Tânărul în fericire
Traian Dorz - Cărarea tinereții curate
Spune în Cuvântul Domnului: „În ziua fericirii, fii fericit, iar în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu le-a făcut şi pe una şi pe cealaltă” (Ecles. 7, 14).
Aceasta aşa este. Numai că de multe ori omul nu-și cunoaşte cu adevărat care este ziua când trebuie să fie fericit - şi care este cealaltă zi.
Că mulţi îşi cred fericire ceea ce este de fapt cea mai mare nenorocire pentru ei. Şi își cred nenorocire ceea ce este în realitate spre fericirea lor. Astfel mulţi oameni se înşală amar, dar văd aceasta prea târziu.
Fericită cu adevărat este ziua când poţi auzi şi împlini Cuvântul Voii lui Dumnezeu (Luca 11, 28). Când poţi primi în ogorul inimii tale sămânţa lui Dumnezeu, adică pe Hristos, şi să te naşti din nou în El şi prin El, spre Împărăţia Lui.
Fericită cu adevărat este numai ziua când surzii aud cuvintele Domnului...
Când ochii orbilor, izbăviţi de negură şi de întuneric, văd pe Hristos - Lumina Veşnică...
Când cei nenorociţi se bucură în Domnul şi săracii se veselesc de harul lui Dumnezeu.
Când asupritorul nu mai este de temut și când batjocoritorul nu se mai vede...
Da, aceea este ziua fericirii adevărate, căci în ziua aceea bucuria este generală. Atunci libertatea este pentru toţi. Atunci veselia le ajunge tuturor inimilor şi feţelor omeneşti.
Un credincios adevărat nu trebuie să poată fi fericit când fericirea este numai a lui singur. Acela care poate primi să fie fericit numai el, fără fraţii lui, fără semenii lui, fără poporul lui, acela este un egoist nefericit şi netrebnic.
Acela care poate despuia pe altul de haina lui, spre a se îmbrăca el cu două, care poate răpi pâinea altuia, ca să poată trăi el mai bine, care înghesuie pe altul, spre a se aşeza el mai comod, - acela este un nelegiuit, oricine ar fi şi sub orice nume ar săvârşi această fărădelege.
Nedreptatea lui se va răzbuna asupra vieţii sale şi a urmaşilor săi până cine ştie când. Căci va fi vai de acela care îşi clădeşte fericirea lui pe ruinele și nefericirea altora.
Dar sufletul care L-a aflat pe Hristos, Comoara şi Taina adevăratei fericiri, atunci va fi și mai fericit când îi va vedea în jurul său fericiţi pe toţi.
Până va mai fi încă cineva nefericit, credinciosul care îl ştie şi îl poate ajuta să ajungă şi acela fericit, dar nu-l caută, acela nu-i un credincios curat.
„Cine cade şi eu să nu ard? - strigă Sf. Ap. Pavel. Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine este nefericit şi să nu mă simt şi eu nefericit alături de el?” (2 Cor. 11, 29).
Aşa gândeşte un om al lui Hristos!
Despre fericire oamenii gândesc cel mai felurit. Fiecare vede fericirea, de obicei, după poftele şi dorinţele lui lumeşti. O, câtă vreme ne-am înşelat şi noi, gândind că fericirea stă în una sau în alta din nimicurile pe care ni le doream cândva, după gândurile lumești...
Dar numai când L-am aflat pe Hristos ne-am dat seama cât ne înşelam. Cu adevărat, nu este altă fericire pe pământ decât mântuirea și dobândirea lui Hristos şi viaţa cu Domnul Iisus. Toate celelalte sunt nefericire sau duc la ea.
- Dumneata trebuie să fii foarte fericit - i-a zis odată cineva unui mare bogătaş american.
- Eu, fericit? - i-a zis acesta. Ştii dumneata ce înseamnă să ai o avere de câteva miliarde? Câte nopţi nedormite de teama falimentelor? Câte necazuri din pricina înşelătorilor? Câte primejdii din pricina tâlharilor? Câte amărăciuni din pricina angajaţilor?...
În fiecare noapte am lângă mine trei arme încărcate. În orice drum mă păzesc douăzeci de poliţişti. În orice clipă sunt în primejdie de a fi omorât. Şi toate acestea numai pentru nebuneasca ambiţie de a fi miliardar, la care nu pot să renunţ... Nu, domnule, eu nu sunt fericit. Şi cred că nu voi fi niciodată.
Sărmanii bogaţi lumeşti, cu ce preţ scump îşi cumpără chinul marii lor amăgiri. Dar, oare, cei care au slava acestei lumi şi care au ajuns să fie înalţi în faţa oamenilor, sunt ei, oare, cu adevărat fericiţi? Nu sunt!
