Teamă și pocăință
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Dacă nu te întorci la Dumnezeu și nu părăsești păcatul, - ce vei face în clipa descoperirii și a Judecății lui Hristos?
Ce vei face în clipa întâlnirii cu Dumnezeu și cu rușinea păcatelor făcute,
și cu disprețuirea Cuvântului Său,
ori cu batjocorirea Duhului Sfânt,
și cu călcarea în picioare a Sfântului Său Sânge,
și cu legământul tău?
- Ce vei face, ce vei face atunci cu toate câte sunt asupra conștiinței tale împovărând-o? (Evrei 10, 29).
Ce vei face cu ele?
2 - Nu există nici un cetățean mai de preț, pentru o țară, decât acela cu adevărat credincios!
Nici un alt fiu al unei patrii pământești, nu-i poate fi atât de folositor și de necesar acesteia ca acela care este mai întâi un fiu credincios al Patriei și al Împărăției lui Dumnezeu.
3 - Un credincios adevărat, nu numai prin cinstea cu care umblă și muncește,
sau prin curăția și hărnicia vieții și faptelor sale,
este un model frumos și un îndemn în mijlocul altora,
- dar el luptă neîncetat și prin rugăciunile lui înaintea lui Dumnezeu, pentru bunăstarea țării sale,
pentru conducătorii ei,
pentru vremi de pace și belșug în ea,
și pentru izbăvirea de năvălirea altor neamuri.
4 - Noi suntem convinși că nici un alt mijloc nu există pentru ca țara noastră să ajungă la un înalt nivel luminos și fericit decât prin Hristos.
Noi vom continua să lucrăm, totdeauna, și să ne rugăm neîncetat pentru mântuirea întregului nostru popor,
noi vrem să luptăm cu orice sacrificii, până la capăt, ca și țara noastră să ajungă la fericita stare a ascultării de Hristos. Lucrând pentru ea, lucrăm pentru copiii și urmașii noștri.
Și numai prin Hristos putem cu toții a ne bucura de cel mai fericit trai.
5 - În mijlocul țării noastre, a ridicat Dumnezeu
și din mijlocul poporului nostru, s-a născut Oastea Domnului, cu mijloacele specifice naturii și credinței poporului nostru, atât de dulci și de apropiate
și în dreapta învățătură a bisericii strămoșilor noștri,
- pentru ca toți să o simțim cu totul pentru noi.
6 - Această mișcare duhovnicească adânc patriotică prin năzuințele ei sociale
și adânc evanghelică prin solia sa,
- credem că este singura cale pentru cea mai puternică trezire și formare a conștiinței sfinte și demne și fericite în poporul nostru.
Prin ea se poate face saltul fericit spre o trăire la cel mai înalt nivel moral al individului și a societății noastre.
Întreg sufletul poporului nostru a simțit și simte aceasta.
7 - Nu numai noi, dar toți frații noștri care doresc cu adevărat ridicarea patriei noastre până la starea superioară, demnă și fericită - nu trebuie să încetăm niciodată a ne ruga lui Dumnezeu,
și a lucra și a lupta cu toată puterea noastră, pentru acest scop,
- adânc încredințați că în felul acesta noi ne împlinim nu numai o sfântă și mare datorie față de Dumnezeu,
dar și datoria cea mare, tot așa de mare și sfântă, pe care o avem față de aproapele nostru,
8 - Va veni vremea când adevărul acesta va dovedi strălucit pentru toți.
Va veni vremea când fii luminați ai poporului nostru vor dovedi ce înalt rod patriotic a avut și are Lucrarea Oastei Domnului pentru țara noastră.
Atunci toți vor vedea limpede cât de necesară a fost ea,
dar și cât de mare pagubă și rău s-a pricinuit însăși țării și poporului nostru, prin împiedicarea și prigonirea ei atâta vreme.
9 - Abia atunci se va vedea cu adevărat cât de neînțeleși au fost luptătorii care prin ea, erau atât de devotați cauzei poporului nostru
și cât de departe s-ar fi ajuns spre viitorul fericit ajutându-i să facă lucrul lor neîmpiedicați.
Atunci se va vedea, cu uimire și cu durere cât de departe au văzut aceștia înainte,
- dar cât de prigoniți pe nedrept au fost ei.
10 - Atunci Dumnezeu va face dreptate memoriei lor, iar jertfele lor unite cu ale celor mai curați fii ai poporului și ai lui Dumnezeu,
- vor lumina mintea și drumul urmașilor, însuflețindu-i pentru Tatăl Sfânt căruia ei și-au închinat și viața și moartea lor,
- adică grăbirea venirii timpului fericit când în toată țara noastră
și în toate țările lumii,
să locuiască numai slava.
