc necesar și frumos fiecare față de celălalt, împărtășindu-ne sincer și dulce iubirea. Atunci toți am fi fericiți și nici unul n-ar fi nefericit. Atunci gândiți-vă ce minunate ar fi familiile noastre! Ce frumoși ar fi copiii noștri! Ce frumoase ar fi adunările noastre! Ce frumoasă ar fi munca noastră! Ce frumoasă ar fi petrecerea noastră! Așa ne-a învățat Hristos. Abia când am ajuns la acest nivel, abia atunci am făcut contactul cu Hristos și am ajuns la starea de la care trebuie să pornim mereu mai sus, mereu mai frumos, mereu mai binecuvântat în slujba lui Dumnezeu și în slujba familiei și a societății în care ne-a așezat Dumnezeu.

Dar pentru acestea trebuie un început. Începutul este nașterea din nou.

Dorim din toată inima să-L rugăm pe Domnul să trezească în inimile tuturor celor care sunt și care ne găsim aici dorința după o astfel de viață. O astfel de viață începe cu nașterea noastră din nou. Cu hotărârea noastră pentru Domnul, cu predarea noastră în slujba Lui, cu începutul legământului nostru cu Domnul Iisus. Să ne predăm Lui, să nască în noi o ființă nouă, o viață nouă, o menire nouă, o atmosferă nouă, în care, făcând parte din familia și din unitatea cu Hristos, să ne putem uni și binecuvânta și noi între noi, cu ceilalți frați.

Dorim din toată inima să binecuvântăm pe Domnul recunoscători și îndatorați pentru clipa acestei revederi. Ne bucurăm și-I mulțumim Domnului că, cu toate neputințele și cu toate piedicile pe care le-am avut, ne-a dat Domnul bucuria să vă revedem. Chiar dacă n-am fi putut să schimbăm între noi nici zece cuvinte, faptul că ne privim fețele unii altora este pentru noi, dincolo de cuvinte, o comuniune prin Duhul lui Dumnezeu și o binecuvântare venită de la El prin Duhul Sfânt.

Ne rugăm Domnului să ne-ajute să înțelegem această taină mare a unirii cu Hristos. A predării în slujba Lui. Și, după acea, a-L sluji pe Domnul în felul în care ne cere El. Pentru că, în primul rând, noi vom fi fericiți, căutând să-i facem fericiți pe ceilalți, din jurul nostru. Să binecuvântăm pe Domnul că, în mijlocul poporului nostru, Dumnezeu l-a ridicat pe Părintele Iosif, acest profet al vremilor noastre, căruia, din cauza uriașei lui staturi, noi, cei care suntem atât de aproape, nu-i vedem importanța. Poate vor trebui să treacă încă mulți, mulți ani pentru ca Lucrarea aceasta a lui Dumnezeu venită prin El să se desăvârșească și în timp, și-n adâncime, și-n roade. Pentru ca, în felul acela și după aceea, să se poată vedea dimensiunile uriașe ale sufletului acestui mare om al lui Dumnezeu care a trăit atât de modest, care a lucrat atât de mult, care a fost așa de credincios și care ne-a descoperit nouă niște lucruri așa de mari, care, prin urmările lor și prin roadele lor, se dovedesc că de la Dumnezeu erau.

Faptul că noi ne întâlnim aici la atâția ani după ce el a plecat sus la Dumnezeu e o dovadă că lucrarea începută de el n-a fost o lucrare omenească, după cum el însuși de-atâtea ori a spus. Ci este o lucrare a lui Dumnezeu.

Fiți încredințați, frații mei și surorile mele, toți cei care ați primit Numele lui Hristos, că El v-a unit pentru totdeauna cu El și că faceți parte dintr-o Lucrare cerească, divină, eternă, veșnică, binecuvântată, pe care a rânduit-o Dumnezeu prin acest om în mijlocul poporului nostru. Dați-vă toate silințele ca, înțelegând taina aceasta atât de mare, să trăiți la înălțimea ei, la frumusețea ei, la ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu.

