Tânărul în fericire
Traian Dorz - Cărarea tinereții curate
Spune în Cuvântul Domnului: „În ziua fericirii, fii fericit, iar în ziua nenorocirii, gândește-te că Dumnezeu le-a făcut și pe una și pe cealaltă” (Ecles. 7, 14).
Aceasta așa este. Numai că de multe ori omul nu-și cunoaște cu adevărat care este ziua când trebuie să fie fericit - și care este cealaltă zi.
Că mulți își cred fericire ceea ce este de fapt cea mai mare nenorocire pentru ei. Și își cred nenorocire ceea ce este în realitate spre fericirea lor. Astfel mulți oameni se înșală amar, dar văd aceasta prea târziu.
Fericită cu adevărat este ziua când poți auzi și împlini Cuvântul Voii lui Dumnezeu (Luca 11, 28). Când poți primi în ogorul inimii tale sămânța lui Dumnezeu, adică pe Hristos, și să te naști din nou în El și prin El, spre Împărăția Lui.
Fericită cu adevărat este numai ziua când surzii aud cuvintele Domnului...
Când ochii orbilor, izbăviți de negură și de întuneric, văd pe Hristos - Lumina Veșnică...
Când cei nenorociți se bucură în Domnul și săracii se veselesc de harul lui Dumnezeu.
Când asupritorul nu mai este de temut și când batjocoritorul nu se mai vede...
Da, aceea este ziua fericirii adevărate, căci în ziua aceea bucuria este generală. Atunci libertatea este pentru toți. Atunci veselia le ajunge tuturor inimilor și fețelor omenești.
Un credincios adevărat nu trebuie să poată fi fericit când fericirea este numai a lui singur. Acela care poate primi să fie fericit numai el, fără frații lui, fără semenii lui, fără poporul lui, acela este un egoist nefericit și netrebnic.
Acela care poate despuia pe altul de haina lui, spre a se îmbrăca el cu două, care poate răpi pâinea altuia, ca să poată trăi el mai bine, care înghesuie pe altul, spre a se așeza el mai comod, - acela este un nelegiuit, oricine ar fi și sub orice nume ar săvârși această fărădelege.
Nedreptatea lui se va răzbuna asupra vieții sale și a urmașilor săi până cine știe când. Căci va fi vai de acela care își clădește fericirea lui pe ruinele și nefericirea altora.
Dar sufletul care L-a aflat pe Hristos, Comoara și Taina adevăratei fericiri, atunci va fi și mai fericit când îi va vedea în jurul său fericiți pe toți.
Până va mai fi încă cineva nefericit, credinciosul care îl știe și îl poate ajuta să ajungă și acela fericit, dar nu-l caută, acela nu-i un credincios curat.
„Cine cade și eu să nu ard? - strigă Sf. Ap. Pavel. Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine este nefericit și să nu mă simt și eu nefericit alături de el?” (2 Cor. 11, 29).
Așa gândește un om al lui Hristos!
Despre fericire oamenii gândesc cel mai felurit. Fiecare vede fericirea, de obicei, după poftele și dorințele lui lumești. O, câtă vreme ne-am înșelat și noi, gândind că fericirea stă în una sau în alta din nimicurile pe care ni le doream cândva, după gândurile lumești...
Dar numai când L-am aflat pe Hristos ne-am dat seama cât ne înșelam. Cu adevărat, nu este altă fericire pe pământ decât mântuirea și dobândirea lui Hristos și viața cu Domnul Iisus. Toate celelalte sunt nefericire sau duc la ea.
- Dumneata trebuie să fii foarte fericit - i-a zis odată cineva unui mare bogătaș american.
- Eu, fericit? - i-a zis acesta. Știi dumneata ce înseamnă să ai o avere de câteva miliarde? Câte nopți nedormite de teama falimentelor? Câte necazuri din pricina înșelătorilor? Câte primejdii din pricina tâlharilor? Câte amărăciuni din pricina angajaților?...
În fiecare noapte am lângă mine trei arme încărcate. În orice drum mă păzesc douăzeci de polițiști. În orice clipă sunt în primejdie de a fi omorât. Și toate acestea numai pentru nebuneasca ambiție de a fi miliardar, la care nu pot să renunț... Nu, domnule, eu nu sunt fericit. Și cred că nu voi fi niciodată.
Sărmanii bogați lumești, cu ce preț scump își cumpără chinul marii lor amăgiri. Dar, oare, cei care au slava acestei lumi și care au ajuns să fie înalți în fața oamenilor, sunt ei, oare, cu adevărat fericiți? Nu sunt!
