Tânărul ca prieten

Prietenia este un lucru sfânt. Prietenul adevărat iubeşte oricând, dar în nenorocire ajunge ca un frate (Prov. 17, 17). Şi cel care îţi este cu adevărat prieten, ţine mai mult la tine ca un frate (Prov. 18, 24).

Nici una dintre comorile pământeşti nu este atât de scumpă ca inima unui prieten adevărat, nu numai pentru un tânăr sau o tânără, dar mai ales pentru ei. Căci prieteniile cele mai adevărate se fac la tinereţe.

Şi prietenul din tinereţe rămâne prieten pentru toată viaţa, devenind adeseori mai apropiat decât un frate. Căci un frate nu-ţi este totdeauna prieten. Dar un prieten îţi este totdeauna un frate.

Tânărul cu adevărat credincios va fi pentru totdeauna prietenului său un frate adevărat şi sfânt, căci prietenia lui va izvorî din Duhul Sfânt, fiind o roadă minunată a Duhului Sfânt. Prietenia aceasta va fi străbătută totdeauna de fiorul unei credincioşii şi virtuţi cereşti.

Toate roadele Duhului Sfânt care sunt arătate în Cuvântul Domnului (Gal. 5, 22): dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea, curăţia, toate-toate aceste minunate boabe dulci cresc pe strugurele prieteniei adevărate.

Adevărata prietenie le cuprinde pe toate acestea. Şi numai aceea este adevărată prietenie, care le cuprinde pe aceste cereşti virtuţi şi le păstrează pe toate până la capăt.

Aşa i-a văzut Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe sfinţii Săi urmaşi când le-a zis:

- „Voi sunteţi prietenii Mei” (Ioan 15, 14-15).

Domnul Iisus aşa Prieten a fost. Căci într-adevăr, nu este o dragoste mai mare decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi (Ioan 15, 13; 1 Ioan 3, 16). Și așa a făcut Domnul nostru, Prietenul adevărat al tinereții nostre.

Când spunem cuvântul sfânt Prieten, atunci la Singurul Prieten mai Adevărat şi mai Credincios dintre toţi, Iisus Hristos, ne gândim. Ferice de tânărul și tânăra care şi-L iau pe Domnul de Prieten şi care ţin la prietenia lui Hristos mai mult decât la orice altă prietenie de pe pământ.

În Sfintele Scripturi se vorbeşte atât de frumos despre prietenia adevărată şi despre prietenii adevăraţi.

Ce frumoasă şi adevărată a fost prietenia lui David şi Ionatan, cei doi minunaţi tineri credincioşi din Vechiul Testament. Capitolul 20 din I Împăraţi este cel mai dulce cântec de iubire scris de prietenia cea sfântă a celor doi tineri cu inimi dintre cele mai alese...

„Şi Ionatan iubea pe David ca pe sufletul din el” - zice Biblia. Aceste cuvinte vor cinsti până în vecii vecilor numele acelora despre care s-au scris. Căci Ionatan închipuia atunci prietenia lui Hristos, fiindcă el a dovedit cu fapta sa că prietenul adevărat este gata să-şi dea chiar şi viaţa lui pentru cel pe care îl iubeşte.

Tatăl lui Ionatan, împăratul Saul cel răzbunător care pândea şi ura pe David, era să-l ucidă pe Ionatan în locul lui. Dar Ionatan nu şi-a părăsit prietenul nici chiar cu preţul vieţii sale. Ci a arătat încă odată că în dragostea adevărată nu este frică şi nu este trădare, nici chiar în faţa morţii. Aceasta este şi numai aceasta poate fi adevărata prietenie.

Iată încă o istorisire la fel:

Erau doi prieteni care făceau milităria împreună. Era război şi unul dintre ei fiind de pază undeva într-o noapte, în timpul serviciului său s-a întâmplat o nenorocire pe care el n-a observat-o la timp ca să dea alarma. Faptul acesta era foarte grav şi era pedepsit cu moartea. Tânărul a fost dat în judecată şi condamnat la moarte.

Înainte de moarte, tânărul şi-a cerut îngăduinţa să-şi mai vadă odată familia... Cum fusese tot timpul un ostaş bun şi vrednic, i s-a îngăduit aceasta, dar numai cu o puternică garanţie că va veni înapoi pe ziua şi ora fixată în care va trebui să fie executat.

- Ce garanţie ne dai tu că vei veni? - îl întrebă comandantul. Cine garantează pentru tine cu capul lui?

- Eu, răspunse prietenul lui. Legaţi-mă pe mine în locul lui.

- Dar dacă nu vine până în ziua şi ora execuţiei?

- Atunci mă veţi împuşca pe mine în locul lui.

- Bine, zise comandantul - şi porunci să fie slobozit unul şi legat celălalt în locul lui.

Dar casa prietenului era departe, departe. Era toamnă, el mergea alergând pe jos, iar drumurile erau numai noroaie şi apă... Pe drum l-au ajuns ploi, inundaţii, poduri rupte... Călătoria tânărului a durat astfel mai mult decât credea el că va trebui ca să meargă şi să vină... Şi cu toate că el alerga cât îl ţineau puterile, vremea trecea cumplit de repede.

Iată, a sosit ziua execuţiei celui condamnat, dar el nu mai sosea.

Iată şi ora... Şi tânărul nu mai venea, nu mai venea.

- Vezi? zise comandantul, - te-ai încrezut în el şi ţi-ai pus viaţa în locul lui. Acum te-a lăsat şi nu-i mai pasă. Te-a înşelat prietenul tău.

- Prietenul meu nu m-a înşelat niciodată, nu mă înşală nici acum. El vine, dar încă n-a putut ajunge.

- Dacă nu vine până la ora trei fără un minut, va fi prea târziu.

- Nu-i nimic, nu-mi pare rău deloc. Eu îl iubesc ca pe sufletul meu. Eu sunt aici în locul lui.

Era ora trei fără un minut când, gâfâind şi abia mai putând alerga, prietenul plecat sosi. Prietenul său era la zid, i se legau ochii, iar plutonul de execuţie era gata să tragă.

De departe cel ce sosea a început să strige:

- Nu trageţi, nu trageţi în el, am sosit eu... am sosit eu...

Şi soldatul sosit se aruncă în faţa armelor întinse, acoperind cu trupul său pe prietenul lui şi îmbrăţişându-l.

Comandantul, mişcat până la lacrimi de cele văzute, i-a iertat pe amândoi. Văzuse şi el pentru prima dată în viaţa lui o prietenie adevărată.

Noi, privind la Crucea lui Hristos putem vedea o prietenie şi o dragoste nespus mai mare ca acestea. Căci noi, cei izbăviţi prin moartea Lui, nici măcar nu eram prieteni ai Săi. Eram vrăjmaşii Lui. Şi totuşi El ne-a putut iubi atât de mult. Atât de mult...

Rugăciune

Slavă veşnică Ţie, Prieten şi Binefăcător al nostru, al tuturor vrăjmaşilor Tăi, slavă Ţie Iisuse Doamne!

Te rugăm din tot sufletul cu lacrimi în ochi să primeşti recunoştinţa noastră pentru binefacerea Ta cea mare faţă de noi.

Ajută-mă Doamne Iisuse şi pe mine să pot purta în inima mea o prietenie totdeauna curată şi mare faţă de toţi oamenii, dar mai ales faţă de toţi cei cărora le sunt dator aceasta în primul rând. Ca să fiu vrednic de prietenia Ta, Iisuse Doamne şi de prietenia prietenilor mei.

Amin.