Faptul că optzeci la sută dintre cei care suntem aici și în toate adunările frățești sunt tineri e o dovadă că Dumnezeu a făcut această Lucrare; și tinerețea acestei Lucrări este o garanție că ea-i o Lucrare de durată, ea-i o Lucrare eternă. Dumnezeu are în mijlocul acestor tineri suflete așa de binecuvântate, talente așa de minunate: cântăreți, poeți, scriitori, vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu! Se vor alege din rândurile acestor tineri oameni binecuvântați, din pricina cărora vor fi binecuvântate toate generațiile viitoare. Are Dumnezeu atâtea suflete minunate. Noi nu-i vedem și nu-i cunoaștem. Dar Dumnezeu cunoaște și știe că aici sunt atâtea suflete binecuvântate.

Însuflețiți darul lui Dumnezeu care este în voi, tineri și tinere, preaiubiții noștri, copiii lui Dumnezeu! Și lucrați pentru Domnul lucrări tot mai minunate, pentru că acestea vor fi spre fericirea voastră și a generațiilor viitoare, și a întregului nostru popor. Și cine știe a câtor popoare încă, până la marginile pământului. Pentru că Dumnezeu nu ne-a mântuit pe nici unul numai pentru sine însuși, pentru noi înșine. Ci ne-a mântuit pentru folosul și binecuvântarea neamului nostru și a poporului din care facem parte.

Binecuvântăm pe Domnul, Care a avut milă și dragoste față de noi. Și-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că această dragoste Și-a arătat-o în chip deosebit pentru neamul nostru. Această Lucrare s-a născut cu un început foarte modest. Părintele Iosif a fost unul dintre cei mai modești apostoli ai lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a făcut prin el lucrări atât de mari.

Și Lucrarea Oastei n-a căutat să aibă publicitate și nici să se laude, și nici să se ridice în fața oamenilor. De aceea Dumnezeu i-a dat și-i va mai da încă lucrări nespus de minunate și sfinte. Numele ei a făcut deja ocolul pământului. Și multe daruri și binecuvântări pe care Dumnezeu le-a făcut să crească din acest modest ogor al părinților noștri, al Bisericii noastre și al neamului nostru au înviorat și înviorează sufletele multor oameni, din multe neamuri. Și acesta-i numai un început.

De aceea binecuvântăm pe Domnul și ne rugăm Lui să binecuvânteze în continuare poporul nostru, Biserica noastră și pe cei pe care Dumnezeu i-a rânduit - Dumnezeu i-a rânduit! - în mijlocul nostru conducătorii noștri. Acei care veghează asupra noastră. Acei care ne îndrumă și-ntr-un fel, și-ntr-altul. Să-i binecuvânteze Dumnezeu și să le inspire gândurile Lui, ca, sub îndrumarea lor dreaptă, sănătoasă și vrednică, să ne putem și noi bucura așa cum ne bucurăm acum de libertatea de a ne întâlni atât de mulți și de a ne sfătui, și de a ne îndemna la dragoste și la fapte bune. La întemeierea de căsnicii sănătoase, care sunt baza sănătății societății și poporului nostru.

Care sunt garanția continuității frumoase a vieții și societății noastre.

Căsnicia, viața de familie, familia este temelia societății. Și, când o familie este sănătoasă, ea va crește un popor sănătos și un viitor sănătos. Să binecuvântăm pe Domnul pentru acest tineret binecuvântat. [Tineri] care vor întemeia sau au întemeiat familii binecuvântate. Care vor da naștere la un popor binecuvântat. La generații binecuvântate, din pricina cărora întreg poporul nostru va fi binecuvântat de Dumnezeu.

Dacă în Sodoma - spune Evanghelia - s-ar fi găsit zece suflete credincioase, Dumnezeu ar fi salvat toată cetatea aceasta din pricina celor zece. Dar nu s-au găsit. Deci cu cât sunt mai mulți fii credincioși în mijlocul unui popor, cu atât Dumnezeu binecuvântează mai mult poporul acela. Cu cât sunt mai mulți fii credincioși într-o comună, într-o cetate, într-o societate, cu atât mai mult Dumnezeu binecuvântează societatea aceasta. De aceea să fim credincioși. Să fim credincioși și pentru ceilalți. Pentru că atunci Dumnezeu va ocroti și mai departe poporul nostru de nenorocirile care pot să vină peste el și trupește, și sufletește.

