Teamă şi pocăinţă
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Dacă nu te întorci la Dumnezeu şi nu părăseşti păcatul, - ce vei face în clipa descoperirii şi a Judecăţii lui Hristos?
Ce vei face în clipa întâlnirii cu Dumnezeu şi cu ruşinea păcatelor făcute,
şi cu dispreţuirea Cuvântului Său,
ori cu batjocorirea Duhului Sfânt,
şi cu călcarea în picioare a Sfântului Său Sânge,
şi cu legământul tău?
- Ce vei face, ce vei face atunci cu toate câte sunt asupra conştiinţei tale împovărând-o? (Evrei 10, 29).
Ce vei face cu ele?
2 - Nu există nici un cetăţean mai de preţ, pentru o ţară, decât acela cu adevărat credincios!
Nici un alt fiu al unei patrii pământeşti, nu-i poate fi atât de folositor şi de necesar acesteia ca acela care este mai întâi un fiu credincios al Patriei şi al Împărăţiei lui Dumnezeu.
3 - Un credincios adevărat, nu numai prin cinstea cu care umblă şi munceşte,
sau prin curăţia şi hărnicia vieţii şi faptelor sale,
este un model frumos şi un îndemn în mijlocul altora,
- dar el luptă neîncetat şi prin rugăciunile lui înaintea lui Dumnezeu, pentru bunăstarea ţării sale,
pentru conducătorii ei,
pentru vremi de pace şi belşug în ea,
şi pentru izbăvirea de năvălirea altor neamuri.
4 - Noi suntem convinşi că nici un alt mijloc nu există pentru ca ţara noastră să ajungă la un înalt nivel luminos şi fericit decât prin Hristos.
Noi vom continua să lucrăm, totdeauna, şi să ne rugăm neîncetat pentru mântuirea întregului nostru popor,
noi vrem să luptăm cu orice sacrificii, până la capăt, ca şi ţara noastră să ajungă la fericita stare a ascultării de Hristos. Lucrând pentru ea, lucrăm pentru copiii şi urmaşii noştri.
Şi numai prin Hristos putem cu toţii a ne bucura de cel mai fericit trai.
5 - În mijlocul ţării noastre, a ridicat Dumnezeu
şi din mijlocul poporului nostru, s-a născut Oastea Domnului, cu mijloacele specifice naturii şi credinţei poporului nostru, atât de dulci şi de apropiate
şi în dreapta învăţătură a bisericii strămoşilor noştri,
- pentru ca toţi să o simţim cu totul pentru noi.
6 - Această mişcare duhovnicească adânc patriotică prin năzuinţele ei sociale
şi adânc evanghelică prin solia sa,
- credem că este singura cale pentru cea mai puternică trezire şi formare a conştiinţei sfinte şi demne şi fericite în poporul nostru.
Prin ea se poate face saltul fericit spre o trăire la cel mai înalt nivel moral al individului şi a societăţii noastre.
Întreg sufletul poporului nostru a simţit şi simte aceasta.
7 - Nu numai noi, dar toţi fraţii noştri care doresc cu adevărat ridicarea patriei noastre până la starea superioară, demnă şi fericită - nu trebuie să încetăm niciodată a ne ruga lui Dumnezeu,
şi a lucra şi a lupta cu toată puterea noastră, pentru acest scop,
- adânc încredinţaţi că în felul acesta noi ne împlinim nu numai o sfântă şi mare datorie faţă de Dumnezeu,
dar şi datoria cea mare, tot aşa de mare şi sfântă, pe care o avem faţă de aproapele nostru,
8 - Va veni vremea când adevărul acesta va dovedi strălucit pentru toţi.
Va veni vremea când fii luminaţi ai poporului nostru vor dovedi ce înalt rod patriotic a avut şi are Lucrarea Oastei Domnului pentru ţara noastră.
Atunci toţi vor vedea limpede cât de necesară a fost ea,
dar şi cât de mare pagubă şi rău s-a pricinuit însăşi ţării şi poporului nostru, prin împiedicarea şi prigonirea ei atâta vreme.
9 - Abia atunci se va vedea cu adevărat cât de neînţeleşi au fost luptătorii care prin ea, erau atât de devotaţi cauzei poporului nostru
şi cât de departe s-ar fi ajuns spre viitorul fericit ajutându-i să facă lucrul lor neîmpiedicaţi.
Atunci se va vedea, cu uimire şi cu durere cât de departe au văzut aceştia înainte,
- dar cât de prigoniţi pe nedrept au fost ei.
10 - Atunci Dumnezeu va face dreptate memoriei lor, iar jertfele lor unite cu ale celor mai curaţi fii ai poporului şi ai lui Dumnezeu,
- vor lumina mintea şi drumul urmaşilor, însufleţindu-i pentru Tatăl Sfânt căruia ei şi-au închinat şi viaţa şi moartea lor,
- adică grăbirea venirii timpului fericit când în toată ţara noastră
şi în toate ţările lumii,
să locuiască numai slava.