Marea răspundere pe care o au în fața poporului și în fața conștiinței lor..., marea teamă de a nu fi înlăturați de cineva, în vreun fel, din scaunul înalt pe care îl ocupă..., marea frământare, care zi și noapte le muncește viața cu grijile și primejdiile cărora trebuie să le facă față, - toate acestea le iau orice bucurie și le face viața un zbucium neîntrerupt.
Nu, nici ei nu sunt fericiți.
Sărmanii împărați lumești, cu ce preț veșnic își cumpără amara lor slavă scurtă din lumea asta!
Dar oare cei care au frumusețea lumii, sunt ei fericiți că o au? Nu, nici aceasta nu-i fericire. Teama pierderii trecătoarei lor frumuseți..., grija ambițioasă a păstrării ei..., invidia asupra celor ce i-ar putea întrece..., cheltuiala de timp și de bani pentru această chinuitoare deșertăciune, - toate acestea sunt mizerabila moștenire a sărmanei frumuseți lumești.
Sărmanii oameni fără Dumnezeu și fără lumină... Cu ce amare minciuni se înșală, crezându-le fericiri! Unii se înșală și se chinuiesc fiindcă le au. Alții fiindcă nu le pot și ei avea.
Blestemul lor îl urmăresc pe omul fără Dumnezeu și când le caută și când le află. Căci pentru a le dobândi, nefericitul care le dorește săvârșește orice nedreptate, minciună și urâciune, ca să le găsească.
Iar dacă le-a găsit săvârșește alte fărădelegi ca să și le păstreze. Nefericirea pe care ei o produc altora este adevărată, dar fericirea lor nu este, nici acum, nici în veci.
Dar voi, care L-ați aflat pe Hristos, strigați plini de bucurie: Slăvit să fie Domnul! Prezența lui Hristos în voi este Comoara cea negrăit de mare... Avuția cea negrăit de scumpă... Slava cea negrăit de strălucită... Frumusețea cea negrăit de minunată.
În lume, toate aceste daruri nu vor putea fi împreună ale unui om, niciodată. Dar în Hristos sunt nu numai toate, ci și încă altele negrăit mai multe. Și nu numai pentru o vreme, ci pentru vecii vecilor.
Voi, cei care Îl aveți pe Hristos, fiți deci fericiți, fericiți. Nu există pe lume o comoară mai fericită decât a voastră. Inima care Îl conține pe Hristos este o bucată de soare. Conținutul ei este numai lumină, căldură și putere.
Cu aceste minunate daruri dumnezeiești mergeți umplând lumea și împărțiți-vă darurile inimii, cu o dumnezeiască dărnicie, tuturor celor întunecați, zgribuliți și slabi – fără să vă temeți vreodată că vi se vor termina cele ce le împărțiți. Izvorul lor nu va seca niciodată, fiindcă este Viu și Etern.
Semănați de-a lungul apelor vii și eliberați pe toți cei împovărați și chinuiți (Isaia 32, 20). Și veți vedea ce dumnezeiască fericire poate sufletul omenesc să găsească. Fericirea asta, crescând potrivit cu împărțirea ei altora, se înnoiește neîncetat, până se va contopi cu eternitatea și nebănuita fericire a lui Dumnezeu.
Rugăciune
Slavă veșnică Ție, Iisuse Doamne, și, prin Tine, Unicului și Fericitului nostru Dumnezeu!
Tu ești Singurul Care ai - și Care poți da - fericirea adevărată tuturor sufletelor care Te iubesc, Te ascultă și se statornicesc temeinic în Tine. Tu Singur ai Comoara care îmbogățește veșnic. Slava care înalță veșnic. Frumusețea care luminează durând veșnic.
Te rugăm, îmbracă în aceste minunate daruri ale Tale pe toți tinerii Tăi și pe toate tinerele Tale, spre a-i face pe toți cu adevărat fericiți.
Fii Tu în inimile lor și strălucește din ele prin ochii, prin fețele, prin cuvintele și prin faptele lor, ca lumea să vadă și să afle că există o singură fericire adevărată - Tu, dulce, drag, sfânt și bun Iisus, Mântuitorul fericit al tuturor inimilor noastre fericite .
Amin.
Cuvinte înțelepte:
Fericirea-i idealul după care-aleargă toți,
dar tu, fiul meu, te luptă binele să-l faci, cât poți,
doar căutând să-i faci pe alții fericiți și mângâiați
fericirea ta o afli când pe-a altora o cați.