Și, când ne rugăm lui Dumnezeu, fie că suntem singuri, fie că suntem mulțime, să nu uităm să pomenim poporul nostru, conducătorii lui, Biserica noastră, păstorii ei; ca să ne putem bucura și noi de vremuri de pace și de libertate.

Că, dacă suntem cinstiți față de Dumnezeu, vom fi cinstiți și față de poporul nostru, și față de societatea în care suntem, și față de serviciul și de munca pe care o facem, și față de vecinii și prietenii, și consătenii noștri, fie că-i cunoaștem, fie că nu-i cunoaștem. Că cine-L iubește pe Dumnezeu nu poate să-l urască pe nici unul dintre semenii săi. Și dacă nu-i urâm, sigur că-i iubim. Și dacă-i iubim, ne rugăm pentru ei. Și dacă ne rugăm pentru ei, Dumnezeu ne binecuvântează pe toți.

Aceasta este garanția fericirii noastre, a tuturor. Să ne iubim cu căldură unii pe alții și nici unul să nu se roage numai pentru el însuși, ci să se roage pentru toți. Că atunci când noi ne rugăm pentru toți, și ceilalți toți se roagă pentru noi. Și unii rugându-ne pentru alții, Dumnezeu ne binecuvântează pe toți.

Dorim însă ca, ajungând la starea aceasta, să înțelegem că primul pas este nașterea din nou. V-ați hotărât pentru Domnul? Trăiți pentru El cu toată puterea, însuflețind darul și Duhul lui Dumnezeu Care este în voi și creând lucruri tot mai frumoase, și având în mijlocul tuturor semenilor o atitudine tot mai corectă, mai frumoasă, mai vrednică, mai cinstită, mai demnă. Că atunci Dumnezeu va ajuta ca Lucrarea aceasta să-i cuprindă în aceeași înălțime frumoasă pe toți.

Dar, dacă n-am făcut pasul nașterii din nou, noi trebuie să facem acest pas. Pentru că o familie nu se poate întemeia decât atunci când cei doi se leagă hotărât, cu legământ pentru totdeauna, unul de celălalt. Nici mântuirea noastră nu se poate face, pentru că nu există mântuire fără Hristos. Și nu există mântuire cu Hristos decât atunci când faci legământul și unirea cu El. Te predai Lui, te hotărăști pentru El și capeți peste numele tău cel vechi numele cel nou de copil al lui Dumnezeu, de ostaș al Domnului, de mântuit al lui Hristos.

Poate că am spus prea puține...De multe ori, cu cuvinte multe, spui puține lucruri. Dar dacă din tot ce-am spus ați reținut acest unic adevăr: trebuie să vă nașteți din nou, trebuie să vă logodiți cu Hristos, trebuie să vă cununați cu Hristos prin nașterea din nou, prin legământ, ați înțeles tot ce-am vrut să spun. Iar după ce s-a făcut această unire prin hotărâre, prin legământ și prin predare, trăiți în lumina Lui în așa fel, încât să fim vrednici să purtăm Numele Lui, iar El cu bucurie și cu dragoste să ne privească, în fiecare dimineață spunându-ne preaiubitor: „Preaiubitule, te iubesc din toată inima!”. Și să simțim că soarele nu ne mustră, că ploaia nu ne blestemă, că pământul ne poartă cu plăcere și cu bucurie și că cerul ne binecuvântează cu dragoste. Numai atunci vom simți și vom avea bucuria aceasta, când vom trăi spre slava lui Dumnezeu, spre cinstea lui Hristos.

Și să nu uităm recunoștința pe care-o datorăm acelora prin care am primit noi lumina aceasta și prin care Dumnezeu ne-a făcut parte de acest har. Nu-l uitați pe Părintele Iosif! Căutați cărțile lui! Oastea Domnului s-a răspândit cu adevărat prin cărțile Părintelui Iosif.