Marea răspundere pe care o au în faţa poporului şi în faţa conştiinţei lor..., marea teamă de a nu fi înlăturaţi de cineva, în vreun fel, din scaunul înalt pe care îl ocupă..., marea frământare, care zi şi noapte le munceşte viaţa cu grijile şi primejdiile cărora trebuie să le facă faţă, - toate acestea le iau orice bucurie şi le face viaţa un zbucium neîntrerupt.
Nu, nici ei nu sunt fericiţi.
Sărmanii împăraţi lumeşti, cu ce preţ veşnic îşi cumpără amara lor slavă scurtă din lumea asta!
Dar oare cei care au frumuseţea lumii, sunt ei fericiţi că o au? Nu, nici aceasta nu-i fericire. Teama pierderii trecătoarei lor frumuseţi..., grija ambiţioasă a păstrării ei..., invidia asupra celor ce i-ar putea întrece..., cheltuiala de timp şi de bani pentru această chinuitoare deşertăciune, - toate acestea sunt mizerabila moştenire a sărmanei frumuseţi lumeşti.
Sărmanii oameni fără Dumnezeu şi fără lumină... Cu ce amare minciuni se înşală, crezându-le fericiri! Unii se înşală şi se chinuiesc fiindcă le au. Alţii fiindcă nu le pot şi ei avea.
Blestemul lor îl urmăresc pe omul fără Dumnezeu şi când le caută şi când le află. Căci pentru a le dobândi, nefericitul care le doreşte săvârşeşte orice nedreptate, minciună şi urâciune, ca să le găsească.
Iar dacă le-a găsit săvârşeşte alte fărădelegi ca să şi le păstreze. Nefericirea pe care ei o produc altora este adevărată, dar fericirea lor nu este, nici acum, nici în veci.
Dar voi, care L-aţi aflat pe Hristos, strigaţi plini de bucurie: Slăvit să fie Domnul! Prezenţa lui Hristos în voi este Comoara cea negrăit de mare... Avuţia cea negrăit de scumpă... Slava cea negrăit de strălucită... Frumuseţea cea negrăit de minunată.
În lume, toate aceste daruri nu vor putea fi împreună ale unui om, niciodată. Dar în Hristos sunt nu numai toate, ci şi încă altele negrăit mai multe. Şi nu numai pentru o vreme, ci pentru vecii vecilor.
Voi, cei care Îl aveţi pe Hristos, fiţi deci fericiţi, fericiţi. Nu există pe lume o comoară mai fericită decât a voastră. Inima care Îl conţine pe Hristos este o bucată de soare. Conţinutul ei este numai lumină, căldură şi putere.
Cu aceste minunate daruri dumnezeieşti mergeţi umplând lumea şi împărţiţi-vă darurile inimii, cu o dumnezeiască dărnicie, tuturor celor întunecaţi, zgribuliţi şi slabi – fără să vă temeţi vreodată că vi se vor termina cele ce le împărţiţi. Izvorul lor nu va seca niciodată, fiindcă este Viu şi Etern.
Semănaţi de-a lungul apelor vii şi eliberaţi pe toţi cei împovăraţi şi chinuiţi (Isaia 32, 20). Şi veţi vedea ce dumnezeiască fericire poate sufletul omenesc să găsească. Fericirea asta, crescând potrivit cu împărţirea ei altora, se înnoieşte neîncetat, până se va contopi cu eternitatea şi nebănuita fericire a lui Dumnezeu.
Rugăciune
Slavă veşnică Ţie, Iisuse Doamne, şi, prin Tine, Unicului şi Fericitului nostru Dumnezeu!
Tu eşti Singurul Care ai - şi Care poţi da - fericirea adevărată tuturor sufletelor care Te iubesc, Te ascultă şi se statornicesc temeinic în Tine. Tu Singur ai Comoara care îmbogăţeşte veşnic. Slava care înalţă veşnic. Frumuseţea care luminează durând veşnic.
Te rugăm, îmbracă în aceste minunate daruri ale Tale pe toţi tinerii Tăi şi pe toate tinerele Tale, spre a-i face pe toţi cu adevărat fericiţi.
Fii Tu în inimile lor şi străluceşte din ele prin ochii, prin feţele, prin cuvintele şi prin faptele lor, ca lumea să vadă şi să afle că există o singură fericire adevărată - Tu, dulce, drag, sfânt și bun Iisus, Mântuitorul fericit al tuturor inimilor noastre fericite .
Amin.
Cuvinte înțelepte:
Fericirea-i idealul după care-aleargă toți,
dar tu, fiul meu, te luptă binele să-l faci, cât poți,
doar căutând să-i faci pe alții fericiți și mângâiați
fericirea ta o afli când pe-a altora o cați.