Adică numai Hristos.
11 - O, Doamne Dumnezeul Biruinţei şi al Luminii...
Tu care cunoşti gândul înalt din care s-a născut Ideea şi lupta Oastei Tale,
Tu care ştii jertfele şi lacrimile acestei Lucrări în lupta dusă pentru ca Tu să fii adus la trăirea ţării noastre
şi ţara noastră până la trăirea Ta,
- binecuvântează Te rugăm, Lucrarea Oastei Tale şi dăruieşte-i putere de muncă,
de luptă şi de rugăciune,
până când acest gând al Tău va fi realizat în chip fericit, pentru urmaşii noştri şi viitorul nostru.
12 - Doamne ridică mereu luptători şi lucrători harnici, uniţi, înţelepţi şi viteji, Oastei Tale sfinte,
oameni plini de un evanghelic patriotism, prin care Tu Doamne să poţi lucra spre a face ca şi în ţara noastră să locuiască slava...
Slava şi lumina fericită a trăirii în demnitate şi în cinste,
în adevăr şi în unitate,
în frumos şi în credinţă, pentru totdeauna.
Fă ca toată ţara noastră şi tot poporul nostru să ajungă o lumină şi o bucurie pentru toate celelalte popoare.
13 - Cea mai mare nenorocire din lumea aceasta este starea de trăire în păcat,
adică în neascultare de Dumnezeu,
în vrăjmăşie cu Cuvântul Său Sfânt şi cu Duhul Său. Dar cea mai fericită eliberare este când un întreg popor se ridică din păcat.
14 - Cea mai mare lipsă a oricărui suflet, este lipsa lui Hristos, adică lipsa darului şi harului Său,
Toate celelalte nenorociri şi lipsuri care vin apoi, de orice fel, în viaţa unui suflet, sau a unui popor,
- decurg numai din aceste două: din nenorocirea păcatului
şi din lipsa lui Hristos.
15 - Cine ascultă de Dumnezeu, prin chiar ascultarea aceasta, este iertător şi răbdător,
înfrânat, blând şi cumpătat.
Trăind în felul acesta, omul poate să treacă pe lângă toate nenorocirile, căci nu va cădea în ele,
fiindcă virtuţile sale şi puterea lui Hristos îl vor scăpa.
16 - Pe cel bun, iertarea nu-l va lăsa să cadă în certuri şi bătăi, în procese şi în dezbinări...
Răbdarea nu-l va lăsa să cadă în mânie, în pizmă şi în răzbunare.
Înfrânarea nu-l va lăsa să cadă în desfrânări, în stricăciuni şi în risipă.
Iubirea nu-l va lăsa să cadă în ură, în rătăcire şi în tulburare...
Virtuţile lui, sunt şi apărarea şi ajutoarele sale.
17 - Nenorocirea cea mai mare nu este doar atunci când omul a căzut în păcat...
Ci este mai ales atunci, când cel căzut este lipsit de mintea şi de voinţa cea bună, de dorinţa de a se ridica din el.
Aceasta este adevărata şi marea nenorocire.
Căci când omul le are pe acestea două, adică mintea şi voinţa, ele îl vor putea ridica din orice cădere.
Harul lui Dumnezeu ajută totdeauna mintea şi voinţa bună a omului de ridicare.
18 - Când omul e nenorocit, e desigur un mare rău.
Dar când e şi lipsit - aceasta este un rău şi mai mare.
Dragă suflete, te rog cercetează-te foarte nepărtinitor, care este şi starea ta faţă de acest adevăr!
Cercetează-te faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi faţă de propria ta conştiinţă,
dacă nu cumva şi tu te afli căzut într-un păcat de moarte sau în mai multe!
Iar în nenorocirea aceasta, dacă nu cumva eşti total lipsit şi de călăuzirea minţii tale spre lumină
şi de a voinţei tale spre îndreptare.
Dacă te afli în această pierzătoare stare, strigă îndată la Dumnezeu să Se îndure de tine.
Strigă să-ţi dea mintea cea curată şi voinţa cea puternică, prin care să te ridici din această stare de moarte şi pierzare.
19 - Căile Domnului se învaţă.
Se învaţă tot aşa, cum se învaţă şi orice alte căi în care omul umblă sau trebuie să umble.
20 - În învăţarea căilor Domnului omul are mulţi învăţători.
Ele se învaţă începând din familie, din copilărie, de la mamă, de la cei care-l cresc...
Apoi din educaţia şcolii şi a cărţilor.
Apoi din experienţa încercărilor, minunilor şi trăirii sale personale.
Doamne, învaţă-ne mereu căile Tale pe toţi.
Amin.