Dacă sunt foarte mulți care nu știu învățătura și care ușor se lasă clătinați de un vânt sau altul de învățături străine, este din pricină că nu-s cunoscute cărțile Părintelui. Pe unde se mai pot găsi, împrumutați-le, scrieți-vi-le! Jertfiți acolo un ceas pe zi, două zile pe săptămână, două săptămâni pe an sau pe lună și scrieți-vă cărțile Părintelui Iosif. Si pătrundeți-le, ca să vă pătrundeți de duhul adevăratei credințe și învățături. Și veți vedea ce minunat orizont duhovnicesc vi se va deschide. Și învățați din ele ascultarea și trăirea cea după voia lui Dumnezeu, ca să puteți avea viața veșnică.

Puneți mâna pe Cuvântul lui Dumnezeu și învățați pe de rost Evangheliile. Învățați capitole întregi - cei tineri, care au o memorie proaspătă, sănătoasă, puternică. Învățați pe de rost capitolul 5, 6 și 7 de la Matei. Învățați pe de rost capitole din Evanghelia după Ioan. Învățați pe de rost Epistolele Sfântului Pavel către Timotei, către Tit și așa mai departe. Învățați pe de rost Psalmii...

Ce minunat e când un tânăr s-ar ridica în mijlocul adunării și, în loc de o cuvântare slăbuță, să spună: „Ascultați Cuvântul lui Dumnezeu!” Și, după ce-și face semnul sfintei Cruci, că pe toate trebuie să le facem în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, începe să spună - fără să se împiedice, fără să greșească - Cuvântul Domnului din Matei, capitolul 5. Și, începând cu versetul 1 și până la sfârșit, să spună fără piedică, cu toată inima, cu lacrimi și cu toată căldura sufletului, Cuvântul lui Hristos. Ce plin de putere ar fi pentru orice adunare un astfel de cuvânt! Și ce întrecere binecuvântată ar trebui să fie între tineri sau tinere, să poată rosti Cuvântul lui Dumnezeu întreg! Aceasta ajută nu numai la luminarea și la înnobilarea sufletului celui care și-l însușește; și nu numai la bucuria și mângâierea tuturor celorlalți care-l ascultă, ci la îmbogățirea lui sufletească pentru vremea când va veni foamete și sete după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Când nu vom mai avea Biblia nici în buzunar, nici pe masă... Și când vom înseta de a auzi măcar unul dintre cuvintele lui Dumnezeu.

Acuma-s vremi de belșug.

Puneți mâna și însușiți-vă Cuvântul lui Dumnezeu! Puneți memoria la lucru. Și veți vedea că Dumnezeu vă va da putere să recitați fără piedică, de la început până la sfârșit, capitole întregi din Evanghelie. Câtă putere și bucurie vor da aceste lucruri celor care și le vor însuși și le vor asculta!

Scumpii mei frați și surori, mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste câteva clipe pe care ni le-a rânduit să le petrecem împreună. Binecuvântăm pe Domnul pentru harul cel mare pe care ni l-a dat. Mulțumim lui Dumnezeu pentru Lucrarea minunată din care ne-a făcut să facem noi parte. Mulțumim lui Dumnezeu pentru libertatea pe care-o avem și ne rugăm pentru cei prin care o avem să le dăruiască Dumnezeu lumina și ajutorul, și puterea, și călăuzirea Sa mai departe. Ca noi să putem face binele neîmpiedicați, să ne putem întâlni și să ne putem mângâia unii pe alții, luminându-ne și sfătuindu-ne din Cuvântul lui Dumnezeu, care este putere, hrană și viață pentru toți.

Binecuvântăm pe Domnul și ne rugăm pentru cei doi, cu ocazia căsătoriei cărora Dumnezeu ne-a dăruit nouă acest prilej de bucurie. Să fiți binecuvântați de Domnul din Duhul Său cel Sfânt și din Cuvântul Său, la venire și la plecare, de-acum și până-n veci! Binecuvântați să fiți în odihna și-n munca voastră! Binecuvântați să fiți prin părinții și prin copiii voștri, prin înaintașii și prin urmașii voștri! Toată lucrarea voastră să fie o binecuvântare pentru Dumnezeu și pentru poporul, și familia, și Lucrarea căreia v-a dăruit.

