Tânărul în moarte

Desigur că toți oamenii ar dori să-și trăiască viața până la bătrânețe. Până măcar la cei șaptezeci sau optzeci de ani, cum scrie Psalmul 90, 10.

Dar anii noștri sunt în mâna lui Dumnezeu - și nimeni din noi nu poate să adauge un cot la înălțimea lui - sau la lungimea lui (Matei 6, 27).

Sufletul cu adevărat credincios, care iubește voia lui Dumnezeu mai presus de orice, nici n-ar dori să trăiască decât atâta cât este voia lui Dumnezeu pentru dânsul. Și cât el însuși poate împlini voia lui Dumnezeu.

Pentru omul trupesc, lumesc, viața trupească este mai scumpă ca orice. Pentru omul lui Dumnezeu însă, mai presus de orice nu este viața sa, ci este voia lui Dumnezeu și ascultarea de ea (Fap. Ap. 20, 24).

Omul lumesc dă orice pentru a-și face voia sa și pentru a trăi pentru trupul său. Omul lui Dumnezeu dă orice pentru a face voia lui Dumnezeu și a trăi pentru Hristos. De aceea moartea omului trupesc este jalnică și plină de spaime, iar moartea omului duhovnicesc este bucuroasă și plină de lumină.

Și tinerii mor. Ba încă cea mai mare parte din câți se nasc pe pământ nu mor de bătrâni, ci mor de copii, mor de tineri.

Dar, pe când moartea unui tânăr lumesc este pentru acesta o tragedie sfâșietoare, o luptă dureroasă, o încleștare deznădăjduită, moartea unui tânăr ostaș al lui Hristos, care a învățat să-L iubească și să-L asculte cu tot sufletul său pe Domnul Iisus, este o biruință și este o încununare.

Am spus că voia lui Dumnezeu este marele scop al vieții noastre. Singura rațiune a existenței noastre este numai împlinirea voii lui Dumnezeu.

De aceea noi nu numai că nu suntem deznădăjduiți în nici o împrejurare, fiindcă oriunde ne-am găsi suntem prin voia lui Dumnezeu, - și după planul Lui -, ci suntem chiar plini de bucuria de a face Voia aceasta, cu toată învoirea inimii noastre. Fiindcă suntem încredințați că aceasta este cel mai bine pentru noi (Efes. 2, 10).

Suntem trimiși în spital? - Slăvit să fie Domnul! Boala noastră este mijlocul prin care noi mergem să propovăduim pe Domnul celor care au fost și ei trimiși acolo, poate anume să audă vestea lui Hristos prin noi.

Să facem așa ca fiecare purtare, fiecare gest, fiecare lucru să-i ajute pe cei între care suntem să primească cu evlavie Cuvântul mântuirii.

Suntem trimiși în închisoare nevinovați? Slăvit să fie Domnul! Osânda noastră nu e altceva decât mijlocul prin care voia lui Dumnezeu ne trimite pentru un timp în locul de aspră încercare, pentru ca să ajutăm cuiva, știut și iubit de Dumnezeu, care acolo trebuie să-L întâlnească și să-L asculte pe Hristos.

Suntem duși undeva în exil? Suntem mutați undeva printre străini? Suntem într-un loc mai greu și cu cine n-am vrea? Iarăși - Slăvit să fie Domnul!

Nici o întâmplare nu-i întâmplătoare, ci totul se petrece până în cel mai mic amănunt, anume după voia și îngăduința unui desăvârșit și înțelept plan al lui Dumnezeu. El Se folosește de noi după buna plăcere a voii Sale, spre împlinirea unui gând al Său, plin de iubire și de bunătate mântuitoare față de noi și pentru alții.

Prin acel plan minunat și atotcuprinzător al Lui ne-a fost rânduit și numărul zilelor noastre (Psalm 139, 16).

Că numărul de zile pe care le avem de trăit pe pământ e mai mic sau mai mare, noi nu știm. Câtă parte din aceste zile vor fi triste și câte vesele, noi nu știm. Câte le vom petrece sănătoși și câte chinuiți - nici unii din noi nu putem să știm. Singur Domnul știe.

