Tânărul ca prieten
Traian Dorz - Cărarea tinereții curate
Prietenia este un lucru sfânt. Prietenul adevărat iubește oricând, dar în nenorocire ajunge ca un frate (Prov. 17, 17). Și cel care îți este cu adevărat prieten, ține mai mult la tine ca un frate (Prov. 18, 24).
Nici una dintre comorile pământești nu este atât de scumpă ca inima unui prieten adevărat, nu numai pentru un tânăr sau o tânără, dar mai ales pentru ei. Căci prieteniile cele mai adevărate se fac la tinerețe.
Și prietenul din tinerețe rămâne prieten pentru toată viața, devenind adeseori mai apropiat decât un frate. Căci un frate nu-ți este totdeauna prieten. Dar un prieten îți este totdeauna un frate.
Tânărul cu adevărat credincios va fi pentru totdeauna prietenului său un frate adevărat și sfânt, căci prietenia lui va izvorî din Duhul Sfânt, fiind o roadă minunată a Duhului Sfânt. Prietenia aceasta va fi străbătută totdeauna de fiorul unei credincioșii și virtuți cerești.
Toate roadele Duhului Sfânt care sunt arătate în Cuvântul Domnului (Gal. 5, 22): dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea, curăția, toate-toate aceste minunate boabe dulci cresc pe strugurele prieteniei adevărate.
Adevărata prietenie le cuprinde pe toate acestea. Și numai aceea este adevărată prietenie, care le cuprinde pe aceste cerești virtuți și le păstrează pe toate până la capăt.
Așa i-a văzut Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe sfinții Săi urmași când le-a zis:
Domnul Iisus așa Prieten a fost. Căci într-adevăr, nu este o dragoste mai mare decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi (Ioan 15, 13; 1 Ioan 3, 16). Și așa a făcut Domnul nostru, Prietenul adevărat al tinereții nostre.
Când spunem cuvântul sfânt Prieten, atunci la Singurul Prieten mai Adevărat și mai Credincios dintre toți, Iisus Hristos, ne gândim. Ferice de tânărul și tânăra care și-L iau pe Domnul de Prieten și care țin la prietenia lui Hristos mai mult decât la orice altă prietenie de pe pământ.
În Sfintele Scripturi se vorbește atât de frumos despre prietenia adevărată și despre prietenii adevărați.
Ce frumoasă și adevărată a fost prietenia lui David și Ionatan, cei doi minunați tineri credincioși din Vechiul Testament. Capitolul 20 din I Împărați este cel mai dulce cântec de iubire scris de prietenia cea sfântă a celor doi tineri cu inimi dintre cele mai alese...
„Și Ionatan iubea pe David ca pe sufletul din el” - zice Biblia. Aceste cuvinte vor cinsti până în vecii vecilor numele acelora despre care s-au scris. Căci Ionatan închipuia atunci prietenia lui Hristos, fiindcă el a dovedit cu fapta sa că prietenul adevărat este gata să-și dea chiar și viața lui pentru cel pe care îl iubește.
Tatăl lui Ionatan, împăratul Saul cel răzbunător care pândea și ura pe David, era să-l ucidă pe Ionatan în locul lui. Dar Ionatan nu și-a părăsit prietenul nici chiar cu prețul vieții sale. Ci a arătat încă odată că în dragostea adevărată nu este frică și nu este trădare, nici chiar în fața morții. Aceasta este și numai aceasta poate fi adevărata prietenie.
Iată încă o istorisire la fel:
Erau doi prieteni care făceau milităria împreună. Era război și unul dintre ei fiind de pază undeva într-o noapte, în timpul serviciului său s-a întâmplat o nenorocire pe care el n-a observat-o la timp ca să dea alarma. Faptul acesta era foarte grav și era pedepsit cu moartea. Tânărul a fost dat în judecată și condamnat la moarte.
Înainte de moarte, tânărul și-a cerut îngăduința să-și mai vadă odată familia... Cum fusese tot timpul un ostaș bun și vrednic, i s-a îngăduit aceasta, dar numai cu o puternică garanție că va veni înapoi pe ziua și ora fixată în care va trebui să fie executat.
- Ce garanție ne dai tu că vei veni? - îl întrebă comandantul. Cine garantează pentru tine cu capul lui?
- Eu, răspunse prietenul lui. Legați-mă pe mine în locul lui.
- Dar dacă nu vine până în ziua și ora execuției?
- Atunci mă veți împușca pe mine în locul lui.
- Bine, zise comandantul - și porunci să fie slobozit unul și legat celălalt în locul lui.
Dar casa prietenului era departe, departe. Era toamnă, el mergea alergând pe jos, iar drumurile erau numai noroaie și apă... Pe drum l-au ajuns ploi, inundații, poduri rupte... Călătoria tânărului a durat astfel mai mult decât credea el că va trebui ca să meargă și să vină... Și cu toate că el alerga cât îl țineau puterile, vremea trecea cumplit de repede.
Iată, a sosit ziua execuției celui condamnat, dar el nu mai sosea.
Iată și ora... Și tânărul nu mai venea, nu mai venea.
- Vezi? zise comandantul, - te-ai încrezut în el și ți-ai pus viața în locul lui. Acum te-a lăsat și nu-i mai pasă. Te-a înșelat prietenul tău.
- Prietenul meu nu m-a înșelat niciodată, nu mă înșală nici acum. El vine, dar încă n-a putut ajunge.
- Dacă nu vine până la ora trei fără un minut, va fi prea târziu.
- Nu-i nimic, nu-mi pare rău deloc. Eu îl iubesc ca pe sufletul meu. Eu sunt aici în locul lui.
Era ora trei fără un minut când, gâfâind și abia mai putând alerga, prietenul plecat sosi. Prietenul său era la zid, i se legau ochii, iar plutonul de execuție era gata să tragă.
De departe cel ce sosea a început să strige:
- Nu trageți, nu trageți în el, am sosit eu... am sosit eu...
Și soldatul sosit se aruncă în fața armelor întinse, acoperind cu trupul său pe prietenul lui și îmbrățișându-l.
Comandantul, mișcat până la lacrimi de cele văzute, i-a iertat pe amândoi. Văzuse și el pentru prima dată în viața lui o prietenie adevărată.
Noi, privind la Crucea lui Hristos putem vedea o prietenie și o dragoste nespus mai mare ca acestea. Căci noi, cei izbăviți prin moartea Lui, nici măcar nu eram prieteni ai Săi. Eram vrăjmașii Lui. Și totuși El ne-a putut iubi atât de mult. Atât de mult...
Rugăciune
Slavă veșnică Ție, Prieten și Binefăcător al nostru, al tuturor vrăjmașilor Tăi, slavă Ție Iisuse Doamne!
Te rugăm din tot sufletul cu lacrimi în ochi să primești recunoștința noastră pentru binefacerea Ta cea mare față de noi.
Ajută-mă Doamne Iisuse și pe mine să pot purta în inima mea o prietenie totdeauna curată și mare față de toți oamenii, dar mai ales față de toți cei cărora le sunt dator aceasta în primul rând. Ca să fiu vrednic de prietenia Ta, Iisuse Doamne și de prietenia prietenilor mei.
Amin.