Domnul să-i binecuvânteze pe toți frații și surorile noastre.

Acum aș dori să ne ridicăm împreună și să-I mulțumim împreună Domnului pentru bucuria acestor clipe pe care le-am petrecut împreună.

***

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl și Dumnezeul nostru, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, Mângâietorul și Dumnezeul nostru, din toată inima Îți mulțumim în această clipă pentru bucuria acestei revederi. Îți mulțumim, Doamne, pentru sărbătoarea aceasta minunată în mijlocul căreia ne-ai dăruit bucuria revederii noastre și-n mijlocul căreia ne-ai dăruit bucuria primirii acestui cuvânt sfânt de la Tine și a acestor sfinte îndemnuri de care ne-ai făcut parte și pe care le-am auzit în mijlocul nostru din gura fraților noștri, dar din Duhul Tău cel Sfânt.

Îți mulțumim pentru aceste adevăruri minunate pe care Tu ai făcut să le cunoaștem, pentru ca prin ele, ascultându-le, să avem viața și mântuirea noastră veșnică.

Mulțumim, în primul rând, pentru bucuria unirii acestor două suflete pe care Tu le-ai ales și le-ai rânduit pe unul celuilalt, ca prin ei să întemeiezi o familie binecuvântată nu numai trupească, ci și sufletească.

Și prin ei să întărești nu numai o familie trecătoare, ci una veșnică. Te rugăm de la început să binecuvântezi căsnicia și unirea lor. Fă, Doamne, ca puterea Ta revărsându-se peste această înțelegere și peste această unire trupească să le dăruiască binecuvântările Tale veșnice pe care Tu le-ai promis tuturor celor care vor asculta cu credincioșie și vor ține în curăție, în sfințenie și-n ascultare cuvântul și legământul pe care Ți l-au făcut Ție unul pentru celălalt și unul celuilalt pentru Tine.

Binecuvântează-le părinții, frații, surorile trupești și sufletești ale fiecăruia dintre ei. Binecuvântează toate aceste suflete care s-au unit aici ca să însoțească pasul lor cu rugăciunea, cu dragostea, cu prezența, cu bucuria și cu binecuvântările lor.

Binecuvântează tot Cuvântul Tău care s-a mărturisit în această seară aici, care se va mărturisi și mâine. Fă, Doamne, ca fiecare cuvânt să aducă multă roadă pentru Tine și binecuvântare.

Mulțumim apoi pentru familia noastră cea duhovnicească, pentru familia Oastei Domnului, prin care ne-ai unit sufletele noastre cu Tine, prin care ai făcut Tu legământ cu noi și noi cu Tine. Fă, Doamne, ca și acest legământ - și mai mult decât orice - să fie binecuvântat cu roade și cu durată veșnice.

Binecuvântează-l pe acela prin care ne-ai chemat la Tine și căruia noi îi vom fi totdeauna recunoscători; și trebuie să-i fim, pentru că este părintele nostru cel duhovnicesc, mai de preț decât zece mii de învățători. Răsplătește-i în vecii vecilor credincioșia lui față de Tine și dragostea și osteneala lui față de noi.

Binecuvântează poporul nostru mereu cu astfel de oameni mari, care să-i îndrepte pe toți fiii săi, pe toți fiii poporului nostru, pe calea luminoasă a mântuirii și-a ascultării de Tine.

Binecuvântează neamul nostru, poporul nostru, hotarele lui, libertatea lui, binecuvântările lui. Binecuvântează-l astfel, păzindu-ne de orice rău. Binecuvântează conducătorii rânduiți de Tine în mijlocul nostru. Așa cum ne-ai poruncit, pentru ei, noi ne rugăm din toată inima. Pentru că dorim ca toți să fim fericiți prin unitate, prin părtășie, prin libertate, prin dragoste și înțelegere între noi toți și pentru totdeauna.