Adică numai Hristos.
11 - O, Doamne Dumnezeul Biruinței și al Luminii...
Tu care cunoști gândul înalt din care s-a născut Ideea și lupta Oastei Tale,
Tu care știi jertfele și lacrimile acestei Lucrări în lupta dusă pentru ca Tu să fii adus la trăirea țării noastre
și țara noastră până la trăirea Ta,
- binecuvântează Te rugăm, Lucrarea Oastei Tale și dăruiește-i putere de muncă,
de luptă și de rugăciune,
până când acest gând al Tău va fi realizat în chip fericit, pentru urmașii noștri și viitorul nostru.
12 - Doamne ridică mereu luptători și lucrători harnici, uniți, înțelepți și viteji, Oastei Tale sfinte,
oameni plini de un evanghelic patriotism, prin care Tu Doamne să poți lucra spre a face ca și în țara noastră să locuiască slava...
Slava și lumina fericită a trăirii în demnitate și în cinste,
în adevăr și în unitate,
în frumos și în credință, pentru totdeauna.
Fă ca toată țara noastră și tot poporul nostru să ajungă o lumină și o bucurie pentru toate celelalte popoare.
13 - Cea mai mare nenorocire din lumea aceasta este starea de trăire în păcat,
adică în neascultare de Dumnezeu,
în vrăjmășie cu Cuvântul Său Sfânt și cu Duhul Său. Dar cea mai fericită eliberare este când un întreg popor se ridică din păcat.
14 - Cea mai mare lipsă a oricărui suflet, este lipsa lui Hristos, adică lipsa darului și harului Său,
Toate celelalte nenorociri și lipsuri care vin apoi, de orice fel, în viața unui suflet, sau a unui popor,
- decurg numai din aceste două: din nenorocirea păcatului
și din lipsa lui Hristos.
15 - Cine ascultă de Dumnezeu, prin chiar ascultarea aceasta, este iertător și răbdător,
înfrânat, blând și cumpătat.
Trăind în felul acesta, omul poate să treacă pe lângă toate nenorocirile, căci nu va cădea în ele,
fiindcă virtuțile sale și puterea lui Hristos îl vor scăpa.
16 - Pe cel bun, iertarea nu-l va lăsa să cadă în certuri și bătăi, în procese și în dezbinări...
Răbdarea nu-l va lăsa să cadă în mânie, în pizmă și în răzbunare.
Înfrânarea nu-l va lăsa să cadă în desfrânări, în stricăciuni și în risipă.
Iubirea nu-l va lăsa să cadă în ură, în rătăcire și în tulburare...
Virtuțile lui, sunt și apărarea și ajutoarele sale.
17 - Nenorocirea cea mai mare nu este doar atunci când omul a căzut în păcat...
Ci este mai ales atunci, când cel căzut este lipsit de mintea și de voința cea bună, de dorința de a se ridica din el.
Aceasta este adevărata și marea nenorocire.
Căci când omul le are pe acestea două, adică mintea și voința, ele îl vor putea ridica din orice cădere.
Harul lui Dumnezeu ajută totdeauna mintea și voința bună a omului de ridicare.
18 - Când omul e nenorocit, e desigur un mare rău.
Dar când e și lipsit - aceasta este un rău și mai mare.
Dragă suflete, te rog cercetează-te foarte nepărtinitor, care este și starea ta față de acest adevăr!
Cercetează-te față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de propria ta conștiință,
dacă nu cumva și tu te afli căzut într-un păcat de moarte sau în mai multe!
Iar în nenorocirea aceasta, dacă nu cumva ești total lipsit și de călăuzirea minții tale spre lumină
și de a voinței tale spre îndreptare.
Dacă te afli în această pierzătoare stare, strigă îndată la Dumnezeu să Se îndure de tine.
Strigă să-ți dea mintea cea curată și voința cea puternică, prin care să te ridici din această stare de moarte și pierzare.
19 - Căile Domnului se învață.
Se învață tot așa, cum se învață și orice alte căi în care omul umblă sau trebuie să umble.
20 - În învățarea căilor Domnului omul are mulți învățători.
Ele se învață începând din familie, din copilărie, de la mamă, de la cei care-l cresc...
Apoi din educația școlii și a cărților.
Apoi din experiența încercărilor, minunilor și trăirii sale personale.
Doamne, învață-ne mereu căile Tale pe toți.
Amin.