Tânărul în moarte

Desigur că toţi oamenii ar dori să-şi trăiască viaţa până la bătrâneţe. Până măcar la cei şaptezeci sau optzeci de ani, cum scrie Psalmul 90, 10.

Dar anii noştri sunt în mâna lui Dumnezeu - şi nimeni din noi nu poate să adauge un cot la înălţimea lui - sau la lungimea lui (Matei 6, 27).

Sufletul cu adevărat credincios, care iubeşte voia lui Dumnezeu mai presus de orice, nici n-ar dori să trăiască decât atâta cât este voia lui Dumnezeu pentru dânsul. Şi cât el însuşi poate împlini voia lui Dumnezeu.

Pentru omul trupesc, lumesc, viaţa trupească este mai scumpă ca orice. Pentru omul lui Dumnezeu însă, mai presus de orice nu este viaţa sa, ci este voia lui Dumnezeu şi ascultarea de ea (Fap. Ap. 20, 24).

Omul lumesc dă orice pentru a-şi face voia sa şi pentru a trăi pentru trupul său. Omul lui Dumnezeu dă orice pentru a face voia lui Dumnezeu şi a trăi pentru Hristos. De aceea moartea omului trupesc este jalnică şi plină de spaime, iar moartea omului duhovnicesc este bucuroasă şi plină de lumină.

Şi tinerii mor. Ba încă cea mai mare parte din câţi se nasc pe pământ nu mor de bătrâni, ci mor de copii, mor de tineri.

Dar, pe când moartea unui tânăr lumesc este pentru acesta o tragedie sfâşietoare, o luptă dureroasă, o încleştare deznădăjduită, moartea unui tânăr ostaş al lui Hristos, care a învăţat să-L iubească şi să-L asculte cu tot sufletul său pe Domnul Iisus, este o biruinţă şi este o încununare.

Am spus că voia lui Dumnezeu este marele scop al vieţii noastre. Singura raţiune a existenţei noastre este numai împlinirea voii lui Dumnezeu.

De aceea noi nu numai că nu suntem deznădăjduiţi în nici o împrejurare, fiindcă oriunde ne-am găsi suntem prin voia lui Dumnezeu, - și după planul Lui -, ci suntem chiar plini de bucuria de a face Voia aceasta, cu toată învoirea inimii noastre. Fiindcă suntem încredinţaţi că aceasta este cel mai bine pentru noi (Efes. 2, 10).

Suntem trimişi în spital? - Slăvit să fie Domnul! Boala noastră este mijlocul prin care noi mergem să propovăduim pe Domnul celor care au fost şi ei trimişi acolo, poate anume să audă vestea lui Hristos prin noi.

Să facem aşa ca fiecare purtare, fiecare gest, fiecare lucru să-i ajute pe cei între care suntem să primească cu evlavie Cuvântul mântuirii.

Suntem trimişi în închisoare nevinovaţi? Slăvit să fie Domnul! Osânda noastră nu e altceva decât mijlocul prin care voia lui Dumnezeu ne trimite pentru un timp în locul de aspră încercare, pentru ca să ajutăm cuiva, ştiut şi iubit de Dumnezeu, care acolo trebuie să-L întâlnească şi să-L asculte pe Hristos.

Suntem duşi undeva în exil? Suntem mutaţi undeva printre străini? Suntem într-un loc mai greu şi cu cine n-am vrea? Iarăși - Slăvit să fie Domnul!

Nici o întâmplare nu-i întâmplătoare, ci totul se petrece până în cel mai mic amănunt, anume după voia şi îngăduinţa unui desăvârşit şi înţelept plan al lui Dumnezeu. El Se foloseşte de noi după buna plăcere a voii Sale, spre împlinirea unui gând al Său, plin de iubire şi de bunătate mântuitoare față de noi şi pentru alţii.

Prin acel plan minunat şi atotcuprinzător al Lui ne-a fost rânduit şi numărul zilelor noastre (Psalm 139, 16).

Că numărul de zile pe care le avem de trăit pe pământ e mai mic sau mai mare, noi nu ştim. Câtă parte din aceste zile vor fi triste şi câte vesele, noi nu ştim. Câte le vom petrece sănătoşi şi câte chinuiţi - nici unii din noi nu putem să ştim. Singur Domnul ştie.