Binecuvântează Biserica noastră, pe toți preoții Tăi credincioși din ea, pe toți păstorii pe care i-ai rânduit în mijlocul ei. Fă ca toți să Te mărturisească din toată inima, cu toată ascultarea. Iar pe noi ajută-ne să fim niște mădulare vii, lucrătoare și statornice ale acestei Biserici adevărate.

Binecuvântează-ne pe toți cei care ne-am hotărât pentru Tine. Ajută-ne să ducem până la capăt hotărârea noastră și credința noastră, cu frică și cu cutremur, ca să vedem cu bucurie Fața Ta, ca niște credincioși ascultători, adevărați și statornici până la sfârșit.

Iar pe cei care încă nu s-au predat Ție, care n-au făcut acest act fericit de unire și căsnicie, și căsătorie, și cununie cu Tine, binecuvântează-i, Doamne, astăzi; și nu lăsa să mai amâne, ci să se hotărască pentru Tine, ca să fie fericiți și binecuvântați în veci.

Noi Îți mulțumim din toată inima încă o dată pentru bucuria acestei revederi și, rugându-ne pentru această nuntă, pentru această pereche binecuvântată și iubită, ne rugăm pentru toate nunțile care încă se pregătesc. Să-i binecuvântezi pe toți acei care s-au hotărât prin Tine să se unească și să binecuvântezi unirea lor.

Binecuvântează-i pe cei care au făcut pasul acesta și au întemeiat familii tinere. Fă, Doamne, ca puterea Ta să-i păzească de orice păcat. Să păzească curăția dragostei lor, să nu se strecoare ispititorul și să-l îndepărteze pe unul de celălalt.

Binecuvântează mamele tinere cărora le-ai dat copilași. Aceste ființe sunt cele mai fragile și mai primejduite. Dăruiește-le binecuvântarea Ta. Dă-le sănătate și ajutor tuturor mamelor tinere sau mai în vârstă; dăruiește-le ajutor să-și crească copiii după voia Ta, pentru că aceasta ai spus Tu că este mântuirea femeii.

Binecuvântează părinții, tații trupești și sufletești, cărora le-ai dat copii. Ajută-i să le dea arătarea pildei lor și-ndemnurile lor, ca să poată să-i ajute să meargă drept pe calea Ta și să ajungă vrednici lucrători ai Împărăției Tale.

Binecuvântează tineretul Oastei! Acest tineret binecuvântat la care privim cu tot sufletul plin de dragoste și cu ochii plini de lacrimi. Binecuvântează-i pe acei care sunt talente, cărora le-ai încredințat inspirația pentru lucrări de cântare, de poezie, de vestire a Cuvântului Tău și de orice alt dar pentru creșterea și zidirea Bisericii Tale. Binecuvântează talentele acestea și fă ca ele să aducă tot mai multă roadă și mai inspirate creații pentru Tine.

Binecuvântează tot viitorul Lucrării Tale. Ridică din mijlocul ei multe suflete destoinice și curate, devotate Ție, care să creeze pentru Tine și pentru toți ceilalți lucrări de slavă pentru Numele Tău și de bucurie pentru toți oamenii.

Îți mulțumim încă o dată pentru bucuria aceasta. Te rugăm să binecuvântezi toată starea și desfășurarea acestei lucrări, a acestei nunți binecuvântate.

Binecuvântează sufletele care vor să se hotărască pentru Tine. Dăruiește-le putere să facă cu dragoste, cu-ndrăzneală, cu hotărâre destoinică și puternică până la sfârșit acest act minunat care va fi pentru ei începutul eternei fericiri. Iar celor care ne-am hotărât pentru Tine mai de mult ajută-ne să ne reînnoim mereu legământul, să Te slujim mai frumos și mai devotați, pentru ca, la venirea Ta, să vedem Fața Ta cu bucurie și să moștenim Împărăția Ta.

Pentru toate ne închinăm Ție și Te slăvim, căci a Ta este Împărăția, puterea și slava, Dumnezeul nostru, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și-n vecii vecilor. Amin.