Dar oricât ar fi numărul zilelor noastre, tot se sfârșește odată. Și cine oare știe mai bine decât Dumnezeu când este cel mai bine să sfârșească... Și peste care dacă s-ar prelungi ar fi rău. Nu zic oare mulți oameni: ce bine ar fi fost dacă aș fi murit... atunci?...

Dar noi ne-am încredințat viața noastră și soarta ei în mâinile lui Dumnezeu. Căci avem desăvârșită și bucuroasă încredere numai în aceste puternice și iubite Mâini. Pentru nimic în lume n-am mai vrea să ne luăm soarta noastră din mâinile lui Hristos. Nici s-o despărțim de soarta Lui.

În ce mâini ne-am mai putea-o încredința oare? În mâinile noastre? - dar ce poate fi mai slab și mai nesigur ca mâinile noastre, neștiutoare și neputincioase! În mâinile întâmplării? - dar ce poate fi oare mai nesigur ca întâmplarea? În mâinile oamenilor? - vai, mâinile oamenilor, ce cumplite, ce schimbătoare și ce ucigașe pot fi.

Priviți ce au făcut mâinile oamenilor cu Hristos și ce fac cu dreptatea. Și ce fac cu dragostea. Și ce fac cu cinstea...

Atunci, în mâinile păcatului? - Să ne ferească puterea lui Dumnezeu și să ne apere Crucea lui Hristos de mâinile acestea. Nu vedeți ce fac ele cu atâția?

Noi am încredințat pentru totdeauna cu toată încrederea sufletului nostru și cu toată bucuria noastre inimii viața noastră voii lui Dumnezeu.

De aceea, când vedem că voia lui Dumnezeu a găsit potrivit să pună capăt zilelor noastre - Slăvit să fie Domnul! Nu dorim să trăim nici o zi mai mult. Ceea ce am trăi peste voia Lui, ar fi numai spre cel mai mare rău, ori pentru noi, ori pentru alții, ori pentru toți.

Se sfârșesc zilele noastre în ani prea tineri? - Dar cine dintre noi știm de ce mare rău care ne-ar aștepta îndată, - suntem izbăviți prin acest sfârșit! De multe ori viața poate deveni mai cumplită și mai grea decât oricare moarte.

Suntem ajunși în fața morții pentru împlinirea unei sfinte datorii? Aceasta a fost voia lui Dumnezeu. Moartea aceasta era scopul vieții noastre. Pentru aceasta am fost rânduiți să ne naștem, ca să murim în felul acesta (1 Tes. 3, 3).

Să murim așa cum ne-a rânduit Dumnezeu: și atunci când ne-a hotărât El, liniștiți și plini de pace, ca și cum ne-am împlini cea mai din urmă, cea mai însemnată și cea mai răsplătită dintre toate datoriile noastre față de Dumnezeu, față de credință, față de semeni, față de viață, față de conștiința noastră și față de scopul nostru. După această moarte ne așteaptă numai cununa vieții veșnice (2 Tim. 4, 7).

Chiar la pragul trecerii acestei morți, Îl vom vedea pe Hristos, Scumpul și Dulcele nostru Mântuitor, venind după noi cu brațele dragostei și răsplătirilor Sale deschise și cu cerul deschis.

Oștirile cerești ne vor întâmpina cântând, iar cei mult iubiți ai noștri, care plecaseră înaintea noastră, fericiți ne vor primi în brațele lor și în bucuria lor cea negrăită și strălucită.

Acolo vom trăi veșnic și veșnic în desfătări pe care nu le nici bănuim, binecuvântându-L pe Dumnezeu pentru voia Lui, care a fost mântuirea noastră fericită și veșnică.

Rugăciune

Slavă veșnică Ție, Dulcele nostru Părinte, Mântuitor și Mângâietor, Dumnezeul nostru, Care tot ce ai făcut, ai făcut spre cea mai mare fericire a sufletelor noastre!

Te rugăm ajută-ne să ne încredințăm soarta în întregime și cu bucurie în mâinile Tale și toate zilele noastre să ne străduim să împlinim Cuvântul Tău. Astfel, în fiecare zi, noi vom fi gata și pentru viață și pentru moarte.

Iar când se vor sfârși zilele acestei vieți, ajută-ne să trecem cu bucurie în brațele Tale și în fericirea vieții celeilalte la Tine și cu Tine.

Căci a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.

Amin.