Dar oricât ar fi numărul zilelor noastre, tot se sfârşeşte odată. Şi cine oare ştie mai bine decât Dumnezeu când este cel mai bine să sfârşească... Şi peste care dacă s-ar prelungi ar fi rău. Nu zic oare mulţi oameni: ce bine ar fi fost dacă aş fi murit... atunci?...

Dar noi ne-am încredinţat viaţa noastră şi soarta ei în mâinile lui Dumnezeu. Căci avem desăvârşită şi bucuroasă încredere numai în aceste puternice şi iubite Mâini. Pentru nimic în lume n-am mai vrea să ne luăm soarta noastră din mâinile lui Hristos. Nici s-o despărţim de soarta Lui.

În ce mâini ne-am mai putea-o încredinţa oare? În mâinile noastre? - dar ce poate fi mai slab şi mai nesigur ca mâinile noastre, neştiutoare şi neputincioase! În mâinile întâmplării? - dar ce poate fi oare mai nesigur ca întâmplarea? În mâinile oamenilor? - vai, mâinile oamenilor, ce cumplite, ce schimbătoare şi ce ucigaşe pot fi.

Priviţi ce au făcut mâinile oamenilor cu Hristos și ce fac cu dreptatea. Şi ce fac cu dragostea. Şi ce fac cu cinstea...

Atunci, în mâinile păcatului? - Să ne ferească puterea lui Dumnezeu şi să ne apere Crucea lui Hristos de mâinile acestea. Nu vedeți ce fac ele cu atâția?

Noi am încredinţat pentru totdeauna cu toată încrederea sufletului nostru şi cu toată bucuria noastre inimii viaţa noastră voii lui Dumnezeu.

De aceea, când vedem că voia lui Dumnezeu a găsit potrivit să pună capăt zilelor noastre - Slăvit să fie Domnul! Nu dorim să trăim nici o zi mai mult. Ceea ce am trăi peste voia Lui, ar fi numai spre cel mai mare rău, ori pentru noi, ori pentru alţii, ori pentru toți.

Se sfârşesc zilele noastre în ani prea tineri? - Dar cine dintre noi ştim de ce mare rău care ne-ar aştepta îndată, - suntem izbăviţi prin acest sfârşit! De multe ori viaţa poate deveni mai cumplită şi mai grea decât oricare moarte.

Suntem ajunşi în faţa morţii pentru împlinirea unei sfinte datorii? Aceasta a fost voia lui Dumnezeu. Moartea aceasta era scopul vieţii noastre. Pentru aceasta am fost rânduiţi să ne naştem, ca să murim în felul acesta (1 Tes. 3, 3).

Să murim aşa cum ne-a rânduit Dumnezeu: și atunci când ne-a hotărât El, liniştiţi şi plini de pace, ca şi cum ne-am împlini cea mai din urmă, cea mai însemnată şi cea mai răsplătită dintre toate datoriile noastre faţă de Dumnezeu, faţă de credinţă, faţă de semeni, faţă de viaţă, faţă de conştiinţa noastră și față de scopul nostru. După această moarte ne aşteaptă numai cununa vieţii veşnice (2 Tim. 4, 7).

Chiar la pragul trecerii acestei morți, Îl vom vedea pe Hristos, Scumpul şi Dulcele nostru Mântuitor, venind după noi cu braţele dragostei şi răsplătirilor Sale deschise şi cu cerul deschis.

Oştirile cereşti ne vor întâmpina cântând, iar cei mult iubiţi ai noştri, care plecaseră înaintea noastră, fericiţi ne vor primi în braţele lor şi în bucuria lor cea negrăită şi strălucită.

Acolo vom trăi veşnic şi veşnic în desfătări pe care nu le nici bănuim, binecuvântându-L pe Dumnezeu pentru voia Lui, care a fost mântuirea noastră fericită și veșnică.

Rugăciune

Slavă veşnică Ţie, Dulcele nostru Părinte, Mântuitor şi Mângâietor, Dumnezeul nostru, Care tot ce ai făcut, ai făcut spre cea mai mare fericire a sufletelor noastre!

Te rugăm ajută-ne să ne încredinţăm soarta în întregime şi cu bucurie în mâinile Tale şi toate zilele noastre să ne străduim să împlinim Cuvântul Tău. Astfel, în fiecare zi, noi vom fi gata şi pentru viaţă şi pentru moarte.

Iar când se vor sfârşi zilele acestei vieţi, ajută-ne să trecem cu bucurie în braţele Tale şi în fericirea vieții celeilalte la Tine și cu Tine.

Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh.

Amin.